(Teatru pentru copii)

 

Piesă într-un act

 

Personajele: X, Y, Fata babei, Fata moșului, Sfânta Duminică, Fiul risipitor, Floarea 1, Floarea 2, Floarea 3, Cain, Abel.

Decorul: O stradă mărginită de câteva case țărănești.

Se aude cântecul „Mi-a zis mama ca mi-o da“ – A zis mama ca mi-o da, / Văleleu, văleleu, / Zestre când m-oi mărita, / Văleu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne mici, / Văleleu, văleleu, / Toate pline cu furnici, / Văleu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne mari, / Văleleu, văleleu, / Toate pline cu ţânţari, / Valeu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne moi, / Văleleu, văleleu, / Toate pline de gunoi, / Văleu, văleu, văleleu.“

 

 

Scena 1

 

(X și Y merg prin sat și cheamă oamenii la nuntă. În mână au o ploscă cu răchie.)

X: Hai la nuntă! Nuntă mare o să fie!

Floarea 1 (ieșind în fața casei): Cine se mărită?

Y (întinzându-i plosca cu răchie): Fata babei cu Fiul risipitor.

Floarea 1 (ia ploca și închină): Să trăiască! Să jucăm la nuntă!

X: Hai la nuntă! Fata babei se mărită!

Floarea 2 (din fața casei primind și ea plosca de la Y): Casă de piatră! Doamne ajută! Să fie-ntr-un ceas bun!

X: Nuntă mare o să fie-n sat. Se mărită fata babei cu fiul cel risipitor.

Floarea 3 (refuzând plosca): N-o să stea piatră pe piatră. Nunta aceasta nu e bună. Fata babei lenevește, / iară fiul risipește, / de când am fost floare-n sat, / așa nuntă n-am aflat.

Y: Fiul risipitor din greșelile lui a învățat. De când s-a întors acasă, / la câmp cu fratele său iasă, / iar tatăl la ospăț îi poftește / și vițelul cel îngrășat jertfește.

Floarea 3: S-a întors cu umilință, / tatăl l-a iertat pentru a sa căință, / dar cu fata babei s-a încurcat / și vițelul degeaba a mâncat.

X: Fata babei a muncit. / De la Sfânta Duminică cu o ladă mare de zestre a venit.

Y: Hai la nuntă! (Se depărtează, iar femeile se întorc în casă.)

 

Scena 2

 

(Își fac apariția Cain și Abel cu câte o ladă. Se așează fiecare pe lada lui.)

Abel: Fata moșului mi-a dat lada ei de zestre să o am în grijă. O să mă plătească cu un sfert din ce are în ladă.

Cain (râzând): O ladă mică și veche ce-ar putea avea așa de valoros în ea?

Abel: Lucrurile valoroase sunt închise în cele mai vechi lăzi, Cain.

Cain: Nimeni nu pune un lucru valoros într-un ambalaj mâncat de vreme, Abel. Fata babei mi-a lăsat în grijă lada ei primită de la Sfânta Duminică, o ladă mare și nouă.

Abel: Sfânta Duminică te lasă să alegi / drumul pe care-n viață dorești să călătorești. Dacă pragul i-ai trecut / o rugăciune ai făcut / la copilașii ei de mâncare ai dat / o ladă să-ți alegi te-a lăsat. Fata moșneagului a ales o ladă după munca ei.

Cain: Fata babei e înțeleaptă. / De ce să aleagă o ladă urâtă și neagră?

Abel: Modestia și înțelepciunea fac casă bună și nu aleg lucrurile grandioase. Lucrurile mărețe ascunse în ființe umile aleargă după cei care merită și-i înalță pe vârfuri de munte.

Cain: Ridică-te să văd cât de grea este lada ta!

Abel (ridicându-se): E ușoară.

(Cain ridică lada lui Abel, pe urmă pe a lui.)

