Motto: „Sufletul este un colector exclusiv de lumină, de gând, de cuvânt și purtare” („Ce e sufletul”? de Eugen Nicolae Gâscă și Mihai Aroșoaie)

„Eu sunt Lumina Lumii!” zice Mântuitorul – iar omul este o scânteie din Marea Lumină Divină. Toată lumea știe ce e gravitația – însă nimeni nu o poate vedea. Lumina o vedem, știm de unde vine,  dar nu știm ce este cu adevărat. E undă, e formă vizibilă de energie, poate fotonii o definesc sau este o radiație electromagnetică?

Cert este că acolo unde e lumină – la un moment dat apare și întunericul și invers – e dualitatea existențială: bunătate/răutate, lumină/întuneric, bun/rău, sus/jos etc.

Ca o concluzie: lumea în care trăim e scăldată de lumina adevărului sau îngropată în bezna întunecată.Am analizat personajele în lumina adevărului din interiorul conștiinței lor.

Voi încerca o analiză a personajelor din prozele scurte  scrise de d-na. Voichița Vereș Pălăcean SUB ASPECTUL LUMINII SAU ÎNTUNERICULUI DIN SUFLETELE LOR. Nu întâmplător aproape toate titlurile cuprind un cuvânt ce duce spre lumină: crepuscul, apus, zi, curcubeu, semiobscuritate, noapte, lumină, beznă, dimineață, zori etc.

În proza „DINCOLO DE VĂLUL DE NEGURĂ” apare lumina, speranța, forța și iubirea adevărată. Umbrele cenușii ale deznădejdii bărbatului părăsit de iubirea pasageră a unei studente îl duce-n brațele soției care-l înconjoară cu o lumină a iubirii necondiționate. Chipul lui apare luminat de lună și se trezește din beția întunericului la lumina adevărului:

      „-Dă-o dracului de curvă!

 Tot tu ești mai bună, nevastă!”

În proza cu titlul „PENUMBRĂ” – Martinel stă în umbra mamei sale; ar vrea și el să parvină; SĂ IASĂ LA LUMINA BUNĂSTĂRII MATERIALE precum au făcut părinții lui, dar faima negativă a familiei sale Cefan – Cenan nu-l ajută să prospere politic. Puternicul Groșan îi oferă niște explicații în ceea ce privește eșecul în alegerea lui ca deputat. Acesta se bazează pe viziunea omului din popor ce pare a se trezi din adormire și care se gândește în primul rând la un viitor deputat ca la un om cu o conduită morală ireproșabilă. Numai un astfel de om ar putea face ca țara să prospere!

                                                                   Pe când Martinel??!!...

-O, doamne, trezește-te, popor român!

Apare „IEȘIREA DIN ZI” care ne duce cu gândul la copilul de doi ani care-ncepe a pricepe viața și moartea, „IEȘIREA DIN VIAȚĂ ” a doamnei Mimi – mama vecinei de apartament ce vine să aducă vestea plângând, e de fapt IEȘIREA DIN LUMINA cea de toate zilele a omului.

Fericirea Evelinei e la apus în proza cu titlul „LA APUS” – deoarece și-a lăsat serviciul crezând că e bine să fie doar d-na doctor, apoi n-a insistat să se căsătorească legal cu d-nul doctor iar acesta a optat pentru o femeie „rezidentă, bine coaptă” – și presupunem ambițioasă spre cariera ei de doctor. Aici se întrevede finalul fericirii d-nei Evelina. Spre apus se îndreaptă și gândurile părinților săi- care regretă acum că n-au luat o poziție corectă în ceea ce privește mariajul fiicei lor. De-acum fericirea „a apus” -  totul a rămas în urmă și nu se întrevăd zorii zilei următoare.

Într-o zi cu soare „ÎN PLIN SOARE” proza care-i prezintă pe cei trei prieteni ce se duc la pescuit la o pescărie abandonată mai mult să se recreeze-n natură decât să prindă pește. Silviu era mai mult adeptul filozofiei zen – soarele e asociat cu liniștea din sufletul omului pe care o caută fiecare din noi și pe care-o găsește-n natură. Omul se simte bine-n singurătate. E doar cu gândurile lui iar dacă acestea sunt pozitive, atunci e chiar foarte bine! Așa era și Alin care nu era pescar „nici-măcar amator” cum singur recunoaște.

Nimic nu prevestește „năpasta” ce va urma. Apariția lupoaicei cu puiul ei la orizont îi aduce pe cei trei pescari într-o stare de spaimă terifiantă care crește, crește… până la paroxism. În peisaj apar apoi „Atletul secolului” Carl Lewis care imaginativ îi salvează de lupoaică.

Apariția unui copil pe lume e o „REVĂRSARE DE LUMINĂ”. Deși Sanda și Olimpiu Bodea („Fanta de lumină”) se hotărăsc să divorțeze de comun acord – deși au un copil – pe Bogdan,  totuși între ei (deși nu recunosc) a existat iubirea, lumina concretizată prin faptul că Sanda e gravidă,  deși a divorțat iar titlul devine semnificativ. O „fantă de lumină”  va fi acest copil; iar finalul deschis al povestirii lasă să se presupună o viitoare împăcare, așa cum ar vrea Dumnezeu – atât pentru credință cât și pentru „lumina” ce va fi să apară. Prevăd o revenire a personajului Olimpiu la normalitate și căință.

