Calul este considerat un animal nobil, un simbol al eleganței și grației, dar și pentru  curaj si viteză. El poate simboliza și moartea, dacă este de culoare neagră fiind cunoscut drept o călăuză spre moarte dacă este negru. În schimb, calul alb,  era considerat o creatură atomică, asociat și cu apa, și cu luna.

În multe culturi antice, calul este considerat un animal inteligent, împletind puterea si rațiuneacu puterile divinității si magiei, transformându-1 în animalul cel mai important pentrusacrificiu.

În basme se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje cu puteri supranaturale.

Elementele reale se împletesc cu cele ireale, iar personajele întruchipează binele sau răul.

Eroii binelui sunt Feti-Frumoși, zâne, fete de împărat etc., care luptă împotriva eroilor răului: zmei, Muma Pădurii, balauri, vrăjitoare etc.

Din aceasta luptă, binele iese întotdeauna învingător. Adesea eroii binelui au puteri supranaturale, fie sunt ajutați de ființe supranaturale: cai năzdravani, zâne, obiecte sau plante cu puteri miraculoase etc. Toți eroii basmelor ocupă un loc bine definit în lumea basmului, fiind introduși după anumite reguli de la care nu se abat, au limbaj si gesturi tipice, fiecare este reprezentantul unei anumite clase si au un regulament de comportare. Personajele își păstrează același profil psihic si moral și și-l îmbogățesc mereu cu trăsături noi. După eroul principal, calul este în basm un protagonist foarte important. Fără cal,  probele par a nu putea fi trecute.

Calul năzdrăvan sau calul fantastic, este prezent în multe opere literare având o arie mitologică vastă. Astfel, îl întâlnim caPegas (Pegasos la greci), Sleipnir (la scandinavi), Merani la kartvelii caucazieni sau ca inorog. La români e calul fantastic sau calul năzdrăvan, cel care îl sfătuiește pe erou și are puteri supranaturale în cele mai multe cazuri. Calul este unul dintre animalele domestice mitologizate în tradiția populară românească. El este  sfătuitorul, mijlocul de transport, prietenul și călăuza eroului.

Calul năzdrăvan are parte de o naștere sau transformare spectaculoasă: consumă alimente fermecate ori substanțe cu puteri magice( jăratic, lapte, măr etc). Are calități ieșite din comun: înțelege și vorbește cu oamenii, are obiecte fermecate, prevestește viitorul, face daruri fermecate, vrăjite(oglinda, mărul, peria, năframa), zboară, scuipă foc, îl ajută pe erou în toate aventurile sale: căutarea, lupta, metamorfoza, probe de pricepere și istețime, evadări. Totuși, aceste fapte țin de povestire și nu de reprezentarea mitologică, orice animal având rolul de adjuvant poate fi dotat cu aceste calități.

Acest  personaj auxiliar, personificat   înzestrat cu atribute fantastice atât în basmele populare cât și în cele culte unde este nu numai un mijloc de locomoție, ci și o inteligență excepțională, având grai. Psihologia acestui personaj animalier se poate observa  în mai multe circumstanțe: în Povestea lui Harap- Alb când mezinul craiului alege calul după sfatul Sfintei Duminici, lovește mârțoaga care se apropie de jeratic cu frâul de trei ori. La început, calul năzdrăvan apare sub forma unei mârtoagă, neinteresant și aparent nefolositor, dar odată hrănit cu jăratic  i se restabilesc capacitățile speciale precum se poate vedea în  Povestea lui Harap-Alb de  Ion Creangă "Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie și o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic."[1]

Când calul îșidezvăluiecapacitățile, se răzbună, purtându-l pe stăpânpână la nori, până la soare si până la lună, dovedind că îl acceptă ca stăpânpe mezin, dar și dovedindu-i-i acestuia că are o putere ieșită din comun: "Ei, stăpâne, cum ți se pare ? Gândit-ai vreodată c-ai să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mâna și prin nouri săcauți cununa?"[2] De asemenea, după întoarcerea de la curtea Împăratului Roș calul nu face apel la puterile sale supranaturale doar  în ultima instanță, când îl omoară pe Spân, aruncându-l din înaltul cerului. Calul poate acum interveni deoarece feciorul de împărat și-a încheiat inițierea. 

