După volumul *În ce mă priveşte…*(poeme foarte scurte)

“Poemul scurt şi fulgurant s-a creat între două cutremure”  a spus Marin Slujeru,poetul care scrie haiku la Sighet.. Atunci spiritul uman scoate la iveală pregnanţa strălucirii din el şi din jur cu mare acuitate. La noi poezia scurtă pare scrisă pe spaţiul vulcanic dintre minte şi inimă,într-o căruţă plină cu otavă ce se cutremură printre pietrele drumului .
Ea vorbeşte despre împletirea fulgerătoare a ideii cu imaginile acestei planete,cu respiraţia,cu bătăile inimii, cu scopul de a se imortaliza  frumuseţea clipei.
Să o prelungeşti savurând-o emoţional şi mintal, poate fi un har. Sau pur şi simplu poate să fie plăcerea jocului care atunci când pare că se termină face o întoarcere rapidă spre început. Tablourile create sunt ca niste ecrane care aşteaptă să intri în ele şi să învărţi rola filmului mai departe, după dorinţele tale.
Trăim vremuri bulversante în care stările interioare parcă nu se mai pot armoniza. Deşi e atâta agitaţie,totul pare static,monoton ,tras la xerox,în sensul că dacă nu ieşi în stradă ,dacă nu sari de pe acoperiş,nu poţi să atragi atenţia asupra fiinţei tale ,nu poţi face mare lucru pentru că totul pare dictat şi ţinut bine în frâu de o putere obscură căreia nu îi pasă de individ,de nevoia lui de echilibru emoţional..Descoperi atunci că singura ta armă împotriva inerţiei ,a îndobitocirii,e dragostea.
Acum e vorba despre dragostea de cărţi.
Ne copleşeşte viteza tehnologiei şi ne îndepărtează de cărţi. Atent la foarte multe lucruri şi întâmplări deodată, creatorul îşi drămuieşte cum poate timpul pentru a se regăsi şi a se exprima pe sine. Atenţia lui este împărţită între zgomotul lumii şi la cel din interiorul lui. Şi atunci îi trebuie singurătatea şi depărtarea pentru a pătrunde mai bine sensurile Universului,rolul lui în acest Univers şi punţile de trecere mai departe cu steagul luminii în mâini. Pentru că un artist trebuie să lumineze în jurul lui luptând cu propriile spaime ,eşecuri,dezamăgiri.
Se scrie foarte,foarte mult.Acest fenomen va fi la un moment dat analizat ,cercetat mai în profunzime şi explicat.Toată lumea simte nevoia să scrie  pentru că nu mai poate… să facă.Din acest ţunami ,desigur, va rămâne  până la urmă talentul adevărat  şi acurateţea înţelepciunii care sprijină şi netezeşte drumuri.
S-ar putea ca genul de poezie scurtă  şi cu un mesaj pregnant,cu un nestemat care străluceşte puternic  în ea sau pur şi simplu cu bobârnacul de umor necesar,să se impună  şi să fie agreată  de oamenii din secolele vitezei. Relaxarea,regăsirea  prin citit ar putea câştiga un loc în viaţa prezentului.Prinzi ideea ca pe un fruct proaspăt ,o savurezi şi treci mai departe cu o anume dulceaţă în creier şi în inimă.