Sorin tocmai împlinise şaizeci de ani. Vârsta maturităţii depline, a experienţelor complexe.
Avea un obicei nesuferit, de care voia să scape. La fiecare aniversare îşi lua zi liberă. Nu voia petreceri, nu voia nimic. Voia doar să stea singur acasă şi să se analizeze. Ce a realizat în anul ce tocmai trecuse. De data asta nu prea avea ce să bifeze, se simţea obosit. Orele dimineţii erau înaintate, dormise pe săturate. Dar încă mai lenevea în pat. Închise ochii. Crâmpee de imagini din copilărie, amintiri îndepărtate, îl bântuiau de ceva vreme precum o poveste filmată şi înregistrată în cinemateca vieţii lui.
*
Peste oraşul dintre coline se lăsase înserarea.. Era vară. Străzile, casele şi parcurile centrale aveau câte o legendă sau eveniment de povestit.

Oraşul respira istorie şi cultură din cele mai vechi timpuri, prin toţi porii fiinţei lui imaginare. Artele frumoase erau reprezentate la tot pasul, ca o emblemă a locului. Teatrul, cel ce înviorează urbea, tocmai îşi închisese porţile. Stagiunea se încheiase. Trecătorii eleganţi se îndreptau spre casă. Magazinele aveau obloanele trase, doar  zarzavagiii rămaseră să cureţe piaţa şi să-şi strângă produsele.
Oraşul, de altfel foarte animat în zonele centrale, după orele serii zici că înlemneşte. Casele, în marea lor majoritate, parcă sunt trase la indigo. Arhitectură în stil popular, cu cerdac şi flori multicolore. Doar în partea veche sclipesc conacele de altădată, construcţii art deco ce adăpostesc primăria şi celelalte instituţii administrative ale  reşedinţei de judeţ.
Louitoriii sunt foarte mândri de oraşul lor, se cunosc între ei de cum ies pe stradă. La tot pasul auzi... Bună ziua, domnule profesor! Bună ziua, domnule doctor! Bună ziua, nea Fane, ai adus carne proaspătă ? Dacă nu, merg la evrei, să ştii că mă pierzi de client!
Bună ziua, Aglaia, vezi că băiatul tău nu şi-a făcut tema, l-am iertat dar data viitoare...şi tot aşa.
Traiul este oarecum patriarhal.
Pe străzile ce deveniseră pustii, mergeau pe jos către periferie un bărbat şi o femeie, foarte eleganţi. Alături zburda  un băietan cam de vreo zece ani, îmbrăcat de gală. Se întorceau de la concertul  final al stagiunii.
Fusese o seară dedicată muzicii lui Mozart,  astfel încât băiatul să fie încântat. Doar se pregătea să fie înscris la şcoala de muzică. Bărbatul ieşise din teatru bucuros,  mulţumit că anul artistic se încheiase cu aplauze prelungite. Fiind un muzician apreciat, visa pentru băiatul lui aceeaşi meserie. O meserie în care să-l poate ajuta pe copil să devină un instrumentist adevărat. Mai ales că îi moştenise talentul muzical.
-       Sorin, ţi-a plăcut concertul? Tu o să cânţi tot aşa, ca tata, pe scenă!
-       La fagot? E atât de mare instrumentul! Dacă nu o să pot să-l ţin?
-       Nu trebuie să te sperii, ai văzut la mine că am agăţătoare. O să vedem.
-       Dar chiar, de ce nu alt instrument? Poate îi place altceva! Mai spuse timid mama băiatului.
-       Să încercăm fagotul, deja e în clasa a patra, e prea târziu pentru vioară sau pian.
Au ajuns..Intrară în curtea plină de verdeaţă. Locuiau într-o casă modestă dar frumoasă, cu viţă de vie şi pomi fructiferi. După ce se făcuseră comozi, femeia pregăti rapid o cină frugală.
-       Sorin, hai la masă! Cât să te mai aşteptăm?
-       Dar ce tot face de nu vine? întrebă tatăl curios.
