Motto: “Dragă domnule Petruş Andrei, multe texte probează existenţa focului sacru”

(acad. Constantin Ciopraga)

 * Petruş Andrei, “Lecturi empatice”, Editura Sfera

 “Înţelept”, acesta este cuvântul care defineşte poporul de moldoveni, păstrător de valori sacre, istorice şi cul- turale. Cu înţelepciune caracteristică aşadar, scriito-rul Petruş Andrei scrie o carte cu greutate la propriu şi la figurat, intitulată “Lecturi empatice”, în care suntem purtaţi pe un lung drum al Golgotei

pe care îşi duce crucea la pas, între inimă şi gând, curăţindu-l de mărăcini şi poleindu-l cu aur.Scriitor carismatic, vine azi cu o carte în format academic, cu conţinut academic şi cu semnături de academicieni.

Cu o modestie care îl onorează, a urmat o mai lungă tradiţie şi cartea a apărut la editura bârlădeana care l-a mai slujit şi căreia i-a adus lauri. Cartea va ajunge la cititor şi mai repede pe calea bibliotecilor care îi vor deschide porţile pentru lansare.

   Petruş Andrei are grupa de sânge a adevăraţilor clasici, un poet care aprinde focul sacru şi poleieşte versurile cu praf magic fără a conturba somnul înaintaşilor. “Lecturi empatice” este o inimă mare.   Prima emisferă, sudul translucid dinspre suflet, găzduieşte “lecturi empatice” şi se deschide, în splen-

doarea sa, precum borgesiana carte de nisip prin care filele curg în clepsidra magică. Cronicile sunt faguri în care autorul pune mierea extrasă din cuvinte.Este greu să stăruim asupra autorilor şi titlurilor recen-zate. Vom spune simplu că, de la “să stăm de vorbă cu Hortensia Papadat-Bengescu”, ajungem la “lecţia de întelepciune” dată de Theodor Codreanu, ne întâl-nim cu Nicolae Dabija, “poetul pentru totdeauna”, ne delectăm sufletul cu poetul grigore Codrescu, contemplăm personalitatea renascentistă a scrii-torului Dimitrie Cantemir, savurăm eminescianismul poeţilor grigore Vieru şi cezar Ivănescu. Totul este pus sub cupola “eternei fascinaţii eminesciene”. Lista e lungă, dar am găsit numitorul comun: respectul, un respect uriaş pentru tradiţie, pentru valorile sacre. Ne îngăduim să răspundem la salut mâinii pe care auto-rul o întinde scriitorilor bârlădeni, prieteni cu care îşi împarte cărările vieţii, şi descoperim un George Irava puternic, verigă de aur între generaţii, o Dorina Stoica înălţată prin vers în rugă şi supusă în credinţă pe aurita cale, un Gruia Novac care semnează cronici admirabile, un Simion Bogdănescu care, prin puterea şi ineditul metaforei, poate stârni invidia poeţilor. La superlativ vom nota şi atenţia pe care autorul o acordă scriitorilor de dincolo de Prut.

     A doua emisferă a cărţii – o inimă, spuneam - nor-dul transparent dinspre gând, străbătut de “Ecouri”, oglindeşte o pleiadă de autori care au scris, la vremea lor, despre opera editată până în prezent a scrii-torului petruş Andrei. Numai înşirându-le numele, în ordine alfabetică, aşa cum a făcut-o autorul, obţinem un registru valoros de cronici tezaurizate. Liviu Apetroaie, Eliza Artene,Simion Bogdănescu,acad. Constantin Ciopraga, Gheorghe Clapa, Theodor codreanu, grigore Codrescu, Aurelia Corbeanu, Nicolae Dabija, Magda Iftimie, george Irava, Virgil Ioviţă, Emilian Marcu, Constantin Mitulescu, Gruia Novac, Ion Gheorghe Pricop, Elena Popoiu, prof, Sorin popoiu, Ana maria Postelnicu, ion Puflea, Virgil răzescu, valeriu Stancu, prof. Mihaela Tudor, Gheorghe ţigău şi, cu voia dumneavoastră, Gabriela Ana Balan semnează cronici care reuşesc să aducă dinspre foaia albă de hârtie înspre ochiul ager al cititorului, o operă de o viaţă. Vom descoperi un Petruş Andrei care este, pe rând, directorul care înalţă şcoli, dascălul formator de tinere generaţii , bibliotecarul care respiră printre rafturi cu cărţi poetul romantic care trăieşte alături de veşnicia născută la sat, spiriduşul magic care ne poartă în lumea frumoasă de basm românesc şi, nu în cele din urmă, un prinţ al sonetului. Pentru a contura o idee cititorului, propun un experiment, voi deschide cartea la întâmplare şi voi cita: ”Cărţile sale (…) nu transmit, nu explică, nu comentează, ele propovăduiesc binele, frumosul, adevărul viaţa. Ele mitizează cotidianul,mitologizează omenescul, face din banalul existenţei un sinaxar. Sonetele lui mută peisajul în mit. Poetul se aseamănă cu un mag care cântă şi vrăjeşte, dar care şi descântă şi dezvrăjeşte.Petruş Andrei este unul dintre cei mai importanţi sonetişti, un poet cu o viziune modernă a lumii, un creator pentru care viaţa şi cântecul se interferează, două sfere de lumină care se văd şi care pot exista numai atunci când şi atât cât sunt împreună”. (Nicolae Dabija).

     Liantul care leagă cele două emisfere ale cărţii, pentru poetul distins cu premiul “Mihai Eminescu”, pentru profesorul numit în breslă “dascăl de Eminescu”, al cărui model este strălucitul eminesco-log theodor Codreanu, este – nici nu se putea altfel! – chiar eminescianismul care îl defineşte. Petruş Andrei este eminescolog nu doar pentru că studiaza opera poetului nepereche – să nu uităm să citim capitolul “Hermeneutica eminesciană” la pagina 61 – ci pentru că simte şi gândeşte “emineşte” – vă rog să îmi permiteţi să vă fac părtaşi la încercarea mea de a introduce acest termen, asociat cu omul potrivit. Poetul se închină “dragului emin” de la primul susur de izvor al copilăriei până la vremea care nu ne vremuieşte. Tot astfel o să rămână mărturie istorică peste timp, “într-un crâng de neuitări”, scrisorile adresate domniei sale de către academician Constantin Ciopraga, din care îmi permit să citez:

“ Toate cuvintele de bine despre modul în care te manifestezi în plan cultural ca scriitor, ca om de catedră şi ca animator fără arginţi”.

   Nu mi-aş găsi liniştea dacă nu aş mărturisi că îmi doresc să văd această carte pe etajerele marilor Târguri de carte, pe rafturile bibliotecilor de pres-tigiu, distinsă cu premii importante. Îmi permit să închei cu aceleaşi cuvinte cu care Petruş Andrei îşi deschide cuvântul de salut din “Mărturisire”: “ Nu sunt critic literar şi nici n-am pretins vreodată c-aş fi”. Mulţumesc autorului că a inclus în acest volum şi cronica semnată de mine la cartea domniei sale, “Zâmbet de primăvară”.