Doctorul Dragoș din proza „ÎN BEZNĂ” se găsește-n tenebrele inconștientului unde apar manifestări psihopatologice, stări problematice; e un delir inconștient, realitatea exterioară a prezentului prin realitatea psihică apropiată ca stare de paroxism, de extaz sexual în același timp de amorțeală patologică datorată probabil stupefiantelor administrate. În beznă e doctorul Dragoș care din pasiune pentru profesie a rămas până la vârsta de cincizeci de ani celibatar; totuși,  fiind afemeiat,  nu dă nici o importanță femeii (care reprezintă o lumină,  gândindu-ne la capacitatea ei de a procrea). Acest lucru îl aduce pe doctor aproape de neant. Poate „lumina” salvatorilor să-l reabiliteze – finalul deschis ne duce la această posibilitate.

Spre noaptea nopților fără lumină se îndreaptă și bătrânul badea Emanuil („Spre noaptea nopților”) căruia îi pare rău că va trebui să plece și să le lase pe toate din lumea materială. Dar „se luminează” când își dă seama că rămâne ceva în urma sa (gospodăria bine rostuită).

Stările sufletești ale învățătoarei (proza cu titlul „Capcana dimineții”) pendulează între lumină și întuneric; e tristă la analiza situației din jocul copiilor ce s-au făcut frați de cruce prin sânge. Faptul că fiul ei Mihnea (fiu adoptat care are boala nemiloasă SIDA) este implicat în joc,  n-o poate îndepărta pe învățătoarea Mirela Anghel de acesta. E prinsă-n capcana destăinuirilor, a dimineții, a răsăritului de soare ce-o va aduce mai aproape de fiul ei: (pe care,  credem că va încerca să-l vindece cu orice preț).

Numele celor două femei Ramona și Simona (amândouă sunt Mona) – în vorbirea casnică – surori gemene-n sentimente, n-au nevoie de Solomon pentru a crește un copil mult dorit de amândouă. (Proza „Să-l chemăm pe Solomon?”) planul diabolic (întunecat) de a da naștere unui copil în afara căsătoriei, dar, din prietenia dintre două femei se transformă-n lumină; va lumina viitorul unei familii și al unei prietenii..

Dorel – cel care iubește trei lucruri: „băutura, țigările și mâncarea”„exact în ordinea asta” se găsește-ntr-un întuneric psihologic. Nu-și deplânge existența șubrezită de alcool și tutun crezând că acestea-i aduc fericirea. Nu-i pasă că l-a părăsit nevasta și cei mai buni prieteni. E greu să-l aduci pe calea cea bună, autoarea nici nu sugerează acest lucru, se punctează doar viziunea lui în societate; cum e văzut de ceilalți oameni care nu iau nici o atitudine față de (boala) lui deoarece alcoolismul e o boală, nu doar un obicei – (proza „ÎNTUNERIC”) care prezintă psihologia și comportamentul bețivului.

Copiii sunt produsul părinților, de cele mai multe ori moștenesc alături de trăsăturile fizice și unele obiceiuri, ticuri corportamentale sau verbale. În această ordine de idei,  se întâmplă ca atunci când vezi un copil și-l studiezi,  încercând să-i cunoști părinții – să-ți dai seama, dintr-o dată și să ți se dezvăluie al cui este acel copil. Onomatopeele străbat din străfundurile conștiinței neantului: Liiviiuuu   – cu sens de „viu” –viu și eu unde ești tu, tu,  cel ce mi-ai înșelat așteptările, tu – cel ce ai murit și eu (Adelina) n-am știut și te-am așteptat în tot acest timp, astfel titlul „Chemarea crepusculului” primește nuanțe psihologice neașteptate; e o chemare la acceptarea adevărului, a realității ce triumfă în fața ignoranței și a întunericului.

A răsărit soarele și pe strada Aureliei ce-l iubește cu sinceritate pe Mircea într-un moment de cumpănă în familia ei. Lucrurile se complică și rezultă un final neașteptat pentru Mircea care „fiind bărbatul din micuța celulă socială ce încă trăia ascunsă dincolo de vălul de negură” – semnificativ pasajul care-l definește pe Mircea si care are legătură și cu titlul volumului d-nei Voichița Vereș. „Curcubeul de după nori” – e o metaforă a ideii că dragostea trece prin stomac și că o femeie pusă să aleagă între un bărbat sărac și unul bogat alege varianta bunăstării materiale.

„ZORII ZORILOR” narează povestea bătrânului dascăl și ceremonia îngropării lui, a savantului Nicolae Frunză care se bucură ori de câte ori veneau tinerii acasă.  Dl. Frunză  neavând copii, l-a înfiat pe Dan – „avarul”, „afaceristul” – cum e perceput de cunoscuți – un întreprinzător privat. Când se conturează o altă viață „cea eternă” pentru bătrân, Dan ia și el în brațe ideea de libertate. Se simte liber, în sfârșit scapă de cărțile savantului pe care le mutase de colo-acolo.Documentele de la Fundația „Eliza  și Nicolae Frunză” vor dormi la Arhivele Naționale așteptând un nou început (pe cineva care să le studieze).

Însă - viața merge înainte: unul naște, altul moare. De îndată ce bătrânul a trecut în lumea umbrelor „se ivesc zorii” unei noi vieți: a copilului ce-l așteaptă Dan de la soția lui Simina. O lume apune, cealaltă răsare; dualitatea se relevă încă odată în ciclul vieții și al morții.