(Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru)

Personajele: Cofetăreasa, Omul în negru, Lia, Clara, Sonia, Copila, Mioara, Prietena Mioarei, Tânărul, Tânăra, câțiva polițiști, grupul de femei.

Actul I

Scena I

Personajele: Cofetăreasa, Omul în negru, Lia, Clara, Sonia, Copila, Mioara, Prietena Mioarei, Tânărul, Tânăra, câțiva polițiști.

Decorul: O cofetărie, câteva mese, scaune și o vitrină cu prăjituri.

(La o masă se aflau două femei tinere și seveau o ceașcă de ceai, la o altă masă se afla un bărbat îmbrăcat în negru și sorbea cafea dintr-o ceașcă. În spatele vitrinei cu prăjituri se putea observa o cofetăreasă cum aranja câteva farfurii și pahare.)

 

 

Omul în negru: O prostie. E cea mai proastă cafea băută de mine vreodată. (Se ridică de la masă. Ia ceașca de cafea și o izbește de podea. Ceașca se sparge, iar cafeaua rămasă curge pe jos. Omul în negru pornește spre ieșirea din cofetărie.)

Cofetăreasa: Domnule!

Omul în negru (Se oprește și își întoarce capul.): Ce dorești?

Cofetăreasa: Nu ați plătit.

Omul în negru: Ce să plătesc?

Cofetăreasa: Cafeaua și paguba.

Omul în negru: Mi-e scârbă. Să plătesc ce? E un loc ieftin. Așa-mi trebuie dacă vin să-mi beau cafeaua într-un local al femeilor, o cofetărie. (Părăsește cofetăria.)

Cofetăreasa: Domnule! (Adună cioburile.) Era o ceașcă albă. A spart-o. Era așa de bună cafeaua servită într-o ceașcă albă. Acum o să plătesc eu ceașca și cafeaua. Aveam atâtea alte cheltuieli, dar patronul nu înțelege. O să-mi spună că nu am reușit să mă descurc, iar acest lucru mă costă. (Ia un ciob și îl privește cu atenție.) Cât a suferit ceașca de cafea până ce a ajuns la forma finală, iar acum nu mai este, e toată cioburi. (Se așează pe un scaun și privește cu atenție ciobul.) Ceașca acesta e asemenea omului. A fost inițial o mână de lut pe care olarul l-a prelucrat în atelierul lui, așa cum Dumnezeu l-a modelat pe Adam. Pe urmă obiectul a fost ars în cuptor, o dată, de două ori. Poate a simțit că i s-a apropiat sfârșitul, că nu mai are aer, poate a plâns sub povara căldurii, dar când și-a văzut chipul de pe urmă a zâmbit simțind în fiecare particulă dulceața victoriei. Și omul e ars în focul încercărilor, în lacrimile furtunilor, dar a alergat, a luptat, a strigat, iar la final s-a bucurat de liniștea stelei lui. (Se ridică, lasă ciobul lângă celelalte rămășițe, ia o bucată de pânză și începe să șteargă cafeaua de pe podea. Femeile de la masă au urmărit atent toată scena.)

Una dintre femei: Care e liniștea stelei unui om?

Cofetăreasa (Se ridică de jos.): Finalul vieții.

Femeia: Finalul vieții?

Cofetăreasa: Momentul acela când privește în urmă și vede că pe unde a pășit el au înflorit florile, iar păsările au început să cânte imnurile compuse cu multă trudă. E momentul suprem, momentul de glorie, acel moment când află că nu a trăit degeaba.

Femeia (Se ridică de la masă și se apropie de cofetăreasă. Îi întinde mâna.) Eu sunt Clara.

Cofetăreasa: ( Face un pas în spate.) Nu se cade să dau mâna cu o doamnă. Acum sunt murdară pe mâini. Am strâns mizeria făcută de alții. (Fuge în spatele vitrinei să se spele pe mâini. Clara se întoarce la masă.)

Sonia: Are dreptate cofetăreasa. E important ca mâinile să fie curate.

