Piesă într-un act

 

Personajele: Vânzătorul, Fluieraș, Mica, Somna, Lud, câțiva figuranți.

Decorul: O piață. La intrarea în piață, un vânzător avea pe masă instrumente muzicale.

Oamenii se plimbau prin piață de la o masă la alta.

Vânzătorul: Fluiere de vânzare! Fluiere de vânzare!

(Fluieraș și Mica se apropie de vânzătorul de fluiere.)

Fluieraș: Cred că am găsit ce căutăm, Mica!

Mica: Să vorbim cu vânzătorul, Fluieraș!

Vânzătorul: Fluiere de vânzare! Fluiere de vânzare!

Fluieraș (lângă masa vânzătorului) Arătați-mi un fluier!

Vânzătorul: Ce fel de fluier doriți?

Fluieraș: Un fluier ce cântă armonios. E un cadou pentru fiul meu, Lud. Lud e pasionat de muzică.

Vânzătorul: Toate fluierele cântă armonios.

Fluieraș: Ce fel de fluiere aveți?

Vânzătorul: Fluiere de lemn, de os și de metal.

Fluieraș: Ce îmi recomandați?

Vânzătorul: Fluierul de lemn e tradițional românesc.

Mica: Ca în balada Miorița „Fluieraş de fag, / Mult zice cu drag; / Fluieraş de os, / Mult zice duios; / Fluieraş de soc, / Mult zice cu foc!“

Vânzătorul: Fluierul din lemn a fost confecționat inițial de ciobani. Am fluiere din lemn de soc, fag, cireș, prun și cais.

Fluieraș: Care e mai armonios?

Mica: Eu spun că fluierul din lemn de fag e mai armonios. El e fluierul ce vorbește de tot ce ai mai drag, de tot ceea ce-i mai frumos. Fluierul de soc e cel care cântă duios și amintește de greutățiile acestei vieți.

Fluieraș: Ce știi tu? (către vânzător) Dar fluierul din lemn de cireș, prun și cais?

Mica: Cireșul e simbolul primăverii, al începutului, caisul e fratele aurul solar, prunul e imaginea apei, a văzduhului.

Fluieraș: Din nou tu.

Mica: Apa, văzduhul, viața.

Vânzătorul: Lemnul.

Fluieraș: Lemnul?

Fluieraș: Ce e cu lemnul?

Vânzătorul: Din pământ și apă ia ființă elementul vegetal, lemnul.

Mica: Apa cea vie. Pământul cel bun.

Vânzătorul: pământul bogat în minerale și apa vie.

Mica: Energie.

Vânzătorul: Viață.

Fluieraș: E prea complicat, prea multe specii de arbori.

Mica: Să-l alegem pe cel de os!

Fluieraș: O, nu-mi place, e prea multă trudă și chin. Câte nu a răbdat osul!

Vânzătorul: Am un fluier sculptat în os de vultur.

Fluieraș: Vulturul este simbolul ființelor puternice.

Mica: A ființelor cu privire ageră! Privirea lor pătrunde până în cel mai profund colț pentru a pune stăpânire pe tot ceea ce mișcă.

Fluieraș: Despre fluierul din metal ce poți să ne spui?

Vânzătorul: Pământul și focul ...

Mica (întrerupându-l): Masă minerală, magmă și lavă.

Fluieraș: Ce legătură au toate aceste elemente cu muzica?

Vânzătorul: Fiecare element are propria lui muzică. Metalul vorbește despre foc și pământ, lemnul fredonează imnul apei și al pământului, aerul cântă oda văzduhului, balada vântului.

Somna (ajunsă lângă masa vânzătorului de fluiere): Taci!

Vânzătorul: Ai venit să-mi sperii clienții?

Somna: Marea putere a focului nu trebuie invocată.

Vânzătorul: O cunosc din copilărie. Se teme de foc și de vânt ...

Somna (întrerupându-l): Taci! Tu cu instrumentele tale muzicale aduci prăpădul.

