Pe 4 noiembrie 2015, în haosul politic creat de demisia lui Victor Ponta, s-a întâmplat,
totuși, un lucru minunat: în Camera Deputaților (camera decizională) s-a votat, fără niciun vot împotrivă, Legea privind declararea zilei de 19 februarie – "Ziua Brâncuşi" ca sărbătoare naţională.
Meritul principal îi revine, desigur, scriitorului Laurian Stănchescu care, de ani de zile, luptă pentru recunoașterea oficială a lui Brâncuși ca personalitete de patrimoniu, iar de anul acesta a introdus proiectul votat astăzi în Parlament. Ceea ce este spectaculos în victoria de azi (căci o victorie este decizia Camerei Deputaților) este faptul că Laurian Stănchescu nu a fost și nu este membru al niciunui partid politic, cu atât mai puțin parlamentar.
În acest demers el a reprezentat, singur, societatea civilă, demonstrând că, atunci când există voință și determinare aceasta (societatea civilă), își poate impune punctul de vedere. Merită menționat că, în ianuarie 2015, Laurian Stănchescu îl rugase public pe Președintele României să propună chiar el acest proiect de lege, dată fiind importanța națională și mondială a marelui artist. Solicitarea a rămas fără răspuns, drept pentru care Laurian Stănchescu a luat singur taurul de coarne.
Al doilea merit în acest demers legislativ îi aparține lui Bogdan Ciucă, președintele comisiei juridice a Camerei Deputaților, care a susținut din răsputeri în Parlament proiectul de lege al lui Laurian Stănchescu, ceea ce a dus la votul unanim de astăzi. În stilu-i caracteristic, Laurian Stănchescu îl consideră pe Bogdan Ciucă „eroul din Parlament al lui Brâncuși". În orice caz, solidaritatea lui Bogdan Ciucă cu proiectul unui apolitic și apartinic ca Laurian Stănchescu confirmă observația lui Marian Munteanu făcută ieri la Realitatea Tv, că în fiecare partid există și oameni de calitate.
P.S. Scriitorul Laurian Stănchescu a mai avut un proiect legislativ, care a fost votat în ambele camere, dar a fost respins de președintele Klaus Iohannis, care l-a trimis din nou în Parlament: proiectul de lege privind declararea lui Avram Iancu erou național. Proiectul este obstaculat, în acest moment, de UDMR... Rămâne de văzut care va fi atitudinea Președintelui României față de recent votatul proiect de lege privind declararea zilei de 19 februarie – "Ziua Brâncuşi" ca sărbătoare naţională.
O corespondență de la Miron Manega