Suntem deja de mai bine de o saptamana in postul Craciunului, iar parintele Arsenie Boca a explicat in lucrarile sale ce inseamna aceasta perioada pentru credinciosi.

“Cine nu poate posti? Apoi, din cele pana aici se intelege destul de bine, caci multi se plang, aceia care au in sine frica de gura lumii, ori frica de slabirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, in sfarsit, vreo lucrare a diavolului, caci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc. Sa vedeti cu de-amanuntul cine nu poate posti. Cei ce n-au vrut sa posteasca niciodata, cei ce au umblat prin locuri necurate, adica prin casele mucarilor (pocaitilor), jidovilor, a celor ce au cazut de la dragoste si dreapta credinta. Cei ce vorbesc desfranari si alte pacate si nu se desfac de ele. Cei ce nu iarta pe aproapele. Cei ce sufera muncile de la duhurile rele si toti cei ce sufera de duhul mut si surd. Dar si bolnavii sau neputinciosii”, sfatuieste Arsenie Boca.

Acesta continua: “Cum sa postim? Iata si masura pe care au vazut-o toti Sfintii Parinti. Lepadarea de carne, grasimi si infranarea de la saturare. Si e drept ca una este foamea si alta este pofta: una-i trebuinta si alta e patima, si patima trebuie ucisa. (…) Vremea postului trebuie sa fie si infranare trupeasca pentru soti”.

Reputatul preot incheie: “Nu e de ajuns sa nu mananci carne. Iata ce ne invata Iisus: mai intai Insusi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice candva: Deci noua ne trebuie post pentru infranarea patimilor, pentru subtierea mintii, pentru sporirea in noi a Duhului Sfant, care ne descopera caile mantuirii. Postul ne ajuta sa intelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viata aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, in care trebuie sa ne desprindem de aici. Dar sa nu tinem postul intr-un inteles ingust. Caci sunt unii care cred ca a nu manca carne, si cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca sa se cheme ca ai postit. Nu mananci carne de porc, dar carne de om mananci: clevetind, muscand cu gura, osandind cu vorba si ucigand cu gandul.”

http://www.ele.ro/social/stiri-social/sfaturile-lui-arsenie-boca-pentru-perioada-postului-51798