Vânzătorul: În copilărie se ascundea după dulap, sub pat, în toate colțurile când văzduhul tuna și fulgera, iar vântul părea să rupă totul în cale.

Somna: O să-l provoci. Îl simt. Aerul se deplasează pe orizontală. Presiunea atmosferică e în schimbare. O să înceapă vântul cel rău. Trebuie să ajung acasă ca vântul până nu e prea târziu.

Vânzătorul: E pierdută. V-ați hotărât?

Somna: Nu aruncați banii în vânt!

Vânzătorul: Eu zic să mergi spre casă până nu începe vântul să-ți bată prin buzunare. Numai ce ai luat pensia ieri și de dimineață te-ai și plâns vecinei că ți s-au dus aproape toți banii.

Somna: Văzduhul e din ce în ce mai cenușiu. O să fie prăpăd! Apa o să devină solidă și o să zdrobească totul în jur.

Mica: Nu cred că o să cadă grindina. Cel mult o să bată vântul puternic. Simt și eu acest lucru. Mă doare osul de la mâna stângă de câte ori vântul își scrie melodia.

Fluieraș: Femeile!

(Vântul începe să bată cu putere. Somna se agață de masa vânzătorului de fluiere cu disperare.)

Vânzătorul: Îmi trântești marfa! (O depărtează de masa lui.)

Somna: Vântul!

(Pornește spre casă. Se agață în piață de masa altor vânzători, pe urmă de un copac. Merge speriată. E asemenea unui om turmentat. La un moment dat pare să se împiedice în vântul ce-i tăia calea și cade.)

Mica: Mă duc să o ajut.

Fluieraș: Condu-o până acasă!

(Mica se apropie de Somna, o ridică de jos și pornește spre casa femeii. Somna mergea ținându-se de brațul lui Mica cu disperare.)

Somna: Când am fost copil, preotul din sat a fost ridicat de vânt în fața mea și purtat câțiva metri.

(Femeile părăsesc piața.)

Vânzătorul: V-ați hotărât?

Fluieraș: Arată-mi un alt instrument de suflat!

Vânzătorul: Naiul. (Îi întinde un nai.)

Fluieraș: Câte tuburi! Câte fluiere!

Vânzătorul: Acest nai e special. Are multă ceară de albine în tuburi.

Fluieraș: Ce legătură are ceara de albine cu naiul?

Vânzătorul: Ajută la înălțimea sunetului.

Fluieraș: Interesant.

Vânzătorul: Albinele sunt insectele cele mai bine organizate. Înțelepciune, artă și muncă găsești în familia lor. Naiul e instrumentul ce a adunat cele mai pure elemente: foc, pământ, lemn, aer. Sunetul lui este divin. (Fluieraș studiază atent naiul primit.) În mitologie naiul era numit syrinx și a fost creeta de zeul Pan, protectorul turmelor și al păstorilor dintr-o trestie.

Fluieraș: Și ciobanii de astăzi cântă frumos din fluier. Pan și l-a făcut dintr-o trestie, ciobanii din lemn.

Vânzătorul: Trestia din care Pan a inventat naiul a fost ninfa pe care o îndrăgea. Nimfa a fugit de el, fiindcă era hidos.

Fluieraș: Și-a cântat dragostea pierdută. Nu mai doresc naiul.

Vânzătorul: Mai sunt și alte instrumente ce cântă dragostea pierdută, ca de exemplu lira lui Orfeu.

Fluieraș: Lira e pentru psalmi. Eu vreau un cântec vesel și prefer un instrument de suflat. Lira are coarde.

Vânzătorul: Poate Lud preferă înțelepciunea.

Fluieraș: Ce instrument e acesta?

Vânzătorul: E un flaut.

Fluieraș: Pot să-l încerc?

Vânzătorul: Desigur. Flautul e un instrument muzical de suflat foarte vechi.

