Am avut plăcerea să o cunosc pe doamna Gabriela Solomon cu ocazia unui eveniment deosebit, un eveniment de suflet, cu ocazia Festivalului Internațional de Poezie DOAMNELE METAFOREI, ediția a IV-a, Baia Mare, 2022, festival desfășurat sub patronajul regretatului maestru Ioan Romeo Roșiianu, administratorul Editurii eCREATOR, moment în care Gabriela Solomon mi-a dăruit, cu dedicație, prima carte a dânsei, DOAR IUBIRE, cu subtitlul TRANSFIGURAREA IUBIRII DE-A LUNGUL CĂLĂTORIEI MELE ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ, Editura GRINTA, Cluj - Napoca, 2021.

Urmărind destinul liric al autoarei aflăm faptul că în anul 2022, Gabriela Solomon publică AMANDO INFINITAMENTE, versiunea primului volum, DOAR IUBIRE, un volum inedit scris direct în limba italiană, după care, iată, în anul 2024, la Editura CERVANTES, București, publică volumul de versuri IUBIRE ÎNARIPATĂ (METAMORFOZA SUFLETULUI CAPTIV ÎNTRE LUMEA INTERIOARĂ ȘI LUMEA TERENĂ), carte care reprezintă, conform spuselor autoarei, traducerea și adaptarea volumului AMANDO INFINITAMENTE în limba română, carte „ale căror poezii au fost compuse direct în limba italiană". Dragostea față de limba română a determinat-o pe autoare să traducă și să adapteze acest volum tocmai pentru a putea împărtăși cu cititorii „magia mesajului ascuns în fiecare creație" cu speranța că va reuși să intre astfel „în casa sufletului fiecărui om pentru a reaprinde speranța că binele și iubirea înving mereu" (Gabriela Solomon - SĂ NE CUNOAȘTEM).

Cartea de față, IUBIRE ÎNARIPATĂ, Editura CERVANTES, București, 2024, pare a fi, și este, o carte a autocunoașterii de sine, o carte prin care autoarea încearcă să dea un răspuns, cât de cât concludent la veșnica întrebare, oare „Cine sunt eu?". Cu siguranță, chiar dacă răspunsul la această întrebare pare a fi unul simplu, nu este deloc adevărat, el fiind unul atât de complicat și de interesant, un răspuns, de fiecare dată, neîncheiat, deoarece întrebarea respectivă este o întrebare existențială care începe odată cu apariția noastră în această viață, primind răspunsuri diferite din partea noastră, în fiecare etapă a vieții, nu de alta, dar procesul acesta al autocunoașterii de sine este un proces foarte dificil, prin care noi, oamenii, conștientizăm propriile noastre emoții, propriile noastre valori, punctele forte din viața noastră, dar și limitele propriilor noastre trăiri.

Acest proces al autoidentificării stă și la baza dezvoltării personale, la baza autocunoașterii de sine și prin sine a Gabrielei Solomon, oferindu-i claritatea necesară pentru a lua decizii aliniate cu dorințele dânsei și pentru a-i îmbunătăți starea generală de bine și de performanță.

În interiorul acestui proces deosebit de complex și prin mecanismul lui, de fiecare dată altul, Gabriela Solomon mărturisește faptul că a căutat mereu răspunsul la această mare întrebare existențială și că-l caută continuu și acum, „tocmai pentru faptul că atunci când am crezut că am găsit răspunsul și am totul sub control, am înțeles că de fapt nu poți avea garanții totale de nicăieri, deoarece totul se transformă odată cu propria mea evoluție" (Gabriela Solomon - INTRODUCERE).

Prin constituția sa profund empatică și prin capacitatea emoțională adânc trăită, autoarea cărții se transformă într-un căutător modern care explorează tărâmuri pe care nu le-a explorat până în prezent, un căutător care, apropiindu-se de Dumnezeu a învățat o sumedenie de lecții de neimaginat, prin diversele experiențe de viață la care a fost martor sau acționar, trecând prin multiple stări ale existenței, „de la sărăcie la umilință, la curajul manifestat din nevoia de supravețuire, apărare și de siguranță, la lupta interioară cu propriile dorințe și nevoi reale, dar și impulsive la a fi recunoscătoare față de toate darurile primite de la Dumnezeu prin intermediul oamenilor, de la trădare și umilință gratuită, aparent fără motiv, la descoperirea puterii interioare de a ierta, înțelege și a mă detașa de toate cele întâmplate, ca semn al prețuirii mele și a valorilor după care am ales conștient să-mi trăiesc viața. Totodată am trăit magia și bucuria de a deveni mamă" (Gabriela Solomon - INTRODUCERE).

Acest căutător modern despre care spuneam mai sus, acest scormonitor care explorează tărâmuri neexplorate încă află un lucru extraordinar asupra evoluției existențiale: „Trec zilele... / E de ajuns ce aduce ceasul... / Tu gândește-te cum să trăiești / Să nu mori înăuntru! / Credința îți va fi far de lumină, / Speranța îți va deschide ochii, / Iubirea te va ghida către destinație. / Vei traversa întunericul minții, / Vei traversa furtuni de cuvinte, / Vei traversa deșertul inimilor pierdute... / Iar la sfârșit vei găsi marea calmă. / Se numește Spirit. / El te va conduce către casă / De unde într-o zi ai plecat / Într-o lungă călătorie numită VIAȚĂ" (PELEGRINUL).

Trăirile intense și alternative ale celor două lumi, cea interioară și cea exterioară, s-au amestecat dând naștere poeziilor acestui volum care nu sunt altceva decât „testamente" ale existenței bogate ale eului poetic, în întrebări și evenimente tragice, care au avut consecințe profunde, dureroase, dar și momente de fericire care au vindecat „rănile" și care au „curățat sângele de efectele emoțiilor... neelaborate corespunzător", dând astfel sens eului poetic.

