George Bănățeanu dedică și prezenta carte, FRUMUSEȚEA IUBIRII, Editura PANDA PRINT, Baia Mare, 2026, tot amintirii părinților săi, la fel ca și pecedenta carte, cu specificarea: "În amintirea mamei mele Anca Letiția".
          "Am venit din trecut să vă aduc iubirea pentru că inima mea moare, fără iubirea voastră ca florile în umbră fără soare, am deschis ochii larg și-am văzut că viața este minunată. Târziu, în miezul nopții la fereastra din odaia casei mele, adesea urmăresc stelele, gândindu-mă că sufletele noastre care pleacă se urcă la cer iar fiecare stea înseamnă un suflet care ne privește de sus, poate de aceea stelele sunt atât de frumoase"(CUVÂNT ÎNAINTE).
          La fel ca și-n pecedenta carte a sa, după cum spuneam și mai sus, carte de versuri, RĂMÂI ÎN SUFLET, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022, carte dedicată, la fel, memoriei părinților săi, Ana Letiția și Gheorghe Bănățeanu, dar și cititorilor, cărora le transmite "gânduri sincere din inimă curată", și-n actuala carte, dedicată mamei sale, Letiția, eul poetic se reîntoarce din nou la poezie, la iubirea lui pe care vrea să o aștearnă pe hârtie și să ne-o încredințeze cu mult drag, din dorința de a ține la pieptul nostru"...frumusețea acestei iubiri, câteodată veselă, câteodată tristă"(CUVÂNT ÎNAINTE).

          Din mărturisirile poetului, aflăm că aceste "rânduri de poezie și proză care azi văd lumina tiparului" au fost scrise cu multă iubire în speranța că ele vor fi citite întru măreția iubirii, atât de ființele care iubesc, cât și de cele care se îndrăgostesc pentru prima dată, deoarece "...iubirea este singurul sentiment nobil care poate să facă viața frumoasă"(CUVÂNT ÎNAINTE).
          Este absolut necesar să avem iubirea în sufletele noastre deoarece numai în acest mod "vom fi puternici și vom putea trece cu zâmbetul pe buze obstacolele vieții", oricât de rele ar fi epocile în care trăim, pentru că iubirea, sigur, le va învinge pe toate"(CUVÂNT ÎNAINTE).
          Așadar, și-n această carte, George Bănățeanu pornește de la ideea că dragostea, iubirea este un sentiment deosebit de complex, manifestându-se printr-o afecțiune puternică, definirea ei transformându-se într-un demers deosebit de dificil, din cauza complexității manifestărilor sale, precum și a diversității legăturilor afective pe care acest cuvânt le cuprinde.
          Spuneam și cu altă ocazie că dacă după Albert Einstein, "Iubire este lumina care iluminează pe cei ce o oferă și o primesc", fiind garanția care-i face pe oameni să fie atrași unii de alții, și dacă pentru iubire, noi trăim și murim, iubirea fiind însuși Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind iubirea, adică o forță care explică totul și care oferă sens vieții, iar atunci când vom învăța să oferim și să primim această energie universală vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transmite totul și orice, deoarece iubirea este "chintesența vieții"(Albert Einstein), iar Lev Tolstoi, bunăoară afirma că iubirea, dragostea este cea care stă în calea morții, fiind viața însăși, "Tot ce înțeleg, înțeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul este legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu și, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veșnic al tuturor lucrurilor"(Lev Tolstoi), pentru George Bănățeanu, iubirea nu este altceva decât ceea ce ne însoțește pe noi peste tot, în drumul existenței noastre, indiferent care va fi aceasta.
