Cărţile, pentru mine, înseamna viaţa mea

    Reporter: De fapt, Ştefan Jurcă, cine e mai important pentru tine: poetul, prozatorul, jurnalistul sau economistul de la URBIS? Pentru ca toti tindem sa fim ceva anume, mai presus de toate. De exemplu, Gina Pistol si o posibila cariera in avocatura in slujba saracului, sau Ioana Mantale si nostalgia unei stralucite cariere in mirmicologie....

Stefan Jurca: Pentru mine, cel mai important este poetul, care poet este subtire, la fel ca tineretea mea „esuata”, cum mi-a spus un prieten, apoi prozatorul care s-ar parea ca incepe sa existe. Eu nu sunt jurnalist, dar uneori simt ca-mi „sar capacele” si atunci scriu la rubricile de cultura. Dar pentru ca toate acestea să poata exista au nevoie de economistul care sunt obligat sa fiu.

R: Ce date ale copilariei tale te-au marcat in mod deosebit si cum s-a facut de te-ai apucat de scris in loc sa te pasionezi, bunioara, de cioplitul in marmura, ca se castiga bine....



Stefan Jurca: Intrebarea ta e minunata. Nu stiu daca ai idee ca marmura de Moneasa, marmura rosie se exploateaza la cativa kilometri de locul nasterii mele. Era, si probabil ca mai este, foarte apreciata la Buda si la Viena. N-am devenit cioplitor in marmura pentru ca la noi in zona, pietrarii erau adusi din Italia. Am copilarit intr-o moara, printre saci, carute si oameni de la tara. Eram singur, fara copii de varsta mea. In liceu am inceput sa scriu poezii si tot din singuratate, desi imi placea matematica, eram la sectia reala si jucam fotbal, eram „legitimat” la juniorii echipei din campionatul regional. Colegii de liceu ma apreciau pentru „apucaturile” mele.
R: Te-ai nascut in aceeasi localitate cu Mihai Beniuc, Sebis, sau ma rog, pe aproape... L-ai vazut, l-ai cunoscut, ai vorbit cu el, l-ai pipait si ai urlat „este!”? Care e parerea ta foarte sincera despre el acum?

Stefan Jurca: L-am vazut pe Mihai Beniuc o singura data, cred ca in anul 1971, in luna mai. Mi-a facut o impresie groaznica. In loc sa vorbeasca de anii sai de copilarie, a vorbit despre ilegalisti. Nu era apreciat nici de profesorii mei. Cei mai in varsta erau cu idei taraniste, iar cei mai tineri erau occidentali, banateni, cu studii la Timisoara. Nu cu mult timp in urma, pe aproape, fusese profesor, la Gurahont si Halmagiu, Stefan Augustin Doinas. Acum cand ma consider om asezat, il judec altfel pe Mihai Beniuc. El a studiat la Arad, la Sebis a urmat scoala maghiara, apoi la Cluj si de acolo in Germania. Comunistii spuneau ca este legionar iar dupa ce s-a intors de la Moscova, unde a fost consilier cultural, a fost catalogat comunist. El a fost bun prieten cu Mihail Sadoveanu, care era omul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nicolae Ceausescu nu l-a apreciat pe Beniuc, dar nice baciu Mihai pe Nicolae. S-au suportat greu. Prin alianţă sunt ceva ruda cu
neamurile lui Beniuc, familii înstărite, cu pământ pe lângă Cris, descurcărete si harnice. L-am întalnit aproape zilnic pe fratele poetului cât am fost elev de liceu, locuiam la câteva case mai încolo. Beniuc a sustinut tot timpul ca neamurile sale se trag din Ana de Braşov, familie de nobili. Bunicul meu dupa tată a fost la „clacă” la familia Beniuc, aveau pământ mult şi se ajutau la recoltat. Parcă tatăl poetului, ori bunicul său a fugit în America, intrase in conflict cu autoritatile. Baciu Stefan, fratele poetului, citea ziarul pe o banca in strada, trageam cu ochiul cand il salutam, sa vad ce citeste. Citea „De peste hotare”. Anul viitor se implinesc o suta de ani de la nasterea lui Mircea Eliade, dar si a lui Mihai Beniuc. Am vrut sa vorbesc despre poet cu un profesor universitar, nimeni nu incearca sa ia in mana si sa studieze viata poetului. Noi inca nu stim cine este poetul Beniuc. Poeziile sale de dragoste vor rezista tot timpul. Tot
in anii de liceu, profesorul meu Ion Margineanu m-a trimis la poetul Ilie Maduta care era insotit de criticul literar de la Oradea, Gheorghe Grigurcu. Aceasta familie Maduta are o poveste groaznica, pe care mi-au spus-o niste padurari. Cand au aflat ca sunt din zona si nu din Baia Mare, au devenit muti, parca. Un frate al poetului, avocat de profesie si legionar, a fost impuscat in piata publica de un sef de post, din exces de zel. Peste cateva ore i-a sosit gratierea, cred ca de la Antonescu. Fratele poetului era mort. Sotia poetului, Maduta, fiica acestuia, au pierit de boli nestiute.

R: Evoca-ne, in cateva randuri, sosirea ta in Maramures, anii de atunci, atmosfera, prietenii... Te-ai acomodat greu? Cum era Baia Mare atunci?, ca a trecut totulusi, o vreme... Daca ai notat, pentru ca stiu ca tii un jurnal de vreo treizeci de ani, spune ce ziceai acolo, in primele zile.

