Capitolul I. Descriere geografică

      Asezare. Ca punct pe globul terestru, Satulung are coordonatele 47° 33' 59'' latitudine nordica si 23° 25' 37'' longitudine estica, iar pe harta României, comuna Satulung este situata în partea de sud-vest a judetului Maramures, în Tara Chioarului, având localitatea de resedinta plasata pe o importanta artera de circulatie DN 1C DE 58 la o distanta de 15 km de resedinta judetului, municipiul Baia Mare.

     Ca vecini are la N, N-E comuna Recea, în E comuna Coltau, la S-E se afla comuna Remetea Chioarului, în partea de S este comuna Somcuta Mare, spre S-V se situeaza comuna Miresu Mare, la V comuna Farcasa, iar la N-V comuna Ardusat.

      Comuna Satulung este compusa din sapte sate dispuse în evantai cu deschiderea spre S-E. În functie de distanta fata de localitatea de resedinta si în ordine alfabetica acestea sunt: Ariesul de Padure în partea de N-E la o distanta de 5 km, Fersig în S-V tot la 5 km distanta, Finteusu Mic este situat la 2 km în partea de E, Hideaga se afla la 4 km spre N, Mogosesti se situeaza la 2 km catre N-V si Pribilesti la 6 km distanta spre V.

     Geologie. Teritoriul Tării Chioarului s-a format prin fragmentarea si scufundarea unui masiv cristalin ce facea legatura între Muntii Apuseni si Muntii Rodnei. Ca unitate morfologica a acestei zone, Depresiunea Baia Mare, din care face parte si comuna Satulung, prezinta straturi geologice care apartin panonianului(epoca pliocenului) dar cuverturile sedimentare mai noi compuse din nisipuri cenusii-galbui, argile si marne o situeaza în cuaternar(epoca de la sfarsitul pliocenului pâna în zilele noastre.

   Relief. Depresiunea Baia Mare unde se încadreaza teritoriul comunei Satulung are o altitudine medie de 200 m si este dominata de lunci si terase. Conform regionarii geomorfologice este o unitate depresionara de tip golf si subcarpatica si contine mai multe subunitati conditionate de structura geologica si miscarile tectonice.

       În zona de câmp înalt care cuprinde terase medii si înalte se încadreaza satele: Ariesul de Padure, Finteusu Mic, Fersig si Hideaga. Aceste zone au o înclinare slaba spre vest si sunt ocupate în cea mai mare parte de paduri si pasuni naturale de slaba calitate si în mica măsură folosite în pomicultura si cultura plantelor.

     În zona joasa cu lunci si terase inferioare se încadreaza satele: Satulung, Mogosesti si Pribilesti. Aceasta zona are aspect de câmpie cu intrânduri pe Somes si Bârsau fiind mai favorabila agriculturii.

     Clima acestor tinuturi se încadreaza în cea de tip temperat continetal-moderata de depresiune. Media anuala a temperaturii aerului depaseste putin 9°C. În luna ianuarie temperatura medie are valori cuprinse între -2° si -3°C, iar în luna iulie media temperaturilor oscileaza între 18° - 20° C.

       Numarul mediu al zilelor fara înghet variaza între 160-170.

     Cantitatea medie a precipitatiilor este în jur de 800 mm într-un an, numarul zilelor cu precipitatii oscilând între 120 - 150, din care aproximativ 35 de zile cu ninsoare.

     Grosimea stratului de zapada rar depaseste 50 cm.

     Vânturile dominante sunt cele din S si S-V, iar viteza lor medie este de 2,5 m/s.

     Hidrografie. Râul Somes, care margineste comuna la nord-vest curgând pe o mica portiune si pe teritoriul ei la Pribilesti, are un curs sinuos, meandrat pe directia S-N.

     Pârâul Bârsău, care este un afluent de dreapta al Somesului, curge pe teritoriul comunei Satulung din S-E spre N-V printre satele Finteusu Mic, Satulung, Hideaga varsându-se într-un cot(asemanator unei bucle) al Somesului în aval de Mogosesti.

     Satul de resedinta al comunei Satulung este strabatut pe directia S-N de pârâul Răchitişa pe al carui curs s-a construit un baraj de acumulare situat pe o pasune între Satulung si Fersig.

     Pâraiele Măriuş din Pribilesti si Valea Oanii din Fersig împreuna cu izvorul Voievodeasa din Satulung care este captat pentru alimentarea cu apa a localitatii, întregesc reteaua hidrografica a comunei.

     Soluri. În ceea ce priveste tipurile de soluri din aceasta zona, acestea sunt specifice zonelor depresionare si reflecta influenta factorilor pedoclimatici asupra procesului de solificare. Substratul petrografic al acestora îl constituie rocile sedimentare care împreuna cu vegetatia au dirijat procesul de solificare spre formarea solurilor brune în diferite grade de podzolire.

     Pe teritoriul comunei Satulung exista trei tipuri de soluri: podzolice argilo-iluviale, brune podzolice si aluviale-coluviale.

     Solurile podzolice argilo-iluviale sunt specifice teraselor medii si superioare iar rocile pe care s-au format aceste soluri sunt reprezentate de argile si toata gama de luturi. Defrisarea padurilor, climatul bogat în precipitatii si drenajul slab au contribuit la degradarea solului prin cresterea aciditatii si reducerea elementelor nutritive, de aceea fac parte din categoria solurilor cu fertilitate scazuta. Ele sunt folosite ca terenuri arabile care trebuie ameliorate pentru corectarea aciditatii cu amendamente calcaroase si fertilizate cu îngrasaminte organice si chimice. Ca livezi sunt folosite în special pentru cultura marului iar pasunile de pe aceste soluri sunt în general de calitate slaba.

     Solurile brune podzolice sunt specifice teraselor inferioare, suprafetelor usor înclinate. Rocile pe care s-au format sunt destul de variate: tufuri, marne, luturi, argile, nisipuri. Aceste soluri au o fertilitate naturala mijlocie si sunt utilizate pentru culturi, pasuni, fânete si plantatii cu pomi dintre care se dezvolta mai bine prunul si nucul.

     Solurile aluviale ocupă lunca inundabila a râurilor ceea ce le face sa aiba o textura nisipoasa, fina, pe alocuri cu pietrisuri sau argila. Procesul de aluvionare periodica contribuie la îmbogatirea solului cu substante nutritive si la aprovizionarea plantelor cu apa, factori care mentin o fertilitate ridicata. Aceste soluri(de pe lânga Somes) se folosesc pentru plantele de cultura. În vaile secundare(cum este Bârsaul) si mai ales la piciorul pantelor, pe seama materialului erodat si transportat de pe versanti s-au format solurile coluviale folosite ca terenuri arabile.

     Vegetatie si fauna. Vegetatia comunei Satulung, la fel ca tipurile de sol, este de trei feluri: paduri de stejar în zona teraselor înalte, terenuri agricole si pajisti stepizate secundare în zona teraselor mijlocii si vegetatie de lunca si terenuri agricole în zona joasa.

     Padurile de stejar ocupa apoximativ 1300 ha din suprafata comunei fiind situate pe lânga satele Fersig, Finteusu Mic si Ariesul de Padure. Ele fac parte la nivelul judetului din etajul foioaselor, subetajul gorunului si stejarului care în aceasta zona formeaza paduri distincte si bine dezvoltate. Padurea de la Fersig din care o parte se afla pe teritoriul comunei Satulung, restul apartinând comunei vecine Miresu Mare, cuprinde o rezervatie naturala(Rezervatia Bavna) cu o suprafata de 26 ha fiind arie protejata datorita arboretelui de stejar pedunculat, varietate cu trunchiul drept, lipsit de ramuri pe 2/3 din înaltime; diametrul mediu al trunchiului este de 75-90 cm, iar circumferinta medie a coroanei(de regula simetrica) este de 35 m. Rezervatia, remarcându-se prin aspectul compact, impunator datorita arborilor vechi de 150 de ani, reprezinta un fragment al codrilor seculari de odinioara. Padurea este deosebit de bogata în ciuperci comestibile. Aici a fost identificată si laleaua pestrita, planta ocrotita, precum si o colonie de stârci cenusii, pasari care cuibaresc în aceasta padure. Celelalte zone împadurite ale comunei, pe lânga stejar, mai cuprind carpen, frasin, ulm, paltin, fag. Stratul arbustilor e bine dezvoltat si cuprinde un mare numar de specii: alun, sânger, soc, corn, porumbar, maces, paducel. Fauna este reprezentata de mamifere cum ar fi: caprioara, lupul, vulpea, veverita si pasari ca: ciocanitoarea, pupaza, bufnita, cucuveaua, privighetoarea, mierla, cucul.

     Vegetatia zonei de pajisti are caracteristici stepice reprezentate de fitocenoze mezofite(asociatie de plante care se dezvolta în regiuni cu clima temperata si în conditii de umiditate moderata): păiuş, fâşcă, colilie, alior, troscot. Fauna întâlnita în aceste zone cuprinde mamifere: iepurele, cârtita, nevastuica, soarecele de câmp; reptile: sopârla cenusie, sarpele de casa; pasari: vrabia, cioara, prepelita, fazanul.

     În zonele joase de lunca vegetatia cuprinde fitocenoze higrofite(plante care se dezvolta în conditii de umiditate) constituite din: ierburi înalte, rachita, salcie, plop, iar fauna este reprezentata de pasari: stârcul cenusiu, rata comuna, si pesti: crapul, mreana, cleanul.

 

                                      Capitolul II. Scurt istoric

 

 

     Cea mai veche atestare a faptului ca teritoriul comunei Satulung a fost locuit dateaza din epoca bronzului si consta într-un fragment de statueta – un idol de lut antropomorf – descoperita de arheologi între Satulung si Finteusu Mic. O descriere a acestei piese a fost facuta de Dr. Carol Kacso, muzeograf la Muzeul Judetean Maramures unde este pastrat acest vestigiu arheologic: „Descoperit la începutul secolului XX în cadrul unui complex arheologic datat la începutul mileniului II î.e.n., idolul de lut prezinta un interes disctinct datorita atât raritătii sale, cât si bogatului decor care-i acopera ambele fete. De dimensiuni relativ modeste(5.9 cm înaltime, 5.5 cm latime si 1.9 cm grosime maxima), piesa reprezinta bustul unei femei. În fata corpul este separat de cap printr-un rând de puncte incizate. În jurul pieptului este dispus un ornament ce sugereaza un colier de margele compus din mai multe rânduri. Înspre talie prezinta o grupa ornamentala compusa din doua unghiuri care flancheaza o linie mai adânc incizata ce se termina într-o voluta dubla. Spatele este decorat în aceeasi maniera stilistica. Parul este sugerat de o grupa de linii verticale terminate fiecare într-un punct incizat. Conturul antebratelor este reliefat printr-un sir de linii orizontale si paralele între ele, iar pe umar se remarca un grup ornamental compus din volute si puncte adânc incizate. Decorul central dispus pe verticala se compune din doua linii usor curbate spre exterior, punctate aproximativ de la mijloc în jos de linii scurte care se unesc sub forma unor ace de brad ce închid între ele cele trei registre formate din linii paralele orizontale unite prin mici bare verticale si un ornament de forma unor ace de brad. Fara a se putea preciza cu o siguranta maxima, este de presupus, totusi, ca aceasta decoratie a fost inspirata de ornamentica vestimentara si cea a podoabelor folosite de populatia epocii si locului respectiv.“

        Prima mentiune documentara se refera la hotarul padurii Finteus si dateaza de la începutul secolului XIII, aceasta fiind si prima mentiune documentara a Chioarului.

     Comuna Satulung este mentionata documentar pentru prima data în anul 1405 când suprafata hotarelor ei era de 2624 holde cadastrale si facea parte din domeniul de Chioar apartinator fiilor lui Drag care murise în anul 1400. Acest domeniu fusese donat în anul 1378 voievozilor români Balc si Drag, urmasii lui Dragos de Maramures, de catre regele Ludovic I de Anjou, fiind pastrat de aceasta familie pâna la stingerea ultimului reprezentant.

       Numele unguresti sub care figureaza localitatile comunei la data primelor atestari se datoreaza tendintei de maghiarizare a toponimiei românesti de catre cei ce au redactat documentele, pentru ca la vremea aceea Maramuresul nu era încorporat înca Ungariei. Aceste nume au cunoscut de-a lungul timpului diferite modificari. Satulung: Hozyfalw – 1405, Hozwfalw – 1475, Hossufalu – 1566, Hossufalva – 1603, Hossufaleu – 1850, Hossufalau – 1854, Kövarhossfalu – 1900(cuvintele hosszú=lung, falu=sat, iar kö=piatra si vár=cetate dau denumirea Satulung din Cetatea de Piatra);

Ariesul de Padure: Felsewaranyas – 1405, Arinisul de padure – 1750, Erdöaranyos – 1800, Ariesii de Padure – 1850(cuvintele erdö si aranyos însemnând padure, respectiv aurit, localitatea s-ar fi numit Padurea aurita);

Fersig: Feyerzek – 1566, Fejer Szeek – 1639, Fersigu – 1800(după cuvintele feher=alb si szék=scaun, posibila denumire a satului ar fi fost Scaun alb)

Finteusu Mic: Fenteus – 1431, Also Fentös – 1566, Pagus Alsofentös – 1603, Kis Fentös – 1697, Feneysel – 1760, Fînteusul Mic – 1850(dacă alsó=de jos avem Finteusu de Jos, iar cum kis=mic rezulta Finteusu Mic);

Hideaga: Hidegkuth – 1475, Hidegkwth – 1566, Higyaga – 1733, Hidag – 1750, Higyaka – 1850, Higiaga – 1854, Pusztahidegkut – 1900(aici cuvintele hideg=rece si kút=fântâna dau denumirea de Fântâna rece);

Mogosesti: Maghafalw – 1566, Mogosfalwa – 1603, Mogosfalu – 1760, Mogosva – 1800, Mogosestyi – 1850(la Mogosesti si Pribilesti este posibil ca denumirile unguresti sa reprezinte nume de persoane: Mogos respectiv Pribek sau Priber);

Pribilesti: Pribyfalva – 1405, Pibelfalva – 1424, Pibilest – 1566, Pibilesty – 1750, Pibekfalva – 1760, Priberfalva – 1800, Pribilestye – 1850.

     Urmând firul cronologic, o alta mentionare a comunei Satulung apare în anul 1565 când austriecii au acaparat nord-vestul Transilvaniei si domeniul Cetatii de Piatra. Functionarii împaratesti au întocmit în anul urmator un urbariu din datele caruia reiese ca domeniul era împartit în 12 oficiolate, denumire pe care au dat-o voievodatelor românesti. Satele Pribilesti, Mogosesti, Satulung si Fersig apartineau oficiolatului Lucacesti condus de voievodul Toma Lucaceanul, iar Hideaga se numara printre satele oficiolatului Bozânta al voievodului Ioan Benea.

     O categorie aparte în aparatul militar-administrativ al domeniului în 1566 erau juzii satelor: la Pribilesti Petru Micul(Kiss), la Mogosesti Ioan Buia, la Satulung Mateias Mare(Nagy), la Fersig Teodor Danciu, la Hideaga Luca Pogăceaş.

     La 1602, austriecii au atasat domeniul Cetatii de Piatra Ungariei. În majoritatea cazurilor, în fruntea oficiolatelor s-au pastrat vechii voievozi români sau urmasii lor, dar oficiolatul Bozânta din care făcea parte Hideaga nu a mai avut în frunte pe cineva din vechea familie voievodala Benea, ci pe Ioan Pogaceas, descendentul judeului din Hideaga de la 1566.

     O alta patura sociala, libertinii(iobagi eliberati) erau o categorie privilegiata cu o pondere destul de mare pe domeniul cetatii Chioar. La înregistrarea facuta de austrieci dupa ocuparea domeniului, printre libertini se numara si Gheorghe Iacob din Mogosesti. Multi libertini aveau diferite slujbe: la Mogosesti, Simion Polgar era crainic si la Satulung, Stefan Zabo era croitor.

     Iobagia era patura sociala cea mai numeroasa. Reputatul istoric David Prodan scrie în lucrarea sa ''Iobagia în Transilvania în secolul XVII'' că Domeniul Chioar cuprindea în anul 1603, 70 de sate iobagesti cuprinse în 16 voievodate. Satulung, Mogosesti, Fersig, Pribilesti faceau parte din Oficiolatul Mogosesti sub stapânirea voievodului Luca Köses. Finteusu Mic apartinea de Oficiolatul Somcuta administrat de voievodul Toma. Hideaga se încadra în Oficiolatul Bozânta condus de voievodul Ioan Pogaceas.

