mitr         Cartea Domnului Gheorghe Mitrofan, născut la 26 februarie 1936, în comuna Găiceana, Bacău, Doctor inginer, Cercetător științific, Cadru didactic la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, I.P.B., cu o activitate neîntreruptă în Radio-televiziunea Română (1961- 1999), MĂRTURISIRI - TELEVIZIUNEA SOTI - PRIMA TELEVIZIUNE INDEPENDENTĂ DIN ROMÂNIA, (1991- 1994), Editura AGIR, 2026, este a treia carte de profil a autorului, după LA MULȚI ANI, BĂTRÂNICA MEA!, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2024 și DEALUL DIN FAȚA CASEI, UNDE SE PITEA SOARELE..., Editura AGIR, 2025, carte prin care, la fel ca și prin celelalte două, aduce niște prețioase contribuții teoretice și practice în domeniul televiziunii, invenții, articole și consemnări tehnico-științifice, în țară și-n străinătate, concepții de proiectare și realizare a unor noi aparate și echipamente, dar și interesantul și spinosul traseu de naștere a primului post de televiziune independentă din România - Televiziunea SOTI, (1991- 1994).
          Domnul inginer Gheorghe Mitrofan este autorul, nu numai a celor trei cărți "grele" de specialitate, cu caracter istorico-evolutiv al "fenomenului" numit TELEVIZIUNE, dar și al unei sumedenii de articole de presă (1990-1997), precum și fondator al Grupului profesionist pentru independența Televiziunii Române, membru fondator și director executiv al Televiziunii independente SOTI, fost participant la Revoluția din decembrie 1989.


          Spuneam, atunci când am așternut pe hârtie câteva considerente la prima carte a dânsului, și susțin lucrul acesta, că TELEVIZIUNEA poate fi socotită cea de-a opta artă, care generalizează, strânge și unește la modul tehnico-artistic, prin sincretismul artelor, pe toate celelalte arte, fiecare cu specificul și caracteristicile ei, arte care pot intra în acțiune sincretică una cu alta, sau una cu altele, în momente și-n situații bine determinate artistic, dar nu total și nu în totalitate, motiv care mă face să socotesc sau cel puțin să mă gândesc la faptul că televiziunea, nu numai că poate fi încadrată printre arte, printre artele momentului, dar poate fi socotită chiar și mama artelor, nu în sensul creator, ci singura în stare să strângă la un loc, în sânul ei ocrotitor toate celelalte arte, concomitent, construind acel sincretism complet și total al artelor, îmbinând elemente eterogene aparținând unor arte diferite, aducând sub formă de imagine artistico-tehnică elemente artistice specifice tuturor celor șapte arte, în fața auzului și văzului nostru, în fața tuturor simțurilor noastre, imagini și coloane sonore artistic realizate, care fac posibilă rapid și imediat perceperea și asimilarea tuturor acestor imagini.
          Reântorcându-ne la minunata carte pusă în discuție și la autorul ei, nu putem trece cu vederea mărturisirea pe care o face celebrul om de televiziune, Gheorghe Mitrofan, autorul cărții, care spunea despre celebrul său proiect de suflet următoarele: "SOTI a fost un proiect de suflet, pe care l-am susținut și apărat timp de patru ani, atât prin acțiune cât și prin scris. În etapa de lansare a postului, dar și ulterior, ca membru al Consiliului de Administrație, Președinte al Consiliului Director și Director Executiv, am făcut față presiunilor și încercărilor specifice vremii.
          Am rezistat în tranșee sau la baionetă, pe câmpul minat, sub tirul gloanțelor venite, nu doar de pe rampele puterii, ci și dinspre unii <parteneri de luptă>, care, nu de puține ori, au preferat adăpostul din spatele frontului"(Gheorghe Mitrofan - Fragment de text de pe coperta a patra a cărții).
          Prin cele nouă capitole ale cărții sale, Domnul Gheorghe Mitrofan trece în revistă problemele multe și spinoase ale muncii de înființare și de ținere pe verticală a noului post de televiziune, SOTI, pornind de la începuturi, de la rădăcinile înfipte-n anul 1990, din care a încolțit nașterea primei Televiziunii Independenteă din România, ajungându-se la prima zi de antenă cu SOTI TV, scoțând în evidență problemele tehnice inerente oricărui început, probleme care au durat trei săptămâni, zi de zi, urmând data de 9 decembrie 1991, cu prima zi de emisie SOTI TV, cu nelipsitele "vorbe printre vorbării", născându-se și mărul discordiei, cu ecourile lui. 
          Încetul cu încetul, se simte și schimbarea la față, care schimbare avea să facă trecerea de la veleitarism la profesionalism, evoluând de la SOTI la SOTI S.A, apariția CNA-ului, acest "jandarm" de pază al Audiovizualului, SOTI S.A luptând din greu pentru obținerea licenței, intrând, vrând, nevrând pe drumul Golgotei.
          Toate aceste momente cruciale sunt susținute în carte cu o puzderie de documente, acte, scrisori, adrese și așa mai departe. 
           Da. Și prin această a treia carte de profil a domnului Gheorghe Mitrofan se argumentează ideea susținută de mine mai sus, aceea că televiziunea poate fi socotită pe drept cuvânt cea de-a opta artă, pe lângă cele șapte arte considerate forme pure de artă, fiecare dintre ele, luate în parte, fiind nevoite să folosească procedee și proceduri, uneori destul de sofisticate, în timp, fapt care duce obligatoriu la un anumit tip de osmoză între frumosul artistic și adevărul tehnico-științifice, printr-un fenomen de influențare și interpătrundere reciprocă. 
          Ținând seama de faptul că în viziunea spiritualistă integrală a lui Platon, artele nu mai pot oferi o simplă reproduce a lucrului văzut, ele întorcându-se la ideile din care derivă însăși natura, natura umană, în special, autorul acestei cărți a continuat dificilul proces de căutare în el însuși, în propria-i conștiință, în scopul autocizelării în direcția transformării propriei lui ființe într-o operă de artă desăvârșită care nu este alta decât TELEVIZIUNEA.
          Domnul Gheorghe Mitrofan a reușit, prin cele trei cărți ale sale, săși fructifice cu brio vocația sa creatoare de valori în niște demersuri meditativo-tehnico-estetice coerente și pasionante, acum când la nivel științifico-literar, discuțiile despre ordine și dezordine polarizează tot mai mult conștiințele, exprimându-și atitudinea sa creatoare de o viață, o atitudine antientropică, încrezătoare în ordinea interioară a ființei umane și, implicit, în comunicarea în arată și prin artă.