Ceea ce Sfântul Augustin sugerează doar este dezvoltat într-o teorie plină de ingeniozitate de către Pseudo-Dionisie. 
          Acesta își pune problema valorii simbolurilor depărtate, cum ar fi utilizarea imaginii unui vierme pentru a explica natura lui Cristos. Lucrul acestea ni se pare a fi foarte aproape de o reprezentare absurdă și dăunătoare a celor sfinte, spune el. Dar o asemenea condamnare a folosirii de simboluri disimilare și incongruente pentru lucrurile sfinte, cum ar fi leul, pantera, leopardul și ursul în goană, este de-a dreptul nesocotită. 
          Dacă stăm și cugetăm, vom vedea că șocul dispariției unor asemenea simboluri ne va stimula spiritul în direcția lămuririi misterului înțelesului lor în mai mare măsură decât ar face-o simblurile mai înrudite și, aparent, adecvate, cum ar fi: cuvânt, esență, lumină. 
          Toate simbolurile sunt imperfecte în transmiterea adevărului. Astfel este mai potrivit să dai simbolurilor o utilizare care să facă palpabilă discrepanța, decât să glosezi pe marginea funcției unui simbol cu ajutorul unor comparații cât mai adecvate cu putință (DESPRE IERARHIA CEREASCĂ, II: "Că lucrurile divin și cerești sunt adevărat revelate chiar și prin simboluri nepotrivite". (Migne: Series graeca, tom, 3). 

          Sfântul Augustin a găsit căi ingenioase de apărare atât a similitudinii muzicale, cât și a artificiilor retorice. Corpul muzicii, cu toate că nu este rațional și articulat cu vorbirea inteligentă, spune Augustin, își are însă suavitatea legături sale. 
          Arata muzicii este atemporală, dar fenomenul muzicii se desfăşoară în timp și depinde de comprehesiunea noastră într-o clipă din trecut, preznt și viitor. Ea este astfel copilul lui Iupiter și al Memoriei (DE ORDINE, II, 41; Svoboda, p. 27), așa cum ne învață mitul grec. 
          Ca odraslă a lui Iupiter, muzica nu are nevoie să i se ia apărarea în fața religiei deoarece în această calitate ea este ritmică, măsurabilă și unitară.
          Dar, "tot de lucruri ține și dispariția și trecerea unei anumite frumuseți temporale în felul ei, așa încât nici lucrurile care mor, nici cele care încetează a mai fi ceea ce erau nu degradează și nu tulbură forma, aparența și ordinea creației universale; așa cum o cuvântare bine alcătuită este cu siguranță frumoasă deși în ea silabele și sunetele trec unele după altele, ca și cum s-ar naște și ar muri" (ÎNPOTRIVA MANIHEENILOR; Nicene...Fathers. ser. I, vol. p. 355).
          Efemeritatea muzicii, revine el, nu este urâtă. Versul este frumos în felul său chiar dacă nu putem pronunța două silabe deodată, și farmecul lui este pricinuit de trecerea unei silabe către cealaltă.