Clara: Dar, Sonia, pe mine nu mă deranja! E o femeie bună!

Sonia: O deranja pe ea, Clara. O să vezi și de ce. Cu siguranță se va întoarce cu o explicație.

Clara: Chiar m-am simțit prost că a fugit fără să dea mâna cu mine.

Sonia: Ai răbdare.

(Cele două femei continuă să soarbă ceai. Cofetăreasa se întorce și se apropie de Clara. Îi întinde mâna.)

Cofetăreasa: Mă scuzați pentru gestul necuvenit. Era necesar să mă spăl pe mâini. În cofetărie vin domni a căror încălțăminte a umblat prin multe locuri. Mâinile mele au șters mizeria și era necesar o purificar a lor. (Clara îi întinde o clipă mâna, pe urmă o retrage.) Să vă mai servesc cu ceva? Poate o prăjitură? Sunt proaspete.

Sonia: Cred că te-ai spălat pe mâini când ai făcut prăjiturile?

Cofetăreasa: Firesc că m-am spălat pe mâini. De când eram copil făceam acest lucru. M-a învățat mama să am grijă când pun mâna pe ceva, fie că e mâncare sau obiect. Când fac mâncare îmi pregătesc mâinile special pentru acest lucru, când ating un obiect am aceeași grijă. Cum aș putea atinge fața de masă cu mâinile pătate de mâncare?

Clara: Înțeleg.

Sonia: Te-am prevenit că există o explicație.

Clara: Aș dori și o cafea.

Cofertăreasa: Imediat. ( Se duce în spatele vitrinei și revine cu o ceașcă de cafea. O servește pe Clara.)

Cofetăreasa (Se adresează Soniei.): Dumneavoastră nu mai doriți nimic?

Sonia: Poți să-mi spui Sonia. Te rog să iei loc cu noi la masă.

Cofetăreasa: Nu se cade. Sunt în timpul serviciului.

(În cofetărie intră o altă femeie.)

Cofetăreasa: Mă scuzați. (Se întoarce la vitrina cu prăjituri. Femeia ce a intrat în cofetărie studiază ofertă prin geamul vitrinei.)

Femeia: Aș dori trei savarine la pachet.

Cofetăreasa: Imediat. (Îi pregătește pachetul.) Zece lei.

Femeia: (Ia pachetul și plătește.) Mulțumesc. La revedere. (Pleacă.)

Clara: Cred că era Lia.

Sonia: Ea era.

Clara: Nici nu ne-a observat.

Sonia: Nu avea cum. Era obosită, se grăbea și era cu gândul departe. Pe urmă au trecut ceva ani de când nu ne-am întâlnit. Omul se mai schimbă.

Clara: Ai observat?

Sonia: Ce să observ?

Clara: Fața ei.

Sonia: Am obsevat.

Clara: Și ce frumoasă a fost cândva!

Sonia: Nu a înțeles drumul pe care să pășească în viață.

Clara: Poate că este bolnavă. Fața ei era atât de palidă, obosită, muncită parcă de suferințe cumplite.

Sonia: A avut o viață grea. Mama ei a murit când nici nu a împlinit ea zece ani. Tatăl ei a numit-o femeia casei. Trebuia să se împartă între școală și gospodărie. Câtă bătaie a luat până a învățat să se ocupe de casă. Am fost colege de clasă și am auzit toate șușotelile.

Clara: Din câte cunosc nu a renunțat la școală.

Sonia: Cunoști bine. Lia aprecia educația. De câte ori venea tatăl ei seara acasă duhnind a băutură și tutun, își spunea că un om educat nu s-ar compota astfel.

Clara: De unde cunoști ce spunea?

Sonia: Din compunerile ce le făcea la școală.

Clara: Și cum s-ar comporta un om educat după părerea Liei?

Sonia: În primul rând un om educat ar respecta pe ceilalți oameni, mai ales dacă acei oameni au muncit ceva. Un om educat nu ar insulta munca altui om, chiar dacă acea muncă nu-i este pe plac și nu ar da cu piciorul la orele de trudă făcute pentru bucuria acelora care mereu găsesc defecte până și în perfecțiune.