     Alte documente referitoare la satele comunei Satulung din acea perioada gasim în lucrarea lui A. Dobosi „Din istoria Satmarului“ aparuta în anul 1937 care contine în capitolul „Domni români si pribegi din Principate la Satu Mare în veacul XVI si XVII“ urmatorul paragraf: „Aga Leka, generalul lui Mihai Viteazul, primeste trei sate în Chioar: Mogosesti, Hossufalau, Somcuta, 1603, Iunie.“ Amanunte despre acest lucru se gasesc în „Documente privitoare la Istoria Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti, Vol. VII – Acte si scrisori(1602 – 1606)“ publicate de Dr. Andrei Veress în 1934. Primul act în rezumat tradus din limba germana are urmatorul continut: „Praha, 27 Iunie 1603: Camera Aulica catre Consilierii intimi imperiali. Le cere consimtamântul la parerea comisarilor imperiali din Ardeal ca dania celor trei sate dorite de Aga Leka sa i se faca numai cu conditiunea ca Statul sa i le poata rascumpara oricând pe pretul ce se va fixa de dânsul si care va fi introdus în actul de danie.“ Urmatorul act, în care se mentioneaza si numele satelor, fiind tot în rezumat tradus din limba germana este redactat astfel: „Praha, 7 Iulie 1603: Împaratul Rudolf II catre capitanul Aga Leka. Actul de danie a satelor Mogosesti, Satulung si Sencat(Somcuta) apartinând domeniului cetatii Chioarul date lui Aga Leka în rasplata slujbelor sale credincioase, cu conditia ca la depunerea sumei de 5000 fiorini si designarea unei mosii cu casa unde sa poata trai cu familia sa(sau în locul ei contra depunerii altor 500 fiorini) sa restituie vistieriei, el sau mostenitorii sai susnumitele trei sate.“ În volumul VIII al acelorasi Documente numit „Acte si scrisori(1607 – 1613)“ se gaseste un act survenit în urma decesului lui Aga Leka în care este mentionat si numele comitatului Solnocu din care facea parte comuna Satulung la acea vreme. Rezumatul actului tradus din limba latina are urmatoarea redactare: „Kosice, 17 Octombrie 1607: Sigismund Forgach si Andrei Doczy catre arhiducele Matia. Recomanda sa se predea vaduvei lui Aga Leka si fratilor sai cele trei sate ce i s'au dat lui Aga Leka dar au fost ocupate de Valentin Druget de Homonna. Anexat: petitia lui George Nicati care afirma ca e frate cu raposatul Aga Leka cel care a primit dela împaratul Rudolf satele susnumite în comitatul Zolnok interior. Aga Leka aflându-se însa, în serviciul împaratului pe lânga generalul George Basta, mosiile sale au fost confiscate de Valentin Homonna. Mama si vaduva lui Aga Leka roaga deci pe arhiducele Matia sa li se restituie cele trei mosii si sa se înscrie pe numele lor.“

       Pe la 1608, insitutiile voievodale au intrat într-un proces de degradare, satele fiind scoase de sub autoritatea voievozilor si date în sarcina şpanilor domeniali. Printre primii şpani semnalati documentar era si Gheorghe ''Şpanul'' la Fersig, în ianuarie 1609.

     Principele Gabriel Báthory ajuns în 1608 la cârma Transilvaniei în urma unei rascoale, vrând sa rasplateasca serviciile voievozilor, a făcut un adevarat exces de zel prin acordarea titlurilor nobiliare, Chioarul devenind tinutul cu cei mai multi nobili, după Fagaras. Printre norocosi s-a numarat si voievodul Ioan Pogaceas al oficiolatului Bozânta care a primit înnobilarea ''casei'' si pamântului apartinator din Hideaga la 6 aprilie 1610. Principele i-a ales si blazonul: scut albastru pe care se afla un brat ce tine în pumn o sabie; deasupra scutului este un coif pe care sta o diademă regeasca din care ies trei pene de strut colorate.

Un alt chiorean rasplatit, la 26 iunie 1613, a fost Toma Kövári(Chioreanul) dintr-unul din Finteusuri(posibil Finteusu Mic), un ostas umblat prin razboaie; blazonul sau reprezenta un scut pe care se afla un soldat cu o sabie în mâna dreapta, iar cu stânga tinând o pusca culcata pe umar.

Judele Alesa Buia si fiul sau Ioan împreuna cu ''casa'' din Mogosesti au fost înnobilati la 25 martie 1664, iar blazonul lor cuprindea un scut albastru cu o pajiste verde la baza pe care se afla un leu ce sta în doua picioare si tine în laba dreapta o sabie; deasupra scutului este un coif dominat de o diadema regeasca.

     La sfârsitul secolului XVII, tendinta de aservire a satelor chiorene de catre marea feudalitate este tot mai pregnanta, astfel ca la 1694, 17 sate întregi si 3 portiuni de sate de pe domeniul Chioarului sunt în stapânirea familiei Teleki. Printre acestea aproape toate satele comunei Satulung:   Ariesul de Padure(portiune) cu 1 iobag si 17 jeleri, Satulung cu 34 iobagi si 1 jeler, Pribilesti cu 34 iobagi, 1 jeler si 6 iobagi fugiti, Hideaga cu 16 iobagi si 5 iobagi fugiti, Mogosesti cu 20 iobagi, 13 jeleri si 6 iobagi fugiti.

     La sfârsitul secolului XVIII din mai multe cauze(sporul natural al familiilor care farâmitau proprietatile, contributiile pentru sustinerea conflictelor armate, o seceta ce a cauzat o mare criza) nobilimea româneasca a început sa decada. Din cauza situatiei disperate, multi nobili din Satulung au ajuns la mila grofului Teleki Imre. De exemplu, nobilul Luput Pop din Mogosesti traia pe o ''sesie colonicală'' din Satulung apartinând grofului. Alti nobili s-au angajat pe simbrie la acelasi grof: Văsălica Cordoş din Hideaga si Toader Pop din Pribilesti au lucrat ca crâsmari, iar Ignat Buia ca gradinar la castelul din Satulung. Treptat, întreaga comuna trece în proprietatea contelui Teleki ai carui urmasi o stapânesc pâna în anul 1918.

     Urmând firul istoriei, din perioada agitata a revolutiei de la 1848 gasim în Anuarul Institutului de istorie din Cluj urmatorul fragment redactat în 1969 de Aurelia Bunea: „În alt colt de tară, în districtul Chioarului sau al Cetatii de Piatra, cum îl numeste George Barit, la Satu-Lung nobilul feudal maghiar Teleki Imre este alarmat de agitatia ''reformatorilor'' români. La 31 martie el scrie guvernatorului Transilvaniei despre adunarile zilnice pe care le tine poporul, despre vizitele ce le primesc locuitorii, despre manifestatiile cu purtari de steaguri.“ Ca sa-si sperie nesupusii, Telekistii au dat pe mâna calailor doi barbati din Satulung despre care aflam din revista Transilvania, IV, 1871: “Din pomelniculu martiriloru romani dela 1848 – 49: Noembre 1848 Nyege Pavelu, Popu Andreiu, d'in Hoszufalva(Satulu-lungu in distr. Cet. de pétra), 2 barbati deto.“

     O scurta referire la comuna Satulung din perioada Teleki o face dascalul Elie Pop din Somcuta Mare în cadrul unei descrieri a tinutului Districtului Chioar care se mai numea si Cetatea de Piatra pâna la desfiintarea lui în 1876. Fragmentul se gaseste în revista Transilvania, XI, 1878 si este redactat în graiul arhaic al acelor vremuri: „Acestu districtu cu ocasiunea arondarei mai noua a comitateloru a fostu bucatitu si anectatu catra comitatele Satu-mare si Solnocu-Doboca. Inse din gura poporului nu se mai póte si nici nu se va potea sterge numele de ''Cetatea de piétra'' si ''Chioru'' dintre care acestu din urma dicu unii l'aru fi luatu dela unguresculu ''Kövár''. Acestu tienutu, afara de 2 comune mici unguresti si érasi 2 mestecate romani si unguri, e curatu romanescu, ai carui locuitori se ocupa cu economia. Positiunea Chiorului e una dintre cele mai favorabile si placute. In genere, luatu(locul) e siesu(ses); inse in partea de catra miédiadi-resaritu are déluri acoperite cu paduri frumóse, éra(iar) printre déluri curgu vali cristaline, pre langa cari suntu lunci desfatatóre [...]. Se dice cà in archivulu d. conte Teleky din Satu-lungu(Hosszufalu) s'aru fi aflandu ceva scrisori si documente despre acésta cetate.“

     În anul 1930, aflam din ziarul ''Chioarul'' care aparea la editura Mercur din Somcuta Mare, despre împroprietarirea de la Satulung prin care s-au dat locuri de case si câte doua iugare de pamânt. Solemnitatea a început dimineata cu serviciul divin, dupa care poporul, comisia de împroprietarire(formata din Dl. A. Dobosi- prefect, Dl. D. Nisulescu-presedinte de tribunal, Dl. D. Tudoriu-consilier agricol, Dl.M.Radescu-judecator, Dl. Gh. Sachelarie-presedintele comisiei de împroprietarire, Dl. Ludovic Pop-primpretor si Dl. Deac-inginer agronom) împreuna cu primarul Stupar si preotul Valentin Pintea s-au deplasat în capatul de miazazi al satului lânga ''plopii maestosi'' unde preotul a sfintit apa cu care a stropit si binecuvântat noua glie libera. Apoi s-au tinut cuvântarile: Dl. Sachelarie a citit Decizia de împroprietarire; Dl. Tudoriu dupa ce a aratat ca ''a fost o necesitate importanta decadenta contilor'' a dat îndrumari practice pentru lucrarile agricole; Dl. prefect Dobosi dupa ce a declarat ca taranii sunt împroprietariti definitiv si ca imobilele se întabuleaza, i-a indemnat sa stea întotdeauna strâns lipiti de glia noua si sa nu o înstraineze, ci s-o pastreze si s-o lase mostenire urmasilor. Dupa aceea a avut loc o serbare scolara organizata de corpul didactic din localitate. La încheierea programului ''bineales constatator din poezii, dialoguri si cântari'' prefectul a împartit 1000 de lei ca premiu scolarilor. A urmat apoi banchetul aranjat de împroprietariti în onoarea înaltilor functionari dupa care s-a încins o hora, poporul continuând jocul pâna târziu într-o sura din apropiere.

     Dupa aceasta perioada de bucurie din viata comunei au urmat peste câtiva ani atrocitatile celui de-al doilea razboi mondial si ale regimului horthysto-fascist. Despre persecutiile asupra unor locuitori din Satulung aflam amanunte din lucrarea „Teroarea horthysto-fascista în nord-vestul României“:

''3. Taranul Muresanu Augustin din satul Lung(jud. Satu Mare), refugiat la 19 aug. declara ca a fost fortat sa fuga deoarece facînd parte dintre cei înjugati la plug de seful leventistilor, dupa plecarea Comisiei a fost chemat la postul de jandarmi, unde i s-a comunicat sa nu mai astepte instructia leventilor ca-i va fi amar si zaharul.

4. Boban Ioan din Satul Lung(jud. Satu Mare), a trebuit, de asemenea, sa fuga în România, întrucît dupa ancheta Comisiei Germano-Italiene – unde a dat lamuriri relativ la înhamarea celor 18 tineri romîni la plug – a fost chemat de mai multe ori la postul de jandarmi unde a fost batut crunt în repetate rînduri sub învinuirea ca a vorbit si divulgat cele petrecute, în fata Comisiei.
5. Ungurul Szabó Carol, seful de grupa al leventistilor din Satul Lung, jud. Satu Mare, după plecarea Comisiei a prins pe leventistii români Sfoara Augustin, fiul lui Sfoara Ioan si l-a batut crunt, voind chiar sa-l înjunghie cu briceagul, iar pe leventistul român Maries Timofie, fiul lui Ioan Timofie, l-a batut pîna la sînge chiar în fata mamei sale(tatal sau fiind concentrat în armata ungara), pentru motivul ca ambii au dat raspunsuri afirmative Comisiei, care a anchetat înjugarea lor la plug la 5 mai 1942 de catre unguri.''

     Dupa 30 de ani de la sarbatoarea împroprietaririi din anul 1930, locuitorii din Satulung îsi serbau desproprietarirea. Iata ce aflam dintr-un număr al ziarului ''Pentru Socialism'': ''Peste 2000 de tărani muncitori din cele (5 ?)sate ale comunei precum si numerosi invitati din raion s-au întrunit în parcul frumos împodobit al gospodariei de stat din Satulung pentru a sarbatori cooperativizarea completa a comunei. Pe ogoarele comunei lucreaza acum înfratite în cele 7 întovarasiri agricole 856 familii de tarani muncitori români si maghiari cu peste 1600 ha de pamînt, un mare numar de animale de munca si unelte agricole, s-a artatat în referatul prezentat de tovarasul Tanasie Cotet presedintele comitetului executiv al sfatului popular comunal.''

     Din documentele privind colectivizarea în Maramures se consemneaza în ianuarie 1961 ca localitatile Satulung si Pribilesti faceau parte din cele despre care conducerea regiunii considera ca ''pot fi declarate ca si colectivizate''. Cu 10 ani mai înainte de aceasta data, respectiv la 13 ianuarie 1951, Pribilesti si Satulung se numarau printre satele propuse pentru colectivizare. În vara aceluiasi an cele două localitati figurau cu 22 membri înscrisi-Pribilesti si 15 membri-Satulung. La sfârsitul anului 1953, în afara de Fersig, în toate satele comunei existau întovarasiri agricole. Lista cu numele întovarasirilor din cele sase sate, data inaugurării lor si numarul familiilor înscrise o gasim într-un tabel întocmit de Comitelul Regional Baia Mare la data de 2 februarie 1954, dar este posibil sa se fi strecurat greseli pentru ca la Finteusu Mic apare de doua ori aceeasi întovarasire în date diferite, în timp ce la Pribilesti si Hideaga apare aceeasi data si acelasi numar de familii:

Satulung – Drumul Nou – 30.III.52 – 20

Mogosesti – Drumul Nou – 9.XI.52 – 43

Finteusu Mic – Tudor Vladimirescu – 30.III.52 – 18

Finteusu Mic – Tudor Vladimirescu – 25.IX.52 – 31

Pribilesti – Pentru Socialism – 4.X.52 – 19

Hideaga – 7 Noiembrie – 4.X.52 – 19

Ariesul de Padure – 1 Mai – 14.IX.52 – 9

 

 

                           Capitolul III. Populaţie şi aşezări

 

 

     Colectivitatea umana raspândita pe teritoriul comunei Satulung în cele sapte sate componente se prezenta la ultimul recensamânt din anul 2002 cu un total de 5426 locuitori din care: Satulung – 1450, Finteusu Mic – 896, Mogosesti – 764, Pribilesti – 756, Fersig – 732, Hideaga – 579, Ariesul de Padure – 249. Împartind aceste date la numarul de gospodarii cu un total de 1638 fumuri(Satulung – 428, Finteusu Mic – 258, Mogosesti – 213, Pribilesti – 212, Fersig – 217, Hideaga – 203, Ariesul de Padure – 107) aflam ca media este de aproximativ 3 membri pe familie.

     Comparând cu recensamântul anterior din 1992 se observa o usoara crestere a numarului populatiei cu exceptia satelor Ariesul de Padure si Fersig unde a scazut.      

     Nationalitatea româna este majoritara în comuna Satulung, cu 4574 de suflete, un mumar destul de mare fata de etniile situate pe locurile 2 si 3, respectiv rromi – 743 si maghiari – 105. Mai exista si câteva minoritati, dar într-un numar nesemnificativ: germani – 1, ucraineni – 2, turci – 1.

     Religia predominanta a locuitorilor comunei este cea ortodoxa cu un numar de 4798 adepti. Celelalte religii existente cu numarul aferent de membri sunt: romano-catolica – 10, greco-catolica – 134, reformata – 94, baptista – 31, penticostala – 191, adventista – 4, crestina dupa evanghelie – 52, altele – 108, fara religie – 4.