Fluieraș (Duce flautul la gură. O frunză veștedă cade pe instrumentul muzical.): Nu-l mai vreau. L-a atins un element secat de orice urmă de energie. E un semn rău. Mie îmi place primăvara, îmi place viață. Aștept ca iarna să îngroape tot ceea ce a omorât toamna ca să nu mai văd chipul neputinței, să simt zbuciumul goliciunii, muzica sfârșitului, bocetul organelor vegetative rămase fără pic de sevă.

Vânzătorul: Nu ai înțeles nimic. Eu iubesc toamna. E atât de vie și colorată.

Fluieraș: E culoarea focului ce arde orice urmă de verdeață. Uite! (Ia frunza căzută pe flaut și o strivește între degete.) Frumusețea auriferă a fost o Fata Morgana. Energia a părăsit elementul vegetal.

Vânzătorul: Toamna cu mozaicul ei de frunze e o splendoare.

Fluieraș: Ce splendoare să existe în elementele acestea secate de orice urmă a apei?

Vânzătorul: Ți-am spus că nu ai înțeles. Copacii își scutură pletele, își regenerează tot ceea ce e vechi. Frunzele sunt asemenea celulelor bătrâne care mor încununate de stelele ce le-a îmbodobit cândva fruntea spre a lăsa locul celor mai tinere ca viața să își urmeze cursul eternității. Fiecare frunză își are povestea ei. Fiecare loc gol lăsat în urmă o să fie acoperit în primăvară de un mugur. Și omul va apune cândva asemenea unei frunze și va lăsa în locul lui mugurilor.

Fluieraș: Nu-mi plac frunzele!

Vânzătorul: Le ador!

Lud (S-a apropiat de masa lor.) Ce treabă aveți cu frunzele?

Fluieraș: Lud?

Lud: Da, tată!

Fluieraș: Ce-i cu tine aici?

Lud: Nu te bucuri că mă vezi?

Fluieraș: Mă bucur, dar doream să-ți fac o surpriză.

Lud: Ce surpriză?

Fluieraș: Doream să-ți cumpăr un instrument muzical de suflat.

Lud: O să mi-l aleg eu.

Fluieraș: Poate e mai bine așa. Tu știi ce dorești.

Lud (Studiază instrumentele muzicale și observă o cutie plină cu frunze.) Ce-s cu frunzele acestea?

Vânzătorul: Le-am adunat în timp ce veneam la piață.

Lud: Sunt de vânzare?

Vânzătorul: Da.

Fluieraș: Cum să fie frunzele de vânzare?

Vânzătorul: Totul e de vânzare.

Lud: Chiar și viața omului.

Vânzătorul: Chiar și viața omului.

Lud: Cum așa?

Vânzătorul: Oamenii își vând viața vicilor, devin robul celor mai odioase patimi. Unii sunt orbiți de arginți și uită să mai trăiască. Se înlănțuiesc în deșertăciunea unor elemente trecătoare. Alții ... (Este întrerupt.)

Fluieraș: Tu ești de vânzare?

Vânzătorul: Eu sunt comerciant. Totul e de vânzare. Eu sunt prins în acest labirint. Dacă aș spune că nu sunt de vânzare, aș minți. Am adunat atâtea frunze să-mi confecționez propriul nai și acum le vând.

Lud: M-am hotărât. O să cumpăr o frunză. Vreau o frunză!

Fluieraș: Ce să faci cu o frunză?

Lud: Să cânt la frunză.

Fluieraș: Eu nu cumpăr frunze.

Vânzătorul (către Lud) Poți să alegi ce frunză îți dorești. Aceea o să fie frunza ta. Poți cânta la frunză tot ce-ți dorește sufletul. Ți-o ofer cadou.

Lud (Alege o frunză.) Ea e frunza mea. (Începe să cânte la frunză.)

(Lud se depărtează de masa vânzătorului.)

Vânzătorul: A ales.

Fluieraș: Nu știe ce vrea.

Vânzătorul: N-ai înțeles.

(Fluieraș se depărtează de masa vânzătorului.)

Vânzătorul: Frunze de vânzare! Frunze de vânzare!