Cofetăreasa (din spatele vitrinei): Există perfecțiune?

Sonia: Există. Perfecțiunea e acolo unde oferi ce ai mai bun, iar cei care primesc darul știu să se bucure de dragostea ce a stat la baza modelării și dăruirii lui.

Clara: Te rog să vii lângă noi!

Cofetăreasa: Nu se cade.

Sonia: Cred că ești și foarte modestă, nu doar o artistă în arta culinară.

Clara: Ne-am bucura să te alături nouă.

Cofetăreasa (Se duce spre masa celor două femei și ia loc.): Cine este Lia?

Sonia: O bună prietenă. Are doar treizeci și cinci de ani, dar pare de patruzeci și cinci.

Cofetăreasa: Are o viață grea. Dacă ar avea parte chiar și în acest moment de o clipă de fericire, ar întineri. Ar înflori ca un liliac primăvara.

Sonia: Ai dreptate. A fost slugă în casa părintească, s-a angajat ca să câștige bani să-și finalizeze studiile, după finalizarea studiilor s-a căsătorit cu un coleg ce-i făcea curte. A impresionat-o prin dragostea ce a mimat că i-o poartă. Ea a crezut că este iubită și ar fi făcut orice pentru el. El dorea o femeie care să se îngrijească de el ca de un copil. Nu a iubit-o și nu o iubește deloc, doar are nevoie de ea. Ea nu e soție pentru el, e mama lui care-l îngrijește zilnic.

Clara: Mamă?

Sonia: Ai dreptate, e menajera, mama ce trebuie să-i crească fetița, bancomatul pe care-l mulge de bani.

Cofetăreasa: El nu are bani?

Sonia: În urmă cu trei ani știam că el nu lucra niciunde, trăia pe spatele Liei ca o căpușă. I-a mai făcut și o fetiță. Lia avea grijă de casă, de educația copilului, mergea și la serviciu pentru a putea supravițui costurilor zilnice. Nu am mai văzut-o de atunci. A plecat din țară o perioadă cu fetița. Am auzit un timp doar că i-ar fi trimis bani lunar buruienii ce a lăsat-o acasă, iar buruiana stătea prin barururi și credea că e fericit. De doi ani nu am mai auzit nici de el nimic. Probabil s-a dus după ea, nu știu. Acum văd că au revenit în țară, probabil toți trei.

Clara (privind ceasul): E târziu. Trebuie să ajungem la ședință.

Sonia (privind la rândul ei ceasul): Ai dreptate. Contează foarte mult și punctualitatea. (Caută ceva în poșetă, pe urmă îi oferă Liei o carte de vizită.) Te așteptăm la noi la sediu, la PFI. (Cele două femei pleacă.)

 

Scena II

 

Cofetăreasa (privind cartea de vizită): La PFI? (Adună de pe masă ceștile. Le duce în spatele vitrinei cu prăjituri ca să le spele. Revine la masă ca să ia cartea de vizită. În cofetărie intră o fată.) La PFI?

Copila: Partidul Femeilor Îndrăznețe.

Cofetăreasa (privind spre copilă): Ce ai spus?

Copila: PFI înseamnă Partidul Femeilor Îndrăznețe.

Cofetăreasa (către fata ce s-a așezat la o masă): De unde cunoști acest lucru?

Copila: De la vecina Mioara. Ea le știe pe toate.

Cofetăreasa (zâmbind): E și ea membru în partid.

Copila: Nu. E administrator de bloc, o femeie puternică căreia nimic nu-i scapă.

Cofetăreasa: Te servesc cu ceva?

Copila: Nu. Eu nu am bani. O aștept pe vecina Mioara. Mi-a promis o prăjitură, dacă o ajut la curățenie în scara blocului.

Cofetăreasa: Nu aveți femeie care să facă curat?

Copila: Am tot avut, dar se ceartă. Mereu se găsește câte cineva care să nu fie mulțumit de persoana care face curat și  vecina Mioara o concediază.

