Marele Ion Creangă a descris cel mai bine perioada copilăriei şi nu întâmplător această perioadă reprezintă pentru noi, oamenii, CEA MAI MINUNATĂ PERIOADĂ A VIEŢII. Deşi era mai greu în perioada copilăriei mele, anii 1970-1980, îmi amintesc cu emoţie cum tata mi-a cumpărat din capitala Ardealului, Cluj-Napoca, unde participase la Congresul Educaţiei şi unde a cunoscut-o pe marea actriţă Draga Olteanu-Matei, un fâş albastru-roşu cu care mergeam la grădiniţă până venea primăvara ! Tare îmi mai plăcea cu „tovarăşa educatoare“, cum îi spuneam noi atunci doamnei educatoare Silvia Bîrle, deoarece ne învăţa multe cântece, poezii şi ne lăsa să ne jucăm cu puţinele jucării existente : cercuri de lemn, trotinete, maşinuţe chinezeşti din tablă şi câteva păpuşi realizate de „Arădeanca“. Era o adevărată bucurie ziua de 8 Martie,

când veneau fotografi cu animale împăiate ca să ne facă poze alb-negru : urşi bruni, căprioare sau maimuţe adevărate, îmblânzite pentru asemenea activităţi.

După ce am mers la şcoală în clasa I, iar pe bancă ne aşteptau Abecedarul şi Aritmetica, viaţa noastră de copii „a luat un nou avânt“ ! Ne străduiam să învăţăm foarte, foarte bine pentru a intra în rândurile pionierilor ! Cât mai munceam pentru a primi cravata roşie cu tricolor, iar dacă pierdeam inelul de plastic cu care ne strângeam cravata în

jurul gâtului, era o adevărată tragedie, deoarece se găseau greu, cu pile, ca toate lucrurile pe atunci, începând cu o jucărie cu baterii până la ouă, ulei sau zahăr. Şi totuşi am avut o copilărie frumoasă ! În gimnaziu aşteptam „Caravana cinematografică“ pentru a vedea filme româneşti precum : Columna, Dacii, Mihai Viteazul, iar dacă operatorul era în toane bune, ne punea desene animate ruseşti cu lupul şi iepuraşul, ceva de genul „Nu pogodi !“, sau româneşti, cu „Mihaela“ şi personajul lui Gopo ! Era un adevărat eveniment pentru sătucul meu, Lucăceşti, din Maramureş. După ce veneam de la şcoală, tata, care era brigadier la Cooperativa Agricolă de Producţie, mă trimitea să iau vacile din ciurdă şi să le duc în loc cu iarbă mai grasă, pentru a da lapte mai mult ! Şi aveam patru vaci ! Una, Mândraia, avea o aşa de mare personalitate, că trebuia să fiu cu ochii pe ea ca să nu fugă acasă dacă avea viţel mic. Fiind doar eu şi vitele, singurele mele distracţii erau să citesc o carte sau să cânt la „microfon“, asemenea Margaretei Pâslaru sau Corinei Chiriac sau lui Aurelian Andreescu ! Microfonul era confecţionat dintr-un ştiulete dacă era lan de porumb în zonă sau din papură, dacă era toamnă. Atunci am citit şi am intrat în contact cu marii scriitori români ! Nu uit nici acum că O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale am recitit-o de vreo trei ori, pentru că avea nişte caricaturi deosebite pentru Cetăţeanul turmentat, Trahanache sau Zoe ! Sâmbătă mă rugam de părinţi să mă lase să vin mai repede acasă cu vitele dacă erau sătule, ca să văd serialele acelor vremuri : Manix, Kojak, Om bogat, om sărac, iar duminică după-masă priveam la televizorul cu lămpi, alb-negru, „Album duminical“, cu marii artişti ai vremi. Numai dacă mă gândesc la regretaţii : Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ştefan Radof, Anda Călugăreanu etc.

