Fata Pădurii la câmp

           Merea înt-o zî mătusa mé cu mâncare la câmp, că avea oameni la câmp. Zice:

- Am văzut în Groapa bumbului un căpău (câine, copoi). Şi s-o înturnat o dată păstă cap şi s-o făcut odată o fată mare, atâta de mare.[1]

Fata Pădurii la straturi

            Mama mé o fo' micuţă de vo' şase ai şi-o rămas fără mamă. Şi-o fo' slujnică la a lu Liubăr. Şi méré a săpa. Şi o dat de nişte straturi făcute. Şi cum o fo', cum n-o fo', o aflat că  acele-s straturile Fétii Pădurii. Tăt felu' de flori di pă câmpuri o fo' pă ele. Tri straturi o fo'.

            Dormeam cu lelea şi cu badea în colibă şi odată s-o auzât o hore.

- Noa, auzi pă Fata Pădurii cum horeşte!

- D-api cum horè, mamă?

- Horè moroşeneşte, dapi nu putè să întoarcă glasul. Horè dui, du, hu, hui, numa de două ori.

- Ai, da' rău m-am temut, zâce.[2]

Fata pădurii la stână

            Nişte păcurari o făcut staol. Şi o făcut o cămăruşă, da' oile să tăt spărieu. Şi înt-o noapte, Grigore Alexa s-o sculat să vadă cine trece. Şi-o zâs că o trecut o fată atâta de-naltă, cu părul galbân până pă buci. O trecut p-acolo şi ea s-o dus şi oile s-o dus în treaba lor.[3]

Pădureana[4]

            Şi iarna tătdeauna era ceva de făcut. Cotam vitele, duceam bălegarul, cotam lemne, duceam lemne, reparam unelte, făceam sanie. Femeile aveau  mult de lucru cu  cânepa,  cu  lâna, cu  războiul, cu  ţesutul. Se făceau  clăci de tors, se adunau şi câte zece, cinşpe femei la o casă unde le chema şi torceau cânepă sau  lână, ce era de tors. Şi-apoi să  făcea masă  cu  ele. Şi acolo povesteau şi cântau, oioi!

            Am avut în Vima Mică măritată o soră şi am mărs pă la ié. Aveam poate că  vreo şaişpe, şapteşpe ani. Era o nuntă acolo şi soru-mea o zâs să dorm la ié, da' eu am promis la părinţi că  vin acasă seara şi tare mi-o plăcut să  fiu cum trebe. Da' ea pune perini să mă culc, adorm şi iară mă trezăsc. Ié  s-o fo' culcată şi nu ştiu cum o fost, lună, înnorat că să vedea un pic. Şi vin cătă râu. Atuncia era cam secetă, era un iaz pân care ducea apa la moară. Făceau gard de nuiele şi-l umpleau cu  pământ, să vină apă mai bine la moară. Eu trec pă acolo şi hop!, îmi dau seama că aici îi pământu' Pădurenii. Eu ma temeam de ié. Amu' ce să fac, am luat-o în sus pă păduri şi mi-am luat şi-o botă, că ori pă cine văd să mă pot apăra. Da' n-am văzut pă nime', n-o apărut nimnic. Pă podu' Pădurenii poate c-o apărut o pasăre, da' altceva n-o fost. Şi m-am dus până acasă. Mulţi zâc c-o auzit-o şi că-i foarte frumoasă, da' eu  n-am văzut-o.[5]

[1]    Performer Maria Dumitra, 75 ani, Lăpuş, 2012;

[2]    Performer Maria Dumitra, 75 ani, Lăpuş, 2012;

[3]    Performer Maria Dumitra, 75 ani, Lăpuş, 2012;

[4]    Colecţia Corina Isabella Csiszár, din revista Memoria Ethnologica, Nr. 21 - 22 - 23, Editura Ethnologica, 2007, pag. 2122;

[5]    Performer Petre Florian, 87 ani, Preluca Veche, 2007;