Repere culturale

Începând cu 1 octombrie 1980 am fost repartizat după absolvirea cursurilor Facultății de drept economic-administrativ ca secretar al Biroului executiv al Consiliului popular al comunei Satulung.

          Îmi amintesc și astăzi urarea celui care, din partea autorității județene, a participat la instalarea în funcție: ”să vă pensionați de aici”, ceea ce pentru un tânăr de 25 de ani suna destul de ciudat.

           Perioada pe care am petrecut-o în Satulung a fost exact de 8 ani, la 1 octombrie 1988 am fost transferat ”în interesul serviciului” la Consiliul popular județean.

          Comuna Satulung era și atunci o comună recunoscută pe plan județean și nu numai. În deceniul anterior, din punct de vedere cultural, era comuna cu 3 formații culturale de top: Hideaga, condus de Ioan Săcălean, Satulung, condus de Aurel Matei și Mogoșești, condus de Ignațiu Borlan. În anumite concursuri de nivel județean aceste formații corale concurau între ele.

          În toată această perioadă și până prin 1990 funcționa formația de dansuri populare din Mogoșești (pe generații: bătrînii și tinerii) care a obținut nenumărate premii naționale la concursurile de profil.

          Lucreția Cristea, primarul comunei (de foarte mult timp și până în 1987 dacă nu mă înșel) era foarte mândră de aceste formații și se implica personal în mobilizarea membrilor acestora pentru repetiții și participarea la concursuri.

          Prin 1983 – 1984 Corul din Satulung și-a reluat activitatea sub bagheta lui Ioan Săcălean, a participat la festivaluri, a făcut un schimb de experiență cu formația corală din Gura Râului, județul Sibiu.

          Îmi amintesc o întâmplare de la repetițiile din perioada respectivă desfășurate la școala din Satulung. După cum știu cei care au trăit în vremea la care facem referire de nenumărate ori ”se lua curentul” în timpul în care era mare nevoie de el. Întorcându-ne într-o seară de pe teren de la ”fondul de stat” cu primărița, peste tot întuneric beznă, iar din școala Satulung răsuna peste sat o piesă corală în repetiție ”partidul e lumina...”

          În întreaga perioadă în care am lucrat în Satulung a activat pictorul Ioan Buciuman. Cu el am organizat expoziții de pictură la căminul cultural, la școală, iar în nume personal a participat la concursurile de profil ale vremii și a obținut de mai multe ori locul I pe țară.

          Autoritățile locale au apreciat cum se cuvine contribuția lui la prestigiul comunei și în prezent Căminul cultural din Satulung se numește ”Ioan Buciuman Spiridon”.

          În Satulung s-a desfășurat și activitate literară.

          Nu știu cât merit am avut pe această linie, la început am fost destul de discret în legătură cu preocupările mele literare am debutat în revista

Luceafărul (1977) cu girul poetului Geo Dumitrescu, am participat la mai multe concursuri literare în țară fiind publicat în Viața Românească, Contemporanul, Tomis, iar din 1983 și în presa literară județeană.

          Așa am fost contactat de poetul Nicolae Mărieș, fiu al satului și am luat legătura cu poetul Ioan Voicu, născut în satul Finteușu Mic, și un cunoscut al cenaclurilor literare băimărene, autorul celebrei ”Baladă fulgerată de vânt, baladă cu o istorie fabuloasă, cântată în prezent de cine vrei și de cine nu vrei, cu versuri adaptate pe înțelesul ascultătorului (”și mă duc și mă tot duc/până la izvor de nuc” este adaptată ”și mă duc și mă tot duc/până la izvor sub nuc”). Pe anumite materiale discografice autorul versurilor este ”anonim”.

          M-am întâlnit cu el (avea notorietate printre scriitori) pe drumul dintre Satulung și Finteușu Mic. Eu veneam din Finteușu Mic (răspundeam de satul respectiv din partea Consiliului popular comunal; mi-am început activitatea de secretar al comunei coordonând lucrările de execuție a trotuarelor betonate începând de la școala din Finteușu Mic situată la intrarea în sat, spre centru. Munca în administrație, munca secretarului e ca munca femeii în bucătărie spunea un fost secretar al județului. Lucrează toată ziua, nu se vede nimic spectaculos, dar dacă nu lucrează două zile se pot petrece disfuncționalități majore). Am divagat destul. Eu veneam pe jos (sau cu bicicleta) spre Satulung iar Ioan Voicu mergea la Finteușu Mic, la părinți. Chiar dacă nu circula nici o mașină el mergea pe marginea drumului, foarte aproape de șanț. După o vreme, citindu-i poezia am văzut la el obsesia marginii ca metaforă. Scriem cum trăim sau trăim cum scriem. ”Sufletul plecat din mine/Face casă lîngă tine” scria Ioan Voicu încă pe atunci și în nenumărate împrejurări l-am citat cu admirație.