Cofetăreasa (Se duce să spele ceștile. Vorbește cu fata din spatele vitrinei cu prăjituri.): Văd că o apreciezi pe vecina Mioara.

Copila: Până la un punct o apreciez.

Cofetăreasa: Îmi poți și explica?

Copila: Îmi place de ea că nu se lasă călcată în picioare de nimeni, își susține părerea, chiar dacă uneori nu e tocmai cea mai bună. Nu-mi place că e certăreață, bârfitoare.

Cofetăreasa: E o femeie ce caută gâlceavă din orice?

Copila: Caută, pentru că se plictisește, nu are ce lucra și își caută de lucru deranjând pe cei care nu au o clipă timp să respire.

Cofetăreasa: Și totuși ți-e prietenă.

Copila: Nu mi-e prietenă. Eu nu am încredere în oamenii care se bucură de necazul altora.

Cofetăreasa: Și totuși ai ajutat-o.

Copila: Mi-a promis o prăjitură, pe urmă era mizerie în scară. Îmi era și urât să mai privesc acea față neîngrijită a scării.

Cofetăreasa: Mama ta nu te-a ajutat să faci curățenie?

Copila: Mama mea este o sfântă. Muncește toată ziua, ca să nu-mi lipsească nimic. Se sacrifică pe ea ca cei dragi ai ei să fie fericiți. E o femeie luptătoare, dar cu cei dragi e cel mai blând miel, se lasă sacrificată.

Cofetăreasa: Aici e punctul unde o apreciezi pe vecina Mioara?

Copila: Era bine dacă mama știa să fie și dură uneori cu cei dragi.

(În cofetărie intră Mioara cu o prietenă.)

Copila: A venit. E femia îmbrăcată în roșu. Cea care o însoțește e cea mai bună prietenă a ei.

(Mioara se apropie de masa unde stătea fata.)

Mioara: M-ai așteptat mult?

Copila: Nu.

(Mioara și prietena ei se așează la masă.)

Mioara: A ținut prea mult ședința. Baba de la parter e mereu nemulțumită. Acum are impresia că plătește prea mult.

Copila: De ce are impresia asta?

Prietena Mioarei: Imaginează-ți, dragă!

Mioara: Taci, îi povestesc eu fetei!

Prietena Mioarei: Mă duc să comand o prăjitură.

Mioara: Este timp.

Cofetăreasa (Se apropie de ele.) Bună ziua. Vă servesc cu ceva?

Prietena Mioarei: O amandină.

Mioara: Să întrebăm fata ce dorește.

Copila: E bine amandină.

Mioara: Poate vrei o prăjitură cu frișcă, cum le lace copilor, o savarină?

Copila: E bine amandină. Mi-a promis mama o savarină astăzi.

Prietena Mioarei (râzând): I-a promis mama o savarină, n-ai înțeles?

Mioara: Taci. (către cofetăreasă): Trei amandine.

Cofetăreasa: Imediat.

Mioara: Baba de la parter e mereu nemulțumită. S-au înregistrat pierderi de apă. E necesar să schimbăm o țeavă. Am împărțit pierderile pe familie, dar baba spunea că am procedat greșit, că pierderile trebuiau împărțite în funcție de câți membrii are familia.

Prietena Mioarei: A spus că se duce la primărie să rezolve problema.

Mioara: Din cauza ei am rămas de multe ori fără femeie de serviciu.

(Cofetăreasa aduce prăjitura.)

Copila: Mulțumim.

Cofetăreasa: Cu mult drag! Să aveți poftă!

(Femeile și copila servesc prăjitură.)

Mioara: Am uitat. Astăzi e ultima zi când mai pot să plătesc impozitul. Trebuie să plec.

Prietena Mioarei: Vin și eu.

Mioara: Poți să rămâi cu fata și să mănânci prăjitura.

Prietena Mioarei: E prea dulce. Nu mai pot.

(Cele două femei pleacă.)