Întorcându-ne în timp, în anul 1930, aflam din Şematismul(ung. sematizmus=schematism) Veneratului Cler al Eparhiei Române Unite de Gherla despre localitatile comunei Satulung ca facând parte din cele 9 parohii cu filialele lor, conduse de Protopopul Ioan Coza(paroh în Pribilesti), apartinatoare Districtului Miresul mare, Judetul Satmar. Spicuind lucrurile referitoare la comuna Satulung aflam numarul locuitorilor ei din acea vreme, precum si numele preotilor:

2. Finteusel – 591. Paroh: Onoratul Domn Iustin Peter. Filie: Hideaga – 384.
3. Posta(paroh George Orha). Filie: Ariesul de Padure – 272.
4. Pribilesti – 615. Paroh: Mult Onoratul Domn Ioan Coza protopopul districtulului.

                     Filie: Ferisg – 577.

9. Satu-lung – 672. Paroh: Onoratul Domn Valentin Pintea. Filie: Mogosesti – 553.

     Din Sematismul Veneratului Cler al Diecezei Greco-Catolice Române de Gherla pe anul 1914(adică cu 16 ani mai vechi decât anteriorul) aflam pe lânga numarul locuitorilor si alte amanunte despre parohiile comunei cum ar fi: hramul bisericilor si anul edificarii lor, numarul de scolari, numele învatatorilor etc:

Kövárhosszúfalú(Hossufalau). Comuna mica. Departare de sediul protopopiatului     4 ½ chlm(km). Parohie veche. Biserica de zid cu hramul Sf. Treime, edificata anul 1899. Casa parohiala de zid. Scoala de lemn. Lcfo(sub libera confrerire a Ordinariatului). Matricula anul 1820. Scolari în scoala comunei sau în altele 88. Paroh: On. D. Simeon Pintea. Cantor: Nicolae Cotetiu.

Filie: Magosfalva(Mogosesti). Departare de Matre 2 chlm. Biserica de lemn cu hramul Sf. Arghangheli, edificata anul 1780. Scoala de zid. Matricula anul 1851. Scolari de toate zilele 52, de repetitie 16. Cantor: Stefan Buia. Învatator: Alesandru Bria.

Limba româna. Posta ultima si statie telegrafica: Kövárhosszúfalú.

În congregatie: 1262 greco-catolici, 48 romano-catolici, 4 greco-orientali, 264 confesiunea helvetica, 87 israeliti(total 1665).

Pribékfalva(Pribilesti). Comuna mica. Departare de resedinta episcopala 75 chlm. Parohie veche. Biserica de zid cu hramul Sf. Nicolae, edificata anul 1886. Casa parohiala de lemn. Scoala de lemn. Lcfo. Matricula anul 1826. Scolari de toate zilele 66, de repetitie 25. Paroh: M. On. D. Ioan Coza, administratorul oficiului protopopesc. Cantor: Ioan Cician.

Filie: Fehérszék(Fersig). Departare de Matre 3 chlm. Biserica de lemn cu hramul Sf. Paraschiva. Casa parohiala de lemn. Scoala de zid. Lcfo. Matricula anul 1858. Scolari de toate zilele 58, de repetitie 19. Cantor: Ioan Puscasiu. Învatator: Artemiu Szabó.

Limba româna. Posta ultima, statie telegrafica si telefonica: Fehérszék.

În congregatie: 1173 greco-catolici, 28 romano-catolici, 9 confesiunea helvetica, 32 israeliti(total 1242).

Alsókisfentös(Finteusu Mic). Comuna mica. Departare de sediul protopopiatului 9 chlm. Parohie veche. Biserica de zid cu hramul Sf. Arhangheli, edificata anul 1909. Scoala de zid. Lcfo. Matricula anul 1940. Scolari de toate zilele 68, de repetitie 26. Paroh: On. D. Alexandru Péter. Cantor-învatator: Iustin Kerekes.

Filie: Pusztahidegkut(Hideaga). Departare de Matre 2 chlm. Biserica de zid cu hramul Sf. Nicolae, edificata anul 1862. Scoala de lemn. Matricula anul 1848. Scolari de toate zilele 28, de repetitie 11. Cantor-învatator: Paul Michnea.

Limba româna. Posta ultima Kövárhosszúfalú. Statie telegrafica: Pusztahidegkut.

În congregatie: 930 greco-catolici, 3 romano-catolici, 62 israeliti(total 995).

Filie: Erdöaranyos(Ariesul de Padure) apartine de matricula Puzstafentös(Posta). Departare de Matre 8 chlm. Biserica de zid cu hramul Sf. Arhangheli, edificata anul 1887. Scoala de lemn. Scolari de toate zilele 38, de repetitie 12. Cantor: Ioan Salagean. Învatator: Nicolae Moldovan.

Limba româna. Posta ultima si statie telefonica Magyarberkesz(Berchez). Statie telegrafica: Nagysomkut(Somcuta-mare).

În filie: 484 greco-catolici, 5 greco-orientali, 6 israeliti(total 495).

     Urmatoarea lucrare, în sens invers cronologic, din care aflam date despre populatia comunei Satulung este ''Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune româna din Ungaria compus din încredintarea Asociatiunii pentru literatura româna si cultura poporului român'' de Silvestru Moldovan si Nicolau Togan aparut în anul 1909 la Sibiu.

p.10. Ariesul-de-Padure(Erdöaranyos), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 378, români 372, filie a parohiei greco-catolice Posta.

p.93. Fersig(Fehérszék), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 546, români 520, ceilalti ovrei si unguri, filie a parohiei greco-catolice Pribilesti.

p.94. Finteusul-mic(Kisfentös), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 588, români 570, ceilalti ovrei, parohie greco-catolica.

p.111. Hideaga(Pusztahidegkút), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 428, români 363, ceilalti ovrei si unguri, filie a parohiei greco-catolice Finteusul-mic.

p.114. Hosufalau(Hosszúfalu), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 988, români 655, ceilalti unguri si ovrei, parohie greco-catolica.

p.146. Mogosesti(Magosfalu), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 505, români 492, ceilalti ovrei, filie a parohiei greco-catolice Hosufalau.

p.176. Pribilesti(Pribékfalva), comitatul Satmar, cercul Somcuta-mare, locuitori 685, români 628, ceilalti unguri si ovrei, parohie greco-catolica.

     În revista Transilvania, XXXII, 1901 exista o statistica a românilor din Transilvania în anul 1750 facuta de vicariul episcopesc Petru Aron al Protopopiatului Szasz Nyires(Miresu Mare), comitatul Szolnok & Districtus Kövar unde sunt mentionate doar patru sate ale comunei Satulung: Hoszszufalu – 200 suflete, 1 preot; Mogosesty – 130 suflete, 1 preot; Prebilesty – 150 suflete, 1 preot; Ferszig – 105 suflete, 1 preot.

   În revista Transilvania, XXIX, 1898, în capitolul ''Statistica românilor din Transilvania în 1733'', conform conscriptiei lui Joannes I. Klein de Sadu, episcop al Fagarasului, aceleasi patru sate apartineau de protopopiatul Vima si aveau urmatoarea situatie: Hoszufalú – fara preot la 42 familii românesti, Mogosest – preotul unit Joannes la 28 familii românesti, Pribilest – preotul neunit Dumitru la 35 familii românesti, Fersig – preotul neunit Lupe la 40 familii românesti.

     Clasificarea satelor comunei dupa structura lor nu se poate face exact în toate cazurile pentru că nu prezinta în mod clar toate caracteristicile unui anumit tip de asezare. Satulung este compact, asezat de-a lungul drumului cu mici ramificari. La fel s-ar putea spune si despre Mogosesti doar ca are ramificatii mai mari. Hideaga are gospodarii mai aglomerate pe o artera, iar în rest mai rarefiate. Pribilesti este un sat adunat, concentrat. Finteusu Mic are ulicioare ce se întretaie în forme neregulate. Fersig are mai multe ramificatii rasfirându-se dinspre centru catre periferii. Ariesul de Padure este rasfirat în mai multe directii pe un teritoriu întins desi este satul cu cel mai mic numar de gospodarii.

     Numele de familie predominante: Ariesul de Padure – Sălăgean, Sălăjan; Fersig – Onea, Ionut; Finteusu Mic – Ciucur(rromi), Voicu; Hideaga – Dărăban, Pogăciaş; Mogosesti – Buie, Coste; Pribilesti – Stegeran, Stejeran; Satulung – Buciuman, Muresan.

     Despre migratia populatiei în Satulung s-ar putea spune ca acum este mai pronuntata(ca peste tot în tara). Emigrarea a crescut ca urmare a revolutiei din '89, dar este doar temporara pentru ca majoritatea dinte cei plecati în tarile occidentale în cautarea unei vieti mai bune se reîntorc cu câstigurile obtinute construindu-si case noi în satele natale. În mai mica masura se poate vorbi si despre imigrare prin crearea unor locuri de munca de catre anumite firme înfiintate în ultimii ani în comuna. În perioada socialista despre migratie se putea vorbi doar între hotarele tarii. Atunci, datorita dezvoltarii industriei, familii mai tinere au emigrat în orasul Baia Mare pentru a evita naveta obositoare la locurile de munca. Imigrantii din acea perioada proveneau din satele învecinate, deluroase, cu terenuri agricole slabe, venind în urma înfiintarii în Satulung a I.A.S.-ului si S.M.A.-ului.

 

 

             Capitolul IV. Organizare politico-administrativă

 

 

     Suprafata teritoriului administrativ al comunei Satulung este de 6.873 ha din care intravilan 866 ha împartite astfel pe satele componente: Satulung – 178 ha, Ariesul de Padure – 101 ha, Fersig – 98 ha, Finteusu Mic – 151 ha, Hideaga – 90 ha, Mogosesti 128 ha, Pribilesti – 120 ha.

     Ca unitate administrativa, comuna Satulung face parte, în prezent, din judetul Maramures care exista în forma actuala din anul 1968.

     Despre împartirea administrativ-teritoriala de-a lungul istoriei aflam ca în Evul Mediu satele din aceste tinuturi, cuprinse între Somes si Lapus, organizate în voievodate, erau înglobate în domeniul Cetatii Chioarului. Urbariul din 1566 mentiona ca apartinând acestui domeniu 61 de sate sub 12 voievozi, iar cel din 1603 – 82 de sate sub 16 voievozi.

     La un moment dat Chioarul a devenit district(mentionat prima data în 1549, Districtus Kövár) ca unitate teritoriala a comitatului Solnocul de Mijloc. Se întindea pe un teritoriu de 1089 km², era condus de un capitan si era împartit în patru plase: Berchez, Boiu, Somcuta si Vad. Din plasa Somcuta facea parte si comuna Satulung.

     La 1863, capitan al districtului este Sigismund Pop care decreteaza ca limba oficiala limba româna.

     În 1876 Districtul Chioar a fost desfiintat o parte trecând la judetul Szolnok – Dobâca, alta la judetul Sătmar, comuna Satulung încadrându-se în judetul Satmar, cercul Somcuta.

     Dupa anul 1918 pâna în 1968 când s-a facut trecerea la judetul Maramures, comuna Satulung apartinea judetului Satu Mare, raionul Somcuta Mare.

       În prezent, la nivel local autoritatile administratiei publice sunt, la fel ca-n toate comunele tarii, consiliul local si primarul.

     Consiliul local este autoritatea deliberativa a administratiei publice locale si este ales pe o perioada de 4 ani în conformitate cu prevederile legii fiind compus din 15 consilieri. Îsi desfasoara activitatea în sedinte ordinare si extraordinare precum si în comisii. Modul de desfasurare al activitatii consiliului local este reglementat de lege si regulamentul propriu.

     Primarul comunei este autoritatea executiva a administratiei publice locale. Este ales prin vot universal de catre cetatenii comunei pentru un mandat de 4 ani.

     Consiliul local si primarul îsi desfasoara activitatea în sediul propriu al Consilului local respectiv Primariei, situat în centrul localitatii de resedinta. Prin hotarâre a consiliului local si dispozitie a primarului se poate stabili ca unele din activitatile specifice serviciilor publice sa se desfasoare în unele zile sau perioade si în afara sediului propriu, în localitatile componente ale comunei.

       Înemnele specifice ale comunei sunt stema comunei si sigiliul comunei. Modelul acestora se stabileste prin hotarârea consiliului local.

     Sigiliul comunei se imprima pe urmatoarele: titluri si certificate de cetatean al comunei; acte cu privire la înfratirea cu alte localitati; documente constitutive ale unor institutii, regii autonome sau societati comerciale înfiintate de catre autoritatile administratiei publice locale; acte solemne prin care se marcheaza punerea bazei unor institutii, societati, organizatii de importanta deosebita pentru comuna; acte prin care se atesta începerea lucrarilor la diferite edificii importante pe teritoriul comunei; alte documente ce consemneaza acte si fapte de importanta deosebita ce se consemneaza si în cartea de onoare a comunei.

     Stema comunei se imprima pe urmatoarele: cladirea consiliului local, indicatoarele ce marcheaza intrarea în comuna si localitatile componente alaturi de denumirile acestora, sigiliul comunei, coperta cartii de onoare a comunei, actele autoritatilor administratiei publice locale, titlurile si certificatele de cetatean si cetatean de onoare al comunei, diverse alte titluri si diplome ce se acorda în mod special unor cetateni ai comunei sau din afara acesteia.

     Cartea de onoare a comunei este documentul ce consemneaza principalele acte si fapte din viata comunei si se pastreaza de catre secretarul consiliului local. În cartea de onoare se consemneaza urmatoarele: monografia pe scurt a comunei; cetatenii de onoare ai comunei; comemorari importante din viata comunei; înfiintarea unor institutii importante pentru comuna; începerea lucrarilor si darea în folosinta a unor edificii social-culturale, economice si edilitare mai importante pe teritoriul comunei; evenimente istorice importante ce marcheaza viata comunei; data investirii si componenta autoritatilor administratiei publice locale; numarul si structura populatiei în fiecare an; fenomene naturale, catastrofe, calamitati, cu efecte deosebite pentru comuna.

 

                             Capitolul V. Activitate economică

 

 

   Comuna Satulung face parte din zonele judetului cu cea mai mare pondere a terenurilor arabile. De altfel, printre activitatile economice specifice comunei, agricultura detine rolul principal cu o suprafata de 4597 ha teren agricol din care, în prezent, 90% este detinut de locuitori ca urmare a aplicarii Legii 18/1991.    

   Si dupa tipologia stabilita de Ion Vladutiu în Etnografia Româneasca, satele comunei Satulung(în special Pribilesti, Mogosesti, Satulung) pot fi considerate agrare. Principalele culturi agricole sunt: porumbul, grâul, cartofii, legumele, floarea-soarelui, plantele furajere.

     Majoritatea familiilor bastinase au mai mult sau mai putin pamânt pe care îl lucreaza cu propriile animale si utilaje, sau daca nu, platesc pentru lucrarile necesare. Aratul se facea în trecut cu plugul de lemn(cu brazdar si cutit de fier) tras de boi sau vaci; mai târziu s-a folosit plugul de fier tras de cai, iar în prezent aratul se face mecanizat cu plug actionat de tractor. Pentru maruntirea brazdelor se foloseau grape cu colti de lemn pe care se asezau bolovani sau alte greutati fiindca erau prea usoare; dupa perioada grapei cu colti de fier s-a trecut la discul mecanizat. Prasitul se executa manual cu ajutorul sapelor, dar acum aceasta munca s-a usurat datorita folosirii erbicidelor care distrug buruienile.

     Recoltele erau carate de pe câmp cu care cu roti de lemn la care se înjugau boi sau vaci. Mai târziu a aparut straful cu roti de cauciuc la care se înhamau cai; aceste utilaje se mai folosesc înca, dar treptat sunt înlocuite cu remorcile trase de tractoare.

Porumbul se culegea împanusat, iar seara se organizau claci pentru depanusare la care participau mai multi vecini, ocazii cu care taranii îmbinau munca cu distractia, sezând în gramezile de panusi si cântând, glumind ori spunând diverse povesti în timp ce lucrau. Recoltarea cerealelor se facea manual cu ajutorul secerilor. Spicele se legau în snopi si din mai multi snopi se făceau „cruci“. La sfârsit, acestea erau duse în arie, un loc unde se facea treieratul cu ajutorul batozei. Cei care nu voiau sa-si astepte rândul la batoza sau aveau recolta mai mica treierau prin „îmblătire“, o metoda ce consta în lovirea snopilor cu „îmblăceii“, unelte realizate din doua bucati de lemn legate între ele printr-o veriga de fier. Paiele se adunau în „jireada“ si se foloseau la asternutul animalelor, iar boabele se curatau de impuritati prin vânturare cu „roşta“. La fel se vânturau si semintele de floarea-soarelui. În prezent, treieratul se face doar mecanizat cu ajutorul combinelor, paiele fiind strânse în baloti.

