Personajele: Tătulea, Agrişan, Mască, Trifoi, Pitic, Baltă, Profesorul, Fratele, Sora, Bătrânul, Maria, Sonia, Lola, Asistentul social.

Actul I

Personajele: Profesorul, Tătulea, Agrişan, Mască, Trifoi, Pitic, Baltă, Sonia, Maria, Asistentul social.

Decorul: O sală de clasă, câteva bănci cu scaune aşezate pe două rânduri în linie dreaptă, o catedră aşezată în faţa băncilor, în punctul dintre cele două rânduri, o tablă, pe catedră o trusă de geometrie, cretă, burete.

 

(Elevii sunt în bănci şi răsfoiesc caietele de matematică.)

Pitic: Sunt prea grele formulele acestea. Nu o să le pot memora niciodată. Iarăşi o să primesc un trei.

Trifoi: Eu am avut noroc ieri. S-a sunat de pauză când trebuia să răspund.

Agrişan: Iarăşi tu, Trifoi, tu şi norocul tău.

 

Pitic: Nici cu tine nu ne este ruşine. Eşti ca agurida.

Agrişan: Te-ai găsit tocmai tu, Pitic, să faci observaţii!

Pitic: Agrişane, Agrişane, aguridă din cap până-n picioare!

(Agrişan se ridică din bancă şi se repede la Pitic. Mască, colegul de bancă a lui Pitic se postează impunător în faţa lui.)

Agrişan: Nu te amesteca, Mască!

Mască: Fierbe mândria în domnişorul crescut cu lapte şi miere.

Agrişan: Te roade invidia că nu au şi părinţii tăi o vilă?

Mască: Pe tine te mănâncă spinarea!

Agrişan: Cred că pe tine te roade stomacul de foame!

(Cei doi sunt la un pas de a se lua la trântă.)

Baltă: Încetaţi!

Agrişan: Că spune Baltă?

Baltă: Eu zic să puneţi punct disputei şi să repetaţi la matematică, că vine profesorul şi vă ascultă.

Mască: Nu are rost să-mi irosesc energia pe unul ca el. (Se aşează în bancă.)

(Toţi îşi aruncă privirile în caiet. Agrişan se întoarce la locul lui dezamăgit, pentru că nu mai i se acordă atenţie.)

Agrişan: Nu am cu cine să port o discuţie în clasa aceasta.

Mască: Ei, cum să nu ai? Toată ziua te ascunzi cu Sonia pe sub copacii din parc.

Sonia: Nu cred că este problema ta prietenia dintre mine şi Agrişan.

Agrişan: Nu merită să te cobori la nivelul lor.

Mască: Care nivelul lor?

Tăulea: Aud paşi pe coridor.

Trifoi: Vine profesorul!

(În clasă intră profesorul.)

Profesorul: Bună ziua!

Elevii: Bună ziua!

Profesorul (privind tabla): Tot neştearsă găsesc tabla. Agrişan?

Agrişan: Prezent!

Profesorul: Şterge tabla!

Agrişan: Nu sunt eu responsbil cu serviciul în clasă astăzi, e Maria.

Maria (Merge să şteargă tabla.): Mă scuzaţi.

Profesorul: Mai repede!

(Maria şterge tabla şi se reîntoarce în bancă. Profesorul ia compasul de pe catedră şi se apropie de tablă, dar Asistentul social intră în clasă.)

Asistentul social: Bună ziua! Mă iertaţi că vă deranjez. Aţi putea să veniţi două minute până la mine în birou, domnule profesor?

Profesorul: Aş putea să refuz? Orice solicitare a anui asistent social e sfântă.

(Profesorul părăseşte sala de clasă luând cu el compasul.)

Agrişan: Dorea să facă un cerc. Ne omoară cu cercul.

Tătulea: O să facem noi cercul până se întoarce profesorul.

Agrişan: Nu avem compas, Tătulea!

Tătulea: Nu avem nevoie de compas.

Agrişan: Nu?

Tătulea: Mască!

Mască: Ascult.

Tătulea: Scaunul!

Mască: Scaunul meu?

Tătulea: Da.

(Mască se ridică şi îşi ia scaunul pe sus. Tăulea îi ia Soniei elasticul ce-i lega părul, fără să-i ceară voie şi fuge în faţa clasei. Mască era deja acolo cu scaunul.)

Sonia: Cum îţi permiţi?

(Se duce să-şi recupereze elasticul, dar este oprită de Trifoi ce se aşează ca un stăvilar în faţa ei.)

Trifoi: Unde domnişoară?

Sonia (încercând să treacă de Trifoi fără rezultat): O să cer să fiu transferată într-o altă clasă.

Agrişan: Eu zic să renunţi la elastic. Nu poţi recupera nimic de la ei.

Sonia: Ai dreptate. (Se reîntoarce în bancă.)

