Marcela Mărgăritescu & Nicoară Mihali - ”Ultimul popas în infern” Ed. Cybela, Baia Mare, 1997
Deși încă nu s-a împlinit bine scurgerea unei jumătăți din acest an,, Nicoară Mihali, după ce a revenit în atenția criticilor și cititorilor cu (încă) un volum de versuri: ”Ultimul popas în infern”. În colaborare cu Marcela Mărgăritescu. Este o carte postfațată de Augustin Cozmuța și dedicată personalității lui Vlad Țepes, zisul Dracula. Cartea, o ămbinare de date istorice – succint și bine redate – este, totuși ”departe de a fi considerată un roman istoric”, după cum însuși autorul recunoaște.
”Ultimul popas în infern” este o carte cu multiple alunecări în(spre) ludic, datorate încercării autorilor de-a creiona cele șapte vieți ale domnitorului Țării Românești – ei iau în considerare o veche credință populară conform căreia domnitorul care a făcut crime în rândul supușilor săi este condamnat să nu intre în mormânt timp de șapte generații.
Asta ar face ca să ne (re)întâlnim cu Dracula în postura de marinar pe corabia lui Cristorfor Columb, părtaș, deci, la descoperirea Americii și la uciderea băștinașilor, apoi ca cioban în Munții Carpați, ca și călător prin Anglia, ca servitor al Marchizului de Sade, ca soldat în cel de-al doilea război mondial, reîncarnat în Ceaușescu și în ultima sa ”viață” - ipostază în persoana unui redactor de televiziune care, într-o seară, într-un exces de ”umanitate”, îi demască pe toți vărsătorii de sânge ai lumii, din guvernele lumii.
Este interesant modul în care multe din marile crime săvârșite de-a lungul vremurilor – de la uciderea băștinașilor de către descoperitorii Americii, la crima redată (și) de balada Miorița, de la punerea pe seama lui Dracula a evenimentelor evocate de scriitorul Bram Stocker, la aparteneța la crimele și ororile Marchizului de Sade, de la ”soldatul” care împinge din spate, cu arma, sute de mii de evrei, în camerele de gazare și până la invocarea spiritului lui Ceaușescu, cel despre care, în popor, când încă trăia, se vorbea că i se injectează zilnic sânge de copil.
Cartea are ca personaj principal o eroină, Ancel, despre care autorii zic că ”unul dintre strămoșii ei a îngropat pe ascuns trupil neînsuflețit al primei soții a lui Vlad Țepeș”. Drept răsplată, acesta l-a înobilat și i-a dat pământuri în posesie. Ancel, cea care găsește în podul unei biserici jurnalul lui Dracula (?!) cu prilejul unei călătorii făcute în România, prezintă manuscrisul unui regizor de film. Acțiunea romanului urmează mitul sisific. Astfel, după descoperirea ”jurnalului”, când aceasta pornește înspre România, ”pentru a cerceta arborele genealogic” al Domnitorului, are o directă întâlnire cu Dracula. În Munții Carpați se întâlnește cu un cioban și cu un lup șchiop, fapt care-i permite să realizeze că ea însăși este un personaj de poveste. Urmează un accident de mașină, o întâlnire cu o pasăre neagră (care o leagă cu o bucată din rochia ei de un schelet metalic) și internarea într-un spital, unde primește o scrisoare (chiar) de la Dracula.
Acțiunile sunt completate și întărite de procesele de conștiință ale eroinei, de relatările acesteia despre viața reală a lui Vlad Țepeș, relatări pigmentate cu incursiuni și încercări de găsire a unor potențiale paralelisme în propriul trecut. Corelațiile pe care ea le face între diferite ”momente existențiale” dau scriiturii un farmec aparte.
Nici actuala stare de fapt a societății noastre nu scapă autorilor. Pagini întregi au un iz eseistic, vorbesc de revolta împotriva moralei creștine și surprind expansiunea sexuală, instituită ca un fapt în sine în acest sfârșit de secol.
Una peste alta, cartea se vrea o replică a celei a lui Bram Stoker. Totuși, mai repede, îmi pare a fi o încercare de demonstrare a necesității reînvierii frumuseților unor cronici, o pledoarie pentru neuitarea istoriei și trecutului nostru.
Revista ”Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 33/1997