     „Bucatele“(cerealele) se pastrau în lazi mari depozitate în şură iar stiuletii de porumb în „coştei“, o constructie lunga, îngusta si înalta lucrata din nuiele împletite sau, mai nou, din plasa de sârma cu ochiuri mici.

     Macinarea cerealelor se facea în mori de apa. Exista una la Finteusu Mic pe pârâul Bârsau. Daca la moara era prea „sorgoş“, adica era prea multa lume care-si astepta rândul la macinat, oamenii îsi duceau, cu carele, sacii de cereale la morile din comunele învecinate. Dupa electrificare(anii '50 – '60), au aparut morile moderne, mult mai rapide si eficiente. La Mogosesti exista „oloiniţă“ unde oamenii îsi duceau recolta de floarea-soarelui pentru obtinerea uleiului.

     Nutretul pentru hrana animalelor se obtine vara prin cosirea ierbii, manual sau mecanizat; dupa uscare, fânul se strânge cu furci si greble în capite care apoi se transporta de pe câmp în gospodarii unde se pastreaza pe timpul iernii în clai mari, tuguiate numite „fârcituri“; cât încape se tine în podul surii.

     Un alt aspect al agriculturii comunei este cresterea animalelor, ocupatie strâns legata de cultivarea pamântului. Aceasta se axeaza pe bovine(pentru productia de lapte), porcine(pentru carne) si pasari(pentru oua si carne). În numar mai mic se cresc cabaline(pentru tractiune), ovine(pentru lapte si lâna) si bubaline(apreciate pentru laptele foarte gras). Vara, vitele sunt duse la pascut pe imas fiind pazite de un ciurdar platit de sat, iarna fiind tinute acasa, în grajd, si hranite cu nutretul obtinut din cosit de-a lungul verii.

     În perioada socialista, la Satulung, în cadrul trustului I.A.S., functiona o ferma zootehnica specializata pe cresterea si îngrasarea bovinelor, adica, atât pentru productia de lapte cât si de carne. O ferma mai mica, de bovine si cabaline, exista si în cadrul C.A.P.-ului. În acea perioada productiile obtinute în zootehnie, culturi agricole si legumicultura(de mentionat serele de la Pribilesti din anii '70 – '80) faceau ca agricultura practicata în comuna Satulung să fie recunoscuta pe plan national, în anul 1977 primind distinctia Ordinul Muncii clasa a II-a.

     În prezent, o ferma particulara de mai mici dimensiuni functioneaza în locatia fostului I.A.S. si se ocupa cu valorificarea laptelui, din productie proprie precum si colectat de la populatie, obtinând produse lactate apreciate: telemea, cascaval, smântâna.

   Cultura pomilor fructiferi este mai dezvoltata în satele din zonele mai înalte: Ariesul de Padure, Finteusu Mic, Fersig si predomina prunul si marul. În aceste sate, exista „horincii“, mici constructii sumar amenajate unde se intaleaza cazane de fiert tuica, ocupatie specifica barbatilor. Femeile, la rândul lor, dintr-o parte mai mica a recoltei de prune, fac „silvaiz“(magiun) în caldari de arama instalate în aer liber.

     Viticultura se practica la scara mica cultivându-se soiuri locale de struguri pentru vin cum ar fi „Roşca“. Pentru obtinerea vinului, primul stors se face cu „dărălăul“(un dispozitiv pentru macinarea strugurilor) si al doilea stors cu „şităul“(teascul) obiecte care, de obieci, se împrumuta de la o familie la alta dat fiind productia mica: câteva zeci de litri de vin.

     O alta ocupatie, care nu se mai practica în Satulung, albinaritul, este mentionata în documente medievale. Pe la 1790, dintre satele districtului Chioar, care duceau pe piata baimareana ceara si piei de animale, se numarau Fersig si Satulung. Mogosesti facea parte dintre cele care duceau pânza taraneasca, pănură si sumane.

       Pentru obiectele de îmbracaminte si alte textile din gospodarie, se cultivau inul si cânepa a caror prelucrare necesita o serie de operatiuni si dispozitive care mai exista în unele gospodarii, însa nefolosite, uitate prin poduri. Aceasta activitate foarte laborioasa, executata în exclusivitate de catre femei, începea prin culesul recoltelor de in sau cânepa. Când semintele erau coapte firele se smulgeau în manunchiuri care se adunau în „mânusi“. Acestea se duceau la râu unde se tineau în apa, sub bolovani, câteva zile pentru topit. Dupa aceea erau duse acasa si puse la uscat. Urma, apoi, melitatul, meliţa fiind un dispozitiv altcatuit dintr-un trunchi de lemn subtire, scobit si fixat pe patru picioare; deasupra scobiturii era fixata o bucata de lemn de aceeasi lungime, fixa înrtr-un capat si mobila, cu un mâner, în celalalt capat; sau putea fi dubla cu doua bucati de lemn fixe la mijlocul trunchiului si mânere mobile la capete. Manunchiul de fibre era trecut cu o mâna peste trunchi, iar cu cealalta era lovit de mai multe ori tinând de mânerul lemnului de deasupra pâna se înmuiau fibrele. În urma melitatului, prin eliminarea „pozdăriilor“, se obtinea fuiorul care era supus „hrebanatului“ sau pieptanatului. Hreabănul consta dintr-o serie de dinti metalici, lungi, dispusi în mai multe siruri fixati pe o bucata dreptunghiulara de lemn. Fuiorul se trecea printre acesti dinti si se obtinea caierul, rezidurile rezultate fiind câlţii. Urmatoarea operatie era torsul caierului cu ajutorul furcii si a fusului sau a rotii de tors. Furca este o prajina subtire de lemn, pe care se leaga caierul, înfipta într-o talpa ce sta sub sezut în timpul torsului. Din caier se desprindea un fir care se subtia cu degetele de la o mâna si se rasucea pe fusul tinut cu cealalta mâna. Firul obtinut prin tors era trecut pe răşchitor; acesta este o bucata de lemn mai lunga, având la capete doua bucati de lemn mai scurte dispuse perpendicular una fata de alta. Firul era trecut alternativ peste cele doua capete obtinându-se „jirebd'iile“ care apoi, erau albite într-un toc(butoi) cu leşie(cenusa si apa clocotita). Dupa ce stateau un timp în acest amestec erau „lăute cu maiul“(spalate prin lovire cu o bucata de lemn) si puse la uscat. Operatia urmatoare era „dăpânatul“. Dăpânătoarea este, în forma cea mai rudimentara, un trunchi subtire cu trei crăci pe care se sprijina. În vârful trunchiului este un cui mai gros pe care se fixeaza în cruce doua „aripi“ ce au la extremitati gauri în care sunt înfipte patru ''pene''. În jurul celor patru pene se întindea jirebd'ia si firul se fcea ghem. Urzitul era urmatoarea operatie care se facea cu ajutorul urzoiului dar foarte des folosit era urzitul pe gard sau pe grapa si scopul era directionarea firelor pentru obtinerea urzelii care constituia baza pentru tesutul pânzei. Numarul firelor era egal cu numarul de dinti ai spetei, spata fiind cea care hotara latimea pânzei. Dupa urzit se ajungea, în sfârsit, la tesut, operatie realizata cu ajutorul razboiului, o instalatie destul de complicata. Principalele componente ale razboiului de tesut sunt: sulurile(unul în spate pentru întinderea urzelii si altul în fata pentru rularea pânzei tesute); fuşteii care au rolul de a tine firele urzelii încrucisate; spata printre ai carei dinti se trec firele, operatie migaloasa numita „n'eved'it“; piedicile, actionate cu piciorul, prin care se schimba alternativ încrucisarea firelor de urzeala; suveica(în care este montata „ţed'ea“ pe care se afla înfasurat cu ajutorul socalei firul de băteală) care se trece dintr-o parte în alta printre firele de urzeala; brâglele actionate cu mâna prin tragere si lovire repetata a firului de bateala cu scopul fixarii lui. Din pânza tesuta se croiau si se coseau diferite lucruri: cearsafuri, prosoape, fete de masa, obiecte de îmbracaminte.

     Economia actuala a comunei Satulung functioneaza în sistem privat si cuprinde mai multe ramuri care se dezvolta si se diversifica încontinuu.

   Agricultura, pe lânga cea practicata în gospodarii, mai cuprinde câteva microferme specializate pe cresterea de vaci, porci, capre.

     Industria este reprezentată de o serie de unitati dintre care cele mai importante se ocupa cu: prelucrarea lemnului, constructii metalice, prefabricate pentru constructii, mase plastice.

     Comertul desfasurat pe raza comunei este ramura cu cel mai mare numar de unitati functionând în spatii proprii sau închiriate si constând în magazine cu produse alimentare si nealimentare, materiale pentru diverse instalatii, materiale de constructie, unitati de alimentatie publica: baruri, restaurante.

     Alti agenti economici raspânditi pe raza comunei au ca obiect de activitate diverse servicii: închirieri utilaje, transport, instalatii, moara, brutarie, statie PECO, frizerii.

       O mentiune speciala merita o unitate non-profit care functioneaza în Mogosesti si are ca scop îngrijirea copiilor cu dizabilitati.

     O serie de servicii publice asigura bunul-mers al vietii comunei si bunastarea locuitorilor sai:

• sanatatea publica este asigurata de patru medici generalisti si un stomatolog dintre care doi au cabinete proprii, iar ceilalti îsi desfasoara activitatea în cladirea fostului dispensar unde functioneaza si o farmacie
• pentru sanatatea animalelor exista un dispensar veterinar în Hideaga, precum si un punct farmaceutic-veterinar în Satulung
• securitatea publica se afla în grija celor patru agenti ai Postului de politie cu sediul în cladirea Primăriei
• procedurile legale sunt asigurate de catre un notar public disponibil o data pe saptmâna într-un birou din cladirea Caminului cultural
• procedurile de stare civila(casatorii, nasteri, decese), eliberarea diverselor adeverinte si autorizatii, masuratori cadastrale, anchete sociale, ajutoare sociale, precum si serviciul de plati taxe si impozite cad în sarcina functionarilor primariei.
• distribuirea energiei electrice prin retelele apartinând de RENEL
• distribuirea gazului metan de catre E.ON. Gaz
• serviciul telefonic asigurat de catre Romtelecom prin centrala cu interconectare digitala având o capacitate de 400 numere, cu prefixul 0262-283
• serviciul de posta realizat prin Oficiul din comuna si subordonat Directiei Judetene de Posta Maramures, comuna având codul postal 437270
• serviciul de televiziune prin cablu asigurat de firmele TeleChioar Somcuta Mare si Romtelecom Baia Mare
• serviciul de internet asigurat de firmele Green IT, TeleChioar si Romtelecom
• alimentarea cu apa asigurata de catre Primarie si realizata printr-un sistem de aductiune de la izvorul Voievodeasa

       Pe teritoriul comunei exista urmatoarele cai de comunicatie:

• calea ferata Baia Mare – Bucuresti Nord ce traverseaza teritoriul comunei de la N-E spre S-V cu gara în Satulung si halta în Fersig
• drumul national DN1C DE58 care strabate localitatea de resedinta de la N la S.

Aceste doua apartin domeniului public de interes national.

• drumul judetean 193 ce traverseaza satul Hideaga de la est spre vest
• drumul judetean 108E ce trece prin Hideaga, Mogosesti, Pribilesti
• drumul judetean 184A strabatând Finteusu Mic si Ariesul de Padure

Aceste trei apartin domeniului public de interes judetean

• drumul comunal DC65 prin Pribilesti si Fersig spre DN1C
• drumul comunal DC66 la Fersig
• drumul comunal DC67 prin Satulung si Mogosesti
• drumul comunal DC71 între Satulung si Finteusu Mic

Aceste patru apartin domeniului public de interes comunal

     În perioada anilor '50 – '70, comuna Satulung la fel ca toata tara a cunoscut un progres remarcabil: s-a realizat electrificarea fapt care a dus la îmbunatatirea considerabila a vietii; s-au construit scoli, camine culturale, trotuare, spatii pentru magazine apartinând cooperatiei, blocuri de locuinte pentru imigranti si navetisti(medici, profesori, functionari, muncitori), dar toate acestea s-au realizat cu ajutorul cetatenilor care au prestat multe zile de munca ''voluntară''; s-au creat si locuri de munca prin înfiintarea unor întreprinderi agro-industriale si a unor cooperative mestesugaresti(de ex. croitorii); s-a deschis o cooperativa de credit(filiala CEC) numita aici ''Zorile''. Din pacate, spre sfârsitul dictaturii Ceausescu care urmarea izolarea tarii de capitalismul occidental, prin încercarea eliminarii cât mai rapide a datoriilor externe situatia economica a populatiei s-a înrautatit ceea ce la nivel national a declansat revolutia din '89. Treptat, viata economica a comunei, odata cu a întregii tari, începe sa-si revina(dar în directia capitalismului de aceasta data) progresul asteptându-se si datorita integrarii României în Uniunea Europeana.

 

                             Capitolul VI. Cultură şi educaţie

 

Ortodoxismul actual ca religie predominanta a comunei Satulung este, ca-n majoritatea comunelor tarii, rezultatul epocii Ceausescu când a fost obligatoriu modelul rusesc, comunistii având, de fapt, ca scop ateismul pe care nu-l puteau îndeplini atât de usor desi în anii de dinaintea revolutiei din '89 au ordonat darâmarea bisericilor din mai multe localitati din tara. Predominanţa ortodoxa din comuna face ca în fiecare sat component sa existe o biserica de acest rit. Desi apartenenta religioasa minoritara este mult mai diversificata, mai exista, în plus, doar o biserica greco-catolica în Finteusu Mic iar în Satulung una reformata, una penticostala si o casa de rugaciuni a Martorilor lui Iehova. Actuala biserica ortodoxa din Satulung a carei constructie a fost terminata în anul 1899 sub îndrumarea preotului Buteanu Ioan, are în prezent hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril. Preotii succesori ai acestuia sunt: Pintea Simion(1900-1926), Pintea Valentin(1926-1959), Petrus Ioan(1959-1971), Dragos Grigore(1971-1982), Bud Vasile(din 1982).

     Prin secolul XVII românii din Chioar(ortodocsi) au devansat procesul reformei religioase fata de cei din Transilvania, siliti fiind de catre imperiali sa opteze pentru o alternativa calvina sau catolica de organizare bisericeasca. Cum calvinii impuneau prea multe conditii, alegerea s-a îndreptat spre Roma. Un puternic impuls spre unire a fost dat preotimii românesti de catre împaratul Leopold I care garanta tuturor aceleasi drepturi ca adeptilor Bisericii Catolice. Dupa schimbarea apartenentei confesionale, preotilor nu li se mai impunea nici o contributie fiscala. De exemplu, popa Marian din Finteusu Mic ramânând neunit a ramas si în conditia de contribuabil iobag iar fiul lui – popa Filip – ca succesor, intrând în rândul preotimii unite a devenit paroh.

     Reforma religioasa a produs o îmbogatire culturala în sânul bisericii si al societatii românesti. Au sporit preocuparile pentru învatatura preotilor, diaconilor, cantorilor si a tinerilor în general, îndrumati sa-si deschida mintea spre noi orizonturi ale cunoasterii. Ca urmare a intensificarii preocuparilor carturaresti în societatea Chioarului a crescut numarul cititorilor si al colportorilor de carti. Dar cartile fiind foarte scumpe, n-au putut fi cumparate pentru uzul bisericilor si atunci învatatii satelor le-au copiat. Astfel, în Mogosesti s-a pastrat un ''Minologhion'' scris de popa Lupul din Fersig pe la 1751. Din Fersig provine si un manuscris cu texte bisericesti si fragmente dintr-o istorie a lui David si din ''Irodiada''. Un miscelaneu, în care au fost cuprinse: ''Molitvenicul'' tiparit la Vacaresti în 1741, colinzi, rugaciuni si ''vierşuri'' pentru morti, a fost compus si terminat la Hideaga, la 17 martie 1753, de catre diaconul Grigore.

     În acea perioada activitatea epicopului Ioan Inochentie Micu-Klein a condus la înfiintarea unor scoli sistematice pentru români astfel ca în anul 1732 printre locuitorii din Mogosesti au fost consemnati popa Gligor, învatator român si tânarul preot ''Iuon Învatatorul''. Nobilii mai înstariti îsi purtau copiii la alte institutii de rang superior, cum facea capitanul Mihai Teleki din Satulung care îsi ducea fiul cu caruta la scolile înalte din Cluj.