 

Scena III

 

(Cofetăreasa vine la masa fetei. Se așează la masă.)

Cofetăreasa: Îți place prăjitura?

Copila: E bună. (Scoate un carnețel din poșetă și un pix.) Scrie ceva în carnețel.

Cofetăreasa: Câți ani ai?

Copila: 14 ani.

Cofetăreasa: Ce notezi acolo?

Copila: Învăț.

Cofetăreasa: Ce înveți?

Copila: Studiez oamenii și învăț din comportamenul lor, din lucrurile bune sau rele. E atât de educativ totul. Vecina Mioara nu a dorit să o cunoască pe babă. Poți învăța multe de la ea. În carnețel notez observațiile zilnice.

Cofetăreasa: Un fel de jurnal.

Copila: L-aș putea numi jurnal, nu m-am gândit la acest lucru până acum. La școală am învățat că în jurnal poți să notezi experiențele tale, evenimente, studii științifice.

Cofetăreasa: Eu nu prea am învățat la școală. De jurnal am auzit de la o prietenă.

Copila: De ce nu ați învățat?

Cofetăreasa: Nu mi-a plăcut școala. Mi-au oferit părinții tot ce mi-am dorit și nu am prețuit învățătura. Cel mai important lucru pentru mine era banul, credeam că el rezolvă toate problemele. Acum nu mai am nici bani, nici învățătură. Părinții mei au avut un accident și am rămas în grija unei mătuși. Eram minoră pe atunci. Mătușa a risipit tot, iar eu am început să învăț adevărata viață.

Copila: Mama mea după ce a rămas orfană de cea mai scumpă ființă din lume a luptat să-i îndeplinească dorința, a terminat liceul, dar, cu toate că a terminat Liceul Pedagogic, nu și-a găsit un loc bun de muncă o perioadă lungă de timp. Bunica își dorea să o vadă învățătoare, să fie lumină multor copii. De câteva luni profesează, dorința bunicii s-a îndeplinit în totalitate.

Cofetăreasa: În ce clasă ești tu?

Copila: În clasa a VII-a.

Cofetăreasa: Clasa a VII-a. (Meditează o clipă jucându-se cu lingurița prin prăjitura rămasă de la Mioara.) Ce cale dorești să urmezi în viață?

Copila: Să învăț pe alții, așa cum eu am învățat de la alții.

Cofetăreasa: Ca și mama ta?

Copila: Mama mea e cel mai bun model pe care-l pot urma. Și ea își dorește ca eu să-i calc pe urme.

Cofetăreasa: Ești singură la părinți?

Copila: Sunt singurul copil al familiei.

Cofetăreasa: Într-un fel e bine, e totul al tău.

Copila: Nu e chiar bine. Era bine să ai pe cineva de încredere lângă tine.

Cofetăreasa: Cunosc surori care s-au certat toată viața.

Copila: Pentru că n-au fost educați corespunzător.

Cofetăreasa: Trebuie să adun farfuriile. (Se ridică de la masă.)

Copila (ridicând-se și punând mâna pe o farfurie): Vă ajut.

Cofetăreasa: Te rog, nu. Poate să vină patrona oricând. Tu ești un client ce trebuie respectat și servit.)

Copila: Cum doriți. Eu o să plec acasă. La revedere!

Cofetăreasa: La revedre.

(Copila pleacă.)

 

Scena IV

 

(Cofetăreasa curăță farfuriile. În cofetărie apare omul în negru. Omul în negru se apropie de vitrina cu prăjituri, tușește.)

Cofetăreasa: V-ați întors să plătiți?

Omul în negru: Caut o fată. Mi-a spus vecina că i-a cumpărat o prăjitură și a lăsat-o la cofetărie să mănânce.

Cofetăreasa: Ce fată căutați?

Omul în negru: Îmi caut fata.

Cofetăreasa: Copila ce a fost aici e fiica dumneavoastră?

Omul în negru: Prin urmare a fost aici o fată.

Cofetăreasa: Da, a fost!

Omul în negru: Unde s-a dus?