-       Ca de obicei! E mocăit ca o fată! Nu ştiu ce vom face cu şcoala generală, dar să mai meargă şi la a doua şcoală? Nu-i stă mintea decât la vise de copil şi nu are disciplină.
-       Este normal! Dar o să vezi că lucrurile se vor schimba. O să meargă  la şcoala de muzică, are talent. Şi nu o să mai aibă timp de joacă, ştiu ce spun.O să-i placă, o să se descurce bine şi la şcoala generală. Nu fi îngrijorată! Acum a mai crescut. Pentru a învăţa fagotul, îi trebuie cavitate toracică bine dezvoltată. Ca să aibă volum de aer să vibreze.
-       Dacă nu-i place fagotul? Vrei tu neapărat fagotul...
-       Pofta vine mâncând...apoi ce să facă altceva în urbea asta? E o meserie respectată, să cânţi într-o filarmonică. Fie ea şi din provincie. Aici avem tradiţie culturală, dirijori buni. Va rămâne lângă noi, îi va fi bine.
Copilul auzea totul de pe hol. Se oprise la uşă. Se gândea cu privirea înflăcărată. Artist ca tata, pe scena scăldată de luminile puternice. Aplaudat de public. Ca  la serbare, când spusese poezia pe scena şcolii şi primise aplauze. Dacă va fi muzician, toată viaţa lui va fi ca un spectacol. Ce poate fi mai frumos?
*
Sorin deschise ochii şi zâmbi....Ce amintiri frumoase… În ultima vreme l-au potopit nostalgiile…Să fie semnul bătrâneţii? Hm…Faţa i se luminase brusc la gândul că nu a mai fost de mult acasă. Acasă fiind locul unde rămăseseră câteva rude. El se dezrădăcinase, era venetic în capitală. Fusese alegerea lui. Dorise glorie şi concerte de  înalt nivel, plecări în turnee peste mări şi ţări..
Oraşul natal s-a schimbat mult dar oamenii au rămas aceiaşi, nişte împătimiţi ai artelor frumoase. Democraţia şi modernitatea au pus oraşului alte haine arhitecturale, ceva mall-uri, ceva emancipare…Colinele cu cartiere rezidenţiale şi oameni care au ţinut pasul cu vremurile noi…Închise ochii din nou. Un alt film drag pusese stăpânire pe ochii minţii…
*
Examenul de admitere la liceu. Doamne, câtă emoţie a avut. Locuri puţine, cerinţe grele. Proba instrumentală o trecuse cu bine. Dar teoria şi solfegiu, cu vocea în schimbare, era complicată. Iar dictatul muzical la fel. Când s-au pus listele cu cei admişi, i se înmuiaseră picioarele…    
Reuşise, mai spre coada listei. Nu ştia cât să se bucure, privind la tatăl care se cam încruntase. Apoi, mergând spre casă, parcă îl aude şi acum spunând. * Nu-i nimic, vom studia mai mult, vei ajunge printre cei mai buni, la conservator va fi mult mai greu de reuşit. Şi aşa a fost.  Mult mai greu, multă muncă şi mai ales emoţii. Devenise un adolescent boem, uşor timid dar cu ochii tot după fete.
Plăcut ca prezenţă, atrăsese atenţia domnişoarelor de când se ştia. Oh…perioada aceea de liceu, cu frământări..emoţii…studiu zilnic….Apoi sosi marea încercare. Examenul la conservator. Reuşise într-o luptă strânsă pe locuri puţine. Era fericit că următorii patru ani avea să şi-i petreacă într-un oraş impunător. Fete frumoase, activitate culturală intensă. Viitorul i se deschisese cu ambele braţe…..Daaaa…A trăit din plin. Cu de toate.
