Maramureşul, cu cultura sa specifică şi-a „sculptat” în lemn propria istorie, fiind un adevărat muzeu în aer liber, iar viaţa de zi cu zi de aici permite o întoarcere în timp la vechile tradiţii.

Obiceiurile şi tradiţiile chiorene din zona unde trăim şi ne desfăşurăm activitatea, satul Lucăceşti din comuna Mireşu Mare, un loc binecuvântat din Ţara Chioarului, o zonă etno-folclorică întinsă, cu particularităţi distincte, dezvăluie faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor ei. Să-i învăţăm pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul românesc şi pe români!

Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc! Acest act educativ ar avea implicaţii majore pe termen lung, cultivând nu doar gustul estetic, ci şi acel sentiment al legăturii cu pământul natal.

         În calitate de educatori suntem obligaţi să facem din creaţia noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi oriunde în lume. Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări şi terminând cu cântecele, dansurile şi strigăturile nelipsite de la aceste obiceiuri, izvorul lor este nesecat pentru cel care vrea să le cunoască, să le adune şi să le dăruiască din nou.

      Pornind de la ideea că numai un contact direct cu izvoarele spiritualităţii şi sensibilităţii româneşti pot ajuta copiii să pătrundă în înţelesul unor simboluri din practicile religioase şi magice ale românilor, am realizat un parteneriat educativ „De la oraş la sat” cu o clasă de la Şcoala „Nicolae Bălcescu” din Satu Mare, parteneriat care a implicat mai multe vizite ale copiilor din şcoala noastră în oraşul Satu Mare, dar şi vizite ale elevilor de acolo la şcoala noastră.

         Atunci când aceştia au vizitat satul nostru, un sat de oameni harnici, care păstrează cu sfinţenie obiceiurile populare româneşti, am vizitat o gospodărie din Lucăceşti, a lui lelea Reghina şi badea Văsălică Lăuran, o familie preocupată de păstrarea atmosferei satului de odinioară. Chiar şi elevii noştri au fost plăcut impresionaţi când au văzut-o pe lelea Reghina ţesând la războiul de ţesut prosoape artizanale, „şterguri”, aşa cum se numeau ele odinioară, care înfrumuseţau odăile caselor de sărbători: Paşti, Crăciun sau alte evenimente specifice unei familii: boteze, nunţi, înmormântări.

       Împreună cu elevii noştri am prezentat elevilor oaspeţi obiceiul „clăcii” din satul nostru. „Claca” este un obicei organizat în toate anotimpurile, prin care vecinii şi rudeniile se ajută reciproc, fie că e vorba de pornirea construcţiei unei case, (turnarea fundaţiei), fie „îmblătirea florilor de soare” (bătutul florilor pentru obţinerea seminţelor pentru ulei), în acest caz fiind o clacă de desfăcat mălai. Porumbul a fost cules în zilele prielnice acestei activităţi cu tot cu pănuşei, depozitat în şură şi este „desfăcat” (depănuşat) atunci când afară plouă sau vremea se răceşte. Oamenii se anunţă şi se adună când îşi isprăvesc treburile casnice în şura gospodarului unde are loc „claca”.

     În „clacă” venea multă lume, iar veselia umplea şura gazdei. Se cânta, se spuneau glume, ghicitori, proverbe şi zicători populare. Uneori erau satirizate defectele sau trăsăturile negative de caracter ale unor oameni din sat. Dacă desfăcatul porumbului nu se termina până la venirea Postului Crăciunului, aceste „clăci” erau un prilej de a repeta colinde care ajung la sufletul ascultătorilor. La sfârşitul lucrului toţi cei care au muncit sunt serviţi de către gazdă cu „pancove” pudrate cu zahăr praf.

       După vizionarea acestui moment la care au participat şi vecinii badelui Văsălica şi lelii Reghina care ne-au confirmat că-şi amintesc cu plăcere aceste activităţi, toţi copiii au fost serviţi cu mâncare tradiţională: supă de găină crescută şi hrănită de dumnealor în ogradă, în mod natural, cartofi cu carne, sarmale şi cozonac.