Cofetăreasa: Spunea că merge acasă.

Omul în negru: Atunci trebuie să mă grăbesc. Nu este bine să ajungă înaintea mea.

Cofetăreasa: De ce? Ce s-a întâmplat?

Omul în negru: Ce te interesează pe tine? Auzi, domnule, o femeie îmi cere mie explicații. A stat de vorbă cu fiica mea și îmi cere explicații. (Pleacă.)

 

Scena V

 

(Cofetăreasa își continuă treaba. Un tânăr și o tânără intră în cofetărie. Se așează la masă.)

Tânărul: Ce prăjitură dorești?

Tânăra: După scena pe care am văzut-o nu mai pot să mănânc nimic. Mai bine comand un suc de lămâie.

Tânărul: Bine.

Cofetăreasa (din spatele vitrinei cu prăjituri): Vă aduc imediat.

Cofetăreasa (Aduce sucul și-l oferă tinerei.): Dumneavoastră nu doriți nimic? (Se adresează tânărului.)

Tânărul: Îmi aduceți și mie un suc de portocale.

Tânăra: Îmi pare rău de doamna Lia.

Tânărul: Era toată sânge când a urcat-o în ambulanță.

Tânăra: A mai bătut-o și altă dată animalul acela, dar acum a întrecut orice limită.

Tânărul: Eu nu cred că o să scape cu viață.

Tânăra: Păcat. A muncit femeia aceasta cu zi, cu noapte. Dacă moare, pe el îl închide, iar fata lor rămâne singură și e doar un copil. În urmă cu o săptămână și-a făcut buletinul.

Cofetăreasa (Aduce sucul de portocale băiatului.): Mă scuzați că intervin în discuție. A fost astăzi la cofetărie o femeie. O chema Lia. A cumpărat trei savarine.

Tânărul: Ea este. Pentru aceste savarine a bătut-o. Bărbatul ei a mâncat toate savarinele și ea l-a mustrat că nu a lăsat o prăjitură pentru fata lor. El s-a înfuriat și a început s-o bată.

Tânăra: De unde ai aflat cauza agresiunii?

Tânărul: Îți amintești când ți-am spus că ești o floare?

Tânăra: Când am trecut pe lângă vânzătoarea de la colțul acestei străzi.

Tânărul: Ți-am oferit o floare aleasă de tine din găleata vânzătoarei. Tu ai luat floarea, pe urmă ai observat o bătrână ce căra cu greutate o sacoșă, o bătrână ce o cunoșteai că locuiește aproape și eu ți-am promis că te aștept în fața cofetăriei.

Tânăra: Da?

Tânărul: În timp ce te-am așteptat în fața cofetăriei a trecut pe lângă mine soțul Liei, fugar de la locul faptei. A încercat într-un fel să-și justifice greșeala.

Tânăra: În fața cofetăriei te-ai întâlnit cu el?

Tânărul: Și-a căutat fata la cofetărie. Spunea că doamna Mioara a dus-o la o prăjitură.

Cofetăreasa: Omul în negru e soțul Liei și tatăl copilei. Ce întâmplare!

Tânărul: Poftim?

Cofetăreasa: Nimic. (Se retrage în spatele vitrinei cu prăjituri.)

 

Scena VI

 

(În cofetărie își face apariția Omul în negru. Trece grăbit pe lângă tineri.)

Omul în negru: Ce vă pasă vouă? Tinerețe, flori și fluturi. (Fuge spre vitrina cu prăjituri și se ascunde în spatele vitrinei.)

Cofetăreasa: Ce faci aici?

Omul în negru: Nu este treaba ta. Dacă spui o vorbă despre mine, te omor.

Cofetăreasa: Este treaba mea. Eu lucrez aici. Am o răspundere.

(Câțiva polițiști intră în cofetărie. Tinerii se uită la ei speriați.)

Un polițist: Nu vă speriați, căutăm un asasin, un om ce și-a omorît soția în bătaie.

(Polițiștii se apropie de vitrină, merg după vitrină și îl scot afară pe omul îmbrăcat în negru.)