(Tătulea leagă cu ajutorul elasticului o bucată de cretă de piciorul scaunului. Face pe tablă un punct cu o altă cretă, pe urmă cu ajutorul noului compas desenează un cerc pe tablă.)

Agrişan (dispreţuitor): Se cred isteţi!

(Tătulea şi Mască se reîntorc în bancile lor. Sonia îşi primeşte elasticul de la Mască ce elibereză piciorul scaunului de povara bucăţii de cretă.)

Mască(aruncând elasticul pe banca Soniei): Să-ţi prinzi pletele până nu vine profesorul cu mustrările lui!

(Sonia îşi prinde părul. Mască se aşează şi el pe scaun.)

Profesorul (intrând în clasă): Mă scuzaţi. (priveşte tabla) Aţi desenat cercul! Cum aţi reuşit?

Maria: Tătulea a fixat un punct pe tablă, pe urmă ... (este întreruptă de profesor)

Profesorul: Aşteaptă! Tătulea?

Tătulea: Da?

Profesorul: Te duci acasă. Mama ta se simte rău.

Tătulea: Mama?

Profesorul: Nu este cazul să intri în panică.

(Tătulea părăseşte sala de clasă.)

Tătulea: Bună ziua!

Profesorul: Să ne întoarcem la punctul nostru. Punctul este o noţiune abstractă. În cazul de faţă este o urmă lăsată pe tablă.

(Maria ridică mâna.)

Profesorul: Da, Maria!

Maria: Orice lucru porneşte dintr-un punct.

Profesorul: Da. Dacă doresc să trasez o dreaptă de la catedră până în spatele clasei, fixez prima dată două puncte. În cazul cercului o să trasez trei segmente, dintr-un punct în alt punct.

(Profesorul fixează cele trei puncte şi desenează un triunghi.)

Agrişan: Un triunghi!

Profesorul: Punctul nu are dimensiune. Astfel dintr-un puct am obţiunut o mulţime de puncte, pe urmă o figură geometrică.

Maria: Punctul este şi el o figură geometrică?

Profesorul: Da, Maria. În cazul figurii geometrice de pe tablă vorbim despre punctul lui Gergonne, un triunghi înscris în cerc.

Sonia: Să defineşti un punct? Punctul lui Gergonne?

Profesorul: Punctul lui Nagel care prezintă tot un triunghi înscris într-un cerc, punctul lui Miquel, al unui patrulater. Cu ajutorul punctului geometric pot să fie definite drepte, plane, spaţii, hiperspaţii.

Pitic: E ciuadat punctul acesta, domnule profesor! La limba română punctul marchează o pauză în comunicare.

Profesorul: Are multe puncte matematica.

Pitic: Mai multe?

Profesorul: punct aderent, punct circular, punct de contact, punct de maxim, punct de minim, punct singular, puncte ciclice, puncte reciproce (este întrerupt)

Pitic: Nu, nu, nu, prea multe, mult prea multe.

(Profesorul ia o coală albă de hârtie de pe banca unui elev, un creion şi desenează un punct. Ridică coala.)

Profesorul: Ce observaţi?

Maria: Un punct pe o foaie albă.

Agrişan: Un cerc.

Pitic: Pe dumnevoastră, domnule profesor?

Profesorul: Pe mine? Unde mă vezi pe mine?

Pitic: Într-un punct. Am învăţat să privesc dincolo de punct. Când am studiat poemul Scrisoarea I de Mihai Eminescu am descoperit că tot ce există a luat fiinţă dintr-un punct ce a început să se mişte. Prin urmare toţi ne avem începutul într-un punct. Până şi matematica, materia ce nu e prietenă cu mine îşi are originea într-un punct. Dacă privim dincolo de punctul fiecărui lucru o să desoperim înţelepciunea lumii. Orice linie pleacă dintr-un punct. Orice fiinţă urmează o linie, o traiectorie în viaţă. Adesea făpturile se învârt în jurul aceluiaşi punct, trazează cercul, iar ele sunt punctul.

Agrişan: De când eşti aşa filosof?

Pitic: E opinia lui Tătulea. El mi-a explicat acest aspect. El mi-a spus ce v-am comunicat astăzi într-o zi când l-am ajutat să facă mâncare pentru fraţii lui, pentru că mama îi era la muncă. Când mâncarea a ajuns în punctul de fierbere Tătulea a început să vorbească despre punct ca despre o noţiune abstractă, nedefinită. L-a întâlnit mereu în bucătărie când ţinea locul mamei şi a descoperit punctele fizicii, punctul de evaporare, punctul de topire, punctul de condensare.

(Discursul lui Pitic este întrerupt de sunetul clopoţelului ce anunţa pauza.)

Agrişan: Era limpede că nu-i gândirea ta.

