Augustin Cozmuţa a fost redactor-şef la cotidianul Graiul Maramureşului în primele două decenii în perioada post decembristă. S-a născut în Cerneşti, la 14 noiembrie 1944.
A absolvit cursurile liceului din Tg. Lăpuş (în 1962). A fost licenţiat în filologie, promoţia 1967 (cu teza de licentă „E. Lovinescu şi modernismul”) şi filosofie (cu lucrarea de licenţă „Politicul în publicistica lui Eminescu”), la UBB Cluj. A făcut cursuri postuniversitare de sociologia culturii şi a presei. Debut literar în Tribună, în anul 1966. Ziarist din 1968, specializat în domeniul cultural, în presa locală din Baia Mare. Debut editorial cu volumul „Punct de trecere”, interviuri, Editura „Gutinul”, Baia Mare 1995, premiat la Salonul de carte de la Oradea. A scris opt cărţi de interviuri, critică şi comentarii literare, artă plastică şi dramatică, editoriale şi un jurnal de călătorie. Volume: Punct de trecere, interviuri, 1995; Punct de vedere, editoriale, 2000;¸Coasta Pacifică. Jurnal Californian, 2002 (premiat la manifestarea băimăreană „Cărţile anului”, secţiunea publicistică); Punct critic, comentarii literare, 2004; Pagini de critică literară, 2010; Momente şi schiţe pe scena critică, 2013. A colaborat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Astra, Ateneu, Presa Noastră, Nord Literar, la suplimentele Maramureş şi Graiul de Duminică, la culegerile şi antologiile Pagini Maramureşene. A alcătuit antologia literară „Nord statornic” (Baia Mare, 1973). Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost didactic asociat la Universitatea de Nord Baia Mare, specializarea Filosofie-Jurnalistică. In ultimii cinci ani, a fost secretar de redacţie al revistei Nord Literar.
„Am considerat totdeauna jurnalismul ca parte a culturii, iar istoria presei româneşti consemnează numeroase nume de ziarişti care s-au impus şi ca însemnaţi oameni de cultură. Chiar dacă munca gazetarului se deosebeşte esenţial – mai ales azi – de cea a scriitorului, standardele de creaţie în presă trebuie să tindă calitativ spre înalte exigenţe estetice. Mesajul publicistic nu poate coborî în derizoriu şi în improvizaţie facilă. Nu putem avea consumatori mediatici de elită dacă le oferim prin presa (scrisă şi audiovizuală) mesaje concepute simplist şi difuzate fără nimic original în stilul de prezentare”, afirma Augustin Cozmuţa, într-un interviu realizat de Gabriel Gherasim, în septembrie 2011, şi publicat pe blogul Bibliotecii Cerneşti.