Raiul pierdut
 
Mâinile tale cleşte de jar,
mă cercetează iar şi iar
sunt ca nişte săbii de foc
ce joacă un joc.
Ele îmi dau fiori, teamă
sunt curioase, mă înfioară
mă ard ca o pară.
Trupul îmi este străin mie,

în mâinile tale sunt o jucărie.
Cerul mă priveşte,
e trist fără stele, gol

şarpele ne‑ntinde un măr
un liliac mi se‑ncurcă în păr.
Muşcăm pe rând, mărul oprit
e otrăvit.
Roşesc pentru prima dată
tu eşti băiat, eu sunt fată.
Mă simt întinată.
Aud zăvorul ce‑nchide poarta grea
a Raiului în care nu voi mai putea
de astăzi intra.
Voi sta în veşnicie fără Lumină,
O altă Evă ce este de vină
umbrită de lună, arsă de soare,
În nemurire o muritoare.

 
Spre Lumină
 
Dacă mi‑ai întinde mâinile
şi mi‑ai spune:
„Hai cu mine
dincolo de orizont
șă găsim ţara visată,
căutată şi virgină”,
Ţi‑aş răspunde:
„În Lumină,
spre Lumină merg.
toate visurile mele
din Lumină le încheg.
Dacă ţara cea visată
E scăldată‑n soare blând,
merg cu tine,
lângă tine
cât voi fi pe‑acest pământ”.

 
Doar o viaţă de om
 
Înveşmântată‑n alb, timidă‑n zi de vară,
L‑am prins de mână pe‑acel ce îmi era sortit
Şi‑nlănţuiţi, cu naşii‑n hora Isaiei milenară
Iubire şi grijă ne‑am jurat pân‑la sfârşit.
 
Plini de curaj am început a ne clădi o viaţă
Şi‑un viitor de Domnul doar ştiut.
Nici când, nici cum, dar într‑o dimineaţă
Am constatat că viaţa noastr‑aproape a trecut.
 
Se deapăn‑anotimpuri şi‑n grabă se duc anii.
Trec ore, zile, clipe ca norii pe cer senin,
Se scutur iar salcâmii, mai înfloresc castanii,
Gustăm dulceaţa mierii şi‑amarul din pelin.
 
Copiii noştri au crescut şi ne‑au luat locul.
Copilărim atunci când ni se nasc nepoţi.
Privim în urmă, resemnaţi ne aşteptăm sorocul
Ne pare rău, dar contra apei să înoți nu poți!
 
Cuminţi, tăcuţi şi neştiuți ne vom retrage‑n tină.
Vor înflori în cimitir deasupra noastră ghiocei
Azi ninge, mâine va ploua, apoi va fi o zi senină.
Va mirosi a liliac, a caprifoi şi‑a flori de tei.
 
 
 
Acasă
 
Acasă e locul unde vecinii sunt cu fiecare an ce‑a trecut mai puţini,
Aici vara miroase‑a iarbă cosită, a regina nopții, a ploaie şi‑a crini

Şi‑i mărul cu ramurile încărcate de roade ce‑s aplecate pân‑la pământ.
Acasă e locul cel mai frumos, mai primitor mai cald şi mai sfânt.

E mama bătrână ce m‑aşteaptă la poartă pe banca de lemn
Cea care m‑a născut, m‑a învăţat cum să fiu om credincios şi demn.

De‑aici am plecat în lume, dar în suflet ca pe‑o comoară port
Acest loc magic, de nu l‑aş avea, mi‑ar fi cu mult mai greu să suport

Povara zilei, cu lacrimi ascunse s‑o duc pân‑ce soarele a asfinţit,
Iar seara, să nu adorm până ce lui Dumnezeu nu i‑am mulţumit.

Acasă înseamnă prezent, dar cel mai mult înseamnă pentru mine trecut,
E suma a tot ce în viaţă am trăit şi a tot ce până azi am făcut.

E‑un univers închis într‑o lume mai mică prin care trec şi trec
Locul unde viaţa, dar şi veşnicia întreagă, vreau să‑mi petrec.

Acasă e locul acela tainic unde cerul se coboară pe pământ
E bunica, e tata, e mama, e leagănul copilăriei şi este mormânt.

Mă văd uneori priveghind noaptea întreagă lângă fântână
Îndrăgostită de‑un coleg de şcoală pe care‑l ţineam timidă de mână ...

Visez foişorul din mijlocul curţii unde ne‑adunam în sărbători
Şi plăcinta caldă cu brânză al cărei gust îl simt pe buze adeseori.

Acasă‑i mirosul de pâine rumenită‑n cuptorul cel mare de lut,
E nucul din capătul livezii ce vara oferă un loc răcoros şi plăcut.

O, cum aş reveni acasă, cea mai mică dintre copiii mamei să fiu,
Să gust mierea din faguri, să număr stelele noaptea până târziu.

Să dau vremea  înapoi, s‑adun timpul ce fără de rost l‑am risipit,
Să mă urc pe stogul de fân cu miros de rai, ce‑abia s‑a cosit...

Nu este loc în lume mai frumos, mai adevărat, aici sunt iubită şi dorită.
Cât ştiu că undeva e un loc numit ACASĂ, ca om, mă simt împlinită.
 
 
 
 
Salvare
 
Un nor,  un zbor, o umbră,
Mărgele mici pe‑o aţă.
E viaţa, totul.
Fericirea, iubirea, dorul
Sunt trecătoare
Efemere,
Înşelătoare .
Dacă mă prind de aţă,
Cu mâini tremurătoare,
Sunt aruncată grabnic,
Într‑o adâncă mare
De deznădejdi, de ură,
vrăjmaşii urâţi şi răi
se luptă pe‑al meu suflet,
mă ţin legat cu patimi.
Salvarea‑i doar la Tine,
La Fecioara
Şi la Sfinţii Tăi

 
Cântec şi rugă
 
Dimineaţa şi seara
la rugăciune,
Îţi privesc faţa
mă umplu de har.
 
Eşti minunat
ca o rază de soare,
iubirea ce‑mi dai
e fără hotar.
 
Pe‑arcuş de vioară,
lin mă‑mpresoară,
dangăt de clopote
şi Liturghii.
 
Coboară îngerii
pe Sfânta Masă,
îngenunchez
să fiu mai înalt.
 
Aş vrea să zbor
pe firul de rugă,
care învăluie
sfinte icoane.
 
Cu lacrimi să spăl,
picioarele Tale,
prinse‑n piroane
scumpe Iisus.
 
 
 
Rugă de noapte
 
Eşti departe,
pierdut în stele
Frate cu ele.
Întind mâinile
Dornice de Tine
Stelele sunt puţine.
Aş vrea să‑ţi cer
O stea din cer,
Aş vrea să‑mi dai
Ce doar Tu ai
Un colț de Rai.
Se face dimineaţă
Eşti departe
Ziua ne desparte.