Cain: Ce să primești dintr-o ladă veche și aproape goală? Lada mea e nouă și plină, / abia o poți ridica / și un sfert din ea e plata mea.

Abel: Eu sunt mulțumit cu plata mea.

Cain: Pe a cărui ladă soarele strălucește, / înseamnă că plată bună el primește.

(O lumină puternică a înconjurat lada lui Abel.)

Cain: Din nou spre jetfa ta / lumina se plecă / și nu spre a mea. (Cain lasă lada în stradă și pleacă supărat. Abel îl urmează ducând lada cea veche pe umăr.)

 

Scena 3

 

(Fata babei intră în scenă ținându-se de mână cu Fiul risipitor.)

 

Fata babei: Lada mea! Orgoliosul de Cain nu-i bun nici să păzească o ladă. E mai bine așa, oricum nu-l plăteam.

Fiul risipitor: Eu prin lume am umblat / cât am avut bani m-am distrat / toată lumea m-a iubit / fără avere ești nimic.

Fata babei: Fiu risipitor ai devenit.

Fiul risipitor: Fată a babei lăudăroasă, leneșă și-orgolioasă.

Fata babei: Vai, cu cine mă mărit!

Fiul risipitor: Nimeni altul nu te-ar fi luat.

Fata babei: Tu de ce mă iei, din lăcomie?

Fiul risipitor: Pentru lada ta, mare este ea. O să plecăm cu ea în lume.

Fata babei: E frumos în lume?

Fiul risipitor: Bani să ai, că pe urmă fericirea vine.

Fata babei: Fata moșului mi-a spus că fericirea o găsești în dragoste, în familie, în tot ceea ce este bun, în lucrurile neînsemnate.

Fiul risipitor: De ce nu ai ales o ladă neînsemnată ca ea?

Fata babei: Ai dreptate. O să plecăm în lume și o să nu bucurăm de toate plăcerile, căci lada e mare.

Fiul risipitor: Să aruncăm o privire în ladă înainte de a pleca. (Deschide lada. Din ea ies balauri.)

(Se aude cântecul: „Dinozauri, dinozauri / Parca-ar fi niște balauri / Dinozauri, dinozauri / Toata ziua-s pe coclauri. / Heeei! / Dintre toți e cel mai tare / Tyrannosaurus Rex / Toata lumea tre' să-l știe / Îl găsiți pe loc în dex / Are gheară, dinți uriași / Și e cel mai fioros / El zdrobea pe oricine în cale / Și-l mânca cu tot cu os.“)

(Apare Sfânta Duminică și la un semn al ei balaurii se retrag în ladă.)

Fata babei: Mulțumim, Sfântă Duminică! Ne-ai salvat viața!

Sfânta Duminică: De acum înainte să megeți pe drumul cel bun în viață, departe de lăcomie, lene și risipă!

Fiul risipitor: Mulțumesc pentru a doua șansă!

(Sfânta Duminică pleacă ducând cu ea și lada cu balauri.)

Fiul risipitor: Cum să te mai iau eu de soție fără zestre?

(Fata moșului apare pe scenă cu lada veche.)

Fata moșului: Sora mea are zestre. Jumătate din această ladă o să-i dăruiesc ei ca dar de nuntă, un sfert îmi rămâne mie, iar un sfert e plata lui Cain.

Fiul risipitor: Cine știe ce balauri mai se ascund și în lada acesta.

(Fata moșului deschide lada și toți observă că este plină cu bijuterii.)

Fiul risipitor: Suntem bogați!

Fata babei: Adevărata bogăție e zâmbetul pe care-l poți culege de pe buzele aproaelui atunci când îl ajuți.

Fata babei (râzând): Până la urmă mă căsătoresc!

Fata moșului: Să păstrezi viu darul care l-ai primit pentru a fi mereu fericită!

 

Scena 4

 

(Toate personajele apar în scenă și încep să joace hora miresei.)

X: Fata babei se mărită!