Dacă pornim de la primul volum de versuri, al doamnei Gabriela Solomon, DOAR IUBIRE, mai bine zis de la subtitlul acestuia, TRANSFORMAREA IUBIRII DE-A LUNGUL CĂLĂTORIEI MELE ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ, aflăm faptul că pentru început, trei sunt întrebările pe care și le pune eul poetic în această călătorie: Ce înseamnă dragostea?; De ce este necesară suferința? și Există iubire necondiționată?. Aceasta este axa ideatică pe care a fost construită prima carte a Gabrielei Solomon, DOAR IUBIRE, carte căreia am avut onoarea să-i scriu cronica, și împreună cu autoarea să dăm sens acestor trei mari întrebări existențiale.

Acum, în cea de-a doua carte a dânsei, IUBIRE ÎNARIPATĂ, axa ideatică a demersului său liric se completează, așa după cum spuneam și mai sus, cu încă o mare întrebare: Cine sunt eu?, întrebare cu care Gabriela Solomon ne invită la o profundă meditație psihico-filosofică cu pronunțate nuanțe teologice asupra metamorfozei sufletului captiv între cele două lumi, lumea interioară și lumea ternă, idee care formează de fapt și subtitlul cărții care face obiectul analizei noastre, IUBIRE ÎNARIPATĂ. Această stare a unui suflet captiv între lumea interioară și lumea ternă reflectă o tensiune profundă între bogăția universului interior al doamnei Gabriela Solomon (imaginație, trăiri, idealuri) și monotonia sau rigiditatea mediului exterior (rutină, conformism și grijile cotidiene). În momentul în care această scindare devine copleșitoare, sufletul se simte închis într-o lume care nu-i reflectă profunzimea. Pentru a putea gestiona această disonanță și pentru a putea reduce sentimentul de captivitate, autoarea acestei splendide cărți, prin cartea dânsei, își canalizează lumea interioară în arta scrisului, într-un inedit periplu prin propria-i viață, efectuat în trepte de vârstă și timp, reușind să transforme „ternul" în materie primă pentru creație, folosind Doxologia pentru a înțelege mai bine dualitatea aceasta dintre interior și exterior.

Gabriela Solomon încearcă, și reușește, zic eu, la modul simplu și tranșant să răspundă acestei întrebări esențiale a firii: Ce este viața?, întrebare care stă la baza existenței și a ființării noastre aici pe pământ: „Viața sunt eu / Cu fragilitățile mele. / Viața ești tu, cel care îmi este alături / Viața este ea, ce suferă mult mai... / Viața suntem noi / Pierduți în ritmul unei melodii, / Al sirenei minții / Ce te adoarme hipnotizându-te... / Viața sunteți voi / Cei care nu vă lăsați doborâți / Viața sunt ei... / Întregul univers... / Așa cum putem / Cu înalte și joase, / Cu maeștri și lecții / Ce încă învățăm, / Ce încă aplicăm, / Gustând cu ochii închiși / VIAȚA" (CE ESTE VIAȚA?).

Pare a fi destul de simplu răspunsul dat prin versurile de mai sus, numai că eul poetic îl învelește prin multe alte simboluri, pe parcursul celor aproximativ 69 poeme prinse între coperțile cărții, simboluri care constituie niște folosiri inedite de imagini artistice ale „vălului" estetic prin care, conform mentalității medievale, adevărata existență zace ascunsă în spatele unui văl, alias simbol, iar această adevărată existență este ocultă sau spirituală, constituind acel veșmânt al dorinței obstructive, care se constituie aici, în carte, prin autoportretul ființei evoluate, prin drumul pelegrinului, al căutătorului modern reîmpăcat cu sine, însoțit de vocea Atoatecreatorului și a rugii către Dumnezeu, în direcția constituirii „cuibului iubirii" cu ajutorul meșteșugarului de vise și al femeii destinului, ajungându-se la scopul vieții și la arborele genealogic, ajungându-se și la iubire înaripată, o iubire maternă: „Dragii mei, / Erați vise, apoi v-ați transformat în realitate / Erați semințe, care apoi au încolțit și au prins viață / Primele bătăi ale inimii, primele momente... și apoi... / O emoție indescriptibilă, o parte din mine... . / O bucurie imensă, împărtășită cu tine, iubirea mea" (SCRISOARE DE DRAGOSTE).

În dosul vălului estetic se ascund, în continuare, alte simboluri vizând chipul fericirii și al iubirii eterne, nevoia de a crede în iubirea eului poetic și semințele speranței, în esența iubirii și chemarea dorinței, ajungându-se la fericire, care ființează „Peste câmpiile pierdute, / În peșterile antice, / În colțurile ascunse / În poveștile propuse / Stă ascunsă fericirea / (...) ea fiind / fiorul ce străbate spinarea, / Este lacrima ce se prelinge la ieșirea din scenă, / Este mâna întinsă de-a lungul drumului, / (...) ... este viața ascunsă într-o floare / Este copila fără pudoare, / Este viața căzută la pământ..." (FERICIREA), și așa mai departe.

Lăsându-mă furat de lectura acestei splendide cărți, scrisă sub impulsul unei iubiri înaripate, m-am pierdut în lectura ei, dându-i dreptate marelui poet și filosof român, Lucian Blaga, care afirma în DISCOBOLUL (1945) că iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre, dacă nu cumva chiar întâiul, motiv pentru care, haideți să ne lăsăm pătrunși de această stare de catharsis eliberatoare de pasiuni și purificatoare de emoții prin intermediul versului și-al artei, citind acest volum despre iubire înaripată și despre viață pentru că, așa după cum spunea și Lev Tolstoi, „Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea".