STATORNICIE
Mai neobișnuită ca oricând
muza m-a abordat astfel :
”Azi plec în concediu unde n-am fost niciodată”
Am rămas uluit întrebându-mă:
”În ce loc de pe pământ n-a putut ajunge până astăzi muza ?”
Știind parcă ce vreau să spun ,muza a continuat:
”Mă duc în satul tău natal-Asuaju de Sus,
unde ai crescut și ți-ai petrecut unele perioade din viață.
Doar am trecut o dată pe acolo și chiar îmi place,
După cum ai spus și tu că e frumos...!
Dacă în timp voi putea confirma acest lucru,
am să rămân acolo pentru totdeauna”
Am întrebat-o surprins:
”Unde sau la cine vei sta tu acolo?”
Muza m-a copleșit cu răspunsul:
”Păi,n-ai spus tu că ai o casă în satul acela...?”
”Bine,bine,am continuat eu,
Dar casa este acolo,iar eu locuiesc aici...
Și după ce am scris 5 volume de versuri datorită ție,
acum mă lași baltă !
În final muza mi-a răspuns :
”Ba din contră,dacă voi sta în casa ta,
fie aceasta ori unde
și indiferent de situație
vei avea întotdeauna la cine veni
și pentru cine ieși în lume...!”
SUSPIN SILVIC
variantă
Pădurea a rămas fără complemente,
fără atribuție,
cu drumuri ce duc doar spre amintiri
și spre procese verbale,la poliție…
În ea n-ai unde-ți ascunde ,nu camionul
dar nici măcar drujba ori….comisionul…
sau măcar un portofel…
A fost tăiat și arborele prin care se putea finaliza
corabia salvărilor de orice fel…
Uscăturile rămase par monumente nefinalizate
de când acel anotimp a intrat în istorie
neavând acoperire pe frunze
și pe muze
și constituite fără folos
de când partidul acesta
atât de risipitor
a intrat în istorie ,ca un basm sau ca minciuna
pe ușa din dos…
Doar numele a rămas de această pădure
cum viața ,doar titlu la așteptare și vis...
Și ca numele eroului ,pe cruce scris...
NU AJUNG CUVINTELE
Tăcerea absolută o dețin copacii...
Ei nu rostesc un murmur de durere
nici pentru ultima frunză ce cade...
De aceea gramatica
nu se poate împlini prin viu grai .
Nu ajung cuvintele
pentru a defini concret
durerea tăcută a lumii...
TRISTEȚEA CEA MAI MARE II
Suspectă părea pasărea aceea
uitându-se la mine
de parcă și-ar fi dorit
să-și dea aripile
în schimbul mâinilor mele
În acest sens
ce a putut face pasărea respectivă ,
dacă n-a putut scrie cu mine
sau în locul meu ?
A zburat...
Eu am rămas locului să scriu în continuare ,
dacă nu pot să zbor...
Mult timp mi-a rămas în viață
pentru a scrie
dacă nu voi putea niciodată
să zbor...
RUGĂ
Pe lângă tot ce am
îți mai cer Doamne
să-mi lași zi de zi
puterea să mai pot deschide
o carte...
TROIȚA
E inegalabilă
și inconfundabilă
fie că.i analizată
în plan religios ,
geografic
sau istoric
Comparând.o cu ceva anume ,
pari a fi un simplu bârfitor
și rău gânditor,
fără cultură generală,
cu puțină școală
Troița,fie că e așezată
într.un loc public sau închis
în infern sau în Paradis,
în muzeu în scoală
sau în catedrală ,
e singurul element
mai presus de jertfă ,
ce n.are
asemănare...
DEDICAȚIE SPECIALĂ
Ți-ai făcut draga mea
din toată indiferența lumii
un lacăt
cu care ți-ai închis inima
Cu toate că
n-am găsit cheie atât de mare
pe măsura acestui lacăt
totuși ți-am deschis-o
folosind drept șperaclu-poezia
Iar acum draga mea
m-ai pus să scriu poezii ,de parcă
îți dau sufletul...
Astfel nu mai știu
care-mi este sufletul
și care poezia !
În fond și la urma urmei,
prin această procedură,draga mea
nu știu ce-ți dau,
poezie sau suflet.
CURSA DESTINULUI
După o competiție strânsă ,
medalia de aur o primeşte
viaţa plină de amăgiri,
Medalia de argint îi revine
speranţei de nu ştiu ce natură,
iar promisunilor următoarea medalie...
Mirarea este că
visele de orice fel
n-au prins podiumul...
BILANȚ PANORAMIC
Pentru Dumnezeu
există un fenomen nemărgit
nu Univesul,
ci mirarea lumii faţă de acesta ...
LA VREME DE NEVOI
La vreme de nevoi omul a grăit :
"Cât aș vrea să pot zbura ca o pasăre. "
Pasărea a rostit :
"Cât aș vrea să pot zbura îngerește"
Îngerul a spus :
"Cât aș vrea să pot zbura dumnezeiește."
Dumezeu a rostit:
"Eu ce să mai zic ?"
Și a zburat cum a vrut...
SCRIEREA EXTREMĂ
La acest examen de credinţă ,cu cerinţe maxime,
pentru a primi nota cea mai bună
am scris pe toate foile permise
în cel mai restrâns spaţiu unde
pot fi monitorizat dumnezeieşte
şi încă mai scriu pe ultima coală acceptată
în regim de urgenţă...
Efectuând acest exerciţiu
scrierile mele se amplifică atât de mult încât
nu-mi mai rămâne loc să scriu cu mâna dreaptă…
Îmi las membrul respectiv nemişcat
ca să am spaţiu pentru a scrie cu mâna stângă…
Şi scriu…! Şi scriu,…Şi tot mai scriu …
Acum mă opresc din criză acută de spaţiu ,
şi pentru a nu aşeza noile litere
peste cele scrise anterior,
lăsând mâna stângă nemişcată
,dar nu înainte de
a aşeza pixul ca literă în continuarea textului…
Vărs o lacrimă ,drept virgulă…
Spaţiul s-a restrâns atât de mult încât
n-am avut altă variantă decât că
am ataşat trupul meu ca penultimă literă la text…
Acum mai mult de atât
simt la modul cel mai straniu
cum că
ieşindu-mi sufletul din trup
şi ataşându-se de acesta la exterior ,
ca două litere de mână,
încheie astfel textul respectiv…