Am incercat sa stau deoparte de tot ceea ce s-a petrecut in ultima perioada si asta nu pentru ca nu mi-ar pasa, nu as fi impresionata sau nu as avea propriile trairi extinse uneori pana la binecunoscuta senzatie de gol sufletesc comuna intregii umanitati in astfel de situatii. Ci pentru ca, orice as fi avut de spus ar fi fost prea putin.Au murit oameni, persoane tinere si asta e tot ceea ce ramane in urma tragediei.N-avem decat sa traim cu traumele lasate de nenorocire…Noi, cei mai de departe (fizic si sufleteste ) mai usor, ceilalti, implicati mai mult sau mai putin direct, extrem de greu si pe alocuri aproape de imposibil.

Acum, mai mult decat in alte imprejurari s-a vorbit despre trauma si sindromul posttraumatic (PTSD).

Despre tratamentul si terapia unei astfel de tulburari.S-a dat dovada de unitate, de umanitate si nu putini au fost cei ce si-au oferit voluntar serviciile( indiferent ca a fost vorba despre a dona sange sau a pune la dispozitie servicii de psihoterapie gratuite).

Ce inseamna de fapt sindrom posttraumatic? Denumit pe scurt PTSD (posttraumatic stress dysorder) sau SSTP (sindrom de stres posttraumatic), conceptul a fost vehiculat pentru prima data acum peste un secol in Germania si a fost initial asociat cu simptome neurologice generate de accidente industriale sau tehnologice.Mai apoi, in timpul celor doua razboaie mondiale a fost denumit “nevroza de razboi” sau “soc de explozie” din cauza faptului ca soldatii manifestau anumite simptome mult dupa terminarea razboiului.

Ulterior, PTSD a intrat in atentia organizatiilor pacifiste si feministe ce au largit conceptul astfel incat sa cuprinda si sechelele lasate de violenta domestica.

In prezent, numai in S.U.A. sunt peste 500.000 de soldati ce au luptat in Irak si Afganistan si care sufera de PTSD, nu de putine ori ajungandu-se la cazuri de suicid.

Cel mai important simptom al PTSD este senzatia chinuitoare de retraire a situatiei traumatice.Daca la combatanti este exacerbata, la fel de bine poate sa apara si in cazul civililor.PTSD este o tulburare psihica serioasa, pe care o poate dezvolta o persoana in urma experentierii sau participarii ca martor la un eveniment traumatic sau terifiant: evenimente militare/razboaie, accidente, calamitati naturale, diverse forme de violenta (abuz, viol), moartea unei persoane dragi etc.

N-am sa vorbesc de parcursul celor direct afectati, consider ca informatiile in aceasta directie abunda in intreaga mass-medie.Dar am sa incerc sa punctez cateva aspecte legate de relationarea cu persoanele traumatizate, pentru ca, adesea cei aflati in rolul de ingrijitor (primar sau nu) sunt la fel de afectati precum cei in cauza.

Atunci cand o persoana sufera de PTSD si cei din jurul sau sunt afectati.Cu simptomele PTSD nu e usor sa traiesti deoarece schimbarile celui traumatizat sunt adesea terifiante. E greu sa nu le iei personal.Cand omul drag devine distant, anxios si furios in acelasi timp, in mod evident si relatia sufera.Iritabilitatea, depresia, apatia, neintelegerea sunt “la ele acasa” iar cel afectat nu le poate da pur si simplu la o parte.Cu toate ca apropiatii incearca din rasputeri sa ramana puternici, uneori presiunea devine insuportabila si sfrsesc prin a-si pierde speranta si a fi coplestiti de dimensiunea schimbarii celui afectat.Ei resimt intreaga situatie ca fiind una fara sfarsit iar nadejdea ca lucrurile sa revina la normal e apropae inexistenta.In atari situatii, e important sa retinem ca suportul oferit unei persoane ce a trecut printr-o trauma poate face o mare diferenta in recuperarea acestuia! Suportul social e unul dintre cele mai puternice instrumente de protectie in lupta cu simptomatologia.Relatiile pot anula sentimentul singuratatii.Pot ajuta la cresterea stimei de sine (puternic zdruncinate) a persoanei traumatizate.Pot reduce simptomele depresive si sentimentul de vina.O relatie poate de asemenea sa ofere celui afectat o cale de a-i ajuta pe altii si astfel sa-i reduca sentimentul de esec si izolare.Nu in ultimul rand, relatiile sunt o sursa de energie in lupta cu stresul, indiferent de natura acestuia.