Stefan Jurca: Am venit in Baia Mare intamplator, prin repartitie guvernamentala, adica prin concurs, dupa media de absolvire. As fi vrut Timisoara, Arad ori Bucurestiul. Intr-o clipa mi-a venit in minte sa cer Baia Mare, pe care nu o vazusem nici la telejurnal, macar. Erau posturi „bugate”. Aici l-am aflat de coleg pe Claudian Cosoi, printul de Iassy. Cand a aflat ca citesc „Luceafarul”, am devenit de nedespartit vreme de vreo 18 ani. El m-a introdus in lumea artistica baimareana: Mihai Olos, Ilie Camarasan, apoi Stefan Bellu, Iosif Hamza... Cozmuta, Parja, Cupcea, V.R.G. etc. Pictorii din Baia Mare m-au fascinat. In Timisoara, am stat in camera cu studenti de la arte plastice, dar pictorii din Baia Mare erau altceva. Cei de la arte plastice il pictau pe Che Guevara, apoi, in anii terminali, l-am avut coleg pe Borbely Ladiszlau, actualul ministru. El nu facuse armata si era mai tanar decat mine, dar era bun la suflet, juca teatru in formatia
Thalia. De acasa ne aducea cafea, ulei, zahar. In popor era o criza, dupa cum stii, dar...

R: Alege o data, sa zicem 19 noiembrie 1986, si cutremura-ne cu ce scriai tu atunci, pentru umanitate...

Stefan Jurca: Scriam prostii, desi eram copt ca vârstă. Nu uita ca eu am debutat in 1997. Eu scriu si rescriu mereu. Stii ce spunea Doinas? Oamenii din zona noastra vorbesc stalcit limba literara. Sa-i auzi pe tren...

R: Cum iti evaluezi acum, cartile?Ce inseamna ele, fiecare in parte pentru tine, ce ai vrut sa ne spui, de ce le-ai scris, de ce crezi ca nu mai putea trai omenirea fara ele?

Stefan Jurca: Cartile, pentru mine inseamna viata mea, ca si copiii mei. Le iubesc si ii iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine insumi. Mama, biata, ma certa mereu ca-mi iubesc prea mult copiii si nu ma las de „iluzii”, adica de literatura. „Peretele cel mai iubit” a fost respins in anul 1986 de Editura Facla. Manuscrisul se numea „Doua zile de inspiratie”. M-am dus la Ion Marin Almajan cu pile, dar nu mi-a putut publica manuscrisul „Pe ansamblu aveti greseli de ortografie”. Asa scrie pe manuscris, pe care-l pastrez. Omenirea putea sa traiasca fara cartile mele, dar era un piculet mai saraca, insa eu cred ca as fi crapat daca dupa 20 de ani nu-mi puteam publica o carte.

R: Care este, dupa parerea ta, „starea" culturala a Maramuresului si care sau cum este receptarea autorilor maramureseni in tara? Sunt operele lor importante pentru cultura nationala? Conteaza?

Stefan Jurca: „Starea culturala” a Maramureşului e mai bună decât s-ar parea. Oradea, Satu Mare, Aradul nu au atâtia scriitori „potentiali” câti are Maramuresul. Clujul i-a timorat tot timpul, cu papistaşii lor cu tot. Operele lor sunt importante pentru cultura nationala care încă nu este catalogată şi asezată. Peste timp se va spune că au trăit si pe aici... scriitori. Viata scriitorului in provincie e grea si din cauza mentalitatilor provinciale, a „boiarilor” spirituali. Inainte, daca nu erai membru de partid, nu erai nimic; acum, daca nu esti membru de Uniune, nu te baga nimeni in dictionare.

R: Domnule Jurca, lasa-ma sa fiu protocolar si sa te rog sa faci un clasament al tau al primilor 10 scriitori maramureseni „mari”...

Stefan Jurca: Nu fac nici un clasament, pentru ca am oroare de clasamente si dictionare facute de universitari. Avem poeti, prozatori si critici literari, poate in viitor si dramaturgi. Daca iti amintesti, am afirmat tot timpul ca Baia Mare poate sustine o revista literara. S-ar parea ca nu am mintit. „Nord Literar” fiinteaza de aproape cinci ani si este apreciata peste tot in tara. As indrazni să afirm că şi o filiala a Uniunii Scriitorilor ar putea exista cu succes în Baia Mare.

R: Care ar fi, după părerea dumneatale, clasamentul celor zece români excepţionali de mari, nemaipomenit de mari, chiar?

Stefan Jurca: Si aceasta intrebare e jurnalistica, o capcana, un virus pe net. Am citit destule carti la viata mea ca sa pot afirma ca: Eminescu, Rebreanu, Cosbuc, Slavici, Caragiale, Blaga, Bacovia, Arghezi, Voiculescu, Nichita Stanescu sunt coloanele pe care se sprijina cupola spirituala a natiunii romane.

R: Cu ce „intra” mai pregnant Maramuresul in Europa: cu folclorul si cu obiceiurile sau cu valorile „culte”?

Stefan Jurca: Maramuresul e tare in folclor pentru ca nu a fost afectat  de industrializare, dar sa nu uitam ca aici e inima Maramuresului, o mare parte a fost lasata dincolo de Tisa. Dar tot aici s-au nascut Breban, Buzura, Ivasiuc.
 

R: Pune-ti o întrebare şi dă tot tu cu capul, în final..
.
 Stefan Jurca:De ce românii sunt atât de pătimasi in politică? De ce Blaga a fost legionar, Rebreanu spion englez, Beniuc comunist, Slavici antiromân? De ce îi judecam „post coitum” şi nu atunci când era vremea lor? Nu pot să cred că suntem un popor de laşi.