Calul de multe ori deține obiecte magice demne de a îl ajuta pe erou: perie, inel, frânghii ș.a. dar în multe basme el este doar sfătuitorul eroului, contribuie cu idei pentru a trece probele dificile sau chiar fizic luptând cot la cot cu acesta. Aproape întotdeauna, Calul Năzdrăvan efectuează toate muncile intelectuale și fizice dificile necesare eroului cum ar fi: încălzirea sau răcirea, cu nările, transportul terestru, aerospațialsau de pe un tărâm pe altul. Deși are puteri supranaturale, există cazuri  când se cere schimbat "Încă pe cale fiind și silind să ajungă, calul zise fetei: - Stăpână, până acum m-ai ascultat la orice ți-am zis, și toate ți-au mers bine. Ascultă-mă și de astă dată și nu vei greși. Eu sunt bătrân de aci înainte; și mi-e să nu poticnesc. Ia pe frate-meu Galben-de-soare și fă călătoria mai departe cu el. Încrede­te lui cum te-ai încrezut în mine și nu te vei căi. El este mai tânăr decât mine și mai sprinten, și te va învăța ca și mine ce să faci la vreme de nevoie[3] sau odată ce stăpânii îmbătrânesc și ei și nu mai sunt folosiți. De obicei, ei provin de la un zmeu sau altă ființă supranaturală care a fost învinsă de către erou, sau este moștenire de la tatăl eroului. O altă teorie este cea a unui loc greu accesibil, unde o herghelie de iepe cu un armăsar dă naștere cailor năzdrăvani sau existența unei iepe care naște astfel de cai ” Intr-un basm avem de-a face cu un armăsar trăind într-un soi de colonie liberă cu iepele generatoare de cai năzdravani.”  [4]

Fiind un personaj al binelui, calul năzdrăvan este bun, milos, frumos fizic și moral, are spiritul dreptății, luptă pentru o cauză dreaptă, leagă prietenii trainice, sunt isteți, harnici si încrezători în izbândă, reușind să învingă. Aceștia vorbesc cu personajele, știind foarte bine limba lor iar câteodată sunt bilingvi, ei vorbind și înțelegând limbaje neînțelese de erou, fiind uneori chiar un tălmaci pentru acesta. El este  îndrumătorul isteț al eroului, care nu face nimic fără sfatul lui.

Caii năzdrăvani pot să fie sub diverse înfățișări, astfel, există cai de aur, argint, aramă. Sunt cai cu aripi, numărul lor fiind variabil. Un aspect des întâlnit in basm este metamorfozarea calului, se preface în corb, stâncă, cioară, miel, ghem, lupoaică, cloșcă cu pui etc. De multe ori, calul transmite ideea de repeziciune: a mersului, a luminii, a furtunii. El e înfățișat ca un animal dotat cu însușiri intelectuale excepționale.

Cultul calului în Dacia și-a extins sfera mitologică până în secolele II-III prin o făptură mitică numită Călărețul trac, reprezentând un tânăr călărind și cu o suliță în mână. Acesta pare a fi stăpânul celor morți, de aici și denumirea sa de psihopompă și a calului său de psihopomp. Din perspectiva zoomitologiei, calul îndeplinește două funcții antagonice: chtoniană și uraniană.

Calul chtonian este de culoare neagră, acționează în pustietate, râpi, cimitire, ruine etc. El a fost creat de Nefărtat prin opoziție cu calul uranian creat de Fărtat, cu scop malefic, el fiind calul infernal, al făpturilor malefice( demoni, vrăjitoare, strigoilor, zmei). Ei sunt cei care uneori eliberează aceste spirite rele. ”[5]În ipostaza calului psihopomp, calul chtonian urmărea călăuzirea sufletului mortului în lumea cealaltă. În folclorul mitic românesc calul funerar este redat în două ipostaze: de cal ludic și de cal psihopomp, la priveghi.

