Vechile datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a Sărbătorilor de iarnă.

       La români, sărbătorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun sunt adevărate sărbători de suflet. Amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor puse sub brad, toate creează în sânul familiei o atmosfera de basm, linişte sufletească şi iubire.

       Perioada Sărbatorilor de iarna începe de la Sfântul Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodocşi pe 6 decembrie, şi se termină de Bobotează, pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună de zile plină în care tradiţia este la loc de cinste.

 

       Obiceiurile, datinile şi tradiţiile populare au venit din veacacuri trecute, cele mai multe transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie. De aceea, frumuseţea lor trebuie cunoscută, simţită, preţuită şi de generaţiile noastre de elevi, iar această sarcină revine într-o mare măsură, şcolii şi dascălilor. Sufletul copilului aşteaptă să fie modelat, iar cei implicaţi în educaţie au obligaţia de a transmite moştenirea pe care ne-au lăsat-o înaintaşii.

         Din păcate sunt puţini cei care o cunosc, români fiind, chiar şi la şcoală sunt puţine ore şi activităţi prin care elevii iau cunoştinţă de aceste datini şi obiceiuri româneşti.

            Copiii sunt cele mai sensibile fiinţe, dornice să înveţe, să înţeleagă, să simtă. Vârsta lor fragedă nu constituie un impediment în abordarea acestei teme, ci, dimpotrivă, un avantaj căci vom lucra cu nişte minţi şi suflete „nepoluate” încă de alţi factori.

            Cu multă pricepere, dar mai ales pasiune, putem inocula copiilor dragostea şi respectul pentru tradiţiile, obiceiurile de iarnă.Crăciunul este sărbătoarea sfântă a Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească pentru şi la Naşterea Pruncului Isus.      

         Sfintele sărbători aduc cu ele un repertoriu neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice, muzicale, coregrafice şi nu numai. Colindele, urările de belşug şi recoltă bogată sunt doar câteva din manifestările folclorice care fac din sărbătorile de iarnă unele din cele mai spectaculoase manifestări spirituale ale poporului nostru. În această perioadă, copiii, care ţin locul păstorilor şi magilor, cetele de colindători sfidează intemperiile vremii din dragoste pentru misiunea încredinţată lor pentru a duce, mai departe, această misiune din generaţie în generaţie.

     Datinile şi obiceiurile par să realizeze o misterioasă legătură între cer şi pământ. Iarna, de sărbători, oamenii au un adânc sentiment de bucurie pe tot globul şi par a circula liber dintr-un univers în altul. Perpetuate de-a lungul secolelor tradiţiile şi obiceiurile ni se înfăţişează într-o frumuseţe aparte ce simţi că „te inspiră”.

       În zona comunei Mireşu Mare, respectiv în satul Lucăceşti, sărbătorile de iarnă au adunat un repertoriu folcloric foarte bogat, cuprinzând colindele de Crăciun, urările de belşug, de recoltă bogată, Pluguşorul de Anul Nou, jocurile cu măşti (capra), cântecele de stea şi teatrul popular „Viflaimul”.

       Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. Colindele sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimea istoriei poporului român.      

       Bunicii şi părinţii ne povestesc că obiceiurile de pe vremea lor erau mai frumoase, adevăratem cele actuale parcă sunt practicate la repezeală, doar pentru bani; atunci cinstirea colindătorilor nu se făcea cu bani, ci cu coci copţi pe vatra cuptorului, uneori din făină de grâu neagră măcinat la morile de pe Someş a lui Lorinţu’ Todorii, Văsălica lui Iacob, Ionu Valerii şi Nuţucu. Bucuria copiilor care umblau cu traista de când se însera până terminau de colindat tot satul, era să aducă acasă cât mai mulţi coci.

       Evocând momentul când, la Naşterea lui Isus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare...", purtând cu ei o stea, confecţionată de meşterii dulgheri locali, cu un suport care se extindea şi permitea înălţarea stelei în casa celui colindat. Gătitul stelei revenea părinţilor, în special mamei sau bunicii, care o „înstruţau” cât mai frumos posibil, cu ruji din hârtie craponată iar în mijlocul ei se punea o fotografie cu naşterea Pruncului Isus în iesle. Colinda băieţilor cu steaua începe de pe treptele casei, continuă şi înăuntru, iar apoi urmează o scurtă poezie, numită „Răspunsul stelei”:

„Iată Irod împărat,

Grea oaste a ridicat,

Mulţi coconi mici a tăiat.

De la doi ani mai în jos

Ca să-l taie pe Hristos.

De la doi ani mai în sus,

Ca să-l taie pe Isus.

Pe Isus nu l-a tăiat,

Dumnezeu l-a apărat.

Iată şi steaua noastră străluceşte

Dinspre răsărit vesteşte!

Om bun, să te veseleşti

De vestea ce o primeşti.

Iar Crăciunul să vă fie

La mulţi ani, cu bucurie!

La mulţi ani, s-aveţi folos

De naşterea lui Cristos!

Hristos în mijlocul Nost!”

     Gazda răspunde, bucuroasă: „Este şi va fi!”. Colindătorii sunt răsplătiţi cu leuţi, coci, mere, nuci, dulciuri (mai nou) şi părăsesc casa spunând „Lăsăm pe Dumnezeu cu dumneavoastră!”, gazda urându-le „Să creşteţi mari, s-aveţi noroc!”.