Faţa i se luminase brusc la amintirea escapadelor amoroase.  Ehei, ale tinereţii valuri…
Şi fagotul..da, fagotul…i-a adus mult succes…
A avut parte de concerte magistrale, emoţii de solist pe umerii căruia stă marea responsabilitate, de a ieşi totul la superlativ. Nu înainte, nici mai târziu, ci exact în momentul cerut. Pe scenă, când toată suflarea stă cu ochii aţintiţi şi urechile la pândă, sunetele trebuiau să iasă impecabil iar interpretarea să emoţioneze. Numai un artist ştie cu adevărat ce se întâmplă în acele momente. Când degetele trebuie să te asculte matematic iar sufletul? Sufletul trebuie să zboare, să vibreze împreună cu instrumentul.
Femeile din viaţa lui însă nu prea l-au înţeles. Pusese înainte de orice cariera muzicală. Şi s-au simţit date la o parte din cauza unui afurisit de instrument de lemn, auzi…fagot! Hm.. Majoritatea dintre ele nici nu ştiau cum arată acest instrument…
Femeile…ah, femeile…Fiind sensibil la sexul slab de când se ştie, viaţa i-a dăruit o mulţime de aventuri. Ha, ha, ce glumă bună! Auzi…sexul slab? Este doar o manipulare grosolană. De acum ştia bine ce le poate pielea ..ce vor femeile…
Eterna întrebare. Păi ce vor ele? Simplu ca bună ziua. Să lege bărbatul de mâini şi de picioare, asta vor toate.
El, cu experienţa lui, nu mai putea pica în plasa nimănui. În ultima vreme, ca să scape, evitase implicarea menţionând că îşi doreşte doar flirt. Spunea asta de la început, limpede şi răspicat. De parcă întocmea un precontract al unei relaţii *serioase*. De fapt, o relaţie efemeră.
Iubirea înseamnă suferinţă. Deviza lui? Fără complicaţii de ordin emoţional!
Unele l-au acceptat aşa, lăsându-i libertatea de mişcare. Pesemne şi ele lovite de iubire, fugeau de ea ca dracul de tămâie.
Zâmbi din nou. Pe multe le uitase. Femei trecătoare cu care se întâlnise de maxim două ori.
Femeile deştepte…ehei…cu ele e cel mai greu. Se dovedeau a fi cele mai posesive. Ambiţioase să aibă totul. Totul sau nimic. La naiba cu ele! Te înnoadă şi te dezleagă de nu mai ştii de tine. Mai bine singur cuc decât aşa!
Paradoxal, cu cât fugea mai abitir de femeile deştepte, cu atâta viaţa l-a adus exact în preajma lor. Îl provocau la luptă, pe terenul amorului sofisticat. Era incitant. La început se erija în vânător. La final ajungea să fie vânat şi devorat. Mda!
Sorin deschise ochii de-a binelea.
Deodată sună mobilul. Gata cu visarea! Număr necunoscut. Să răspundă?
-       Alo?
-       Bună dimineaţa şi la mulţi ani! Să fii iubit! Ce mai faci? Eşti bine?
-       Mulţumesc, sunt într-o stare oarecum bună de funcţionare. Dar cine eşti?
-       Ei, cine…Nu ştii cine sunt?
-       Nu. Sunt convins că nu am mai vorbit niciodată!
-       Normal. Eu nu am fost niciodată printre priorităţile tale. Am bătut nebuneşte la uşa ta, metaforic vorbind, şi nu am primit decât tăcere. Tăcere de mormânt. La asta eşti expert. Dar nu vreau să-ţi reproşez nimic, tocmai acum, de ziua ta!
Între ei se lăsase aceeaşi tăcere …Sorin înţelesese în sfârşit cine era interlocutoarea.
-    Şi tăcerea poate spune multe. Nu înţelegi nimic….
Şi-i închise brusc. Deja se iritase. De ce îl mai stârnea femeia asta? Ce urmăreşte? Îl lăsase mască la întâlnirea cu care la început fusese de acord. Apoi se răzgândise, se comportase aiurea, fără sens. Pentru el fusese marea dezamăgire. Femeile astea…. A fost un moment când rezonase virtual cu ea. Nopţi când ascultaseră aceeaşi muzică, nopţi când visaseră împreună..Acum nu face decât să-l enerveze. Şi dacă l-ar ruga să se întoarcă, este prea târziu! Vraja trecuse, nu-l mai interesa. O detesta la propriu, dăduse dovadă doar de meschinării şi interese.