Calul uranian are un rol total opus celui chtonian, astfel, întâlnim diferite ipostaze ca: ”stihială, astrală, celestă, pirică, năzdrăvană”[6]. Calul stihial restabilește echilibrul, caii astrali străbat cerul și pământul cu viteza gândului, purtând astre mici, caii celești sunt concepuți în gândirea populară drept caii care trag căruța solară când fulgeră și tună, caii pirici sunt caii de foc, care aduc apusul și răsăritul iar ultimii, caii năzdrăvani sau minunați, sunt cei cu puteri supranaturale, obținuți de un erou al basmului printr-un ritual deosebit.”Basmul mitic al lui Ion Creangă Făt – Frumos fiul iepii, cu substrat celtic, ne face să înțelegem în ce constă valoarea deosebită a unui cal năzdrăvan în comparație cu eroul născut dintr-o iapă. Nu toți caii posedă aripi pentru a zbura până în înaltul cerului și a coborî până în Celălalt tărâm.”[7]

În mitologia populară română, calul se individualizează prin categoriile antinomice în care este încadrat. Așadar, uneori este benefic, alteori malefic, când năzdrăvan și fermecat, când comun, banal. Aceasta se datorează diverselor perspective folclorice, de aici si aspectul polimorf al figurii sale mitologice. Ambivalența calului, datorită calităților și defectelor sale, este gândită ca o formă de pedeapsă divină. Unele credințe susțin că acest animal poate simți răul, în popor calul este prețuit pentru priceperea sa, este considerat a fi un cal năzdrăvan cel care pricepe ce îi spui, e foarte credincios și presimte lucruri pe care omul nu le simte.

În folclorul nostru, calul este prezent în aproape toate genurile literaturii orale. În mod emblematic, folclorul românesc asociază calul cu feciorul si fecioria[8]. Semn al tinereții, prieten și sprijin al eroului, simbol al vitejiei, apără omul de ființele întunericului.

”În colinde, balade, basme și legende sunt evidențiate atributele calului ca simbol al tinereții eroice, el îndeplinind diverse funcții pe lângă stăpânul său(mesager, salvator), nu există voinic fără cal năzdrăvan.”.[9]

Cele mai semnificative dimensiuni ale mitului cabalin  se găsesc in colinde, unde ”elementul glorificator cade direct asupra calului dar indirect se răsfrânge asupra stăpânului calului ”.[10]Calul fabulos care trebuie îmblânzit este invocat și în colinde, el  este descris ca având are șa de aur, frâu de mătase, potcoave de argint, este hrănit cu apă strecurată, cu iarbă de peste munți, pasul sau nechezatul său cutremură munții, tulbură apele, răstoarnă casele.

 

El este animalul care apare, ca personaj, în majoritatea prozelor fantastice, fiind unul dintre protagoniștiiimportanți ai acestora. La români, calul se află, deseori, în ipostaza de animal năzdrăvan a cărui intervenție face posibilă orice faptă eroică. El este sprijinul cel mai de preț al lui Făt-Frumos, aparent chiar substituindu-se acestuia, îl călăuzeșteși îl sfătuiește în drumul pe care îl are de parcurs.

Așadar, calul nu apare izolat, ci se asociază cu protagoniștii, el putând să aparțină nu numai voinicului, ci și zmeului, balaurului, Genarului şi chiar unei babe care are o herghelie întreagă de cai năzdrăvani.

În povești, caii vorbesc cu păsările, cu stăpânul lor şi chiar cu alți cai, în graiul lor.

Dar caii sunt şi mai mult sau mai puțindevotați stăpânilor lor. Astfel, calul lui Făt-Frumos îi este întotdeauna loial acestuia, spre deosebire de calul opozantului sau, care deși i-a fost credincios acestuia ani la rând, în cele din urmă, alege să treacă de partea binelui, adică, de cea a lui Făt-Frumos, aşa cum se întâmplă şi în basmul Ileana Cosânzeana:

„Zmeul însă prinse de veste şi unde nu încălecă pe calul lui şi fugea, fugea cu el, să rupă pământul, numai să-i ajungă. După ce-o văst zmeul că nu-i poate ajunge, o strigat către calul lui Ioniţă să arunce jos pe domnu-so, că-l va scălda tot în lapte şi-i va da de mâncare numai zahăr şi ovăs, Ioniţă, auzind aceste, o strigat cătră calul zmeului că îi va da de mâncare tot trifoi şi-l va scălda în picuri de rouă.

