Stefan Aurel Drăgan
Sub coasta vremii
(Din volumul Viespele de frică Ed. ,,Risoprint”, Cluj-Napoca, 2007)
Câinele-l ascultă pe stăpân.
nu-şi rupe colţul în unealta tristeţii,
luna merge-alene după frig strigând,
pipăie amânatul lapte al dimineţii,
Nu pot cuprinde multele-amăgirii
pe sub coasta vremii circulă un zvon,
prin arşiţă nimeni nu e singur,
numai printre tufe nesupuse apei
curge o insectă cu burduful gol.
Se maimuţăreşte o fiinţă mică
pe la nasul verii, pe lângă iris,
dar cu palma mare un ce fără frică
se plimbă în voie spre ceea ce-i scris.
Lucian Perţa
Sub coasta vremii
Poetul îşi ascultă muza
cum câinii îl ascultă pe cioban—
are şi limite în asta,
dar şi scuza
că face totul fără nici un ban.
Ca animal la pândă şade noaptea
un zvon de inspiraţie să prindă,
că uite-i musai să depună cartea
la editură şi urgent s-o vândă,
că e ,,burduful” gol de prea mult timp.
Şi viespi de frică parcă îl înţeapă,
cam de la coaste pân’ la antebraţ,
că poate editorul i-o da ţeapă
şi la ce-a scris… nu îi va da un sfanţ !