Dar oare îi trecuse? De ce s-a încălzit? Hm…De enervare, de asta! Trebuie să iasă la plimbare, să-şi aerisească mintea şi sufletul.
Grăbit, se ridică de pe pat, se îmbrăcă şi ieşi pe uşă. Offf, iar sună , de n-ar fi tot ea. Răsuflă uşurat. E colegul de partidă.
-       Ce faci, bătrâne? La mulţi ani!
-       Mulţumesc!
-       Ai vreun program? Hai la o bere, un suc, unde vrei tu! Nu te speria, că nu-ţi fac mare pagubă!
-       Tocmai ieşisem la plimbare. Ai vreo preferinţă de terasă?
-       Hai în Cişmigiu. Peste o oră!
Ziua se întâmplase să fie însorită, cu temperaturi plăcute. Lumea trecea grăbită pe stradă, cu feţele mohorâte. Doar tinerii râdeau cu poftă, trăind viaţa la maxim.
Iată şi intrarea în parc. Mai încolo se vedea terasa destul de aglomerată. Ajunsese la timp. Se uită în toate părţile şi nu zări pe nimeni cunoscut. Deodată, din spate, auzi un cor de voci cunoscute.
-    La mulţi ani! Ce, credeai că scapi de noi?
Când se întoarse, înlemni. Colegul de partidă, soţia lui şi, stupoare, chiar femeia pe care o detesta, zâmbeau întinzându-i un cadou frumos împachetat.
Rămase ca trăznit. Extraordinar, la ce a putut să se preteze! Ce aranjament forţat! De unde se cunosc aceste două doamne?
-       Sorin, ea este colega mea de şcoală, Daniela!
-       Încântat de cunoştinţă! îngăimă el neconvingător. Stânjenit, fixase ochii în pământ ca un adolescent.
Daniela văzuse ce voia să vadă. Pe faţa lui Sorin se citea o panică bolnăvicioasă, de parcă voia să scape cu orice preţ din situaţia dată. Făcuse o gafă, exact de ziua lui.
-       Pe mine mă scuzaţi, nu pot rămâne cu voi.
-       Cum? Aşa repede?
-       Mi-am adus aminte că trebuie să fiu peste o oră altundeva. Vă doresc petrecere frumoasă!
Daniela plecă fără să privească înapoi. Totul fusese aiurea. Această întâlnire aranjată în care s-a lămurit de el. Îi văzuse crisparea, dorinţa disperată de-a fugi mâncând pământul.
-       Voiam să-ţi facem o plăcere, să-ţi prezentăm pe cineva. Te-ai supărat?
-       Nu. Deloc. Ce vreţi să bem?
-       Lasă asta! Nu te uiţi la cadou? Ţi-am luat un album de fotografie artistică…De fapt a fost alegerea Danielei.
-       Vă mulţumesc! O să mă uit acasă.
Peste vreo două ore, Sorin intra în apartament, curios să deschidă albumul, cu dedicaţie specială…După ce o citi, îl închise gânditor. Era prea târziu totul. Nu! Nu mai voia nimic! Nici cea mai mică amintire de la ea! Nervos, luă albumul şi-l aruncă la coş.
*
Acum, mai mult ca niciodată, este sigur că DA, flirtul  reprezintă cea mai bună alegere de viaţă. Dintotdeauna şi-a dorit libertate deplină şi sex fără inhibiţii.
Femeile de carieră, sigure pe ele, s-au schimbat, fiind adepte ale mişcării feministe de emancipare. Femei puternice şi voluntare, ce sunt perfect capabile de a-şi asigura confortul visat. Şi care vor  libertate sexuală. Spre acelea îşi va îndrepta privirea de acum încolo.  
Da! A fost, este şi va rămâne fagotistul singuratic.