Fineţea 

În fineţea timpului, bunica zâmbea,  
Sub soare blând, speranța creștea.  
Pe chipul ei, riduri ca drumuri de dor,  
Iubirea se scria, încet, fără fior.  

Un test al vieții, trecut cu răbdare,  
Cu mâini ce-au țesut alinare.  
Și-n ochii ei, lumina se-ascunde,  
Ca praf de stele ce veșnic pătrunde.  

Bunica, icoană de suflet și vis,  
Ne lasă speranța ca dar neînvins.  
În finetea clipei, iubirea rămâne,  
Soarele vieții în noi nu apune.


Timpuri

Cu picioarele goale, pe pietrele simple, 
Un praf se ridică în verile aprinse. 
Sunt acasă, lângă casa mea cea mare, 
Lângă nucul sfânt, ce-mi dă alinare.

Îmi umple sufletul cu energie curată,
 În zile ce par a fi descântate. 
Privesc la poartă și mă văd copil, 
Trei timpuri mă cheamă, într-un joc subtil.

Trecutul armonios, cu dor și cânt,
 Prezentul cu miros aparte, legământ, 
Viitorul scris în carte, mister ascuns,
 Între pietre și nuc, destinul mi-e strâns.

Fulgii de nea ca licuricii sclipesc
Fulgii de nea ca licuricii sclipesc,
Plutesc peste lume încet, nepământesc,
Se-aștern peste case în șoapte de alb,
Și par mii de stele căzute din neant.

În dansul lor lin, fără grabă, firesc,
Ating cerul nopții cu gest îngeresc,
Iar vântul îi poartă ușor, jucăuș,
Ca pe-un roi de lumină scăpat de sub uşi.

Și-n clipa în care se-așază pe drum,
Se sting ca un vis, se topesc fără fum,
Dar lasă în urmă un farmec ceresc —
Fulgii de nea ca licuricii sclipesc.