Cât ce auzi aceste calul zmeului, îl trânteşte pe zmeu de-l face tot fărâme şi-l zdrobeşte cu picioarele, apoi fuge şi ajunge calul lui Ioniţă”[11].

La fel ca în basmele altor popoare şi în cele ale românilor, calul are o viteză de deplasare neobişnuită. Uneori el merge ca năluca sau ca vântul şi, deseori, mai repede decât gândul. Alteori, având câte două, patru, şase sau chiar doisprezece aripi, caii pot să zboare până la nori sau chiar mai sus de ei.

Calul năzdrăvan nu are doar aripi. El poate avea mai multe inimi sau spline:

„A rânchezat calul cel râios o data şi s-o făcut un cal mândru, să zbori în nori cu el. Avea 14 spline acest cal şi nu ostenea nicicând”[12].

Făt-Frumos începe să caute calul năzdrăvan, îndeosebi, pe acela pe care l-a avut împăratul în tinereţe, de obicei, la sfatul unei bătrâne, al unui vrăjitor sau al Sfintei Vineri ori Sfintei Duminici. Pentru a-l găsi, el nu trebuie să facă altceva decât să pună în mijlocul grajdului o tavă cu jăratec şi, calul care va mânca din jăratec, acela este cel căutat, ori să sune de trei ori din frâu, iar acesta se va ivi ca din senin. De regulă, el apare sub înfăţişarea unui cal slab, bubos şi răpciugos, iar după ce mănâncă jăratecul din tavă se transformă într-un cal frumos. Pentru a deveni un armăsar şi mai frumos, şi mai puternic, şi mai năzdrăvan, el îi cere lui Făt-Frumos să îi dea să mănânce, timp de trei sau şapte zile, câte o tavă cu jăratec şi ovăz fiert în lapte, ori îi cere să-i dea de băut laptele de la mai multe vaci. Alteori, eroul obţine un cal năzdrăvan şi de la un zmeu pe care l-a ucis în luptă sau slujind la o babă care are o herghelie întreagă de asemenea cai şi care, drept simbrie, îl va lăsa să-şi aleagă calul pe care şi-l doreşte. Însă, cotoroanţa este vicleană şi caută să-l înşele pe Făt-Frumos scoţând inimile sau splinele din ceilalţi cai şi punându-le într-unul singur care va apărea ca cel mai jigărit dintre cai, dar, cu ajutorul unui sfătuitor, eroul reuşeşte să aleagă calul miraculos spre necazul babei care trebuie să îşi ţină promisiunea şi să i-l dea, ca simbrie pentru ceea ce a slujit.

Caii năzdrăvani nu au numai aripi, mai multe spline sau inimi, mulţi dintre ei au în urechi diverse obiecte miraculoase, ca: săpun, gresie, perie, năframă etc. Aceste obiecte, aruncate în calea urmăritorului, se transformă în obstacole greu de trecut, ca: pădure deasă, zid înalt, apă adâncă şi foarte lată etc. Un astfel de cal este şi cel al eroului din povestea Spaima zmeilor:

„Atunci calul îi zise:

– Stăpâne, bagă mâna în urechea mea cea dreaptă şi scoate din ea o bucată de săpun, o perie şi o gresie, şi mergi înainte fără frică”[13].

Năzdrăvan şi loial, calul este cel mai bun tovarăş de drum al oricărui Făt-Frumos, iar basmele cu Feţi-Frumoşi, fete de împărat şi cai, se spune, că sunt cele mai frumoase şi mai captivante din repertoriul prozei fantastice româneşti.

Calul, însoțitorul și sfătuitorul eroului, este, prin excelență animalul benefic. În situația funerară el conduce sufletul mortului, călăuzindu-l spre lumea cealaltă (psihopomp). El întrupează atât forțele selenare, cât și solare, apărând în  credințele noastre și ca animal al lumii subpământene, și ca ființă înaripată. El  poate  pătrunde pe celălalt târâm, zboară ca gândul, cunoaște toate vicleniile lumii.

Particularitățile lor cele mai interesante sunt umanizarea și complexitatea. Prin toate caracteristicile, aceste personaje devin memorabile și susțin o trăsătură esențială a acestei specii, aceste personaje himerice  încadrează o operă literară în specia basm.