Profesorul: Mergeţi în pauză! Ne reîntâlnim peste zece minute.

 

 

Actul II

Scena I

Personajele: Tătulea, Lola, Sora, Fratele

Decorul: Imaginea unui parc toamna, o alee, bănci.

(Tătulea se află în parc pe o bancă.)

Tătulea: Şi totul a plecat dintr-un punct. Eram la şcoală. M-au trimis acasă şi de acasă la spital. Mama s-a depărtat de mine, s-a îmbolnăvit. De atunci au căzut zeci şi sute de frunze. Toamna se rotea în jurul meu. Eu eram punctul. Pe tata, pe tata l-am văzut ultima dată când am avut şapte ani, atunci când s-au născut gemenii, fratele şi sora. Nu ştiu unde a plecat. Mama nu mi-a spus. Mama, de ea am grijă de mai bine de trei ani. E la pat. Am devenit stâlpul casei. Nu am mai putut merge la şcoală. Trebuia să am grijă de toţi. Fraţii mei sunt încă prea mici ca să se descurce singuri. Muncesc, muncesc cu ziua. Nicio zi nu seamănă cu altă zi. Când are cineva nevoie de o mână de lucru mă cheamă. Eu mă duc. Ieri am întâlnit-o pe Sonia. Mi-a spus că s-a certat cu Agrişan. Era foarte tristă. Mi-a dat întâlnire astăzi în parc. O fată să-mi dea întâlnire? Poate e ceva modern. O aştept de o oră şi nu a mai ajuns. Din câte ştiam e dintr-o familie bună şi totuşi nu-şi respectă o promisiune. Mi-a promis că va veni să mă întâlnescă în parc. Ea a fixat punctul de întâlnire. Nu mai vine. E aşa pustiu parcul! Nu a trecut nimeni pe aici de mai bine de un ceas. Probabil i-a speriat ruginiul toamnei. Atâţia copaci şi atâtea frunze moarte, cine să se mai piardă într-un punct neînţeles? (Se uită în stânga şi-n dreapta.) Nu vine. Probabil a intervenit ceva. (Tătulea observă o fată.) Vine cineva! Poate e Sonia. (Fata se apropie de Tătulea) Nu e Sonia.

Lola: Bună ziua!

Tătulea: Bună ziua!

Lola: (arătând spre bancă) E liber?

Tătulea: Da.

Lola: E frig afară.

Tătulea: Atunci ce faci afară?

Lola: Mă ascund.

Tătulea: Te ascunzi?

Lola: Cei de la asistenţă socială au venit la mine acasă să-mi ia copiii de care am grijă. Mă consideră o femeie cu principii nesănătoase. Copiii au fugit să se ascundă în oraş. Până la urmă cei de la asistenţă socială au renunţat să-i mai caute. Le-am promis că o să vin să-i întâlnesc într-un punct, atunci când o să fie linişte, iar punctul e acest parc, această bancă. Acum o să-i aştept. Tu ce faci în parc pe frigul acesta?

Tătulea: Am aşteptat o fată.

Lola: Am văzut o fată.

Tătulea: Unde?

Lola: A trecut pe o alee secundară. Era cu un băiat. Vorbeau despre cineva Tătulea şi râdeau.

Tătulea: Eu sunt Tătulea.

Lola: Eu sunt Lola.

Tătulea: Ce vorbeau despre mine?

Lola: Nu am dat ateţie discuţiei. Cred că pe fată o chema Sonia, aşa i-a spus tânărul.

Tătulea: Era Agrişan. S-au împăcat.

Lola: Pe Sonia o aşteptam.

Tătulea: Pe tine.

Lola: Pe mine?

Tătulea: Da. Am venit să caut pe cineva care iubeşte copiii, pe cineva care să mă ajute să am grijă de fraţii mei, pe cineva ca tine.

Lola: Eu? Cum au putea să ai încredre în mine?

Tătulea: E încercarea vieţii tale, e punctul din care poţi să porneşti pentru a demonstra că eşti fata pe care o aşteptam.

Lola: Dar eu nu aşteptam pe nimeni. Niciodată nu am aşteptat pe nimeni. Nici nu-mi amintesc punctul din care-am plecat în lume. Eu nu mi-am cunoscut părinţii. Am crescut la orfelinat. Acum ajut pe cei lipsiţi de dragostea părintească, pe cei care îmi seamănă. Îi ajut cum m-aş ajuta pe mine.

Tătulea: Pe mine cine mă ajută?

(În parc apar doi copii. Se propie de banca celor doi.)

Tătulea (către copii): Ce e cu voi aici? Ce face mama?

Fratele: E bine. Am venit să te chemăm acasă. Sunt două ore de când ne-ai lăsat singuri.

Tătulea: Am găsit-o pe Lola. Ea o să fie sora voastră mai mare. O să se ocupe de voi în absenţa mea. (către Lola) Ei sunt Fratele şi Sora.

