Ion Georgescu
Privind la poze de demult
(Din volumul Atelierul de… reparat fluturi Ed. ,,Eurotip”, Baia Mare, 2009)
Privind, tăcând şi ascultând
La triste poze de demult
Mi-e timpul parcă prea adânc
Uitat în vremea mea de azi
Şi fiecare chip zâmbind
E-o umbră de extaz.
Văd buni cu chip blajin şi pal
Şi bune tinere cu şal
Un zâmbet trist şi-un paravan
Cu primăvară luminat –
E ce-a creat c-un gând banal
Maestrul fotograf.
Privind, tăcând şi ascultând
La triste poze de demult
Mi-e groază timpului, gândind
Că-n viitorul altei vieţi
Vreun altu-n pozele-mi găsind
Icoană de tristeţi.
Lucian Perţa
Privind la poze de demult
Privesc adeseori tăcut
La vremile prin ce-am trecut,
Le am pe poze bine prinse,
Ba şi-n pictură le-am surprins.
Profesor pe Vişeu, ce vise…
Eram un foarte bine ins !
Văd bine azi—chiar pentru asta
Aicea mi-am găsit nevasta—
Un zâmbet într-o altă poză,
Dincolo tată—doi copii—
N-am străbătut o vreme roză,
Dar tânăr fiind, ştiam iubi.
Privesc adeseori tăcut
La ce mai am, la ce-am pierdut,
Unde-i iubirea, unde-s pruncii ?
Ce-i Lucăceştiu de Canada ?
Eu mă retrag din câmpul muncii
Prin fluturi şi-mi pictez livada !
Ion Georgescu
O virtute
(Din volumul Urcând dealul. Pictură şi poezie, Ed. ,,Grinta”, Cluj-Napoca, 2010)
O, nu sunt harnic, nu sunt harnic
Să culeg din dumbravă dumbravnic!
De-aţi şti voi ce este acela:
O plantă cu frunze aiurea,
De-un verde amorf şi fără virtute,
Cu nedefinite forme şi cute...
Dar de-o laşi în penumbră ca duhul să-şi deie,
Ajunge o jerbă de epopee –
Din ram cu frunze sonore, uscate,
Abia simţită mirosnă răzbate:
A evlavie, a cinste, a dor de părinţi...
De-o laşi mai mult în odaie,
Miroase-a proaspăt vânt după ploaie...
Dar bunicii-o pun printre haine-n dulap,
În loc de parfumuri de preţ, de la stat.
O, fă-mă, Doamne, şi pe mine darnic,
Să semăn cu smeritul dumbravnic –
Să fug de-a lumii faimă, de laudele ei,
Să mă cheltui, în taină, printre-ai mei!
Lucian Perţa
O virtute
O, când sunt harnic, şi cam sunt,
Cu poemul mă confrunt!
Las penelul şi culoarea
Şi-mi pun, măre, întrebarea:
Ce-i dumbravnicul pe lume,
Cine i-a dat chiar ăst nume?
Şi de ce aşa miroase
De-l duc oamenii prin case?
Urând dealul, deseori,
În pădure găsesc flori –
Toate-s jerbe de culoare,
Şi-n penumbră şi la soare,
O întreagă epopee...
Şi-ntrebai a mea femeie:
Vrei tu, dragă, să-ţi aduc
Un dumbravnic, să-l usuc
Printre haine, în dulap
Şi de molii să te scap?
Ea mi-a zis: Fă tu cum vrei,
Dar să ştii c-am dat cu spray!