“Am fost întotdeauna şi m-am simțit întotdeauna precum o carte deschisă, înconjurată de analfabeți” declara scriitoarea Sylvia Plath (1932-1963) înainte de a face gestul extrem.
 M-am întrebat de multe ori: “De ce un om de creație devine vizibil doar după ce trece în neființă? Care este durerea care îl devorează interior? Care sunt piedicile pe care le întâmpină? 
De ce atâția au avut căderi psihice şi au rămas pierduți în propria artă? 
De ce a fost nevoie de ani de zile ca să li se recunoască valoarea inestimabilă a talentului, a operelor: cărți, tablouri, sculpturi, muzică, etc?ş
Mă gândesc cântăreți precum: Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Amy Winehouse, Dalida, Luigi Tenco, Mălina Olinescu, Mădălina Manole,
Mă gândesc la scriitorii: Mihai Eminescu, Paul Celan, David Foster Wallace, Ernest Hemingway, Yukio Mishima, Virginia Wolf, Giulio Pinchetti, Mario Giobbe, Primo Levi, Franco Lucentini, etc
Mă gândesc la pictori faimoși: Vincent van Gogh (1853-1890) care pictase 864 de tablouri şi vânduse cât a fost in viață, doar un singur tablou.

Mă gândesc la actorii: Marilyn Monroe, Robin Williams 
Cum ar fi ca omul, creator de artă să poată să se bucure cât este în viată de renume, de încasări financiare, de sprijinul oamenilor potriviți pornind de la guvern, case editoriale, organizații, televiziuni, etc? 
Prin cuvântul “analfabeți” folosit de scriitoarea Sylvia Plath cred că nu se dorea umilirea sau rănirea persoanelor implicate existente atunci cu care colabora, ci era doar strigătul creatorului veșnic neînțeles de cei din jur.
Creația unei opere este precum nașterea. 
În anul 2020 am găsit în interiorul meu curajul de a aduce la lumina tiparului prima mea carte. Toți acești ani pentru mine au fost precum o sarcină prelungită. Cartea exista în mine de 40 de ani şi abia când am împlinit vârsta am decis să o aștern pe hârtie şi să-i dau o formă, o structură, pe scurt spus, să-i dau viață. Până atunci şi eu trecusem de multe ori prin drama omului de artă, dar măcar eram la început de drum...
Mai trist este că în 2022 în timpul unui festival de carte am avut deosebita ocazie să cunosc oameni de cultură contemporani, să stau de vorbă cu ei, să le ascult poveștile de viață, fapt ce a confirmat această tendință pentru mulți dintre ei: oamenii creatori de artă sunt neînțeleși, trăiesc într-un stadiu de sărăcie sau de limitare maximă, de la lună la lună, alții tocmai datorită rușinii, a deziluziei, ajungând să facă gesturi extreme.
Așadar, am căutat să înțeleg care sunt cauzele căderilor psihice ale creatorilor, tocmai pentru a găsi soluții la îndemâna tuturor pentru a schimba axa doliilor, a suferinței interioare duble; artistul însuși şi urmașii săi, familia.
Una din cauzele principale ale căderii psihice este: identificarea creatorului cu opera însăși sau cu unul din personaje.
 În anumite situații tocmai datorită greutății acestei suferințe, ce poate fi a sa sau moștenită ca şi traumă, din arborele genealogic, omul de cultură se ascunde în spatele operei sau a unui personaj îmbrăcându-l cu propriile trăiri, propriile senzații, sentimente, propriile coșmaruri, crezând că poate așa se poate elibera.
Din punct de vedere științific şi totodată personal pot firma că acest lucru ajută într-o anumita măsură, dar nu în totalitate. În cazul unui abuz sexual sau a violentelor fizice, a abuzurilor de alcool, a descrie cu lux de amănunte acele situații poate scoate la suprafață frici ce se credeau rezolvate, creând astfel terenul fertil pentru declanșarea psihozelor. Poți simți că se întâmplă din nou, poți simți dorința de răzbunare, ura, furie necontrolată ce generează la rândul lor stări de depresie, de neputință, de goliciune creativă, dependente...
E nevoie de mult curaj a separa în mod conștient prezentul de trecut şi a înțelege că acum poți schimba viitorul prin schimbarea viziunii, prin înțelegerea faptului că ești mai presus de ceea ce ți s-a întâmplat.
 Evenimentele trăite nu te pot defini la nesfârșit.
 Potrivit gândirii quantistice, teorie testată şi personal, chiar se poate modifica viitorul. Chiar atragem, suntem şi devenim ceea ce gândim.
 O altă cauză ale decăderii psihice a creatorilor de artă este conflictul interior între dorința de a exprima în totalitate propria creație şi cerințele pieței, a publicului, cenzura, critica literară, așteptările editurilor, pe formula:” asta vinde, asta nu!” 
“Îmi pare rău, poezia nu se vinde prea bine sau chiar deloc, așadar datorită politicii interne, nu vă putem accepta creația”, mi s-a răspuns din partea câtorva edituri la care am apelat…
Oare arta are nevoie doar de aprobarea editurii sau de public? 
Iată drama artistului neînțeles sedus de propria lui creație si abandonat in mrejele fanteziilor poetice condamnat la imortalitate sau la autodistrugere, la uitare…
Cum poate fi clasificat un act artistic doar prin prisma vânzărilor?
Asta ce ar fi însemnat, ca Van Gogh nu ar mai fi trebuit să picteze, pentru că vânduse doar un tablou? Acum cine îl “despăgubește “pentru  frustrarea acumulată degenerată în abuzuri, cauzate de alegerile din trecut?
 Noi, generația de astăzi, de ce repetăm aceeași mentalitate, acelaşi comportament colectiv, limitat? 
 Un act de creație este un act de creație personal şi clar face parte din viața artistului, însă  prin promovare si susținere reciprocă: edituri, radio, televiziune, ziare, reviste, site-uri se poate oferi șansa publicului de a auzi de el şi de a alege conform propriului liber arbitru şi nu cel pilotat, dirijat, cenzurat de cei care dețin puterea. 
Oare dacă toți am fi unul şi ne-am susține reciproc, câte destine nefaste am putea schimba?
Câți oameni de creație s-ar putea bucura de glorie chiar din timpul vieții, fără să trăiască în  mizerie, uitați poate într-un apartament sau la mila vecinilor sau nevoiți să plece peste hotare, constrânși să renunțe la focul creației ce le mistuiau interiorul?
Aceasta este povestea dureroasă ascunsă a creatorului de artă, care în loc să se ocupe de actul creației se vede nevoit şi constrâns să lupte între a se respecta pe sine, a da viață artei ce geme şi strigă chemarea la lumină şi realitatea de zi cu zi, a epocii curente a fiecăruia.
Tu, drag cititor, stimată editură, cum ai putea rupe acest blestem? 
Ce poți face din propria perspectivă în care te afli pentru a genera transformarea acestei drame  şi gândiri limitante colective în gândire generatoare de succes şi prosperitate?