Lola: O să-i iau la mine când tu eşti ocupat cu munca.

Tătulea: Mulţumesc.

Lola: O să-i trimit la şcoală. Mie mi-a fi plăcut să fac şcoală.

Tătulea: Şi eu am iubit învăţătura. Şi astăzi mai citesc câte o carte când am timp.

Sora: Mie nu-mi place să citesc. Punct.

Lola: Oamenii cu şcoală sunt educaţi.

Fratele: Ce înseamnă educat?

Lola: Manierat, politicos.

Sora: Mie îmi place să mă joc.

Lola: Eşti încă un copil.

Sora: Sunt un copil şi punct.

Tătulea: (către Lola) Crezi că te-ai putea ocupa de ei?

Lola: Da.

Tătulea: Mulţumesc. Eu o să plec. Mă duc să caut o posibilitate de a face şi astăzi rost de pâine.

 

Scena II

 

(Lola rămâne cu Fratele şi Sora. Copiii se aşează lângă Lola pe bancă, unul la stânga, altul la dreapta.)

Fratele: Nu m apă.

Lola: Ţi- sete?

Fratele: Da.

Sora: Nu am mâncare.

Lola: Ți-e foame?

Sora: Da.

(Lola a deschis geanta ce a ţinut-o strâns în braţe şi a scos o sticlă de apă şi mâncare.)

Lola: Geanta era pregătită pentru copiii mei, dar ei s-au rătăcit pe undeva.

Sora: Ai copii.

Lola: Mulţi.

Fratele: O să ne jucăm cu ei?

Lola: Acum nu mai sunt. S-au pierdut ca un punct în văzduh. De astăzi voi sunteţi copiii mei.

Sora: Mai avem o mama. Ce bine!

Lola: Da.

Sora: Şi când n-o să pot adormi seara o să-mi spui poveşti?

Lola: O să vă învăţ să vă gândiţi la un punct, la punctul vostru.

Fratele: E ca atunci când numărăm oile?

Lola: Da. E ca atunci. (Copiii încep să mănânce.)

 

Actul III

 

Personajele: Bătrânul, Tătulea, Lola, Invitaţii, Agrişan, Sonia.

Decorul: O sală de dans, pe margine mese, scaune.

 

(Invitaţii dansau. După ce muzica s-a oprit s-au retras cu toţii la masă să servească un aperitiv.)

Agrişan (întreabă pe un bătrân ospătar): Cine s-a ocupat de toate?

Bătrânul: Lola.

Agrişan: O cheamă ca pe femeia aceea de avea grijă de copiii ce spălau gemurile de la maşini.

Bătrânul: Şi voi în loc să-i miluiţi pentru efortul depus ce făceaţi?

Agrişan (râzând): Îi fugăream.

Bătrânul: E aceeaşi Lola.

Agrişan: Am fost chemat de nişte oameni ai străzii la bal?

Bătrânul: Au aflat că ai probleme financiare şi s-au gândit să te ajute.

Agrişan: Ei?

Bătrânul: Tătulea a muncit mult. Tot ce vezi e rodul muncii lui.

Sonia: Şi tu ai risipit avera părinţilor tăi.

(Se aude un vals. Tătulea şi Lola încep dansul.)

Bătrînul: Le stă bine împreună.

Sonia: Ce legătură au ei doi?

Bătrânul: Sunt soţ şi soţie.

Sonia: Dacă l-am lăsat să scape din laţ.

Agrişan: (către Sonia) O să pui punct discuţiei acum!

Sonia: Acesta e punctul tău de vedere.

Agrişan: Eu nu mai pot să stau aici.

Sonia: Eu rămân.

Bătrânul: Aveţi un pachet, un mic ajutor din partea organizatorilor.

Agrişan: De la ei? Nici dacă mor.

Sonia: Primesc eu ajutorul.

Bătrânul: Imediat.

(Părăseşte sala şi se întoarce cu un pachet ce-l dă Soniei. Tătulea şi Lola încă dansau. Pe pachet era un punct.)

Agrişan: Un punct. Probabil e punctul din care Tătulea trasează cercul ca la şcoală. Şi când stai să te gândeşti totul începe dintr-un punct şi nu ştii unde acel tot îşi găseşte finalitatea.

Sonia (râzând): Suntem nişte puncte.

Agrişan: Nişte puncte, frunze pierdute în toamnă.

Bătrânul: Ei au fost nişte puncte şi au creeat împreună o piramidă.

(Tătulea şi Lola dansau. Agrişan cu Lola au părăsit sala de bal cu un pachet de la cei pe care i-au dispreţuit cândva.)

 

Locul I obținut la

Secțiunea Dramaturgie,

Concursul Labirinturi autumnale, ediția a II-a, Însemne Culturale.