          Cele 35 creații artistice, în versuri sau în proză, mai mult în versuri, ordonate la modul intercalat, sunt așezate în economia cărții sub egida teiului eminescian, dându-ne semnalul unui romantism întârziat: "Iubita mea cu păr bălai / În gară în Iași mă așteptai / Spre teiul gingaș noi pășeam / Pe banca sobră ne-așezam // Dar Eminescu cu a lui slovă / Îmbie sufletul la muze..."(LA TEIUL LUI EMINESCU). Alternanța timpurilor, trecut (imperfect) - prezent, precum și a diatezelor, sugerează, la modul generic iubirea eminesciană ca sursă genetică, iubire prezentă-n tot și-n toate care ne-nconjoară și, cu atât mai mult, în sufletul eului poetic.
          Poeziile și scurtele fragmente de proză cuprinse în prezenta carte ne încântă deopotrivă într-un mod deosebit de plăcut, prin sensibilitatea, sinceritatea, gingășia și-n același timp, prin profunzimea lor, având aceeași temă predominantă, iubirea, o iubire care se manifestă prin varii trăiri, pornind de la încântare, dor, bucurie și admirație, gama lor continuând cu pasiunea dusă până la pragul tristeții și al disperării, la un pas doar de renunțare și de abandon.
          Multe și interesante sunt iubirile autorului, începând cu iubirea față de Eminescu, față de Mama dusă la cele veșnice, continuând apoi cu iubirea proprie, cu dorința sărutului și adorația față de Venus, cu iubirea de azi cu venirea iernii, toate acestea învelite în bucurie și mister, chiar dacă uneori intervine și monotonia sau iubirea fără speranță, frumusețea iubirii constă și-n sincera declarație de dragoste, "cât de mult te iubesc", declarație consumată în trecătoarea vreme și-n zilele atât de puține care au mai rămas, creând o stare de poezie și de reverie pe malul lacului, dar și o stare de melancolie, de neputință și singurătate odată cu despărțirea, totul devenind amintire, visare și dezamăgire, sentimente mângâiate de iubirea iubire, de iubirea curată și nesfârșită. 
          În asemenea împrejurări eul poetic face promisiuni iubitei: "Îți promit a mea iubire / Pentru azi și pentru mâine / Niciun dubiu n-o să fie / Ori... neîncredere în mine / Nu va fi nici o schimbare / Noi vom crește în iubire / Așteptând apoi schimbarea / Pentru ziua care vine / Eu accept a ta iubire / Cu patimă iubindu-te pe tine / Fără teamă pentru mâine..."(PROMIT). 
          Iubirea mamei față de copiii ei este una dintre cele mai interesante și mai importante iubiri gestionate de eul poetic, iubire care răzbate din primul fragment de proză cuprins în carte. Această iubire este "o iubire nemărginită (n.n. care) ne urmărește și ne îndrumă pașii prin viață, din leagăn, la școală, la facultate iar apoi, când suntem la o vârstă matură, ne ajută necondiționat și având grijă deă noi, mama este mereu un sprijin adevărat și un bun prieten. Oricât am face pentru ea, noi nu putem niciodată să-i mulțumim îndeajuns pentru ceea ce a făcut și face pentru noi..."(IUBIREA MAMEI).
          Mama poetului este plecată la cele veșnice. Poetul dedică această carte, aceste versuri, la fel ca și-n pecedenta carte, RĂMÂI ÎN SUFLET, 2022, tot mamei, într-un cadru poetic romantic în care "În liniștea serii, argintate de mândra lună...", eul poetic pășește pe "... covorul veștejit al toamnei, pe drumul fără întoarcere..", în timp ce "frunzele îngălbenite foșnesc sub greutatea pasului (...), strivind auzul toamnei târzii ascunsă de frumoasa vară care a trecut în zbor. La capătul drumului, cu zâmbetul plin de viață și ochii ce radiază de iubirea pe care o știu dintotdeauna, m-așteaptă... Mama"(IUBIREA MAMEI).
          Dragostea și iubirile poetului rămân în sufletul lui mare și, chiar dacă ar încerca cândva să și le zmulgă din suflet, nu va reuși niciodată, deoarece ele există și trăiesc acolo, în sufletul lui, apăsând acel suflet din cauza prea multului sentiment. 
