NOSTALGIE
Ascult cum bate vântul şi frunzele-i zâmbesc
Cum picur rupţi, din streşini stropii de fluid
Şi singur cuc, chem dorul şi-ncep să împletesc
Icoanei preafinţite cununa de molid.
Mirosul pâinii-n vatră s-a spulberat de mult
Nici focul nu-şi mai joacă flacăra-n cuptor
în jurul meu o muscă mă-mbie să-i ascult
Al aripilor cântec de dragoste şi dor.
DIANA
Pe frunze porţi culoarea infernului
Şi-n păr garoafa focului de dor.
Din ochi îşi curge viclenia soarelui cu dinţi.
Mă îmbi cu atâta primăvară Şi apă de izvor ţesută-n albastru
Nu-mi rătăci visurile,
Şi nu mă îmbăta cu rouă
Lasă-mi pajiştea virgină
Şi fluturii să-mi soarbă nectarul versurilor/
Nu cunosc iubirea,
Cuvintele tale ar putea să-mi omoară
curcubeul.
încearcă să memorezi numele stelelor
Şi vom fi împreună, greierii lanului de grâu.
MI-A FOST DAT...
Mi-a fost dat înc-o zi de dor
O noapte şi un greier
Să văd cum visurile mor în labirint de creier.
Mi-a fost dat înc-un neam de dac
O cheie şi-o speranţă
Să-1 văd murind şi eu să tac
Căci nu am cutezanţă.
Mi-a fost dat Dunărea s-o trec
Şi m-am izbit de valuri
Să văd putea-oi să mă-nec
Pe drumul dintre maluri...?
IARTĂ-MĂ, DOAMNE
Pentru că răsărisem pe alt tărâm
De naşterea mea nu s-a bucurat nimeni
Nici soarta nu m-a luat în seamă
Aşa că destinul l-am croit singur
După chipul şi asemănarea gliei.
Iartă-mă, Doamne,
Dacă am greşit româneşte
Şi ispită fíe-mi credinţa neamului.
ODĂ
Poporul meu e neam de dor
Născut sub cetini carpatine
Şi-şi are visul tricolor
Cuprins în ieri, în azi şi-n mâine.
Poporul meu cu doine-n sân
Izvor din stânca plumburie
Destinul 1-a numit stăpân
Pe această strămoşească glie.
Poporul meu nemuritor
Şi adăpat cu apă vie
Oricare brazdă-i din ogor
E-un dor, o doină, o poezie.
Şi mândru sunt că sunt român.
Poporul meu e neam de dor
Poporul meu cu doina-n sân
Poporul meu nemuritor.
CIMITIRUL DIN VALEA LILIECILOR
Stejarii noştri-s rupţi de vânt
Şi florile-n poieni strivite
Pe cruci nu-i scris nici un cuvânt
Mormintele-s înţelenite.
Izvorul nostru plânge-a dor
Strămoşii noştri-s fară nume
Seminţa noastră din ogor
Vor buruieni să ne-o sugrume.
Lăstarii noştri cresc latini
Din tată-n fiu, din veşnicie...
Şi poartă nume de străini
C-a nostru-i prea legat de glie.
Dar niciodată n-am uitat în vitregiile nebune —
Lupoaica ce ne-a alăptat
Şi gloriosul nostru nume.
ÎNTREBARE
Iartă-mi, Soare, cutezanţa,
De a-ţi pune o întrebare
De ce eu, de ce pe altul
Nu l-ai pus la încercare?
Ca să vezi cum geme
Dacul Apăsat de vremuri grele,
Ori să vezi eternitatea în seminţa limbii mele?
Dar, oricum va fi sortirea
Noi, izvor de munte rece
Neclintiţi precum Carpaţii
Ne-om opune vremii trece.
IMPRESII SUD-DUNĂRENE
Din germenul sud-dunărean seminţa
Revocă neamul milenar şi dac
Şi iată că se naşte cuviinţa
Şi iată mii de flori de liliac.
Credeau că suntem şterşi şi-i sec ogorul
De atâta iarnă şi de atâta ger
Dar nu-i seminţa mai tare ca dorul
Şi numai laşilor urmaşii pier.