După cum am văzut, calul are diferite întruchipări, în multe mitologii, elera animalul călărit de zeul-soare cum este în cea nordică, unde Sleipnirul reprezintă un armăsar cu opt picioare, călărit de zeul Odin. O altă formă a calului este cea de inorog numit și licornă sau unicorn. Inorogul este reprezentat caun cal alb având un corn în mijlocul frunții. Acest corn este cunoscut ca având puterimiraculoase: vindecă bolile, curăță răul, dă viață.Unicornul sau inorogul a reprezentat, de-a lungul secolelor, un subiect in jurul căruia s-aucreat numeroase legende, deși scrierile lui Aristotel sau   Saint Thomas reflectă faptul căaceștia considerau unicornul drept o creatură reală. Dictionarulexplicativ unicornul este definit  ca "un animal mitic în general descris ca având corpul și capul unui cal, picioarele din spate ale unui cerb, coada unui leu, cu un corn în mijloculfrunții".[14]

Inorogul este un animal fantastic,  descris în legende, basme, tarot, istoria artei, ocupând un loc de seamă in folclorul tuturor popoarelor. În Asia, el este numit „animalul de zăpadă” și ia forma unei capre cu un singur corn. Pentru unii, unicornul reprezintăînțelepciunea sau diferite avertismente. Un exemplu este cel al lui Gingis Han când un grupde luptătoriai lui au raportat că au văzut un inorog, ceea ce a însemnat un semnal pentru oprirea războiului. Se conideră că unicornul este foarte  blând și are o voce frumoasă asemnea unui clinchet de clopoței, cu toatea acestea el este puternic, fiind un conducător în rândul animalelor.

 Se spune ca inorogul îșidatoreazăforța miraculoasă unei călătorii pe care o face odată pe an spre grădina apelor Paradisului, unde consuma plante magice. Ctesias scrie despre unicorni: “…măgari sălbatici, la fel de mari cum sunt caii, sau chiar mai mari. Corpul lor este alb, capul rosu-închis, iar ochii albastru-închis. Ei au un corn în mijlocul frunții, de circa un cubit lungime [45cm ]; baza cornului este imaculat de albă…partea de sus ascuțită și stacojie, iar porțiunea de mijloc e neagră. Cei care beau din aceste coarne, nu se vor îmbolnăvi,se spune, nici de convulsii, nici de boli care să-i doboare de pe picioare. Acest animal este extrem de iute și de puternic, așaîncât nici un animal, nici cal, nici altul, nu îl poate ajunge.”[15]

În literatura română această făptură este amintită în basme și povești nemuritoare, Lucian Blaga face referire la inorog în epistola-  „Oasa, 26 iulie 1923“, adresata Corneliei Blaga: „Atâtea minuni poti vedea pe-aici, încât nu m-aș mira să ieși și tu din pădure călare pe-un «Einhorn». (v. Lucian Blaga, „Corespondenta de familie“), poate fiși în „Floarea darurilor“, în „Varlaam si Ioasaf“, în „Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie“, în „Alexandria“ (cu celebrul cal cu corn în frunte, intrat sub numele Ducipal – din Boukephalus –, în basme, si, mai ales, în „Istoria ieroglifică“, în care, Dimitrie Cantemir se ascundea chiar sub numele inorogului.

În mitologia româna el e închipuit ca o viețuitoare care-l sfidează pe Dumnezeu, refuzând să se urce în corabia lui Noe si pierind din cauza mulțimii de păsăriși animale pe care le poarta pe apele potopului (cf. Marcel Olinescu, „Mitologie româneasca“, 2008). În unele traduceri ale Bibliei, unicornul a fost primul animal pe care l-a numit Adam, ridicându-l-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam și Eva au părăsit Paradisul, inorogul i-a însoțit, devenind un simbol al castității și purității.

Un alt cal năzdrăvan este vestitul Pegas,  un cal înaripat care se spune că zbura iute ca vântul. El apare în mitologia greacă ca fiind născut născut din trupul Gorgonei Meduza, ucisă de eroul Perseu. Pegas nu putea fi îmblânzit de nimeni. Şi totuși, s-a găsit un tânăr erou vrednic de a deveni stăpânul său. Acesta a fost Bellerofon.