          Se știe și nu este un secret faptul că în viața aceasta nu există numai iubire. În ea este și durere. Cu toții am suferit și vom mai suferi în viață. Dar viziunea aceasta nu trebuie înțeleasă în sensul pesimist al cuvântului. 
          Cu toate că majoritatea dintre noi facem aproape orice ca să ocolim suferința, să fugim de ea, să o ignorăm, de cele mai multe ori, viața ne pune față în față cu acesta, ne prinde în capcana ei, făcându-ne să acceptăm vrând-nevrând existența suferinței în cotidianul nostru. 
          Există multă dragoste și iubire în această viață, dar există și suferință și durere. Oricât am suferi, suferința este necesară în viață, pentru că fiecare dintre noi trebuie să ne confruntăm din când în când cu acest abis al suferinței, pentru că numai așa putem pătrunde cât mai adânc în sinele nostru, în existența noastră.
          Atât în momentele de iubire, cât și în cele de suferință, omul se îndreaptă de cele mai multe ori spre Dumnezeu, momente în care sufletul nostru câștigă bătălia cu egoul nostru. La acest nivel, Divinitatea caută Divinitate, moment în care ne simțim sufletul, devenind puri și neajutorați ca niște copii. Simțim chemarea, gândim mai puțin și simțim mai mult. Toate acestea le constată și domnul George Bănățeanu, autorul celor două minunate cărți pomeite mai sus, RĂMÂI ÎN SUFLET, Editura eCREATOR, 2022 și FRUMUSEȚEA IUBIRII, Editura PANDA PRINT, 2026, care, la modul subînțeles îl îndeamnă pe cititor să coboare în interiorul său pentru a afla răspunsuri la multiplele întrebări existențiale ale vieții, cu răbdare, blândețe și iubire.
          Ar fi nemaipomenit de benefic ca cititorul, la rândul său, lectorul, să binevoiască a coborî puțin și-n interiorul acestei splendide cărți scrisă cu multă dragoste, iubire și dăruire, savurându-i conținutul deosebit de bogat în mărturisiri și experiențe de viață, pentru că numai așa vom afla și noi, oamenii, cât suntem de unici și de importanți pe pământ.
          George Bănățeanu își încheie cartea cu o scurtă meditație lirică, dar foarte adâncă în esența ei și a cărții: "Ne-am căutat o viață / În sfârșit... te-am găsit / M-am bucurat nespus / Și am rămas o clipă cu tine / Dar dintr-o dată / S-a făcut târziu / Apoi... am plecat în Lume"(ÎNCHEIERE).
          Prin felul său de a scrie, de a se manifesta, George Bănățeanu dă dovadă, în cărțile sale, de o anumită stabilitate, din care se naște acea funcție poetică ce simbolizează indiciul puterii spirituale umane la un moment dat și implicit ceea ce urmează a fi negat în scopul formarii în perspectivă a unui alte ordini umane.
          Echilibrându-se pe sine, indiferent de timpul și spațiul în care se manifestă, creatorul de frumos scapă de obsesia strivitoare a inovației cu orice preț, adâncindu-se în transfigurarea datelor fundamentale ale existenței mereu perfectibile. 
          Cerința intimă și profundă, acea cerință care trebuie la un moment dat să apară în omul creator, nu este altceva decât cerința stabilității. O asemenea stabilitate nu poate fi obținută în chip mulțumitor, decât prin considerarea lucrurilor deja înfăptuite. 
          Cu toate acestea, devenirea, acest proces obiectiv simțit la toată lumea, inclusiv la autorul nostru, poetul George Bănățeanu, nu exclude această cerință, absolut obligatorie, a stabilității, care de altfel este o operație spirituală independentă de devenire și care, folosindu-se totuși de rezultatele acesteia și fixându-le în ideea de a-și atinge scopul, devine o stabilitate în perfectibil, deoarece asemenea operație de dobândire a stabilității presupune în mod obligatoriu o anumită selecție. 
          Așadar, poetul George Bănățeanu este cel care face selecția în această minunată carte de iubire, dar și-n propria-i viață.