NICOLAE SCHEIANU - ”HAINE GROASE ȘI CĂRȚI DE CITIT ED. CYBELA, 1995

Deși scrie poezie de când ”se știe”, lui Nicolae Scheianu i-a trebuit proba de foc a Festivalului de poezie de la Sighetu Marmației ca să ”riște” debutul editorial. Gura aceea de aer, bucata de ”victorie” luată atunci (Marele Premiu al ediției din 1994) i-a dat aripi. Și, după câte și vedem, și niște ”Haine groase și cărți de citit” (Ed. Cybela – Baia Mare, 1995), titlul volumului cu care Nicolae Scheianu a pășit în lumea celor care ”cuvțntă” cu adevărat prin Cuvânt.

A fost ceasul pe care poetul l-a așteptat ”ca să admire colțul/ cel mai frumos al lumii pe/ malul potopului într-o zi amețită/ a veacului” (Pe malul potopului), ceasul din care, pentru el începe ”tăcerea intrată în ziduri” (Epocă de înflorire).

          O notă bacoviană străbate poemele sale, e posibilitatea, calea lui de transcriere a cenușiului cotidian, de determinare și, într-un mai larg context, de subliniere a pseudopoverii de provincial. Condițiile de care, inexplicabil, se lasă dominat. De aceea, definitorii pentru poezia pe care o scrie, îmi par a fi încercările de nuanțare a tensiunilor existențiale, accentuării limitelor umane, ale neputințelor și, nu în ultimul rând, conturarea unei lumi ce-și trăiește agonia de a fi. Într-o resemnare mai mult dezarmantă. E ”boala” celor din Provincie, de altfel! Dar, în pofida acestei transparente complaceri, Nicolae Scheianu reușește a se defini pe sine însuși: ”eram un om trist cultivam obsesii și crezanteme/ sculptam lebede într-un atelier în paragină/ când mă linișteam mergeam la o femeie adorabilă/ purta voaluri de mătase purpurie/ era ca o zeiță cu amanți” (Obsesii și crezanteme), parcă îmbrâncindu-și Destinul, parcă sfindându-l.

          Astfel privite, poemele, cu trudă ”adunate” în acest volum, au ceva inconfundabil, ceva ce delimitează un paralelism între influența Divinității (în multe poeme existând trimiteri, conotații biblice directe) și influența francă a unui Spirit. În cazul de față – Bacovia.

          Cu toate acestea, ușoara cădere-n descriptivism, subtila alunecare înspre detaliu atenuează puțin mesajul și frumuseșea poeziei scrise de Nicolae Scheianu, neatingând, însă, încărcătura lor de esență. De aceea și este atât de accentuată fațada unei cenușii Realități.