     La miezul nopţii încep colindatul feciorii satului. Aceştia pornesc de la casa unei fete, unde tot postul s-au adunat sâmbăta şi duminica seara şi colindau şi făceau un fel de repetiţie şi stabileau traseul pe care-l vor urma în seara de Crăciun, loc pe care îl numeau „şezătoare”. Primul colindat este preotul satului, apoi merg pe la toate fetele, care „aşteaptă feciori”, adică cele de la vârsta de 15 ani până la cele de 30 de ani nemăritate. Fetele aşteptau feciorii cu prăjituri sau cozonaci făcute de ele, horincă şi vin. Aceştia intrau toţi odată în casa fetei colindate, se aşezau pe scaunele pregătite din timp, iar „după masă” se aşeza feciorul care „umbla” sau aspira să peţească fata respectivă. Acesta avea o sarcină grea, să „răspundă colacul” fetei pe care o plăcea.

       Pe fiecare masă unde erau fete de măritat era un „colac”, o pâine împletită în care se înfigeau crenguţe de băniţă (verdeaţă). Feciorul care „răspundea colacul”, cu ajutorul unui cuţitaş pregătea o bucată de colac tăiată triunghiular (reprezenta Sfânta Treime), în timp ce spunea „Răspunsul colacului”:

„Staţi fraţi şi m-ascultaţi

Şi cuvântu-n samă mi-l luaţi!

Că de când umblând colindând,

Gazda bine s-o fost gătind,

Cu mese-ntinse, cu lumini aprinse

Şi cu scaune roată pe lângă dânsa.

Iar pe dânsa un colac frumos

Din pieliţa Domnului Isus Hristos.

Noi când vedem colacu-acesta

Nu ne-ntrecem,

Că nu-i stog cu partă cu tăt.

Că şi stog de-ar fi,

Turmetele şi paiele nu-s aici.

Avură jupânul gazdă ce avură,

Avură opt junci,

La coarne lungi,

La buză auriţi

La picioare potcoviţi.

Merseră cu ei în Câmpul Ierusalimului

Arară cât arară,

Brazdă neagră răsturnară

Şi grâu roşu revărsară.

Ploaia tropotea,

Soarele lucea,

La jupânul gazdă tare bine îi părea.

Când am fost mai mititel

Eram harnic plugărel,

M-am dus şi io cu Ionu’ lui Aurelu lui Dragoş

Colo în Suhărăt,

El o zis să trag de cârceie

Şi io am tras de heiteie,

Şi tot am tras, şi-am tras

Şi uitaţi-vă cu ce-am rămas!

( Ridică şi arată colacul de pe masă. Ceilalţi feciori răspund: „N-ai rămas cu rău! )

Cine mi-a ştii mulţămi,

Tri şi patru-a dobândi,

Iar cine nu mi-a ştii

A lăsa horinca-aici

Şi a bea-o cine-a ştii!”

 

Vine acum rândul fetei să mulţumească feciorului care i-a „răspuns colacul”:

„Io cu drag v-aş mulţămi,

Dar mă tem că nu oi ştii.

Mulţumească-vă puiul cucului

Din vârvuţu nucului.

Tot cântă şi ciripeşte

Şi frumos vă mulţămeşte.

Cu-n struţuţ de busuioc,

Să aveţi feciori noroc”

Cu-n struţuţ de nintă creaţă

Să aveţi noroc în viaţă!

Hristos în mijlocul nost!”

 

       Într-un glas se răspunde: „Este şi va fi!”, după care feciorii colindă şi alte colinzi: „Ce vedere minunată”, „Acolo sus pe vremea ceea”, „La nunta din Gana Galilei”, precum şi cântece de veselie: „Şi-acum frate, hai să bem!”. Plecarea este anunţată de versul unui cântec : „De la masă ne sculăm…”.

     Colindatul pe la fete se întinde până în zori, depinde de numărul fetelor care aşteptau feciori, iar la ora zece se întâlneau la biserică, la slujbă, după care fac grupuri cu care merg din nou la colindat, de data aceasta împreună fete şi băieţi. Ne amintim că într-un an frumos, când eram deja la liceu, ne-am întâlnit eu cu soţul meu, Dănuţ Cristian, Maria V.L. Cristian, Gheorghe Leş, Onorica Cristian, Marius Cristian, Claudia Bonte şi Marcel Crişan.

       Bucuria Crăciunului o poţi simţi doar o dată pe an. Fără să cugetăm şi să răstălmăcim sensul cuvântului Crăciun, fiecăruia dintre noi i se implementează acel zâmbet natural, ce descrie imensitatea bucuriei lăuntrice pe care o reflectă sărbătoarea.

O sărbătoare a sărbătorilor, ce ne adună pe toţi, de la mic la mare spre această rază de speranţă a traiului în sânul propriei familii sau a familiei satului unde ne-am născut. De suntem singuri, cum poate mulţi dintre noi avem sentimentul, uneori, aceste momente de iarnă în sărbătoare, aduc beteala pomului în jurul gândurilor noastre, atârnând atât de multă bunăstare precum zăpada pe coroana copacilor, sufletele noastre se înalţă spre o altă dimensiune spirituală ce comunică mai uşor cu Dumnezeu.

Şi pentru că am reuşit să dăm de aceste marturii inestimabile, cel puţin pentru noi lucăcenii, una de peste 38 de ani, alta mai recentă din 2011, vă invităm să accesaţi:

https://georgemotoc.files.wordpress.com/2008/12/2008-12-19-craciunlucacesti.mp3

şi https://www.youtube.com/watch?v=8jQ9TahDMBo

Profesori înv. primar Ana şi Gelu DRAGOŞ

Şcoala Gimnazială MIREŞU MARE