     La un moment dat, pe fondul unei crize de identitate religioasa, a izbucnit o miscare ai carei adepti au urmarit renuntarea la unirea cu Biserica Romei si atasarea la Mitropolia Ortodoxa Sârba de la Karlovitz. Printre preotii nobili care au ramas fideli juramântului de credinta facut Sfântului Scaun s-a numarat si Gheorghe Pogaceas din Hideaga. Satenii din Mogosesti au reclamat ca preotul trecut la ortodoxism i-a înjurat si amenintat. Într-o lista a preotilor ortodocsi care mai oficiau în Chioar pe la 1786 dintre cei interesati sa abandoneze ortodoxismul, erau Alexandru Bodea, la Fersig, si Gherman Butean la Satulung; peste doi ani, popa Gherman Butean a dat, la Blaj, marturie de credinta sa tina unirea cu Roma împreuna cu toti enoriasii. Între anii 1788-1830 s-au convertit ultimele grupuri de rezistenta ortodoxista printre care se numara si Pribilesti.

     Pe masura ce conflictul dintre bisericile românesti se ameliora, preotii au început sa organizeze scoli. O puternica încurajare în acest sens a dat reglementarea învatamântului din 1777. În anul 1799, Dumitru Stegaru venit de la o scoala preoteasca din Bucuresti era învatator în Fersig.

     După anul 1800, datorita unor conditii vitrege, nobilii din Chioar au ajuns în situatii critice care s-au rasfrânt si asupra copiilor lor. Decaderea din starea privilegiala a parintilor a fost consemnata si în matricolele scolare ale fiilor înscrisi la liceele regesti din Cluj si Baia Mare printre acestia numarându-se Andrei Pogaceas de Hideaga si Pavel Dănuţ de Finteusu Mic care au ajuns sa poarte eticheta de ''colonus'' sau ''plebeus''.

       Pe masura diminuarii bazei economice a nobilimii Chiorene tot mai multi tineri s-au îndreptat catre învatatura convinsi ca trec astfel din starea privilegiala a ''domnilor de pamânt'' în cea a ''domnilor de învatatura''. Din Finteusu Mic este consemnat tânarul Ioan Varga care a studiat la gimnaziul din Satu Mare, acelasi tânar ajungând mai târziu la seminarul greco-catolic rutean din Ungvár, dupa care a plecat la Facultatea de Teologie din Blaj unde dupa 1850 a fost retinut ca profesor.

     Prin deceniul trei al secolului XIX, în unele sate din Chioar au functionat scoli de limba maghiara organizate de catre decanatul reformat calvin. Printre acestea s-a numarat si localitatea Satulung.

     Odata cu înfiintarea ei în 1861, Asociatiunea transilvana pentru literatura româna si cultura poporului român(Astra) a dat o mare atentie îndrumarii si sprijinului tineretului român pentru a urma studii gimnaziale, liceale si superioare în scopul formarii unui numar cât mai mare de intelectuali români care sa patrunda în rândurile aparatului functionaresc si al specialistilor, unde pâna atunci erau straini în marea majoritate, si care sa apere interesele românilor si sa conduca lupta acestora pentru drepturi sociale si libertate nationala. La propunerile si insistentele Despartamântului local Chiorean al Astrei, Asociatiunea sibiana a acordat anual în a doua jumatate a veacului XIX burse si ajutoare la câte 3-4 elevi si studenti maramureseni. Printre beneficiarii acestor burse s-a numarat studentul Ludovic Stefan Mehes, fiu de taran sarac din Satulung, care a primit în 1882 un ajutor de 150 florini pentru a putea termina facultatea de medicina din Budapesta.

   Despre învatamântul din prezent al comunei Satulung se poate spune ca exista sapte unitati de învatamânt dintre care patru cu clasele I-VIII(Satulung, Finteusu Mic, Hideaga, Pribilesti), iar trei cu clasele I-IV(Ariesul de Padure, Fersig, Mogosesti). Învatamântul prescolar este prezent în toate satele comunei. În localitatea Satulung s-a construit o scoala noua de care pot beneficia toti copiii din comună prin intermediul unui microbuz care le asigura transportul.

   Daca ne întoarcem la începutul secolului XX, aflam din revista Transilvania(editata de Astra) despre activitatea culturala a comunei Satulung. În perioada 1908-1913, printre membrii ordinari ai Astrei se numara si Coste Ioan, paroh în Hosufalau. În anul 1925 se consemneaza ca Despartamântul Chioar(al Astrei) are 40 de comune dintre care în 22 exista cercuri culturale, fiecare cerc având si biblioteca. Printre acestea se numarau Finteusu Mic, Hideaga, Pribilesti, Satulung.

     Dupa anul 1950, în comuna se desfasura o bogata si intensa activitate culturala: existau formatii corale, ansambluri de dansuri, echipe de teatru, brigazi artistice de agitatie. Acestea participau la diverse concursuri de amatori care se desfasurau în faze intercomunale, interjudetene si nationale.

Notabila este activitatea corului din Hideaga care a cucerit mai multe premii la concursurile republicane, precum si trofeele: ''Ion Vidu'' – Lugoj,1970; ''Ciprian Porumbescu'' – Suceava,1972; ''Dumitru Georgescu Kiriac – Pitesti, 1975.

De remarcat, este succesul obtinut în 1975 de corul din Satulung, dirijat de Aurel Matei, pe scena Casei de cultura din Suceava, participând la festivalul coral ''Ciprian Porumbescu'' unde a cucerit locul I; din repertoriul lor piesa corala ''Balada lui Pintea'' a fost cea care a stârnit entuziasmul juriului si al publicului.

La Festivalul cultural-artistic ''Toamna băimareană'' din anul 1981 s-a distins formatia de dansuri din Mogosesti care a câstigat premiul I pentru interptretarea unui dans batrânesc.

     Din 1957 si-a început activitatea Biblioteca comunala din Satulung care a functionat în mai multe locatii: sala mica a Gradinitei, o încapere a Primariei(actuala casierie), o camera din fostul sediu C.A.P.(care fusese casa administratorului grofului si în prezent este locuinta particulara). Din 1974 s-a mutat în sediul actual din cladirea Caminului cultural, dar deja nu mai avea bibliotecar cu norma întreaga, aceasta functie fiind îndeplinita de un cadru didactic care primea o indemnizatie. Din 1990, când s-au redeschis bibliotecile tarii, bibliotecar este subsemnata, cea care întocmeste aceasta monografie. Biblioteca are în acest moment un patrimoniu de 9500 volume si în curând(mai exact din octombrie 2009) va avea si un centru internet datorita tehnologiei magnatului Bill Gates si interesului acordat de catre directorul Bibliotecii Judetene ''Petre Dulfu'', domnul Teodor Ardelean.

     Caminul cultural din localitatea Satulung este construit în parcul din centrul localitatii. Parcul dendrologic, compus din mai multe specii de arbori printre care câteva exemplare deosebite de platani, dainuie din vremea familiei feudale Teleki când a cunoscut o perioada mai buna, dar urmeaza sa fie amenajat, conform unui plan de sistematizare în urma caruia va deveni sau redeveni un loc placut de odihna si recreare. O scena în aer liber s-a construit alaturi de Caminul cultural, unde în fiecare vara, începând din anul 2003, se desfasoara un festival folcloric care are ca scop cunoasterea si valorificarea cântecului si dansului popular, descoperirea de noi talente, promovarea creatiilor populare autentice si a portului popular. La acest festival, Satulung este reprezentat de ansamblul de dansuri Cununa Chioarului. Camine culturale exista si în celelalte localitati ale comunei.

     În localitatea de resedinta a comunei exista doua monumente închinate eroilor. Unul mai modest lânga Primarie si altul ridicat mai recent de catre un întreprinzator particular. Acesta din urma contine două placi comemorative din marmura pe care sunt daltuite numele eroilor comunei din cele doua razboaie mondiale, flancate de doua tunuri si strajuite de doua sculpturi în forma de leu simbolizând, dupa cum se stie, forta si curajul.

   Ca monument istoric ar trebui mentionat castelul Teleki din Pribilesti, dar se pare că a fost cumparat de catre un urmas englez al familiei Teleki cu scopul(nesigur) de a-l renova refacând arhitectura initiala si de a-l transforma în stabiliment pentru orfani. Castelul are o vechime de aproape 300 de ani si a fost folosit ca resedinta de vara de catre nobilul Geza Teleki. În anul 1897, a fost supraetajat si modernizat în stil eclectic. Castelul a ramas în familie pâna la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial când familia Teleki a emigrat în strainatate. În 1949, cladirea a fost nationalizata, iar în regimul comunist a avut diverse întrebuintari(sala de baluri, sala de cinema, depozit pentru cereale, sediu al C.A.P.). Cladirea nu a fost niciodata revendicata, iar acum se afla în stadiu avansat de degradare. Singura parte renovata este acoperisul care, în 1998, a fost restaurat de catre Ministerul Culturii si Cultelor.

     Castelul din Satulung este, în prezent, proprietate particulara. Actualul proprietar, un întreprinzator om de afaceri din comuna(mai exact din Fersig), l-a transformat într-un hotel de cinci stele. Cladirea a fost renovata la exterior fara modificari arhitecturale fiind conservat chiar si dictonul latin de pe frontispiciul portii: ''Qui bene latuit bene vixit''; acesta a fost preluat din blazonul nobiliar al lui René Descartes si într-o traducere mot à mot ar însemna: ''Cine se ascunde bine traieste bine.'', dar desigur dictonul nu poate avea acest înteles egoist de izolare, sensul real fiind mai degraba de modestie, adica: '' Traieste bine cel ce traieste neobservat''.

     Despre ultimul grof din Satulung, Teleki Laszlo si familia lui, mai putem afla marturii de la Buciuman Samoila din Satulung, care în copilărie a fost ajutor de argat si de gradinar la castel. După spusele lui, groful a fost un om bun: el a dat banii pentru constructia celor doua biserici(ortodoxa si reformata) din sat desi el era romano-catolic si avea o capela personala la castel. Tot el a construit si scoala din sat. Cu aceste fapte precum si cu felul de-a vorbi si de-a se purta cu oamenii si-a câstigat dragostea si respectul tuturor. Era un barbat mic de statura, slabut, purtând mereu o palarie verde împodobita cu pana de fazan si-i placea sa ciopleasca lemnul pentru a construi viori. Sotia lui, Eva, trupesa si mai înalta decât el, purta rochii negre comandate în marile capitale europene. Aveau trei copii: Adam, slabut, palid si cu cearcane sub ochi era suferind fiind vegheat în permanenta de un medic de la Budapesta; Eva si Margareta cântau la pian, calareau si îsi invitau prietenele din Ungaria la castel. Iarna patinau, argatii amenajându-le pe o balta din apropiere un patinoar unde le aduceau si gramofoane. În interior, castelul era plin cu mobile masive din lemn, peretii erau îmbracati cu pânza de matase pe care erau agatate tablouri cu portrete ale stramosilor. De tavane atârnau candelabre din sticla aduse de la Viena care ardeau cu petrol. În sufragerie era o masa foarte lunga având în jur scaune îmbracate în catifea si pe pereti expuse armele de vânatoare ale grofului. Pe domeniul castelului exista un sistem de irigatii proiectat de specialisti adusi de la Budapesta; tevile îngropate conduceau apa de la izvorul Voievodeasa care cadea într-o fântâna sapata în curtea castelului de unde era pompata cu ajutorul unui motor într-un bazin din pod, iar de acolo distribuita unde era nevoie în castel si gradina. Groful, bolnav de plamâni a murit la 61 de ani în 1936 si a fost îngropat dupa dorinta lui pe câmp lânga pârâul Rachitisa unde i s-a făcut o groapa podita cu lemn si peretii captusiti cu caramida. În vara anului 1944, contesa Eva prevenita de pericol a plecat în Ungaria, iar în toamna aceluiasi an a plecat si administratorul Bella Balogh datorita caruia, de la moartea grofului prosperitatea domeniului nu a avut de suferit. Trupele germane aflate în retragere s-au stabilit în parcul castelului confiscând si sacrificând animalele pentru hranirea soldatilor dar fara sa compromita integritatea castelului. În schimb, la 13 octombrie 1944, când au sosit rusii l-au transformat în spital de campanie folosind drept paturi inclusiv dulapurile masive rasturnate. Dupa plecarea acestora, oamenii din sat au continuat distrugerea castelului deposedându-l de toate mobilele si obiectele pretioase.

     Iata ce mai povesteste despre sat bad'ea Samoilă din amintirile lui si din ce stie de la stramosi: satul vechi se întindea doar de-a lungul malurilor Rachitisei si cuprindea vreo 36 de case din lemn, acoperite cu paie; acestea erau mici, formate dintr-o tinda si-o odaie; fumul de la cuptorul cu vatra construit în odaie iesea în tinda într-o ''băbătie'' si de acolo afara printr-un horn împletit din nuiele si lipit cu pământ. În mijlocul satului, pe un delut, era o biserica de lemn. Oamenii din sat erau semi- iobagi lucrând la grof trei zile pe saptamâna. Capatul de jos al satului era în locul numit mai târziu ''La Băltoc''; de acolo s-a luat lutul folosit la obtinerea caramizilor necesare pentru construirea celor doua biserici si a scolii; ca urmare a acestui lucru, în acel loc s-au format două gropi mari în care s-a adunat apa, de unde si numele.(În prezent, locul a fost reumplut cu pamânt, pe o portiune fiind construit monumentul eroilor). În capatul dinspre miazazi al satului era cimitirul grofilor înconjurat cu gard de fier si o mica padurice de brazi si stejari, loc care dupa al doilea razboi a fost devastat de catre oameni pentru a folosi ca materiale de constructie în scopuri personale tot ce se gasea acolo: lemn, piatra, fier. Mai jos de cimitir, pe pârâu, se afla moara Iojichii unde satenii îsi duceau ''malaiul'' la macinat. Tot în zona aceea se întindea o livada de meri în care se afla o casuta unde locuia paznicul livezii care se ocupa si de olarit. Padurea Fersigului se întindea pe tot imasul unde se afla acum barajul de pe Rachitisa si a fost defrisata înca de pe vremea grofului.

 

                       Capitolul VII. Elemente de etnografie

 

     În urma cu câteva decenii, taranii din comuna Satulung purtau costume traditionale, atât la lucru, cât si în zilele de sarbatoare, dar în prezent, datorita tranformarilor din viata satului, îmbracamintea a fost înlocuita cu cea de factura oraseneasca.

     Piesele costumului popular erau confectionate din tesaturi din cânepa si in, mai târziu aparând tesaturile din bumbac. Culorile erau sobre(în special alb si negru), abia pe la începutul secolului XX aparând culoarea în decorul pieselor de îmbracaminte pentru femei.

     Costumul femeiesc este format din: zad'e(batic), spăcel(bluza), poale(fusta), surţ(sort). Zad'e purtau doar femeile maritate imediat dupa ce era scos ''balţul''(voalul) de mireasa. Fetele îsi purtau parul în cozi impletite si fara a-l acoperi. Femeile, pe sub zad'e aveau aceleasi cozi împletite, dar strânse la ceafa într-un ''conci'' fixat cu un pieptene curbat. Cele tinere purtau zad'e alba, iar cele batrâne zad'e neagra. Spacelul era larg, încretit la gât si se închidea la spate; mai târziu a aparut spacelul cu deschidere în fata(la mijloc sau într-o parte); decorul aparea pe piept si la ''pumnăşei''(mansete) si consta din broderii alb pe alb sau ''ciur''(broderie sparta); mai târziu s-a îmbogatit cromatica si se realizau motive florale sau geometrice cusute cu ''fitău''(ata colorata). Poalele erau largi, croite din opt lati de pânza si strânse în talie. În partea de jos erau decorate cu coltisori brodati sau cu ''cipcă''(dantela). Surtul se purta peste poale în partea din fata, legat la spate cu un snur împletit; era tesut din lâna cu urzeala alba si bateala neagra în registre verticale înguste cu motivul bradului, având în partea de jos un registru orizontal mai lat. Iarna se purta pe deasupra ''zad'e dupa cap'', adica un sal gros de mari dimensiuni, având forma patrata dar purtându-se îndoit pe colt si obtinându-se astfel un sal triunghiular mai gros, purtat pe cap sau pe umeri.

