Celor care le-a înflorit copacul vieţii de mai mult de 50 de ori li se pare că ceea ce ştiu dumnealor ştie toată lumea. Dacă au fost contemporani cu mulţi dintre acelora a căror ţărână odihneşte sub troiţa de la Ocoliş ,li se pare că este suficient să pomeneşti la o agapă minunile tinereţii , fără a realiza că ,de fapt în mintea lor zace cotinuarea istoriei literaturii şi nu numai. Scrisul în sine este o artă grea mai ales cînd cel care îţi dictează nu este faraon, nici domnitor, nici dictator ci este cel mai mare duşman al celui care se crede scriitor , este propria ta conştiinţă. Una este să scrii pentru a trăi şi cu totul alta este să trăieşti pentru a scrie. Harul dat de zei este vremelnic.Timpul nu rezolvă nimic, el există doar ca să te ţină pe jar să-ţi alimenteze conştiinţa cu panica lucrului nefăcut sau neterminat. Întâlnirile celor care au dat pe rafturi mai multe sau mai puţine

înscrisuri au devenit moment de justificare şi nu de analiză.

Taberele de creaţie literară sunt de fapt expoziţii fără public ,fără vernisaj , unde criticii sunt adesea scriitori iar scriitorii… mai toţi devin… critici. Este adevărat că şi jumătatea de pensie dată de uniunea scriitoricească peste cea de dascăl sau felcer unge blidul rar, însă opera de căpătâi poate fi una şi nu a aceleaşi reeditate idei cînd dezbracate precum curvele la bară ,cînd împopoţonate ca miresele gravide . Mecenatul , nobilii îl realizau din sudoarea celor mulţi ce nu aveau acces la scriituri. Acei nobili sifilitici,incestuoşi duşmani ai poporului dădeau din podul lor ,cei de azi ,fură din podul nostru care este tot mai gol, Trag din blid ca să le rămână bani de un blazon pe care sigur îl vor afişa cu susul în jos. Astăzi scara valorilor are fuştei de negură, iar cei care vor să urce în turnul de fildeş de fapt sunt trântiţi fără să ştie de cine şi cum .

Crîşmari, falşi predicatori, repetenţii societăţii, vin şi dau note împart cununi de lauri pe tivghe goale din naştere pentru că aceştia le vor lăuda poşirca numită vin şi le vor lăuda lătura numită mâncare. Hrana spirituală este îngurcitată şi asimilitată doar pe fondul extazului celor fără grija de mâine. Mărgăritarele gândirilor pot fi eliberate de poeţi atinşi de aripa muzei şi nu loviţi de patimi. Percepţia artistică nu este la îndemâna oricui. Pe lângă instrucţie este nevoie de har , ce nu este compensatoriu sau rodul atracţiei universale. El harul este chiar deosebirea dintre mici şi mari. Înşiruirea de litere, cuvinte, întâmplări seci sau nici măcar atât , indiferent de ce coperţi aurite sau de ce prestigioasă editură ar fi scoase pe tarabă, nu va ilumina mai mult ca opaiţul fără ulei a fecioarelor nechibzuite din pilda biblică. Mulţi versificatori, dar prea puţini poeţi. Prea mulţi alfabeţi , mult prea puţini scriitori. Nu am dreptul să mă leg de dascăli pentru că munca lor este dispreţuită, însă contemporanii noştri poartă în minte prea multe informaţii care nu le vor folosi nici în viaţă şi nici după moarte, oferite cu prisosinţă de cei care în numele cunoaşterii au ucis cu puţină greaţă capacităţile native ale omului.
Micul animal care se naşte din fiinţa vie, asemuită cu zeii este zămislită cu porniri ce ţin de instinctele de conservare. Marele patrimoniu al gîndirii universale a născut normele de convieţuire care au dat societatea. Din nefericire este: Păstrat uşurelnic . Înţesat de orgolii. Interpretat de neisprăviţi, prezentat celor mai tineri, fără ardoare . Iar fructul otrăvit se va scurge în sîngele generaţiilor transformînd urîtul în frumos, sănătosul în beteag , în numele libertăţii obţinute prin faimosul DE CE? Rotunda armonie este înlocuită de stele în cinci ori şase colţuri, Înţelepciunii i se dă cu tifla , opintindu-se mai marii micimii să dejdine creanga din Pomul Vieţii pentru rămurica din jneapănul cunoaşterii. În ceas de amurg, rupeţi vălul ignoranţei şi vă adăpaţi cu iubirea de aproape…