Crăciunul era şi atunci cea mai frumoasă perioadă din an. Cel puţin la noi, în Maramureş, se sacrifica porc, iar şoricul şi urechile pe care le mâncam erau cele mai gustoase şi mai aşteptate de noi, copiii. Mergeam cu „Steaua“ şi primeam câţiva leuţi, dar cocii, merele şi nucile ne ajungeau pentru toată vacanţa de iarnă. Când venea „Moş Gerilă“ cu napolitane, brifcor, eugenia şi biscuiţi cu cremă, era paradisul pe pământ ! Întotdeauna îmi aducea şi ghete româneşti (de „Clujeana“ era un lux !), ciorăpei şi multă dragoste din partea bunicilor, părinţilor, fraţilor. Cum eu am un singur frate şi este mai mare cu 11 ani, a trebuit să mă joc mai mult singur, aşa că am inventat câteva jocuri, dar cel mai mult îmi plăcea să bat mingea pe maidan. Cel mai aproape era pe „Dulăul lui Văsălica Păcuraru“ şi după-masa, după ce învăţam şi făceam treburile gospodăreşti la care eram pus, o tuleam la fotbal câte o jumătate de oră ! După ce luam cina şi mă culcam (programul TV ţinea până la ora 22.00 ! dar nici la filme nu mă prea lăsau, că nu erau „educative“, doar sâmbăta, când se dădeau filme western şi tatii îi plăceau că erau cu cai şi cu John Wayne !) mă gândeam că vreau să fiu un mare fotbalist, asemenea lui Dumitrache, Dobrin, Dinu, Lucescu sau Mario Kempes. A doua zi, îmbrăcat în uniformă, trei zile cu cămaşă albă, trei zile cu cămaşă albastră (noi făceam cursuri şi sâmbăta), mergeam la şcoală şi ne bucuram de întâlnirea cu dascălii noştri, deoarece erau foarte bine pregătiţi, devotaţi profesiei, ingenioşi în a ne preda modern, deşi aveam mijloace modeste. Îmi amintesc cu drag de învăţătorul meu, Ioan Bonte, de diriginţii mei din generală, Ion Georgescu Muscel şi Geta Man, de profesoara de istorie, Clara Suto, de profesorul de limba română, Andrei Buciuman, de profesoara de biologie, Iuliana Buciuman, de profesorii : Vasile Fanea, Viorel Mureşan, Titus Pop, Aura Bancoş Bozga, Victoria Duma sau Maria Maroşan.

Câte lucruri aş mai putea spune despre copilăria mea, despre dascălii mei dragi care înainte de orice erau pentru noi o carte deschisă, o traistă cu poveşti, o inimă plină cu sentimente calde ! Drept este şi faptul că eram foarte ascultători, iar dacă mai făceam năzbâtii, erau pozne nevinovate ce ţin de copilăria aceea frumoasă a lui Nică !

N-am să spun că toate erau bune, dar faptul că am crescut la şcoală viermi de mătase, acum, la cei 48 ani ai mei, mi se pare chiar un lucru bun ! Am învăţat să mă caţăr în dud după frunzele lor pentru a-i hrăni, dar şi să urc în cariera mea profesională ! Dacă am mers două-trei săptămâni la început de an şcolar la cules de mere la livada din Şomcuta Mare, acum văd în aceasta un lucru bun, să preţuim merele, fructele ecologice, în general, să iubim natura şi mediul înconjurător. Dacă am primit câteodată un băţ în palmă, asta m-a ajutat mai târziu să nu mă las învins de „loviturile vieţii“, să merg înainte !

Şi ultimul lucru bun pe care l-am învăţat în anii copilăriei mele a fost să iubesc ţara, oamenii ei, satul meu Lucăceşti, Maramureşul, pe Mihai Eminescu, pe George Enescu sau pe Ciprian Porumbescu, pe Maria Tănase sau pe fraţii Petreuş. Copilărie, mi-ai dat energia de a creşte frumos, indiferent de epoca pe care am trăit-o atunci sau poate tocmai de aceea, fiindcă pretenţiile mele erau mici, dar aveam parte în schimb de multă dragoste din partea familiei, dascălilor şi semenilor mei !