Omul în negru (Se zbate în timp ce poliția îi pune cătușele: A murit?

Alt polițist: Ai omorât-o.

Omul în negru: Atunci e mai bine că mă arestați. O să am o masă asigurată.

Alt polițist: Nu mai ai voie să spui nimic.

(Poliția pleacă împreună cu cel arestat.)

Cofetăreasa: Ce om de nimic! Sărmana copilă!

 

Actul II

 

Decorul: O sală de ședință – o masă mare rotundă în jurul căreia se află mai multe scaune.

Personajele: Clara, Sonia, Copila, Cofetăreasa, grupul de femei.

(Sonia și Clara erau la masă și notau ceva într-un registru.)

Clara: Trebuie fixate clar toate obiectivele partidului la ședință.

Sonia: Da. Să verificăm.

Clara: Locuri de muncă pentru femei.

Sonia: Aici e o problemă. Nici acum nu este finalizată fabrica de textile. Firma angajată a plecat să lucreze dincolo și am rămas și cu banii dați, și cu proiectul neterminat.

Sonia: Ne-am mai trezit și cu poliția pe cap. Conform proiectului fabrica trebuia să fie finalizată în urmă cu șapte luni.

Clara: Trebuie să rezolvăm problema aceasta.

Sonia: Doar printr-o altă investiție.

Clara: Se pare că nu avem altă alternativă.

Sonia: Un alt obiectiv ar fi nesiguranța financiară care duce adesea la dezbinări în familie, certuri, divorțuri, părinți plecați la muncă în alte țări și copii lăsați în grija rudelor sau prietenilor, copii complexați din cauza lipsei de afecțiune.

Clara: Trebuie cât mai mult punctată egalitatea între bărbat și femeie.

Sonia: De când cu egalitatea între sexe, bărbatul s-a obișnuit ca femeia să facă totul, de la serviu în scop financiar, la menajera casei, învățătoarea copiilor.

Clara: Nu mai bate nici măcar un cui.

Sonia: Îl bate femeia, de ce să nu-l bată? Trebuie să agațe în cui goblenul la care a muncit mult.

Clara: Ce este pentru femeie o artă, pentru bărbat e o inutilitate.

Sonia: Ar fi trebuit să ajungă femeia.

Clara: Care femeie?

Sonia: Ai răbdare. O să vină și o să vezi despe ce femeie vorbesc.

Clara: Poate s-a răzgândit.

Sonia: Tot ce este posibil. Am convins-o greu să-mi promită că o să vină la sediu.

Clara: Femeia despre care vorbești își respectă promisiunea?

Sonia: Eu spun că da.

Clara: Poate este așa cum spui tu.

Sonia: Și dacă a intervenit ceva? Nu cred, atunci când promiți trebuie să-ți respecți cuvântul dat. O să ajungă la sediu înainte de a începe ședința.

(În sală apare fata Liei. E îmbrăcată în haine de băiat, iar părul l-a ascuns sub căciulă.)

Sonia: Băieții n-au voie la acest sediu.

Copila: Nu sunt băiat, iar sediul bănuiesc că nu este asemenea unei mănăstiri tabu în care nu are voie să calce picior de femeie. (Își dă căciula jos de pe cap, iar părul îi cade pe umeri.)

Clara: Ea este femeia?

Sonia: Nu. Ea este doar o copilă. Eu o așteptam pe cofetăreasă.

Copila: Eu sunt femeia.

Sonia: Ești doar o copilă. Membrii partidului au trecut de vârsta majoratului.

Clara: Las-o să vorbească! Ai venit cu o idee nouă?

Copila: Am venit să vă vorbesc despre violența domestică. A fost cândva o familie. Nu știu cât de fericită era, dar era mulțumită. Femeia muncea pentru a câștiga un amărât de salariu, era și mamă, era și soție, era și menajeră. Avea o fată  la care ținea enorm. Și fata își iubea la rândul ei mama. Într-o zi, pe când încerca să satisfacă o mică dorință a fetei a fost bătută de soțul ei până ce a închis ochii pentru totdeauna. Copila a rămas singură. De fapt a rămas cu dragostea mamei ce o însoțește mereu.

