Ce-ți pasă ?

De vise-ncolțite sub lespezi de piatră,
De nopți nedormite, de plumbul ce-apasă,
De suflet închis în pereți de mormânt, 
Ție, ce-ți pasă ?

Că eu nu mai văd răsărit, nici apus,
Că uit uneori și drumul spre casă,
Că nu mai văd ploaia și vântul nu-l simt,

Ție, ce-ți pasă ?

Mă frâng în nisipuri, mă sting în pustiu,
Mă topesc ca sarea ce-n lacrimi se varsă…
Mă rupe durerea ca pe-argintul cel viu,
Dar ție, ce-ți pasă ?

Trăiești prins în lumea-ți de vis împlinit,
Trăiești să te bucuri de viața rămasă,
Trăiești zi de zi curcubeu de iubiri
Și de mine, ce-ți pasă ?

De vară …

În zgomotul ploilor reci
Alunecă visele rânduri
Și ochii se-neacă în gânduri,
În zgomotul ploilor reci…

În tunet orbit de lumini
Se aud veri trecute cum strigă…

Înceată-i a clipei aripă
În tunet orbit de lumini…

Și clipele zilei de-argint
Se strecoară pe-o filă amară…
Respiră mireasma de vară
Și clipele zilei de-argint…

Și-i ploaie… și-i tunet… și-s clipe…
Și gândul mi-e coardă întinsă…
Mi-e sufletul carte închisă.
Și-i ploaie… și-i tunet…și-s clipe…

Ecoul...

E-atâta-ntuneric și ceață în jur,
Un drum nu găsesc… e zadarnic…
Sunt neguri în juru-mi… e fum
Și-o tăcere ce doare amarnic…

Rătăcesc prin beznă și-abis,
E-o vrajă ce-n neștire mă poartă…
Nu știu de-i aievea ori vis
Și m-apasă aripi de piatră…

Ochii-mi rotesc ca un vultur flămând,
Chinuiți de dor de lumină…
Mi-e zborul pierdut între cer și pământ
Și-n tăcere doar gândul suspină…

M-am pierdut… mă opresc și-aproape sfârșesc,
Dar o voce se-aude departe:
,,Caută-n tine !  Ai să găseşti

 Flacăra – Lumină  în noapte ! "

Și vocea aceasta-mi pătrunde în gând,
Mă-nvălui în șoaptele-i sfinte…
Mă cuprinde ecoul… ecoul ei sfânt
Mă ridică… și merg înainte…

Suflete gemene

Noi doi suntem ziua și noaptea etern urmărindu-se…
Iarna și vara… suflete gemene niciodată văzându-se…
Suntem polii opuși în imensitatea Pământului,
Nefericiții iubirii, pionii sorții și sclavii gândului…

Mi-ești foamea si setea, mi-ești pâinea și vinul…
Îmi ești un străin, dar tu-mi ești stăpânul…
Mi-ești farul albastru, doar tu mi–ești lumina,
Mi-ești frig si mi-ești soare… mi-ești pacea și vina…

În ochi eu ți-s lacrima bine ascunsă,
Ți-s patimă-n suflet…iubirea nespusă…
Ți-s roză și spin, ți-s dor şi ți-s vers,
Ți-s spicul și strugurul ce nu l-ai cules…

Trec clipele, trec zilele și nopţile trec…
Otravă mi-e gândul că n-am să te văd,
N-am să te-aud, n-o să te am, n-o să te simt…
Şi zborul mi-e frânt… şi sunt pasăre-spin…