Oferit de Radu Paraschivescu după o vacanță-n Franța. Mai exact, în Périgord Noir. Realizare novelistică sub forma unui policier plin de maliție și umor. Echilibrat narativ. Intriga polițistă n-o văd ca pe una de prim plan. Ci doar ca suport adecvat pentru a povesti legende despre poduri vestite din vest de Europă. Și blestemele ce le-ar însoți în veacuri de-ar fi să le dăm crezare lecturând alcătuirea bucureșteanului din Balta Albă. Imaginativ priceput vădit...
  Ce se derulează-n juru-a două crime petrecute-n Saint-Cirq-Lapopie, unde se află podul Valentré peste râul Lot. Cartea* scoate-n evidență, strict literar, personaje-ale locului și-ntâmplări în care-s angrenate cotidian. Unele (personajele) chiar cu-n trecut divers, nu doar angajate-n prezentul agitat, multinuanțat. Într-un colț de lume străvechi. Plin de farmec enorm și-n ziua de azi...
  Radu e un condei redutabil. Un romancier redutabil. Atractiv foarte. Căruia nu doar eleganța și fluența stilului îi sunt caracteristice. Spun asta fincă inteligența și cultura nu-i lipsesc nici ele. Documentarea e mereu una forte. Adecvată fără greș la subiect. I-am citit în ultima vreme mai multe opuri. Așa că-l cunosc binișor ca excelent autor al zilelor noastre. Și-mi este pe plac din belșug...

  „Podul diavolului” e, clar, o poveste binevenită. Faină neîndoios. Îmbinând istoria cu actualitatea. Eroi contemporani, cu mituri și peisaje. În mijlocul ăstora din urmă, mulți dorindu-se-ntr-o clipă. Pentru că Paraschivescu, prin scrisu-i talentat, știut-a s-aducă Franța lângă România. Măcar pentru cei neputând s-o vadă cu ochii lor proprii. Eu sunt unul dintre ei. „Ilustrata franceză” găsindu-mă cu chef de lectură și „poftă de scris”. Măcar cât o tabletă, precum obișnuiesc. Pot spune tuturor că nu mi-am pierdut vremea...

  *Radu Paraschivescu, Podul diavolului, Ed. HUMANITAS, 2022