De mai bine de douăzecişicinci de ani mă chinuie o idee. Şi nu am reuşit în mai bine de un sfert de veac să aranjez această idee ăntr-o formă acceptabilă pentru a fi scoasă pe teascul tipografic.

De mai bine de un deceniu mă chinuiesc să găsesc o soluţie, o portiţă, ca să fiu primit într-o asociaţie sau uniune, sau gaşcă, sau c.a.p., sau ce este ea. A celor ce s-ai învăţat să scrie. La un moment dat, descurajat, m-am gândit să înfiinţez eu o asociaţie a celor ce nu sunt asociaţi. Nu ştiu câţi adepţi o să am. Dar iată că şansa de a deveni membru într-o astfel de asociaţie a apărut de unde nici nu bănuiam.

 

         Tot mai mulţi concetăţeni de-ai noştrii care s-au cocoţat pe poziţii sociale dinspre vârful ierarhiei,apoi li-s-a întâmplat să parcurgă antecamerele paşilor pierduţi şi de acolo au ajuns la loc de recreere, au beneficiat de o invenţie, găselniţă, năstruşnică a nu ştiu cărui jurist. Invenţia constă în producerea unei cărţi, act ce le dă şansa de a întrerupe meditaţia la care au fost condamnaţi, aruncându-i înapoi în mijlocul unei văi a plângerii cotidiene care curge prin mijlocul spaţiului mioritic.

         Eu îmi imaginez că aceşti năpăstuiţi , victime ale greşitei înţelegeri a justiţiei, au produs mici abateri de la regulile sociale numai pentru a ajunge acolo, în acel spaţiu al izolării şi al liniştii, din două motive: primul ar acela că au vrut să-şi producă şocul necesar pentru declanşarea scânteii inspiraţiei, iar al doilea s-ar constitui în faptul că în viaţa lor obişnuită de dincoace, cu stresul permanent al funcţiei, al grijilor faţă de bunurile încredinţate şi înuşite, al poziţilor sociale importante, nu aveau liniştea şi mediul necesar pentru a crea, pentru a pune în scris marile lor idei.

         Aşa stând lucrurile, m-am gândit că se poate rezolva problema scriitorilor care stau cu frigul cărţilor nepublicate în sertare. Ar trebui să se stabilească un parteneriat, să se încheie un tratat, o înţelegere între organele competente ale statului şi scriitorii dornici de a-şi scoate cărţile. Când un scriitor se simte că-l dă afară din casă sau din altă parte muza, comite o mică găinărie şi ...zdup! cu el la loc de odihnă şi inspiraţie. Acolo, pe lângă că îşi scrie capodopera, trăieşte fără griji pe banii poporului pe care l-a furat şi, după trei asemenea experienţe, ajunge membru al uniunii scriitorilor. Nemaivorbind că în timpul şederii la acea casă de creaţie veniturile lui rămân neatinse şi mai are bani pentru alte producţii.

         Dacă ideea mea ar fi agreată s-ar crea în societatea noastră un sistem care ar fi de invidiat în lumea întreagă. Astfel, nu se va amâna mult timp după punerea în practică şi puşcăriile se vor umple de scriitori şi aceste instituţii atât de înfricoşătoare se vor transforma în biblioteci.