Povestea celor trei vorbe

    Un om o slujit pă tri vorbe, tri ani. Demult, multă lume-n sărăcie, Dumnezău de noi să ştie.

    S-o dus un băiet, s-o-nsurat şi-o luat femeia şi n-o trăit numa' două săptămâni cu ea. O vinit ordinu' şi o plecat în război. Şi-n război şi-n lagăr mulţi ani.
    Cum s-o gătat războaiele, cum le-o dat drumu' la tăţi acasă, cu puşcă, cu armă, o vinit acasă pă jos. Atuncea n-o fost atâtea maşini şi avioane. Şi-o rămas înt-o sară de mas la un moş, înt-o comună.
- Lăsa-mi-i de mas, moşule?
- Lăsa. Măi, băiete, văd că eşti harnic şi eu am mare heredie. Nu vrei să rămâi la mine slugă? Şi ţ-oi spune o vorbă.


- Noa, cum am stat atâţia ani în război, mai pot sta.
    Pă când s-o gătat anu' o-ntrebat omu':
- Ce vorbă vrei să-mi spui?
- Vreau să-ţi spun că să nu leşi drumu' păntru cărare.
- Noa, bine moşule.
- Ascultă, ţ-oi mai spune o vorbă dacă mai stai un an.
    Pă când s-o gătat anu':
- Noa, mai spune-mi moşule, o vorbă!
- Mă, băiete, îi umbla mult pă lumea asta, da' de mas la o femeie sângură, fără bărbat, să nu dormi.
- Bine moşule.
- Da' măi, băiete mai slujeşte-mă un an, că ţi-oi mai spune o vorbă.
    S-o învoit şi o mai slujit un an pă o vorbă. S-o gătat anu:
- Noa, spune-mi moşule!
- Tu dacă ti-i mânie sara şi îi fi nervos, te calmează şi lasă mânia de sara până dimineaţa.
    S-o luat şi s-o dus. Venind s-o aproptiet de o familie. Era cărarea drept în jos şi era drum. Da' el s-o-ntâlnit cu un pretin. Da' n-o fo' pretin, era unu' din armată cum o putut sluji şi scăpa.
- Mă, zice, eu mă duc pă drum că îi mai drept.
- Api io mă duc pă cărare.
    Când o fo' la jumătatea drumului, o sărit tâlharii pă el, pă cărare.
- Mă, dă-ne banii!
    Cela di pă drum o luat puşca şi imediat o tras un glonţ, tăţi tâlharii l-o lăsat şi o fugit.
- Noa, vezi, ţi-am spus să vii pă drum. Io am slujit un an pă vorba asta, să nu dai drumu' pă cărare. Şi plecară. Ajung sara înt-un sat. Şi nu-i lăsa nimeni de mas. La marginea satului, o femeie singură:
- Da' haidaţ, cum să nu vă las. Haidaţ acolo-n pat. Pretinu' s-o pus colo-n pat. Cela cu puşca o zâs că doarme afară pă tărnaţ sau lângă şură. Păstă noapte ce s-o întâmplat? O vinit drăguţu' femeii şi l-o văzut în pat şi l-o luat pă bărbat la pumni şi la pălmi. Cela cu puşca o venit la fereastră şi o tras un glonţ. Şi o fugit drăguţu' femeii.
- Noa, n-ai putut durni cu mine afară?
    Şi s-o luat şi s-o dus iară amândoi. Când o ajuns într-un vârf de deal, acolo s-o despărţit. Şi s-o dus cela cu puşca în sat la el. Seara o ajuns acasă pă la opt, că o ştiut el unde şi-o lăsat căsuţa lui.
- Să stau eu la fereastă să văd ce face femeia mè?
    Şi femeia lui era cu doi băieţi după masă. Plăcintă pă masă, carne friptă, horincă.
- Ai de mine şi de mine, asta-i femeia mè, are curvari!
    Şi să duce şi-şi aduce aminte cum i-o spus moşu' să lese mânia pă dimineaţă.
- Noa, mă duc drept la nănaşu' să dorm acolo. Sara bună, hăi nănaşule, am zinit! Da' femeia mea are curvoi, m-am uitat de la fereastă şi râdea şi cu cela şi cu iesta curvoi!
- Da' unde ai fo', la care casă?
- Ia, acolo ni.
- Ai de mine, de aieste vorbeşti tu de fina noastă? Doară la fina i s-o dus bărbatu' în cătane la două săptămâni după ce s-o cununat. Şi-o rămas gravidă şi-o făcut doi gemeni. Şi amu' o gătat băieţii liceul şi-o luat bacalaureatul şi ceie nu mai poate de bucurie.
- Ai do mine, nănaşule, io am fo' gata să-i împuşc.
    Aieste tăte o fo' adevărate şi întâmplate.

Foto:  Florin Avram, Performera Maria Dumitra, Lăpuș;