Sonia: Da, un alt punct important al ședinței, violența domestică, e bine că ne-a amintit acestă fată.

Clara: De ce te-ai deghizat în băiat?

Copila: Pentru că pe stradă este greu. Băieții conduc. Fetele sunt maltratate.

Clara: Trăiești pe stradă?

Copila: De un an, de când am rămas fără părinți. În casa mea s-a mutat un unchi violent ce a promis că va avea grijă de mine, dar principala lui grijă a fost băutura și jocurile de noroc. A vândut casa mea părintească,  ca să-și achite datoriile, casa de care mă lega multe amintiri, amintiri așa cum au fost ele, dar erau amintiri ce mi le-a furat. Nu a fost legal ce a făcut, dar nimeni nu m-a ascultat. Au reacționat așa cum ați reacționt și dumneavostră când am venit la acest sediu al femeilor. Mi s-a spus că sunt minoră.

Sonia: Da. Ea este femeia.

Clara: O să te ajutăm să-ți recapeți casa părintească, să-ți finalizezi studiile și să te realizezi în viață. Totul depinde și de ce îți dorești tu.

Copila: Îmi doresc să împlinesc un vis.

Sonia: Orice vis se poate împlini, trebuie doar să îți dorești acest lucru și să lupți pentru el în orice moment, și pe soare, și pe furtună.

Copila: Din acestă cauză am încercat și aici. Cred că am găsit într-un final ce căutam, un prieten care să mă ajute.

Clara: Aici vei avea mereu un prieten.

(Cofetăreasa vine la sediu.)

Cofetăreasa: Mii de scuze. Am întârziat.

Sonia: E bine că ai venit. Avem aici o fată ce are nevoie de ajutor.

Cofetăreasa (către copilă) Tu?

Copila: Eu.

Sonia: Are nevoie de o locuință. Din câte mi-ai spus, locuiești singură. Ai putea lua copila la tine câteva zile?

Cofetăreasa: Mi-ar plăcea să rămână cu mine. O s-o consider fiica mea. Eu nu am putut avea copii și am fost părăsită de soț.

Sonia: O primă problemă am rezolvat-o. (către copilă) O să ai o locuință provizorie până recuperezi legal ce este al tău.

Copila: Mulțumesc.

Clara: Orice problemă, oricât de grea este, are o rezolvare.

(Ușa de la sala de ședințe se deschide și intră un grup de femei cu pancarde pe care au pictat cu majusculă drepturile femeilor. Femeile s-au așezat la masă scandând lozinci.)

Grupul de femei: Egalitate! Libertate! Dreptul la muncă și educație!

(După ce s-au așezat la masă și au pus pancardele în fața lor au făcut liniște.)

Sonia: Mulțumesc că ați venit. Eram pregătită să vă prezint proiectul despre care v-am mai informat și săptămâna trecută, un proiect prin care dorim să facem cât mai multe locuri de muncă pentru femei prin construirea unei fabrici de textile, să împiedicăm astfel migrarea în alte țări, dezbinarea familiei, educația deficitară a copiilor și chiar violența ce apare datorită neajunsurilor, dar am ceva mult mai important să vă prezint. Acest proiect se va realiza în curând, cu toate că am întâmpinat dificultăți. Astăzi doresc să vă prezint o domnișoara care după ce a rămas fără niciun ajutor din partea părințiilor din pricina unei tragedii a avut curajul să zâmbească și să nădăjduiască că va cuceri cununa de stele a vieții. A bătut la ușa sediului nostru cu încredere spunând că ea este femeia pe care o așteptăm. Așa este, rolul nostru este să ajutăm femeia. (Se adresează fetei.) Te rog să vii lângă mine! (Copila se ridică și merge lângă Sonia.)

Copila: Eu sunt femeia. (Grupul de femei aplaudă.)