NU-NCHIDE GEAMUL DINSPRE RÂU
Nu-nchide geamul dinspre râu
Mai lasă-1 să respire
Perdeaua joacă-ţi calu-n frâu
Nebună de iubire.
Ascultă-n vis tânguitor
Te caută-un nebunatic
Astâmpără-i dacă ţi-e dor
Destinul lui sălbatic.
Nu întreba de nu-nţelegi
Blestemul cine-1 naşte
Nu poţi să schimbi nici să alegi
Ursita ce ne paşte.
Şi visu-adoarme, e târziu
Şi greierii în plopi
Nu-nchide geamul dinspre râu
Să te mai sorb din ochi.
AM DEVENIT UMBRĂ
Am devenit umbră
Pentru a-ţi urmări paşii.
Nu m-am ales decât c-un zâmbet
Uitat în colţul gurii
Sau în amurgul amintirilor.
Pentru fiecare alee uitată
Pentru fiecare pas pierdut
Pentru orice frică de lumină
Zâmbeşte... în prisma fericirii
Aglomerate-n spaţiu stau visele
Aşteptând chemarea.
Muzica trandafirilor adormiţi
Se propagă-n undele tăcerii
Iar roua de pe feţele ierburilor decedează
în palmele dimineţii reci
Ca tine în clipele uitării.
LĂSAŢI-MI DORUL STRÂNS LA PIEPT
A înflorit o lacrimă-ntre gene
Şi un sărut de strângere de mâini
Născând în mine atâta primăvară
Căldura albă a florilor de crini
Un licurici speranţe-mi evadase
Printre vis al noului născut
Mă cer boem destinului să fulger
Şi să prefac sfârşitu-n început.
Dar nu las-o strună de vioară
O doină toarsă, un amic nebun
Dau drumul frâului şi calul caute-şi
Ducându-mă la cel mai idilic drum.
La piept alint o viperă, blestemul
Nu s-a-ndurat de atâtea rugăminţi
Trec meteor al lumii galaxie.
N-am naştere, nici moarte, nici părinţi!
IZVORUL
Adormi izvor la sânul mamei noastre
Şi uită că destinul te-a-nşelat
Las' plângă stânca şi să-şi roage moarte
Căci lacrimii de-a pururi i-au secat.
Atunci să vină un vultur crai de munte
Călări pe-n colţ de lună ca-n poveşti
Indrepte-şi spada ochilor din ceruri
Spre râurile tulburi pământeşti.
Şi zică, trageţi voi priviri în carne
Cămaşa rupă-şi râul de pe sâni
Frecându-şi coatele de gelatină
De malul morţii-mpodobit cu spini.
Nebuni de dor de-atunci vuiesc stejarii
Şi soarelui curg lacrimi la-sfmţit
Oftează greierii ascunşi-n crânguri...
Tu dormi la sânul mamei liniştit.
VÂNTUL
Zi de zi vântul ascult
Şi îmi place tot mai mult
Zi de zi, noapte de noapte
Ascult vânturile toate.
Poate-o să-mi trimiţ pe ele
Toate dorurile mele
Că sunt singur şi pustiu
Şi e iarnă şi târziu.
Apele mi-au îngheţat
Gândurile m-au lăsat
Am rămas pribeag în lume
Fără tin' şi fără nume.
Ascult vânturile toate
Zi de zi, noapte de noapte
Zi de zi vântul ascult
Şi îmi place tot mai mult...
REFREN AL CLIPELOR PROMISE
O lumânare-n ochi-mi se aprinse
De atâta dor şi atâta revedere
Te chem refren al clipelor promise
în nopţile plângânde de durere.
Nu mă-ncerca cu atâta depărtare
Şi rece de cavou necontenit
Revocă-mi paşii-nasfinţit de soare
Şi somnul dulce a crucii de granit.
Aştept la geam un flutur' să-mi şoptească
O frunză sa mă cheme adiind
Un prieten vânt aştept să îmi vorbească
Şi lacrima-n biserică s-aprind.
Departe dor, te culc în pat cu mine
Şi te alint cu flori de lăcrămioare
Te vor păstra ruinele de mine
Şi visurile mele visătoare.