Asadar, fiti rabdatori, educati-va vizavi de simptomatologia PTSD, nu-l presati pe cel afectat sa va vorbeasca, aveti grija de sanatatea dumneavoastra fizica si emotionala, acceptati (si asteptati-va) la sentimente contradictorii. De asemenea reasigurati-l mereu de implicarea dumneavoastra neconditionata, creati rutine (un program predictibil ii va creste sentimentul de securitate), vorbiti despre viitor si faceti planuri.Nu in ultimul rand asigurati-l mereu ca aveti incredere in capacitatea sa de recuperare!

Pe de alta parte, dincolo de importanta afectiunii si suportului dumneavoastra, de cele mai multe ori, cei traumatizati au nevoie de tratament profesional.Si nici a-l constientiza pe cel in cauza de acest lucru nu e simplu...(Ganditi-va cum v-ati simti daca cineva v-ar sugera ca aveti nevoie de terapie...).

Asteptati momentul perfect pentru acest pas.Nu incercati atunci cand sunteti in plin conflict sau persoana e in criza.Fiti atent la modul in care o spuneti.Evitati orice ar putea sugera faptul ca el/ea e nebun/a.Asezati lucrurile intr-o lumina pozitiva.De exemplu, subliniati faptul ca tratamentul e o cale de a invata noi abilitati de lupta impotriva simptomelor PTSD.Accentuati beneficiile (de exemplu:terapia il/o poate face mai independent/a si controlat/a, poate reduce anxietatea si poate diminua/elimina evitarea lucrurilor ce ar dori sa le faca).Focusati-va pe probleme specifice (daca partenerul nu doreste sa discute despre terapie, puneti accent pe faptul ca si-ar putea rezolva anumite probleme: managementul furiei, problemele de concentrare sau memorie etc.).De asemenea puneti in evidenta limitele terapiei (de exemplu :”stiu ca nu e o vindecare magica si ca este nevoie de timp insa chiar daca ajuta putin tot merita...”), cereti ajutorul persoanelor pe care le respecta si in care are incredere (ar putea fi mai deschisi daca ideea vine de la o astfel de persoana).

Nu in ultimul rand, aveti grija de dumneavoastra! Orice faceti pentru a reconstrui sentimentul de securitate al celui drag, ajuta la recuperare.Acest lucru insemnand a construi un mediu stabil, a fi acolo constant pentru el.Dar mai inseamna si a gasi noi cai de a-l face mai puternic, de a-l intari.Protectia excesiva sau realizarea unor lucruri pe care e capabil sa le fac singur sunt contraproductive.Pentru a-si redobandi incredrea in sine are nevoie de mai multe alternative si de control.

Prin tenebrele traumei, cei dragi pot deveni lumina calauzitoare...Nu e usor.A fi alaturi de cineva ce-a traversat momente pe mintea noastra refuza sa le proceseze e complicat, istovitor si uneori frustrant...Oricui ii e usor sa renunte,e cel mai simplu lucru din lume.Insa adevarata putere o au cei ce raman acolo si ii iubesc dincolo de orice pe cei de neiubit...

PSIHOLOG CLINICIAN,

MIHAELA BALAJ

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA

“DR.CONSTANTIN OPRIS”

BAIA MARE