George Achim
Marmaţia
(Din volumul Dulceţuri din fructe târzii de pădure, Ed. ,,Brumar”, Timişoara, 2010)
Marmaţia e o provincie imperială din inima mea.
Se-nvecinează cu cine doreşte, hotarele ei sunt numai de fum.
Clima este blândă, de august călduţ în crepuscul.
Nu cunoaşte altă credinţă decât Nostalgia.
Se bucură înăuntru de o libertate de mişcare deplină,
Poţi trece cu uşurinţă dintr-un secol în altul.
Cetăţenii săi au dobândit remarcabile drepturi,
Au libertatea de a alege dacă sunt vi sau sunt umbre, cuvântul lor are îndreptăţire egală.
Stările sociale sunt fără importanţă, cei mai mulţi trăitori sunt ţărani,
Dar atât de bătrâni şi uscaţi de aburul tare al vieţii, că au căpătat blazon nobil
(Câţiva au şi diplome în această privinţă)
Imnul e o succesiune de ritmuri abil camuflate,
Cititorul tenace va recunoaşte doar un şuier de vânt.
Cât despre relief, este molcom. Cartografii îl asociază unui suflet blând, aşezat.
Ar mai fi limba, dar aici e o altă poveste, căci idiomul este foarte puţin cunoscut,
Un măr rămas pe creangă, sub brumă, aromat şi cu înfiorări de răcoare.
Genealogiile sunt fatalmente impure, dar pe cine ar putea oare privi acest amănunt ?
Rezidenţa se obţine aici foarte greu, strict pe baza unui certificat de candoare.
Provincia nu are nici un fel de veleităţi autonomiste,
Rămâne loială şi fermă într-un imperiu imens de visare.
Lucian Perţa
Marmaţia
Au fost vizate volumele : Dinspre ieri spre nicăieri(1994); Iluzia ipostaziată—Utopie şi distopie în cultura română(2002); Experimente şi formule poetice româneşti(2009); Revolte şi consimţiri—Scriitori români din secolul XX(2004); Dulceţuri din fructe târzii de pădure(2010).
Aşezată pe firul râului Iza, de te miri când,
De pe vremea imperiului, poate,
Marmaţia este limpezirea nordului în gând
De credinţă, blândeţe şi Seninătate.
Am venit cu bucurie aici cu studenţii mei
Deseori dinspre un ieri spre nicăieri,
Cetăţenii se uitau întâi la mine şi apoi la ei,
Ca la o iluzie ipostaziată în revolte, consimţiri şi tăceri.
Toate stările sociale reprezentate în jur din Marmaţia,
Până şi cei ce şi-au luat diplomele la ”Spiru Haret’’, ne făceau loc la mese.
(Câţiva ne-au şi plătit consumaţia)
Deşi a fost camuflată acţiunea, din documente reiese
Că, după multe experimente şi formule poetice româneşti,
Marmaţia şi-a găsit până şi un imn. Muzicologii spun că e doar
din secolul XX,
Dar povestea e plină de revolte şi consimţiri şi n-ai cum să nu greşeşti
Datarea, că e ca la o dulceaţă făcută din fructe târzii de pădure:
Dacă nu amesteci la timp, fatalmente se prinde de oală, din principiu.
Aici, dacă vrei să fii acceptat, nu folosi mijloace dure.
Vai de autonomistul care ar încerca să înjure...
La urma urmei, Marmaţia e cel mai renumit hotel-restaurant din municipiu!