          Dar să ne întoarcem la perioada 1984 – 1985.

          Ne-am gândit să înființăm un cenaclu la Satulung. Cămin cultural corespunzător, sală de cenaclu posibilă în edificiu, poeți în zonă, prozatorul Ioan Groșan născut chiar în Satulung tocmai publicase ”Caravana cinematografică”. În octombrie 1980 circula prin primăria Satulung un fragment din Caravana cinematografică publicat în revista Amfiteatru sau Viața studențească în care personaje erau Tanasie și Ilca. Tanasie a fost viceprimarul comunei până în decembrie 1979 când a decedat într-un accident de circulație. Primele luni de activitate în Satulung au fost presărate cu amintiri ale funcționarilor din primărie despre Tanasie Coteț.

          Ne întoarcem la cenaclu. Am solicitat Comitetului de cultură județean un aviz pentru înființarea la Căminul cultural Satulung a Cenaclului literar ”Petre Dulfu”. Nu mică a fost surpriza că avizul a sosit repede și am purces la desfășurarea activității cenacliere. Încă de la început, ca membri fondatori, au fost și poeții din Ulmeni: Vasile Morar și Emil Florescu.      

          Ședințele de cenaclu se desfășurau lunar, de regulă duminica dimineața, după anunțurile de rigoare din presa județeană.

           Au citit în cenaclul ”Petre Dulfu” din Satulung în cei 4 - 5 ani în care ședințele s-au desfășurat cu regularitate, Ioan Voicu, Nicolae Mărieș, Vasile Morar, Emil Florescu, Ion Burnar, Dorel Macarie, Mihai Cupcea, Ioan Dragoș, probabil și alți poeți de care nu-mi amintesc.

          În cenaclu a activat și profesoara Maria Buciuman de la școala Hideaga care a prezentat în ședințe cronici literare referitoare la grupajele de poeme prezentate. O astfel de cronică referitoare la poezia lui Vasile Morar a fost publicată în pagina literară a ziarului județean.

          Printre participanții la ședințele de cenaclu au fost intelectuali ai satelor comunei cu sau fără preocupări literare: Alexandru Pop, Alexandru Coste, Timofie Hotea, Elena și Dumitru Puiu, Ignațiu Borlan și o mențiune aparte pentru Augustin Iluț care în acea perioadă ocupa o funcție de conducere la o structură politico-administrativă ce cuprindea comunele Satulung, Fărcașa și Ardusat.

          Îmi amintesc de o ședință în care a fost prezentată cartea ”Alpha `89” (volum colectiv de debut după tiparele vremii), în care eu aveam un grupaj intitulat ”Scrisori” (propunerea mea de titlu a fost ”Firul cu plumb”, dar acest titlu nu a fost acceptat de editură).

          Augustin Iluț a citit, cu talent actoricesc pot spune, următorul poem, care, după declarația lui, i-a plăcut foarte mult:

                    ”A trecut câmpia în pâine, octombrie

                   pătează obrazul femeii cu-ntristare;

                   privirile vânătorului umezite de vin,

                   praful de pușcă înnegrit de-așteptare.

                   Liliecii se izbesc de-nchipuirea zidului,

                   ceața, ca draperie grea, cenușie în cale;

                   de atâta ploaie se îneacă fântânile, caii mei

                   de lemn îmbătrtânesc în fața porții tale”

          În aceeași perioadă s-a desfășurat la Căminul cultural Satulung și un ”Almanah cultural-științific” ce a cuprins și un recital de poezie susținut de membrii cenaclului literar. Dacă îmi amintesc bine la acea manifestare au participat și Teodor Ardelean, Grigore Leșe, Mircea Petrehuș, Octavian Bandula și probabil alții. După această acțiune, o pagină de cultură din ziarul județean a fost dedicată evenimentului de către Augustin Cozmuța, care a fost și el prezent.

          Probabil sunt multe întâmplări pe care trecerea timpului le-a încețoșat, dar pot spune cu mâna pe inimă că a fost o efervescență culturală fără prea multe opreliști de natură ideologică.