     Costumul barbatesc de vara cuprindea: clop(palarie), chemèse(camasa), laibăr(vesta), izmèn'e(pantaloni); cel de iarna era format din: cuşmă(caciula), t'eptar(pieptar), cioareci(pantaloni), căput(haina). Clopul era realizat din paie cu calota de înaltime potrivita si cu o panglica neagra care delimita borul de calota; mai târziu a fost preluat din zona Codru clopul cu calota înalta si cu snur de paie împletite în loc de panglica. Cusma era, în general, din blana de miel neagra. Chemèsa era larga având deschidere în fata, cu guler îngust sau rasfrânt, mâneci bufante cu pumnasei simpli sau întorsi si pe piept decor cu ''hăitaşe''(cusaturi dese si înguste). Laibarul era o vesta din postav negru ce se purta vara peste chemèse, deschis în fata. Pieptarul era un fel de cojoc din piele de oaie cu blana în interior, încheiat pe umar si sub brat; pe piept avea câteva motive ornamentale simple, cusute cu lâna colorata. Izmèn'ele erau pantaloni largi din pânza, legati în talie cu un bracinar, croiti din patru lati de pânza si fara decor pentru zilele de lucru si din opt lati de pânza cu coltisori brodati în partea de jos cei pentru sarbatoare. Cioarecii, pantalonii de iarna, erau confectionati din pănură de culoare alba sau sură(gri); cei pentru zilele de sarbatoare aveau un decor pe partea laterala exterioara a cracilor constând dintr-o ''şinoră''(o banda îngusta din postav negru). Caputul, haina de iarna, era realizat din acelasi material ca cioarecii si avea un croi simplu, fiind închis în fata cu nasturi; mai târziu a primit ca îmbunatatiri guler cu rever si buzunare.

     Încaltamintea, comuna ambelor sexe erau opincile confectionate din bucati de piele, strânse pe picior cu ajutorul nojiţelor(snururi din piele încrucisate si legate pe picior); în opinci se purtau obd'èle(obiele), bucati dreptunghiulare de pânza, vara, sau de lâna, iarna, care se înfasurau pe picior; mai târziu, pe la începutul secolului XX, barbatii au început sa poarte cizme si femeile ghete în timpul iernii, iar în restul anului, ''jumătăţ''(pantofi cu sireturi).

     Din acest port popular singurele elemente care se mai folosesc, de catre generatia în vârsta, sunt cele pentru acoperamântul capului: clopul si zad'ea.

     Un alt element de etnografie îl constituie arhitectura locuintelor.

     Gospodariile specifice comunei Satulung sunt compuse din mai multe constructii dispuse în forma de L sau U cu deschiderea spre drum, delimitate de garduri din ''lèţuri''(sipci de lemn) în trecut si din fier cu fundatie din beton în prezent. Constructiile principale sunt casa si sura. Celelalte acareturi pot fi bucatarie de vara(numita impropriu – camara), costei, cotete pentru porci si pasari(asezate în locuri mai ascunse vederii), cuptor pentru pâine, fântâna cu ''zvârd'ina'' (cumpana) sau roata având alaturi ''valău''(jgheab) pentru adapatul animalelor. Toate acestea sunt asezate în asa fel încât sa încadreze ''odorul''(curtea).

     Casele vechi erau constrite din pamânt batut între bucati groase de lemn asezate oblic, procedeu numit ''lut între lazn'e''; se mai folosea si zidaria din ''vaioaje''(caramizi nearse din pamânt amestecat cu paie, balegar si apa). Fundatia joasa din piatra era prelungita în partea din fata a casei(uneori si-n lateral) cu o ''prizma''(prispa) sustinuta de stâlpi ornamentati sau nu. Acoperisul era în patru ape învelit cu paie, iar peretii exteriori tencuiti cu lut si varuiti în alb. Casa, joasa, de forma dreptunghiulara avea intrarea la mijloc pe unde se patrundea în tinda; de-o parte si de alta a tindei erau intrarile în cele doua camere: ''casa mare'' sau ''casa buna'' si ''casa mica'' sau ''casuta''(desi în general aveau aceeasi marime). Casa mare era încaperea unde se pastrau dulapurile cu haine, obiectele mai valoroase sau lucrurile care serveau ca zestre fetelor din casa: perne, plapumi, obiecte de mobilier. Casa mica era încaperea unde locuiau toti membri familiei, având functii multiple: bucatarie, dormitor, loc de spalat, camera de zi. Peretii interiori ai camerelor erau împodobiti cu icoane si stergare tesute sau cusute cu diverse motive ornamentale. Pardoseala încaperilor era din pamânt batatorit peste care, din când în când, se întindea(se lipea) un nou strat de pamânt subtiat cu apa. Tavanul era din grinzi si scânduri. În grinzi erau batute cuie din loc în loc, de care se atârnau diverse obiecte de uz casnic. Mobilierul casei mici cuprindea paturi înalte asezate pe lânga pereti, cu saltele de paie(strujac) si acoperite cu ''ţoluri''(pături) de sub care se vedea cipca de la ''lipid'eu''(cearsaf). În fata paturilor erau asezate lavite ca sa nu se şadă în timpul zilei pe paturi, turtindu-se astfel paiele din strujac. În partea din fata a camerei se aseza ''lădoiul'', un jilt lung de lemn cu spatar a carui parte de sezut constituia capacul unei lazi încapatoare în care se tineau diverse lucruri(de obicei obiecte textile). În fata ladoiului era asezata masa cu ''puiuri''(sertare) si stinghii în partea de jos pe care se asezau scânduri; acolo se tinea de obicei ''vid'erea''(galeata) cu apa. Într-un colt al camerei era plasat cuptorul, înlocuit mai târziu cu soba din tabla, servind la gatit si la încalzit. Vesela se pastra în ''credènţ''(dulap de bucatarie) sau pe ''stălaje''(un raft mai simplu acoperit cu o pânza în fata).

     Mai târziu, odata cu construirea caselor mai noi, decorarea locuintelor a început sa sufere o involutie estetica, tendinta spre kitsch fiind tot mai evidenta: vaze cu flori de plastic, obiecte pirogravate, carpete cu animale, etc. În aceasta perioada se obisnuia zugravirea peretilor(operatie denumita ''pictorit'') cu ''rolul'' acesta fiind un instrument alcatuit din doua rulouri asezate unul sub altul într-o furca; cel de jos era din burete si se înmuia în vopsea iar cel de sus era din cauciuc imprimat cu diverse modele. Tragând pe perete de sus în jos cu acest instrument, cele doua rulouri se atingeau, modelul imprimat pe cel din cauciuc umezindu-se de la buretele îmbibat în vopsea si lasând desenul respectiv pe perete. Tot atunci, la ferestre se atârnau ''firhònguri cu ciur'' adica perdele realizate din pânza brodata. Gospodinele se întreceau în a-si face astfel de perdele cu modele cât mai deosebite.

     Sura, urmatoarea structura principala a gospodariei, construita din aceleasi materiale si având aceeasi forma dreptunghiulara cuprinde grajdul pentru animale si un spatiu mai mare ce serveste pentru pastrarea uneltelor si recoltelor. Acest spatiu are deschideri mari cu câte doua porti din lemn, atât în fata spre curte, cât si în spate spre gradina. Portile din fata sunt mai ornamentate(în general cu rozete si motive geometrice executate din bucati de lemn prinse pe scândura de bază a portii), iar portile din spate sunt mai simple. Deschiderea din spate a surii se foloseste de obicei pentru ''bagatul fânului'', iarna, din fârcituri în pod. De acolo, cu ajutorul unei scari, se coboara atâta fân cât este necesar o data pentru hrana animalelor, hranire care se face prin obloanele construite pe peretele cu grajdul. Sura se pastreaza si în gospodariile actuale, având îmbunatatiri, în sensul maririi constructiei prin adaugarea în partea opusa grajdului a unui spatiu ce serveste ca bucatarie de vara sau chiar locuinta permanenta.

 

 

                             Capitolul VIII. Grai şi tradiţie

 

   Graiul specific comunei Satulung, acelasi cu al întregului Chioar(cu mici diferente si particularitati) apartine subdialectului crisean subordonat dialectului ardelenesc.

     Majoritatea termenilor au iesit treptat din circulatie folosindu-se azi doar de catre generatia mai în vârsta.

     Luând pe rând aspectele fonetice ale graiului local, trebuie sa ne oprim mai întâi la accent care prezinta la unele cuvinte o deplasare fata de forma lor literara. Exemple: grădina(accentul pe prima silaba) în loc de gradína(accentul pe a doua silaba),forma regionala ceásălă(cu accentul pe prima silaba) pentru termenul literar ţesálă(cu accentul pe a doua silaba), vocativul socrúle! în loc de sócrule!, forma verbală lésină în loc de lesínă.

     Al doilea aspect fonetic este vocalismul. Aici observam ca vocala a se schimba în o în particula verbala a timpului perfect compus. Exemple: a facut – o facut, s-a dus – s-o dus.

Vocala e în forma accentuata devine ă. Exemple: merg – mărg, sec – săc, zer – zăr. Acelasi e accentuat se pronunta deschis în unele cuvinte: rèce, zèce, vrème, bisèrica. Vocala e neaccentuata prezinta mai multe fluctuatii:

• devine ă: părèt'e – perete, săcure – secure, unsprăzèce – unsprezece.
• devine i: fimèie – femeie, prèt'in – prieten, crèmin'e – cremene.
• devine î: galbîn – galben, carpîn – carpen.

Vocala i accentuata este înlocuita în unele cazuri cu î: tîrziu – tîrzîu, sita – sîta, tineri – tîn'eri. Si i neaccentuat se tranforma în î: zidar – zîdar, petitor – petîtor, stricat – strîcat. Vocala i dispare uneori în pozitie finala de plural: fraţ – frati, braz – brazi, d'inţ – dinti, iar în forma plurala articulata devine î: fraţî – fratii, brazî – brazii, d'inţî – dintii.

Vocala o în pozitie accentuata se transforma în diftongul uă: oi – uăi, orb – uărb, ochi – uăt'i.; o în pozitie neaccentuata devine u: omăt – umăt, ospăt – uspăt, dormi – durn'i.

Vocala u devine cateodata o. Exemple: forma verbala mă jor în loc de mă jur, articolul on în loc de un, adjectivul morat în loc de murat.

Vocala ă se transformă în o în exemplul mărar – morar, iar a în pozitie finala devine e: grijă – grije, mătuşă – mătuşe, uşă – uşe.

Vocala î accentuat se schimba în i: înger – injer.

Diftongul oa devine uă în prenumele Ioan – Iuăn, sau ua în substantivul comun oameni – uamin'i; în interiorul cuvintelor diftongul oa se pronunta o deschis: floare – flòre, roată – ròtă, coardă – còrdă, coarne – còrn'e.

     Al treilea aspect fonetic – consonantismul, în graiul acestor locuri, sufera profunde transformari, fenomenul cel mai caracteristic fiind palatalizarea(pronuntarea literelor prin lipirea limbii de valul palatal–cerul gurii) consoanelor labiale(pronuntate cu ajutorul buzelor), dentale(pronuntate cu implicarea partii interioare a dintilor de sus) si velare(produse în partea posterioară a cavitatii bucale – interiorul gurii).

Labiala p se transforma într-un t muiat: piept – t'ept, piaptan – t'eaptan sau primeste în plus acest t muiat: piatra – pt'iatra, opinca – opt'inca, picior – pt'icior.

Labiala b se tranforma în d muiat: zbiera – zd'era, ştirbit – şt'ird'it sau i se adaugă acest d muiat: obiala – obd'iala, sabie – sabd'ie.

Labiala m, prin palatalizare primeste alaturi un n muiat: mireasa – mn'ireasa, mila – mn'ila, mie – mn'ie, miere – mn'ère.

Labio-dentala f devine un h palatal: fier – hier, fire – hire, fiară – hiară.

Labio-dentala v, în pozitie initiala devine un d muiat: vitel – d'iţăl, vişină – d'işină, viu – d'iu, vierme – d'èrme.

Dentala t se palatalizeaza ca în urmatoarele exemple: cart'e, lapt'e, munt'e, hârt'ie. În cuvintele unde apar mai multe consoane t doar ultima devine palatală: activitat'e, tipărest'e, atent'e.

Dentala d primeste modificari de genul: verd'e, grăd'ină, d'epart'e, d'esface.          

Dentala n devine muiat prin palatalizare ca în cuvintele: bin'e, n'epot, n'evastă, n'imn'ic.

Velara k devine t muiat ca în toponimul Chioar – t'ioar sau substantivul comun unchi – unt'i.

Velara g devine d muiat ca în cuvintele: gheaţă – d'eaţă, lighean – lid'ean, prenumele Gheorghe – d'eord'e sau diminutivat d'eord'ică.

Prepalatala g devine j ca în exemplele general – jeneral, sânge – sânje, fulger – fuljer, gingie – jinjie sau chiar jinjină, genunchi – jerunt'e(plural jerunţ).

Consonantismul cunoaste si câteva accidente fonetice:

• asimilare(modificarea unui sunet sub influenta altuia):d'ibol – bivol, supţîr – subţire.
• disimilare(disparitia unui sunet dintr-un cuvânt): fereastă – fereastră.
• proteza(aparitia unui sunet la începutul unui cuvânt):zd'ici – bici, hărmăsar – armăsar.
• afereza(disparitia unui sunet de la începutul unui cuvânt): feştanie – sfeştanie.
• metateza(schimbarea locului sunetelor într-un cuvânt): straiţă – traistă, hod'ină – odihnă, pătrupop – protopop.
• alte modificari: sonorizarea unor consoane surde(vârv – vârf, dujman – duşman), pastrarea lui r din latina(fărină – făină), disparitia accidentala a lui t (bajocorit – batjocorit) sau a lui g (mèrem – mergem), înlocuirea lui d cu g (mă tund – mă tung).

     În ceea ce priveste vocabularul, regionalismele graiului local au diferite etimologii.

Din limba latina provin: ai – usturoi, ciucuri – pantaloni, cotătòre – oglinda, cât'ingan – încet, curet'i – varza, groasă – însarcinata, mătrici – varice.

De origine slava sunt: cucuruz – porumb, dohan – tutun, galiţă – oratanii, horincă – tuica, îmblăt'i – treiera, jilău – rindea, leben'iţă – pepene verde, maşt'ihă – mama vitrega, mol, t'ină – noroi, obadă – borul palariei, zad'e – batic.

De origine maghiara avem: acaţ – salcâm, bagău – tutun, bend'eu – burta, bet'eag – bolnav, bolund – nebun, cărălabă – gulie, cetărnă – jgheab pentru streasina, ciont – os, cipcă – dantela, ciurdă – cireada, clop – palarie, copârşeu – sicriu, feşt'eală – vopsea, fid'eu – capac, finje – cana, firhòng – perdea, fotoghin – petrol, jeb – buzunar, laboş – cratita, marhă – vite, melegar – rasadnita, mint'enaş – imediat, pălincă– tuica, poprică – ardei, porodici – rosii, socăciţă – bucatareasa, strujac – saltea, şogor – cumnat, tolcèr – pâlnie, valău – jgheab pentru vite.

Exista si regionalisme fara etimologie cunoscuta: bod'i – uliu, bugăt – destul, colb – praf, flit – botul porcului, hâros – murdar, laşte, răstăuţă – taietei, lipid'eu – cearsaf, mădărit – alintat, n'ealcoş – fudul, picioici – cartofi, ratută – papara(jumari de oua), silvaiz – magiun, şpor – sobă, voioagă – caramida nearsa, zvârd'ină – cumpana de la fântâna.

     Formulele de salut printre oamenii din satele Mogosesti si Finteusu Mic au o particularitate interesanta care dispare treptat mai fiind folosita doar de catre batrâni: cel care da binete spune: ''Lăudăm pă Isus!'' sau ''Laud'e-să Isus!'', iar raspunsul este ''În vèci să hie lăudat!'' sau ''Laud'e-să-n vèci!''. Când este salutata o persoana care lucreaza se spune(acest lucru fiind valabil în toate satele comunei): „'Mn'ezo ţ-ajut'e!“(Dumnezeu sa-ti ajute), formula de raspuns fiind ''Noroc!'' sau „'Mn'ezo t'e-ascult'e!''. Salutul mai modern obisnuit între prieteni ''Servus!'' a ramas mostenire din ungurescul: Szervusz! = Salutare!.

    Obiceiurile legate de viata omului din perspectiva teoriei riturilor de trecere sunt si în comuna Satulung aproximativ aceleasi ca-n toata tara.