În literatura română Pegas este rar întâlnit, totuși în basmul Tinerețe fără bătrânețe şi viață fără de moarte, apare acest cal năzdrăvan pentru a-i fi alături lui Făt-Frumos. Acesta, căutând tinerețea  veşnică şi  nemuririrea, el găseşte un cal înaripat care îl însoțește pe drumul său și în lupta cu Ghenoaia și sora acesteia, Scorpia cu trei capete. Pădurea sălbatică populată de fiare care înconjoară palatul nemuririi este trecută tot grațieaceluiași cal năzdrăvan.Drumul eroului se va sfârșiprin inevitabila întâlnire cu Moartea. Făt-Frumos, sfidând prevestirea zânelor, se întoarce în palatul tatălui său unde este lăsat de cal. Acolo nu-l mai așteaptă nici curtenii, nici ostașii împăratului. Timpul năruise totul. Până şi calul îl părăsește pe stăpânul său, care, îmbătrânit rapid, moare, încheind o viață dedicată unei deșarte şi zadarnice căutări.

Pegas, calul năzdrăvan cu aripi, este imaginea îndrăznelii, a magiei şi spiritului aventuros. Blând și credincios, a fost de folos mai multor eroi din mitologia greacă. În cele din urmă a a fost transformat în constelație.

Calul  este  unul dintre animalele pe care mitologia clasică le evocă frecvent, ca tovarăş de aventuri al  zeilor, ca victimă sacrificată în cinstea lor sau ca o creatură fantastică de facturi diverse, înzestrat adesea cu însuşiri pe care caii obişnuiţi nu le posedă.

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

  1. ***, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996;
  2. Balaci ,Anca, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992;
  3. Birlea, Ovidiu Introducere la antologie de proză populară epică, vol. l, Bucuresti 1966;
  4. Caraman, Petru, Colindatul la români, slavi și alte popoare, Ed. Minerva, București,1983;
  5. Călinescu, George, Estetica basmului, Colecţia „Studiu de folclor”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965;
  6. Colecţia A fost odată ca niciodată, Basme, vol. 2, Editura R.S.R., Bucureşti, 1986;
  7. Coman, Mihai,Mitologie populară româneasca I, Editura Minerva, 1986;
  8. Creangă ,Ion, Povestea lui Harap- Alb, Editura Litera, București, 2012;
  9. Fochi, Adrian, Cântecul epic tradițional al românilor, Ed. Minerva, București, 1985;
  10. Gorovei,Artur, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Librăriile „Socec“ ,Bucureşti, 1915;
  11. Istoria calului fermecatdin O mie și una de nopți
  12. Kernbach, Victor, Dicţionar de mitologie generală, Ed. ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989;
  13. Petre Ispirescu,   Basme,   Editura Simplu, București, 2008;
  14. Senchea, Corneliu, Calul înaripat – De la Pegas la armăsarul năzdravan al basmului românesc, în revista Big Explorer, nr.3, anul 2011;
  15. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987;

 

Bibliografie online

  1. http://www.ipedia.ro/inorogul-531/?cookie=ok
  2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calul_n%C4%83zdr%C4%83van
  3. http://www.merriam-webster.com/dictionary/unicorn

 

[1]Ion Creangă, Povestea lui Harap- Alb, Editura Litera, București, 2012,pag 5

[2]Ibidem pag 5

[3]Istoria calului fermecat din O mie și una de nopți

[4]Ovidiu Birlea, Introducere la antologie de proza populara epica, vol. l, București 1966, p. 70

[5] Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987,București

p.514

[6]Ibidem p. 515

[7]Ibidem p.515

[8]Mihai Coman,Mitologie populară româneascaI, Editura Minerva, 1986.pag 41.

[9]Adrian Fochi, Cantecul epic traditional al romanilor, Buc, Ed. Minerva,  București, 1985. P 53.

[10]Petru Caraman, Colindatul la români, slavi și alte popoare,Ed. Minerva, București,1983, p55.

[11] Colecţia A fost odată ca niciodată, Basme, vol. 2, Editura R.S.R., Bucureşti, 1986 , p. 76.

[12]Ibidem, p.75

[13]Ibidem, p. 84

[14]http://www.merriam-webster.com/dictionary/unicorn

[15]http://www.ipedia.ro/inorogul-531/?cookie=ok