„La frontiera Cuvântului” va să fie o lucrare de căpătâi pentru suflarea literară ce şi-a legat nemijlocit numele şi simţirea de municipiul Sighetu Marmaţiei.
Ca orice alt lucru ce se vrea durabil s-a născut greu, deşi repede s-ar putea spune, în numai câteva luni de la iniţierea proiectului.
S-a născut într-un loc ce musteşte de istorie şi cultură, unde spiritualitatea te trage de mânecă, unde înobilarea e la ea acasă.
Se naşte într-un loc cu o mai astfel de istorie, într-o urbe ale căror margini au atins nu mai puţin de cinci ţări cândva.
Ei bine, aci unde toleranţa este la ea acasă - în urbe şi în împrejurimi vieţuind în pace mai multe neamuri, minorităţi şi etnii - într-un loc şi el cu un anume parfum cosmopolit CULTURA se trăieşte, nu se face, nu se împlineşte, nu se pune pe scenă.
Privind din direcţia spiritului creator când zici Sighetu Marmaţiei zici mai întâi Festivalul internaţional de poezie, iar aici Vasile Muste a devenit o adevărată coloană vertebrală în timp şi spaţiu.
Poate nu s-ar fi consolidat multe dacă n-ar fi amprentat locul, timpul şi spaţiul pe aici un Gheorghe Chivu, un Alexandru Ivasiuc, un Laurenţiu Ulici şi alţi mari care-au conturat istoria artistică.
Munca lui Muste n-ar fi prins contur fără constanta implicare şi susţinere a autorităţilor locale, oameni care-au avut curajul să investească într-o idee, ca şi acum, ca şi în cazul nostru, dar şi cu nebunia de-a avea răbdare ca aceasta să crească mare, să prindă viaţă, să se impună.
Munca lui Muste n-ar fi prins viaţă dacă nu i-ar fi stat alaturi la bine şi greu - deşi la români se poartă mai mult statul lângă cineva numai la bine - un Echim Vancea, un Gheorghe Pârja, la rândul lui un recuperator de istorie culturală, dar şi un fervent susţinător şi împlinitor al acţiunilor culturale, al pulsaţiilor spirituale.
Sighetul n-ar fi avut graniţă de lumină dacă profesorul Mihai Dăncuş n-ar fi trăit pentru a împlini un MUZEU, unul de referinţă acum, după o viaţă întreagă de implicare şi ardere.
Şi el, ca şi Vasile Muste trăieşte minunea împlinirii unui proiect personal.
La fel şi eu, la publicarea acestei lucrări.
Numai cine nu ştie cât de anevoios este şi cât de lung şi chiar interminabil poate părea şi fi un drum de la naşterea unei idei la implinirea acesteia, la facerea ei din idee deziderat poate înţelege asta!
Sighetul n-ar fi fost ce e astăzi dacă lângă aceştia nu ar fi crescut şi nu s-ar fi împlinit nume noi, altele deja consacrate acum.
Aproape pe toate le veţi găsi aici, între coperţile unei lucrări făcute cu sufletul.
Este o jertfă în numele lor făcută, o binecuvântată şi binemeritată închinare adusă lor, o mai altfel de ofrandă adusă culturii locului, culturii naţionale şi culturii româneşti de pretutindeni.
Sighetul este amprentat de Festivalul de datini şi obiceiuri, de-acum de Festivalul de film, de cel de folk, de o intensă şi susţinută activitate a Centrului Cultural, acţiuni posibile datorită implicării unui Pralea, Todea sau Tivadar.
Logic, nimic nu s-ar fi putut fără girul şi capacitatea de înţelegere a unei administraţii locale receptivă la cultură şi frumos, sau fără susţinerea unei clase politice care vrea să clădească.
De dărâmat e uşor, de clădit şi împlinit mai greu o idee!
Cu siguranţă ochi critici vor spune că ar fi putut fi ŞI MAI ALTFEL această lucrare, că dacă ei ar fi făcut şi dres...
Da, totul este perfectibil!
Da, dar această lucrare este întâia prin care autorităţile locale dau Cezarului ce este al Cezarului!
Adică vorbim de o susţinere şi de o promovare a propriilor valori.
Să le ţină Dumnezeu năravul!