     Nasterile, în societatea traditionala, erau dorite în familiile nou întemeiate din mai multe motive: pentru perpetuarea neamului, pentru ajutor în gospodarie sau ca dovada de sanatate. Dar desi în trecut faptul de a avea multi copii era o mândrie, în timp, acest lucru a ajuns să fie considerat rusinos, familiile tinere nedorind sa aiba mai mult de 1-2 copii. Printre interdictiile de natura superstitioasa din timpul sarcinii, specifice acestor locuri sunt: femeia însarcinata sa nu se mire la o persoana urâta ca sa nu nasca un monstru, sa nu tina în brate animale cu par ca sa nu aiba copilul semne pe corp, sa nu manânce fructe îngemanate ca sa nu nasca gemeni. Printre superstitiile legate de aflarea sexului copilului(evident, înainte de existenta ecografului), cele mai cunoscute aici presupun ca: femeia însarcinata sa iasa afara calare pe fuşteii de la razboiul de tesut(dupa ce se termina tesutul) si prima vietate(om sau animal) pe care o va vedea va arata sexul copilului, sau cineva sa-i presare în cap putina sare femeii însarcinate(fara ca ea sa stie) si daca se va scarpina cu mâna dreapta va naste fata, iar daca va folosi mâna stânga va naste baiat. Si pentru perioada de dupa nastere exista o serie de superstitii: lehuza nu are voie sa iasa din curte timp de sase saptamâni si primul drum după aceea sa-l faca la biserica împreuna cu copilul pentru ca preotul sa îl închine la icoane; apa de la spalatul copilului sa se arunce într-un loc ferit, de preferat la tulpina unui pom, si numai dupa apusul soarelui; copilul sa nu fie pupat pe spate pentru ca va deveni neascultator; sa i se lege copilului la incheietura mâinii o ata rosie ca sa nu fie deocheat, iar daca acest lucru se întâmpla(simptomele fiind plânsul si agitatia fara motiv a copilului) sa fie descântat cu carbuni stinsi în agheasma din care se da copilului sa bea si în care se înmoaie degetele facându-se apoi semnul crucii pe fruntea si pieptul copilului; pentru vindecarea epilepsiei(''baiul cel rău'') se obisnuia schimbarea numelui copilului în timp ce era dat prin fereastra unei femei care nascuse mai multi copii sanatosi.

     Botezul, fara sa aiba o data fixa, se face dupa cele sase saptamâni de lehuzie ale mamei. Nasele de la cununia parintilor(dar nu obligatoriu) sunt cele care duc copilul la biserica unde se desfasoara ritualul obisnuit cu diferenta ca în aceasta zona nu se practica de catre preot actul cufundarii copilului în apa, ci doar udarea superficiala pe crestetul capului si ungerea cu mir(formând semnul crucii) pe frunte si pe piept. Dupa aceea, nasa înfasoara copilul în ''cruşmă'', o bucata de pânza alba, cumparata special pentru acest scop. Mai nou, se întâmpla sa nu se duca nou-nascutul la biserica, ci sa vina preotul acasa pentru ritualul botezului, ramândând astfel si la masa pentru pertrecerea care urmeaz, când copilul primeste cadouri(de obicei în bani) care i se pun printre hainele cu care este îmbracat.

     Obiceiurile de nunta au pastrat în mare parte traditia cu unele diferente care s-au produs în timp si care probabil vor fi urmate de altele pe masura evolutiei societatii. O prima diferenta este aceea ca petrecerile de nunta se desfasoara acum în cerc restrâns(prieteni si rudenii) la restaurante, iar în trecut nunta era prilej de sarbatoare pentru tot satul(caci toti erau invitati) si se desfasura acasa la unul dintre miri într-un ''cort'' improvizat, mare si împodobit sau în caminul cultural. O alta diferenta consta în faptul ca, altadata, daca mirii ''fugeau'' înainte de cununie(adica locuiau împreuna), mireasa nu avea voie sa intre cu ''balţul''(voalul) pe cap în biserica, având în vedere ca acesta simbolizeaza puritatea, dar în prezent nu se mai pune aceasta problema desi multe mirese nu mai sunt virgine. Oricum, cununia civila având loc cu 1-2 saptamâni înainte de nunta, în momentul cununiei religioase, cei doi erau legal casatoriti. Dintre secventele premergatoare nuntii, cele care se mai practica sunt: ''mărsul pă ved'ere'' adica vizitarea reciproca a familiilor celor doi tineri; chematul la nunta care se face de catre cei doi miri sau de catre parintii lor, invitatia verbala fiind însotita acum si de invitatie tiparita; vestirea în biserica, adica anuntarea de catre preot a cununiei în trei duminici înainte ca evenimentul sa aibă loc. Alte secvente premergatoare legate de nunta, care au disparut din obiceiurile locului, sunt petitul, logodna, dusul zestrei. Nunta ca atare se desfasoara dupa un tipic comun. În ziua nuntii(de obicei sâmbata) ''chematorii''(baieti si fete din sat) împreuna cu muzicantii merg după ''nanasi'' aducându-i acasa la mireasa unde nanasa ajuta la îmbracatul miresei în timp ce se asteapta sosirea mirelui. Dupa aceea starostele rosteste oraţia cerutului miresei si alaiul pleaca la biserica, mirele fiind condus de doua fete si mireasa de doi baieti. În biserica, în timpul ceremoniei religioase mirii sunt încadrati de nasi(mai nou câte doua perechi pentru fiecare) toti având în mâini lumânari înalte legate între ele cu o panglica care, la sfârsit, este înfasurata de catre nasa în jurul taliei miresei. În timpul petrecerii care dura cândva toata noaptea de sâmbata spre duminica, mirii si nasii stau la o masa separata de ceilalti nuntasi. Când nuntile se faceau acasa sau la caminul cultural mâncarea era preparata de o ''socacita'' din sat care de obicei era chemata pentru asemenea evenimente, iar de servirea nuntasilor se ocupau câteva femei, vecine cu mirele sau mireasa. La un moment dat în timpul mesei, are loc ''răspunsul''(darul miresei), actiune condusa de staroste care primeste darul(de obicei bani), îl evalueaza si îl înmâneaza miresei strigând tare, astfel încât sa auda toata lumea în ce consta acesta. Se începe cu strigarea ''raspunsului'' din partea nasilor, apoi a parintilor si a rudelor apropiate, dupa care, cei trei: staroste, mire si mireasa pornesc printre rândurile de mese pe la fiecare nuntas pentru a primi darul. Mirele poarta în mâna o sticla(oiagă) cu horinca din care ofera fiecaruia în chip de multumire. O secventa de la sfârsitul nuntii, care nu se mai practica acum, este ''dezbrăcatul miresei'', adica scoaterea voalului si al coronitei de pe capul miresei si înlocuirea cu batic, fapt ce semnifica trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta.

     Cum în viata oamenilor nu exista doar bucurii si sarbatori, si pentru evenimentul trist al mortii s-au împamântenit o serie de obiceiuri. Ceremonialul funebru practicat în Satulung respecta tipologia comuna întregii tari. În ritualul înmormântarii românesti, etnologii au stabilit trei stadii: preliminarii, liminarii si post-liminarii. Riturile preliminarii, legate de agonie si testament au disparut din datinile locale. Riturile liminarii încep cu anuntarea comunitatii prin trasul clopotelor de trei ori pe zi. Urmeaza pregatirea mortului pentru asezarea în sicriu: spalatul, îmbracatul si asezatul acestuia pe o scândura, acoperit cu o pânza. Dupa ce se aduce sicriul, se muta acolo punându-i-se în mâinile încrucisate pe piept un coc si un ban(azi bancnota din ce în ce mai valoroasa). În semn de doliu se acopera oglinzile din casa, barbatii umbla cu capul descoperit si nu se barbieresc, iar femeile îsi despletesc parul si poarta zad'e neagra. Priveghiul, adica pazitul mortului în noptile ce preced înmormântarea, este o secventa care a disparut în aceasta zona. În seara premergatoare înmormântarii se face ''părăstasul'' la care vine preotul însotit de făt si diac, rudele si vecinii; dupa o scurta slujba religioasa se dau celor prezenti tuica si ''pancove''(gogosi) sau cozonac. Înmormântarea propriu-zisa, numita aici ''petrecan'e'', se face de obicei în a treia zi de la deces. Ceremonialul începe odata cu sosirea preotului(acum se obisnuieste sa fie chemati mai multi preoti, din satele vecine) si a celorlalti slujbasi bisericesti si se desfasoara întâi în casa, unde se face sfestanie, cu membrii familiei. Apoi sicriul este scos afara si asezat în curte sau în sura pentru prohod. Un obicei superstitios la scoaterea mortului din casa este spargerea unei cani pentru alungarea fricii din familie. În timpul prohodului, preotii stau la capul mortului iar familia adunata de-o parte si de alta a sicriului. Femeile care ajuta împart ''coci'' copiilor prezenti si prind stergare la umarul groparilor si al celor care urmeaza sa duca la cimitir sicriul, sfesnicele, praporele. Copiilor(care de obicei duc coroanele) li se prind la umeri batiste. Cel mai trist moment, pe la sfârsitul ceremonialului, este citirea iertaciunilor de catre preot, dupa o lista data de familie, prin care mortul îsi cere iertare pentru greselile savârsite în timpul vietii membrilor familiei, rudelor, vecinilor si altor cunoscuti. Convoiul funerar pleaca apoi la cimitir facând opriri din loc în loc pentru ramas bun, iar odata ajuns, sicriul este fixat deasupra gropii sapata în aceeasi zi si dupa alte câteva rugaciuni pentru odihna mortului este coborât în groapa cu ajutorul funiilor. De precizat este faptul ca sinucigasii nu au dreptul la înmormântare cu preot si îngroparea lor trebuie făcuta la o margine de cimitir; dar în putinele cazuri petrecute aici, la insistentele familiei totul s-a desfasurat dupa ritualul obisnuit. ''Pomana'' care are loc dupa înmormântare, face parte din riturile postliminarii si consta într-o masa, oferita de familia îndoliata, al carei meniu este compus din: guias(ciorba cu cartofi si carne), purcei(sarmale), cozonac si horinca(tuica). Acest meniu s-a îmbogatit si cu aperitiv de când pomenile au început sa se tina la restaurant si nu acasa. La plecare, toti primesc colac si şt'ergură(prosop). Se mai fac pomeni la trei zile si la sase saptamâni dupa înmormântare. Dupa sase saptamâni, sase luni, si un an, la biserica ''se ridica paos dupa mort'', ocazie cu care, dupa slujba religioasa la sfârsitul careia se face pomenirea mortilor, la iesirea din biserica se împart coci si horinca.

     Sarbatorile religioase care se tin de-a lungul unui an sunt cele obisnuite în credintele crestine. Dintre obiceiurile legate de aceste sarbatori, în ordine cronologica, ar fi de mentionat:

• ''umblatul cu crucea'' înainte de Boboteaza cand preotul însotit de diac, făt, prim-corator merg prin sat din casa-n casa unde se face stropitul cu agheasma a tuturor încaperilor si sarutatul crucii de catre cei ai casei. Sosirea preotului este anuntata de catre un copil care merge în fata cu clopotelul. La intrarea în curte, grupul cânta ''În Iordan botezându-Te Tu, Doamne...''. Aceasta vizita de sfintire si binecuvântare se rasplateste cu bani care se pun pe masa.
• la sarbatoarea Sf. Gheorghe(Sânjorz) din 23 aprilie se obisnuieste ca tinerii sa se ude reciproc cu apa dar fara sa cunoasca semnificatia acestui gest. Exista mentionata o practica neobisnuita de Sânjorz, claca de la Finteusu Mic(obicei care nu mai exista): sateanul care avea pamânt de arat si semnat dar nu avea plug si vite, chema în claca alti oameni din sat; acestia acceptau dar numai dupa iesirea de la biserica. Lucratul în acea zi nu era considerat pacat ci un fel de dar în munca oferit unui om mai sarac.
• de Florii(cu o saptamâna înainte de Pasti) se duc la biserica ''mâţucă'', ramuri de salcie îmbobocite, care fiind sfintite se pastreaza apoi în casa pentru protejarea gospodariei în caz de ''vreme grè''(furtuna).
• în noaptea de dinaintea zilei de Pasti are loc Învierea când se înconjoara biserica cu lumânari aprinse si se cânta ''Cristos a înviat din morti...''. În ziua de Pasti, în unele sate din comuna, se mai obisnuieste sa se duca ''cosarca'' la biserica în care se pun mâncaruri traditionale(miel umplut, pasca, oua vopsite) pentru a fi sfintite. A doua zi de Pasti, baietii merg '' a stropi''(cu parfum) la fete fiind serviti cu prajituri si oua rosii.
• de Rusalii(dupa sase saptamâni de la Pasti) se pun la porti ramuri de tei si se duc la biserica ''canceuri'' cu apa care sunt asezate în curtea bisericii unul lângă altul, preotul citind deasupra lor rugaciunea de sfintire a apei, ceea ce se crede ca îi confera puteri tamaduitoare si de ocrotire. Altadata la aceasta sarbatoare se practica ''iesitul în ţarină'', adica preotul si enoriasii mergeau dupa slujba religioasa pe câmp(în fiecare an în alt loc) pentru sfintirea si binecuvântarea holdelor.
• înainte cu doua saptamâni de Sf. Marie Mare(15 august) se tine Paraclisul(seara) o slujba religioasa de cinstire a Fecioarei Maria.
• Luminatia(sarbatoarea mortilor) avea loc pe 1 noiembrie dar mai nou, la cererea enoriasilor, are loc în prima duminica a lunii noiembrie. La cimitir preotul tine o slujba pentru odihna mortilor si oamenii pun lumânari pe morminte, împartindu-se copiilor dulciuri, iar adultilor tuica si cozonac. În trecut, lumânarile se aprindeau seara, ceea ce oferea de departe o priveliste feerico-fantastica dat fiind faptul ca cimitirele sunt asezate în general pe dealuri.
• pe 30 noimebrie, de Sf. Andrei(sarbatoare mai mult laica decât religioasa), fetele de maritat obisnuiau o practica pentru aflarea ursitului: în ziua respectiva posteau si seara mâncau ''lângalău''(o turtă) sarat culcându-se fara sa bea apa, iar noaptea în vis fiindu-le sete le aparea ursitul care le oferea apa de baut.
• în seara de Craciun ''se umbla a corinda''. Copiii mai mici umbla cu ''straita'' întrebând la intrarea în casa: ''slobodu-i a corinda?''; daca li se da acceptul raspunzându-li-se: ''slobod!'' cânta în cor o colinda, dupa care sunt raplatiti cu ''coci'', covrigi, dulciuri pe care si le pun în traistutele agatate dupa gât. Grupuri de baieti mai mici, costumati, ''umbla cu Steaua''(ceea ce simbolizeaza calatoria magilor la nasterea lui Iisus) ocazie cu care primesc bani; la intrare cer acordul: ''slobozâţ Steaua?''; daca li se răspunde afirmativ, cânta ''Steaua sus rasare...'' dupa care primesc banii într-o cutiuta cu fanta ca o pusculita, pe care la sfârsit o deschid împartindu-si continutul. Baietii mari merg în grupuri pe la fete(ceea ce dureaza toata noaptea) întrebând la fereastra: ''veseli-ti-i, gazda?''; daca parintii fetelor îsi dau acordul, raspunzând ''veseli!'', ei cânta o colinda dupa care intra în casa, sunt poftiti la masa si serviti cu prajituri, vin sau chiar mâncare; la plecare, unul dintre ei rosteste ''mulţămn'irea''.
• în seara de Anul Nou, ultima din an, se umbla cu plugusorul, sorcova sau capra, oamenii sperând ca primul colindator care o să le intre în casa sa fie baiat pentru ''a le merge bine tot anul.''

   Înainte de marile sarbatori religioase se tin posturi de câte sase saptamâni ce constau într-o serie de interdictii, în special de natura alimentara. Regimul alimentar impus de post provine din regulile biblice ale vechiului testament fiind la origine sfaturi pentru mentinerea sanatatii, traduse mai apoi ca respect pentru divinitate. Dupa lungile perioade de post, sarbatorile întâmpinate cu mare bucurie sunt prilejuri de îndestulare cu multa mâncare preparata pe baza de carne. De Pasti se sacrifica miei care se consuma în cele trei zile cât dureaza sarbatoarea, iar de Craciun se taie porci a caror carne în diverse preparate se conserva în fum.

