Cenaclu literar din Baia Mare s-a mutat în teatru.

De mai multe săptămâni ,mâna de literaţi din vin ,dar vin tot mai puţini spre a citi versurile cu disperare într-o sală de repetiţii din mansarda teatrului. Aceleaşi feţe , aceleaşi versuri. Noi .sunt elevii din diverse licee care se prefac bine. că le place ceea ce unii dintre participanţi zic că este poezie. În goana după modestele avantaje oferite de Uniunea Scriitorilor foste cadre didactice vin cu plase pline cu prăjituri , sucuri şi pălinci pentru a răsplăti o parte a auditoriului pentru timpul pierdut şi nu pentru răbdarea de a nu se foii în scaunele de grădina de vară optzecistă. Acelaşi pian ,acelaşi pianist cu aceleaşi ţipete muzicale acompaniază resturile din amintirile trecutelor domniţe care se etalează dadaist în decorul casat. În speranţa cuprinderii lor în vre-o antologie sau în imortalizarea pe o peliculă de cartier miercurea de poezie se vrea un eveniment cultural de durată. Ideea frumoasă ,ar prinde contur dacă serile de poezie nu ar fi curmate de de caporalul de serviciu care vine şi ne citeşte reguli de conduită cum ar fi... închideţi telefoanele... scurtaţi alocuţiunile...pe aici nu se circulă ...decât artiştii. În semn de protest cei ajunşi pe canapeaua literară şi-ar citi toată opera şi ne rugaţi de nimeni îndoapă publicul cu ceea ce dumnealor consideră că ar fi poezia modernistă. Dacă în Occident poezia şi proza se citeşte publicului de autori după ce aceştia în prealabil urmează cursuri de actorie şi oratorie, bieţii noştrii gînditori în versuri albicioase se încurcă în idei şi cuvintele pe care de fapt ar trebui să ni le recite. Am zis şi susţin că nemurirea se obţine prin operă iar autorul trebuie să renunţe la ambalajul numit trup în favoarea harului de la Creator de a se face pomenit în veac. Oare surdo muţii nu pot scrie poezie? Aşi fi foarte curios să văd feţele celor care ar asculta poemele miercurilor de poezie prezentate în limbajul gestului. Schiţa biografică poate conţine format video- audio sau holografic pentru că avem la îndemână aceste tehnici,însă nu trebuie confundat un demers jurnalistic cu o seară de poezie. Aşi plăti şi un bilet dacă poezia lui V. Morar sau parodiile lui L. Perţa ar fi recitate de actori după ce ei modeşti ar gângăvi cuvinte de mulţumire organizatorilor şi laude spectatorilor dornici de ale gusta din miedul minţii lor. Nobleţea mă obligă să respect efortul domnului N. Scheianu de a perpetua acest act de justiţie care cuprinde tot mai mulţi iubitori de lirism. Parcă simţind comprimarea temporală ,el poetul ,culege tot ce luceşte în speranţa că printre mărgelele de sticlă va găsi şi una de mărgăritar.