Anul 1936 este pentru Ion Breazu anul în care îi apare BIBLIOGRAFIA PUBLICAȚIILOR (1931-1939) în DACOROMANIA, an VIII (1934-1935), București, 1936, p. 359-482; LITERATURA TRIBUNEI (1884-1895), PARTEA I: PROZA, București, 1936, p. 111, Extras din DACOROMANIA, an VII și LITTERATURES CONTEMPORAINE EN ROUMANIE, Extras din REVUE INTERNACIONANALES DES ETUDES BALKANIQUES,Tome IV,1936.Tot acum, își continuă colaborarea la TRANSILVANIA, DACOROMANIA VII, GÂND ROMÂNESC (cu însemnări despre Blaga, etc.).
          Un eveniment oarecum mai aparte, mai deosebit pentru acest an, eveniment în centrul căruia se află nu nu numai figura lui Ion Breazu, ci și a prietenului său Pavel Dan, este concursul literar instituit de ROMÂNIA NOUĂ, concurs la care Pavel Dan se prezintă cu nuvela IOBAGII (este un fel de a spune "se prezintă", deoarece în momentul concursului, ca de altfel și-n perioada premergătoare acestuia, Pavel Dan se afla internat la o clinică din Cluj unde de fapt a și scris nuvela) iar Ion Breazu face parte din juriu, alături de Octavian Tăslăoanu, Prof. Dumitru Popovici, Olimpiu Boitoș, Ion Chinezu, Nicolae Buta și Ion Costea (ultimii doi, redactori ai ziarului ROMÂNIA NOUĂ).
          Premiul întâi este acordat lui Pavel Dan iar premiul al doilea, lui Victor Papilian. Pentru că premiul al treilea nu s-a putut acorda, suma cuvenită pentru acesta a fost împărțită celor doi.

          Ziceam că este un eveniment deosebit în sensul că juriul, pare-se, la insistențele lui Ion Breazu și ale lui Ion Chinezu (cei doi, prieteni buni cu Pavel Dan), apreciază nuvela lui Pavel Dan drept cea mai bună, acordându-i acestuia frumoasa sumă de 12.000 lei, sumă cu care marele prozator al Câmpiei ardelene reușește să plece la Viena, în căutarea cu disperare a unui tratament împotriva bolii crunte care avea să-l răpună, nu peste mult timp. De fapt, chiar Pavel Dan îi mulțumește lui Ion Breazu printr-o scrisoare datată cu ziua de 22 ianuarie 1937.
         "Ți-am primit mai demult cărțile și îți mulțumesc din toată inima. Îți mulțumesc de asemenea pentru sprijinul dat la concursul de la ROMÂNIA NOUĂ. E o nuvelă inegală, slabă de tot uneori; o știu eu înaintea tuturor, dar ce poți face într-un spital de cancer, în mijlocul celei mai groaznice suferințe când eu însumi abia puteam sta la masă un ceas pe zi? Dar ce să-ți mai spun în această privință? Vă sunt nespus de recunoscător vouă, câtorva tovarăși, care ați trecut peste multe și mi-ați dat acest premiu care-mi prinde atât de bine, cum n-a prins poate nimănui un premiu mai bine.
          Cu ajutorul lui și cu un împrumut ce-l voi lua plec la Viena să fac ultima încercare pentru salvarea acestui biet și nenorocit pământ"(Zaciu, Mircea, PAVEL DAN CĂTRE ION BREAZU, PATRU SCRISORI INEDITE, Cluj, 1964, în STUDII UNIVERSITATIS BABEȘ - BOLYAI, Seria Pfilologia, Fasciculus I).
          Dialogul dintre cei doi scriitori, dialog purtat pe calea scrisorilor, a început în luna ianuarie, 1937 și s-a încheiat în 27 martie, același an, nu cu mult timp înainte de moartea lui Pavel Dan.
          Scrisorile lui Pavel Dan către Ion Breazu, scrisori pline de o puternică afecțiune respectuoasă, vin să ne arate încă o dată omenia, modestia, buna-credință, candoarea care l-a caracterizat pe Breazu toată viața. Cele patru scrisori sunt de fapt și documentele care stau la baza unei scurte prietenii între două suflete de o puritate morală exemplară. Numai unui prieten adevărat îi poți cere anumite servicii de genul celor pe care Pavel Dan i le cere lui Breazu.
          "Plec la 1. II. a. c. ori cel mai târziu miercuri (n.n. este vorba despre plecarea lui Pavel Dan la Viena). Cum știu că ești în bune raporturi cu Blaga, te-aș ruga cum am rugat și pe Chinezu, dealtfel, să-mi dai o scrisoare către el, rugându-l să vină cu mine până la spital, căci eu, cum știi, din nenorocire, nu sunt prea învățat într-ale nemțești. După aceea mă voi duce eu singur.
          Bine mi-ar prinde vreun bilet către unul din doctorii de acolo de la vreuna din personalitățile noastre mari din Cluj, dar asta nu cred s-o poți face. Eu, firește, nici atât. Îndrăznesc să mă gândesc, firește, la Pușcariu care a stat mult la Viena, dar nu știu ce să zic. Mi-ar da oare?! (Zaciu, Mircea, idem, prima scrisoare).
          În cea de-a doua scrisoare, printre altele, Pavel Dan îi cerea lui Breazu să-i trimită cartea acestuia POVESTITORI ARDELENI ȘI BĂNĂȚENI PÂNĂ LA UNIRE, carte apărută în anul 1937, în prefața căreia, Breazu îl laudă pe Pavel Dan, socotindu-l unul dintre prozatorii tineri care-și "soarbe" seva autentică scrisului său din acest specific ardelean, precum și ziarul GÂND ROMÂNESC în care Chinezu îl pomenește, de asemenea.
          În ceea de-a treia scrisoare, Pavel Dan îi mulțumește lui Breazu pentru modul în care a scris despre el: "Pomenirea ce mi-o faci în prefață îmi vine ca o recunoaștere postumă.
          Zici că nuvela din R. N. (n.n. este vorba despre revista ROMÂNIA NOUĂ) a făcut impresie! Nu e cine știe ce: dar îți mulțumesc pentru grija ce mi-o porți. Cunoști bine sufletul omenesc. Nimic nu-mi putea face mai bine decât o astfel de veste"(Zaciu, Mircea, ibidem, a treia scrisoare).
          De-abia în scrisoarea a patra, Pavel Dan îi dă de știre lui Breazu că, în sfârșit, i-a primit mult așteptata carte. Se pare că Breazu a trimis-o prin Boilă R. o cunoștință comună a celor doi, despre care Pavel Dan știa că va sosi la Viena, anunțându-l de lucrul acesta și pe Breazu. 
          Ultima scrisoare a prozatorului către Ion Breazu poartă data de 27 martie 1937 și începe în felul următor:
          "Dragă Breazule,
           Ți-am primit cartea și îți mulțumesc. Pe când volumul II?" (Zaciu, Mircea, ibidem, a patra scrisoare).