8 Martie
(Ziua Femeii de pretutindeni)
Iubită mamă, soață, soră și fiică,
simt trebuința să vă spun
- de ziua dedicată vouă
pe al Pământului rotund –
cât sunteți pentru toți ceilalți
(masculi la diferite vârste)
de importante orișicând,
între născare și mormânt:
părinților bolnavi,
bărbaților placizi
și pruncilor prea corcoliți,
ce-adesea jertfa v-o plătesc
cu ifose de dictatori stupizi,
mult prea grăbiți, când au crescut,
să dea măcar niște fărâme
din ceea ce-au primit mereu
la sărbători mari anuale,
zile de nașteri și de nume,
ori la atâtea vechi cutume.
E drept, mai sunt și dintre-aceia care
respectă impecabil forma
(flori, zâmbete, felicitări, cadouri),
nu că-mboldiți ar fi de sfinte doruri,
ci fiindcă asta este azi cutuma.
Dar voi, iubitelor, uitați
că-n așteptări sunteți trădate
și, c-un curaj fără egal,
iertați ce pare peste poate.
De-aceea zic că, astăzi, când
mor mulți nevinovați,
voi, dragelor sărbătorite,
Preabunului să vă rugați,
ca hoardele invadatoare
să se retragă-n a lor țară,
iar viața să revină-n matcă,
precum era odinioară.
Căci e știut că rugăciunea
din inimi calde izvorâtă,
sporește partea pozitivă
a energiei infinită
în care viețuim cu toții,
astfel că partea negativă
- din universul energetic –
nu poate fi deplin activă,
încât chiar oamenii-ndrăciți
cu gânduri bune-s infuzați
și semenii, pe nesimțite,
sunt în final total schimbați.
Cum nu vreau s-o lungesc mai mult,
deși atâtea am de spus,
urez Femeii zi senină
și cred că-i pentru azi de-ajuns!
8 Martie
Din cer opt mărțișoare se pogoară,
femeii fruntea să i-o-ncoroneze;
cinstită fii gingașă zi de primăvară,
ce faci feminitatea să pulseze.
Unică zi precum este iubirea,
ce dintre toate doar pe Ea o cată –
bărbații știu că-n astă zi și firea
se bucură cu omenirea laolaltă.
De ziua ta
Femeie-ntruchipată-n tot
ce face-al vieții drum altcum
prin dragoste și sens matern,
eu ție mă închin acum
- în cea mai tandră zi din an –
și-ți cer iertare că-ndrăzneala,
încătușată de sfială,
lung timp s-a perpelit avan
să dibuie acel moment
de negândire-atotumană,
când sufletele se unesc
printr-un elan fără prihană.
Căci dragostea-i divină forță
din care toate-au fost făcute
cu armonie-n lumea noastră
și-n lumi etern necunoscute,
precum a procedat Mesia
în pământeasca Sa lucrare:
„Să vă iubiți unii pe alții
cu-a Mea iubire-ntăritoare!”
Iar Augustin, la rândul lui,
spunea cu-ndreptățit temei
despre iubirea netrucată:
„Iubește și-apoi fă ce vrei!”...
(Cu mențiunea specială
că-ntre puterea dragostei
și-ndrăgostirea de putere
e-o diferență colosală:
Izvor de apă vie-i prima
pentru a noastră viețuire,
pe când a doua sursă este
de veșnică nemulțumire...)
De-aceea, doamnă, nu-ți doresc
averi și alte tinichele,
spor sigur de nefericire
pentru cei ce se-ncred în ele,
ci liniștea să te-nsoțească
în toată viața pe pământ –
o liniuță de unire
între născare și mormânt!
Prea multă frumuseţe-i suferinţă
(8 Martie, ziua frumuseţii atotcuprinzătoare)
Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale
- zi-nfiorată de simbol –
ca de atâta frumuseţe
cu chipuri feminine
desprinse cu iubire şi ardoare
din strâns-a timpului îmbrăţişare,
de moarte sau sminteală să n-am parte:
„Doamne,
şopteam cu dulce-ngrijorare,
putea-va inima-mi să facă faţă
la dubla încercare
a preasublimului Tău dar
- femeia-n zi de primăvară –,
când ştii că-i plină de icoana
aceleia ce-i mai presus
de necuprinsa Ta zidire?...
De-i cu putinţă, Te-aş ruga,
să-mi iei paharul de la gură
până-n frumos nu-i suferinţă;
iar de mi-i dat să-l beau întreg,
pe buze mâna ei să-mi pui
să o sărut ca pe-o căinţă”.