     Sarbatorile erau si ocazii cu care se organizau ''danţuri'', cu ''ţâgan'i''(muzicanti) platiti de participanti; atunci dansurile erau în exclusivitate folclorice(''contrăn'escu'' fiind preferatul), iar instrumentele pe masura: ''ceatără''(vioara), acordeon, taragot, ''gordonă''(contrabas). Mai târziu danturile au devenit baluri desfasurate în caminele culturale cu muzica asigurata(prin intermediul unui organizator la care se platea si bilet de intrare) de catre diverse formatii în mare voga în perioada respectiva(anii '70 – '80) cu instrumente moderne: chitara, tobe, clape(orga electronica) si neapărat solist vocal; aceste formatii interpretau muzica pentru dans modern, de exemplu şeic(etimologia fiind englezescul shake – a se scutura), dar si muzica pentru vals si chiar dansuri populare, înca. Balurile s-au restrâns apoi la serate organizate acasa la un baiat sau o fata unde nu se platea si muzica provenea de la aparate: magnetofoane ori casetofoane. În prezent, tinerii se distreaza ca la oras, în discoteci, dansând pe muzica mixata de DJ.

     Alte ocazii de distractie, în afara celor prilejuite de sarbatorile religioase erau în trecut(înainte de aparitia televizorului), sezatorile si clacile la care se si muncea. Sezatorile se organizau seara, pe timpul iernii, acasa la cineva, unde femeile faceau lucru de mâna(tors, cusut), iar barbatii ''desfacau malai'' sau doar ''le tineau de urât'' femeilor; gazda oferea pancove si horinca si toti cântau, glumeau, spuneau povesti, cele mai apreciate fiind cele ''de sparièt'', cu strâgoi. Clacile se faceau ziua, pe timpul verii, si constau în anumite munci de întrajutorare; desi munca era mai grea, la sfârsit, când era rasplatita cu o masa, nu lipsea distractia si voia-buna.

 

                   Capitolul IX. Oameni de seamă ai comunei

 

 

     Numele pe care-l poarta Caminul cultural din Satulung ''Ioan Buciuman Spiridon'' apartine unui om care nu mai exista fizic dar care va ramâne în memoria satului prin acest act de imortalizare a numelui pe frontispiciul institutiei culturale. De ce a meritat acest nume sa fie scris acolo, putem afla din articolul jurnalistului Augustin Cozmuta aparut într-un numar al ziarului Pentru Socialism din 1987. ''L-am gasit acasa, pe Rachitisa, parte a satului unde cîndva era vatra veche. Si cînd gasesti pe cineva la casa lui trebaluind e semn sigur ca asa face mereu.[...] Dupa motivele sculptate pe poarta de lemn de la intrare - unelte agricole, snopi de grâu, stiulete de porumb, dar si funia vietii – îti dai imediat seama de specificul zonei, iar dupa îndemnurile gravate – 'Munceste cinstit', 'Fii om de omenie' – percepi caracterul si firea omului. [...] Nu te mai suprinde lucrul migalos de pe poarta, nici faptul ca în micul atelier îl vezi înconjurat de sute de scule(dălţi, bărdiţe, ciocane, cutite, fierăstraie). Pentru el munca a devenit o ocupatie permanenta, fie ca excuta obiecte de artizanat(rame de tablouri si oglinzi, veioze), fie ca picteaza sau sculpteaza(are zestre vreo 80 de tablouri si 40 de sculpturi), fie ca pur si simplu creste iepuri de casa. Omul din fata mea are 63 de ani din care un sfert de veac l-a daruit pe tarîmul culturii si educatiei oamenilor din sat întrucît – cum îi place sa spuna – 'Dragostea mea aceasta a fost: satul în care m-am nascut'. Iar biografia lui se confunda cu o perioada însemnata din evolutia continua a localitătii. Dintr-o mapa scoate desene si acuarele executate în anii de scoala, când abia descoperea secretul culorilor. Sînt imagini veridice, azi cu valoare de document din anii 1933 – 1940 , pe care le pastreaza ca-ntr-un album de familie, dar ele în fapt sînt marturii cu semnificatie de arhiva pentru viata satului. Continuata în viitoarele lucrari executate în ulei, cronica vie a localitatii capata proportii, incluzând secvente expresive despre locuri si oameni, evenimente si peisaje, munci agricole si scene de familie, toate concepute cu un talent remarcabil, fapt ce i-a adus recunoastere si apreciere inclusiv prin diplome si titluri de laureat în Festivalul national ''Cîntarea României''. Odata cu vestea i-au mers si lucrarile, astfel încît azi, multe din ele se afla prin locuinte din sat sau din Baia Mare, dar si în spatiul scolii, ca donatie spre a stimula spiritul de creatie al elevilor, cu convingerea ca orice cronica a satului se cuvine a fi scrisa pe mai departe. A organizat multe expozitii la Baia Mare, Viseu de Sus, Sighetu Marmatiei, Oradea si Cluj-Napoca, dar mai emotionante i s-au parut cele deschise în satul sau, pentru consatenii lui, care cel mai bine îi pot aprecia munca de-o viata. Autorul ramâne în umbra, dar fapta sa ramâne în istorie. 'Modestia face omenia' – îi place sa rosteasca – 'nu eu sa ma laud, munca sa ma recomande'. Si are prin ce sa fie pretuit cum el însusi pretuieste obiectele vechi de etnografie si arta populara ramase mostenire de la înaintasi(un razboi de tesut, un opaiţ de lut ars, un brici de ras etc). Într-o vitrina sînt expuse piese de ceramica si monezi din care una data la iveala de sub talpa casei batrânesti. Despre fiecare stie sa-ti spuna câte ceva, o scurta istorie uneori învaluita în legenda, caci memoria lui se aseamana cu o mica enciclopedie a satului, la care poti apela cu încredere, cucerindu-te prin darul evocator al unor timpuri trecute. Asa ne-a relatat un episod al întâlnirii sale cu poetul Nichita Stanescu la Sighetu Marmatiei:'Nu uit cât e lumea! A intrat în expozitie si eu mi-am ridicat palaria în fata lui, recunoscând în el un mare poet al neamului. Pune-o la loc, mi-a zis. Vad ce lucrezi, ce faci, si mi-e destul ca sa-mi dau seama cine esti.' Într-adevar, sa-l vezi pe om trebaluind la casa lui si vorbele par sa devina de prisos.''

Lucrarile acestui artist, care a îndeplinit si functia de director al Caminului cultural, se încadreaza în arta naiva numita si arta instinctuala. Aceasta arta apartine unor individualitati care si-au constituit propria viziune si propriile mijloace de exprimare plastica si are reprezentanti în lumea întreaga.

     Poetul Ioan Dragos s-a nascut la 13 septembrie 1955 în Lucacesti si este licentiat al Facultatii de Drept economic-administrativ de la Sibiu. A lucrat ca jurist în administratia publica la Satulung. A înfiintat si a condus cenaclul literar ''Petre Dulfu'' din Satulung. Este membru al cenaclurilor ''Nord'' si al Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare. Coordoneaza publicatiile Curierul Prefecturii si Curierul Consiliului Judetean. A debutat în 1977 în Luceafarul cu poezia Poveste. A obtinut o serie de premii:

Premiul revistei Convorbiri literare la Festivalul de poezie de la Sighetu

             Marmatiei(1982)

Premiul revistei Luceafarul la Festivalul de la Costesti, Hunedoara(1983)

Premiul revistei Tomis la Festivalul de poezie de la Braila(1984)

Premiul revistei Luceafarul la Festivalul ''Lucian Blaga'' de la Sebes(1985)                              

Premiul revistei Contemporanul din Alexandria(1985)

Premiul revistei Caiete botosanene la Festivalul ''Porni Luceafarul'', Botosani(1992) Premiul Ministerului Culturii la Festivalul ''Lucian Blaga'', Sebes(1993)

Marele premiu la Festivalul de poezie ''Tudor Arghezi'' de la Târgu Jiu(1993)

Premiul revistei Steaua la Festivalul ''Lucian Blaga'', Sebes(1997)

Premiu pentru manuscrisul volumului Cavalerul Triunghiului la Festivalul National

           de Literatura ''Tudor Arghezi''(1997)

Premiul al III-lea si Premiul revistei Tomis la Concursul National de Creatie Literara

             ''Panait Cerna'',1998

Volumele care i-au aparut sunt:

Cavalerul triunghiului, în 1997 la Editura Fundatiei ''Constantin Brâncusi'', Târgu Jiu

Acestea sunt amanuntele(sub pseudonimul Ioan Chira), în 1998 la Editura Aius, Craiova

Ulise în bucatarie, la Editura Echim din Sighetul Marmatiei în 2006

     Fiu al satului, prozatorul si dramaturgul Ioan Grosan, nascut la 3 octombrie 1954, este absolvent al Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii Babes – Bolyai din Cluj-Napoca. Face parte din gruparea revistei ''Echinox'' unde a debutat în 1974, a fost membru al Cenaclului de proza Junimea, este membru fondator al grupului literar ''Ars amatoria'', director artistic al studioului de creatie cinematografica al Ministerului Culturii, redactor la: Academia Catavencu, Cuvântul, Contrapunct, publicist-comentator la cotidianul ''Ziua'', colaboreaza la: Amfiteatru, Steaua, România literara, Echinox, Urzica, Stiinta si tehnica, Viata Româneasca, Luceafarul, Contemporanul-ideea europeana, este membru al Uniunii Scriitorilor din România.         Premiile obtinute sunt:

Marele Premiu al ''Primaverii studentesti'' pentru piesa Scoala ludică.

Premiul pentru teatru al Asociatiei umoristilor români(1978) pentru acelasi volum. Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Caravana cinematografica(1985).

Premiul pentru proza al revistei Astra pentru volumul Trenul de noapte(1989). Premiul pentru Proza al Uniunii Scriitorilor pentru volumul O suta de ani de zile la Portile Orientului(1992).

Volumele aparute:

Caravana cinematografica: povestiri – Bucuresti: Editura Cartea Româneasca, 1985.

Trenul de noapte: povestiri – Bucuresti: Editura Cartea Româneasca, 1989.

Planeta mediocrilor – Bucuresti: Editura Cassandra, 1991.

Scoala ludica: eseu scenic – Bucuresti: Editura Ghepardul, 1991.

O suta de ani de zile la Portile Orientului: roman istoric – Bucuresti: Editura Fundatiei Culturale Române, 1992.

Nuţi, spaima Constitutii: Jurnal de bordel – Bucuresti: Editura Seara, 1995.

Nuţi, spaima Constitutii: Jurnal de Cotroceni – Craiova: Editura Scrisul Românesc, 1998.

Povestiri alese – Bucuresti: Editura Alfa, 1999.

Volumul de povestiri Caravana cinematografica a fost tradus în Rusia, iar Trenul de noapte în Franta, Germania si Polonia.

     O alta figura reprezentativa a comunei, poetul Ioan Voicu, nascut la 15 octombrie 1949 în Finteusu Mic, a fost si director al Caminului cultural din Satulung. A debutat în revista Astra(Brasov) cu poezia Baladă pentru domnitor, în anul 1990. A frecventat cenaclurile literare ''Astra'', ''Nord'' din Baia Mare si ''Petre Dulfu'' din Satulung. A colaborat la: Astra, Graiul Maramuresului, Clipa, Nord Magazin, Archeus Helvetica. În anul 1988 a obtinut Premiul revistei Astra pentru poezie, la Festivalul ''Lucian Blaga''(Sebes). Poeziile lui, balade, sunt piese cantabile. Balada fulgerata de vânt pusă pe muzica de folkistul Valentin Moldovan a fost preluata în anii '90 de solista Narcisa Suciu, iar în 1997 piesa a ajuns la interpreta americana de folk Joan Baez, odata cu prima sa vizita în România. În anul 1998 i-a fost publicat primul volum de poezii Lacrima din palma, la Editura Helvetica, Baia Mare. Recent(mai exact 25 iunie 2009) i-a fost lansat si al doilea volum Peste mine şarpele-nfloreste, editat la Risoprint, Cluj-Napoca; lansarea a avut loc în sala de cenaclu a Bibliotecii Judetene ''Petre Dulfu''. Poetul are în pregatire un alt volum de balade care se va numi ''Singuratatea culegatorului de iarba''.

     Un alt om de seama al comunei este si Ion Săcăleanu, cel care a dus corul din Hideaga pe culmile gloriei. Nascut la 15 aprilie 1939 în localitatea Cojocna, judetul Cluj, a ajuns sa fie baimarean din anul 1963 când a fost angajat ca solist vocal de muzica culta(bas-bariton) la Ansamblul de cântece si dansuri Baia Mare, iar din 1968 a devenit hidegan, acceptând sa dirijeze formatia corala din acest sat în urma decesului fostului dirijor. Desi nu a fost primit ''cu bratele deschise'' deoarece era foarte tânar, membrii corului au ajuns sa-l aprecieze atât de mult încât i-au daruit o bucata de grădina si i-au construit o casa(alaturi de care mai târziu domnia sa si-a ridicat alta mai impozanta). Datorita acestui lucru a ramas maramuresean si în special hidegan refuzând atragatoarea propunere de a activa la Opera din Timisoara. Sub bagheta lui, corul din Hideaga a prezentat în perioada 1968-1983 un numar de 126 de concerte având un repertoriu permanent înnoit. Pe lânga trofeele adunate în palmares(mentionate la capitolul Cultura si educatie), hideganii se mândresc si cu onoarea de a fi concertat pe scena Atheneului Român din Bucuresti unde au impresionat audienta cu piesele ''Nunta ţărănească'' de Tudor Jarda si ''Serenada'' de Brahms. În bogata activitate se numara si frumoasa initiativa din anul 1975 de a sarbatori 500 de ani de la atestarea documentara a localitatii printr-un concert alaturi de oaspeti: corul din Putna. Costumele de scena, despre care domnul Sacaleanu spune ca au fost realizate dupa un model vechi luat de la muzeu si la care femeile din Hideaga au lucrat o iarna întreaga coborând de prin poduri razboaiele de tesut, au fost apreciate ca autentice si elegante la prima prezentare de la Lugoj în 1970. Timp de 3-4 ani domnul Sacaleanu a condus si formatia corala din Satulung dupa retragerea profesorului Aurel Matei.

 

                               Initial, întocmirea acestei monografii

         care reprezinta o mica parte din trecutul si prezentul comunei Satulung,

                   parea o misiune imposibila si a fost amânata an dupa an,

           pâna când, în urma unui impuls neasteptat au început documentarile.

             Lucruri inedite si surprinzatoare aflate din materiale documentare

           împletite cu lucruri stiute de la parinti, bunici si alti batrâni ai satului

                 au facut ca aceasta lucrare sa devina o misiune îndeplinita.

                               Dar cum întotdeauna e loc de mai bine,

                                     capitolele ramân deschise

             pentru completari sau chiar modificari mai bine documentate.

 

 

 RODICA   IONESCU

Satulung, 2009

 

                                                     Bibliografie

 

 

Patrimoniul Bibliotecii comunale Satulung:

 

• Graiul, etnografia si folclorul zonei Chioar/Gheorghe Pop, Ion Chis Ster – Baia Mare, 1983
• Zona etnografica Chioar/Sabin si Maria Sainelic – Bucuresti: Editura Sport-Turism, 1986
• Nobilimea Chioarului/Valer Hossu – Baia Mare: Biblioteca Judeteana ''Petre Dulfu'', 2003
• Judetul Maramures/Grigore Posea, Codreanu Moldovan, Aurora Posea – Bucuresti: Editura Academiei R.S.R., 1980
• Teroarea horthysto-fascista în nord-vestul României, septembrie 1940-octombrie 1944 – Bucuresti: Editura Politica, 1985
• Colectivizarea în Maramures. Contributii documentare(1949-1962)/Andrea Dobes, Gheorghe Mihai Bârlea, Robert Fürtös – Bucuresti: Fundatia Academia Civica, 2004
• Autori maramureseni/Laura Temian, Otilia Marinescu, Ana-Maria Brezovski – Baia Mare: Editura Umbria, 2000

 

   Fondul Documentar al Bibliotecii Judetene ''Petre Dulfu'':

 

• Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune româna din Ungaria compus din încredintarea Asociatiunii pentru literatura româna si cultura poporului român/Silvestru Moldovan, Nicolau Togan – Sibiu: Editura ''Asociatiunii'', 1909
• Sematismul veneratului Cler al Diecezei greco-catolice române – Gherla, 1914
• Sematismul veneratului Cler al Eparhiei române unite – Gherla, 1930
• Documente privitoare la Istoria Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti, vol. VII si VIII/Andrei Veress, 1934
• Anuarul Institutului de istorie din Cluj, XII, 1969
• Ziarul ''Chioarul'' – Somcuta Mare: Editura Mercur, 23 februarie 1930
• Reviste ''Transilvania'': IV – 1871, XI – 1878, XXIX – 1898, XLIV – 1913, LVI – 1925

 

   Sectia Periodice a Bibliotecii Judetene ''Petre Dulfu'':

 

• Colectia ziarului ''Pentru Socialism''