         Pentru că suntem preocupaţi ca elevii să cunoască crâmpeie din viaţa de demult a oamenilor din satul nostru, am iniţiat un Proiect local numit „Casa bunicii” prin care dorim să decorăm o încăpere din şcoala noastră cu obiecte vechi, donate şcolii de locuitorii celor două sate: Lucăceşti şi Dăneştii Chioarului. Proiectul a prins fiinţă datorită opţionalului ales de mine, „Folclorul local”, în anul şcolar 2009-2010. Acest opţional încearcă să acopere un minus informaţional care ţine de specificul culturii şi civilizaţiei autohtone care conferă fiecărui ţinut marca sa identitară. Obiectivele urmărite sunt multiple:

• completarea şi aprofundarea, prin activităţi atractive, a cunoştinţelor despre literatura şi arta populară;
• stimularea iniţiativei creatoare, a pasiunii pentru cunoaşterea şi colecţionarea creaţiei populare;
• cultivarea dorinţei şi formarea de priceperi, deprinderi şi abilităţi tehnice pentru a colecţiona, cerceta şi valorifica această creaţie;
• educarea elevilor în spiritul dragostei şi preţuirii faţă de popor şi cultura sa;
• cunoaşterea celor mai valoroase creaţii folclorice din ţinutul natal;
• cunoaşterea obiceiurilor, a ocupaţiilor şi meşteşugurilor din lumea satului chiorean, a portului şi tehnicii populare;
• organizarea unor spectacole (poezie populară, dansuri populare, scenete dramatice) cu prilejul marilor sărbători.

       Scopul derulării acestui opţional constă în încercarea de a sădi în sufletul elevilor conştiinţa apartenenţei la un neam cu mari resurse spirituale. Cunoaşterea folclorului local îi va ajuta să-şi regăsească rădăcinile, identitatea comunitară (de neam) datorată apartenenţei la un grup cu trăsături specifice. Lumea satului tradiţional, cu ordinea, cu rostul ei, reprezintă termenul de comparaţie ce ilustrează nevoia intrinsecă a omului de a-şi desfăşura existenţa în jurul unor repere, de a evita să trăiască haotic şi la întâmplare propria viaţă.

Câteva dintre subiectele opţionalului pe care le-am desfăşurat:

• Istoricul cercetării folclorice în zonă (audiţii muzicale, vizionarea unor casete cu spectacole din zonă.
• Micii culegători de folclor local (lectura unor creaţii adunate de elevi: doine, cântece, strigături, colinde, frământări de limbă, proverbe).
• Obiceiuri ale marilor evenimente din viaţa omului trăitor pe valea Someşului.
• Obiceiuri calendaristice.
• Umorul de la ţară.
• Costumul popular din Ţara Chioarului.
• Vizite la creatori populari.
• Prezentarea unor programe artistice cu ocazia serbărilor de Crăciun, Paşti, sfârşitul anului şcolar.

         Astfel elevii din spaţiul rural vor putea şti de unde pornesc în viaţă, care este zestrea moştenită de la înaintaşii noştri şi cum trebuie ea continuată. Vor cunoaşte cât mai multe obiceiuri şi tradiţii şi să devină pasionaţi ai căutării şi descoperirii celor mai semnificative taine ale artei populare. Vor reuşi să analizeze problemele diverse ale vieţii spirituale (credinţe, concepţii, tradiţii), înţelegând unitatea prin diversitate. Este important să cunoască sărbătorile şi semnificaţiile lor, atât din punct de vedere religios, moral, spiritual, precum şi ritualul marilor sărbători de peste an: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Paştele, Rusaliile.

         Demersul nostru are drept scop valorificarea întregului patrimoniu cultural exprimat prin tradiţiile din viaţa comunităţilor rurale şi încurajarea tinerei generaţii de a cunoaşte şi proteja, de a-şi însuşi şi perpetua aceste tradiţii, marcă a propriei identităţi etno-culturale, tezaur inestimabil al patrimoniului nostru cultural.