Lumea e o brutărie, suntem toți tipuri de pâine, făcuți din același aluat dar niciunul nu e la fel ca celălalt și tocmai asta ne face să fim „gustoși”. Poate că tu ai mai multe semințe, sau o formă mai apropiată de perfecțiune, sau poate te consideri mai copt. Dar toate astea depind de perspectivă. Nu poți spune că tuturor le place pâinea moale, sau pâinea bine coaptă, integrală, neagră, feliată, franzelă sau rotundă, pentru că dacă tuturor ne-ar place același tip de pâine n-ar mai exista altele. Așa sunt și oamenii: înalți, scunzi, albi, negri, galbeni, cu ochii verzi sau maro sau poate chiar mov, grași, slabi, cu tunsori și nuanțe de toate culorile la păr, într-un cuvânt diferiți, dar asta nu ne face pe niciunul mai bun ca celălalt. Suntem toți oameni, asta e cert, dar frumusețea nu are o unitate de măsură, ci depinde de ochiul privitorului așa că ne putem și trebuie să ne considerăm egali pentru că asta suntem!

Suntem egali din naștere și nu ne putem lua niciunul altuia vreun drept doar pentru chipul, corpul, înălțimea sau alte caracteristici ale ambalajului.

Oricât de bună ar fi o pâine, extraordinar de bună la gust, tot vor exista oameni care nu o mănâncă, oricât te vei chinui să faci pe plac tuturor, măcar unul din mulțime îți va adresa injurii. Dumnezeu e perfecțiune și nu-l „gustă” întreaga lume, tu ce așteptări să mai ai?

Fiecare individ din lumea asta își caută un suflet, o inimă, o minte caldă. Nimeni nu deține pe nimeni, dar dragostea formează lanțuri, ne leagă între noi stilizând ceva atât de dorit, ca pâinea caldă. Fii tu schimbarea în lume! Fii tu cel care pune preț pe miez! Fii tu cel care lasă exteriorul deoparte, pentru că fiind tu acela, vei putea cunoaște și bobul de grâu din care-a fost făcut cel cu care vorbești. Cunoscând miezul, vei cunoaște întreaga făptură. Mulțumindu-te doar cu „coaja” unui ceva, nu vei știi niciodată care e culoarea adevăratei fericiri.

Roșeața unei inimi calde dă culoare întregii ființe. Drojdia dintr-o pâine bună, dă formă întregii creații.

Anina – Caraș Severin

Elevă în clasa a IX-a

la Liceul „Albert Einstein”, secțiunea lingvistic, Torino, Piemonte, Italia.