Nu pot să spun că sunt încântat de un roman, dacă nu sunt! Nu pot să mă extaziez în faţa unei picturi făcută de un pictor celebru doar pentru că despre acel artist plastic se vorbeşte elogios întotdeauna. Consecvent cu promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însumi, declar că romanul „Să cunoşti o femeie” nu m-a impresionat absolut deloc!

Yoel, personajul principal, e agent secret şiîşiretrăieşte mental viaţa după moartea soţiei, Ivria. Fiind agent (nu chiar 007, dar pe-aproape), dispune de o paletă largă de ustensile necesare acestui domeniu:
„În acest seif ţinea două revolvere de calibru diferit, o colecţie de planuri detaliate ale capitalelor internaţionale [...], şasepaşapoarteşi cinci permise de conducere, [...],

o trusă cu medicamente de prim ajutor, vreo două peruci [...] şi agende cu numere de telefon cu ultimele trei cifre inversate.”

Mă întreb cum ar fi fost ca agentul secret să fi ţinut în seif planuri detaliate ale capitalelor naţionale...Asta ar fi fost grozav, nu?...

Agentul secret era poreclit de colegi „Detectorul de Minciuni Ambualnt”. Calităţile îl recomandă! Aşa dotat din punct de vedere militar, totuşi agentul e mai degrabă pacifist. Îşi scoate pistoalele doar în caz de forţă majoră. El funcţionează după principiul
„că singurul lucru mai rău decât violenţa este acela de a te supune violenţei, a o accepta.”

Găsesc printre paginile romanului nişte referiri la România. Poate de-aia e primit autorul  cu atâta frenezie de fiecare dată la noi...Se întâlneşte în Bangkok cu fosta soţie a unui terorist. Întrebat unde s-a născut, Yoel
„a ezitat o clipă înainte de a-i răspunde: în România.”

Alte legături cu România:
„Vecinul de peste drum, un român al cărui posterior masiv îi evoca lui Yoel un fruct de avocado pârguit[...].”

Mă rog, poate fi şi asta o legătură...În casă cu agentul secret Yoel trăiesc cele două fete ale sale, mama şi soacra. Relaţiile dintre femei nu sunt dintre cele mai bune întotdeauna.
„Din câte spui, ultima dată când ai dormit a fost înainte de procesul lui Eichmann.”

Cartea a apărut în 1989 în Israel. Adolf Eichmann, un nazist căutat pentru crime împotriva umanităţii, a fost descoperit de Mossad (serviciile secrete israeliene) în Argentina. Sedat şi deghizat de agenţiiMosad, Eichmann a fost dus în Israel, judecat şi executat prin spânzurare în 1962. Probabil că procesul şiexecuţia au rămas în memoria colectivă, din moment ce Amos Oz pomeneştetangenţial de Eichmann.

Sunt câteva pasaje în care scriitorul se vrea melancolic, cum ar fi:
„Noaptea, reflexele luminilor din Tel Aviv licăreau prin norii joşi, iernatici, cu o strălucire aproape radioactivă.”

Ca pe urmă să ne arate civilizaţia alor săi şi„necivilizaţii” lor duşmani, arabii:
„Tot clanul într-un singur bârlog. Ce mai e şi asta? Claie peste grămadă. Parcă aţi fi o famile de arabi. Bunicile şi copiii şi caprele şi găinile şi toată suflarea.”

Cartea plictiseşte prin spaţiul mult prea mare acordat unor texte fără niciun fel de relevanţă în desfăşurareaacţiunii (dacă există vreuna...). Un exemplu:
„Uite, ţi-am păstrat nişteficăţei de pui cu ceapă prăjită şinişte orez cu legume [...].”

Dacă nu ni se spune în ce fel de ulei s-a prăjit ceapa, n-am făcut nimic...În altă parte, e descris cu lux inutil de amănunte cum Yoel sortează rufele pentru spălat. Plictisitor!...

Personajul principal al romanului e un tip curat. Face duş de mai multe ori pe parcursul celor 275 de pagini ale cărţii. Amoş Oz scrie despre personajul său:
„După aceea s-a dezbrăcat şi a intrat în cabina de duş, s-a spălat pe cap, s-a săpunit din creştet până-n tălpi, ba chiar şi-a vârât un deget săpunit în anus, s-a frecat zdravăn, după care şi-a spălat degetul de mai multe ori. Pe urmă a ieşit de sub duş, s-a uscat şi, înainte de a se îmbrăca, şi-a muiat degetul în after-shave, ca o precauţie în plus.”

Bine că a folosit şi after-shave! Simt o uşurare pe care o consemnez în cronică. Trecând la lucrurile serioase ale romanului, trebuie să spun că soţia lui Yoel moare electrocutată într-un accident casnic, iar elîşiretrăieşteviaţa din amintirile activităţii de agent secret, combinate cu neîmplinirile prezentului.

Un moment comic al romanului este dialogul dintre un admirator al uneia dintre fetele agentului secret şi un tânăr, Duby. Acesta îi spune lui Yoel că mama lui e plecată în străinătate, tata a plecat de sărbători la Eilat, fratele lui a plecat la Haifa. Acum e replica umoristică despre care aminteam:
„Şi tu? Pe tine te-au încuiat afară?”

Asta chiar mi-a plăcut!Şi mi-a mai plăcut puterea pe care o are personajul principal al lui Amos Oz de a se detaşa complet de trecutul său în slujba serviciilor secrete. La sfârşitul romanului, Yoel se face infirmier, şi se simte bine în noua lui meserie. Măcar cu atât să rămânem de pe urma acestui roman: oricând putem s-o luăm de la capăt!

Chiar oricând?...