Oricât de ferm ar fi stăruit învățătorii bisericii asupra direcției în care trebuie să țintească simbolurile, era inevitabil ca o dată cu reinstalerea aspectelor sensibile în împărăția Domnului, să se futișeze înapoi și aprecierea lor autonomă. 
          Urmele acestei reveniri lente la un estetism pur pot fi detectate încă de la primele începuturi ale Evului Mediu. ..Sfântul Augustin era temperamental sensibil la lumină, "regina culorilor", și la suavitatea cântului. I-a fost foarte greu să-și frâneze atenția pentru frumusețea zilelor antice din cauza amăgirii culorii și muzicii. 
          Sfântul Augustin observă cu acuitate variațiile de culoare de pe suprafața apei privită de pe înălțimlle de la Casciago și, amintindu-și cât de pătrunse de melodie i-au fost simțirile când, la vremea convertirii a fost mișcat de melodie și ritm, se arătă tolerant față de formele exterioare ale muzicii. (CONFESIUNI,X, XXXIII, ed. LOEB, vol. II, p. 167).
          Nu este deloc surprinzător faptul de a-l vedea pe Sf. Augustin luptându-se cu problema farmecului senzual însuși și încercând să-i dea o justificare rațională. 

          "Cum se face oare că dacă cineva spune că sunt oameni sfinți și drepți a căror viață și vorbă sunt folosite de Biserica lui Cristos ca mijloc de mântuire menit celor ce îi vin la sân din mijlocul a tot felul de superstiții și din care ea face mădulare ale însuși trupului ei prin urmarea pildei acelora (...), cum se face oare, zic, că dacă cineva spune aceasta, el nu-și va mulțumi ascultătorul la fel ca atunci când va scoate același înțeles din pasajul acela din CÂNTAREA CÂNTĂRILOR, unde se spune despre Biserică, ce se află proslăvit sub chipul unei femei frumoase:《Dinții tăi par o turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, ele au toate doi gemeni și-ntre ele nicio stearpă nu-i》? Oare, ascultătorul învață de aici ceva mai mult decât atunci când aude aceeași cugetare rostită în cea mai simplă limbă, fără ajutorul acestei figuri? Și totuși, nu știu de ce simt o mare plăcere în contemplarea oamenilor sfinți când îi văd în chip de dinți ai bisericii, cu întreaga lor asprime înmuiată, de parcă ar fi fost rupți și mestecați în dinți. Și tot cu cea mai mare plăcere îi recunosc sub figura oilor care au fost tunse, lepădând povara lumii acesteia ca pe lânurile lor și ieșind din scăldătoare, adică din botez, și având toate câte doi gemeni, adică îngemănatele porunci ale iubirii, și niciuna dintre ele nefiind stearpă de rodul sfânt. De ce însă îi privesc cu mai multă plăcere sub această înfățişare decât dacă n-ar fi fost scoasă din cărțile sfinte nicio asemenea figură, deși faptul în sine ar rămâne același, este o altă întrebare și încă una la care este foarte greu de dat un răspuns. Nimeni nu are însă nici cea mai mică îndoială în privința faptelor și anume, atât că este mai plăcut în anumite împrejurări să ai parte de o cunoaștere împărtășită prin figuri, cât și că ceea ce este însoțit de la vremea căutării îți face mai multă plăcere la vremea găsirii"(Nicene...Fathers, ser. I, vol. II, p. 537; DESPRE DOCTRINĂ, II; VI, 7).
          Aici, la fel ca și-n multe alte locuri, Sf. Augustin imaginează o scuză ingenioasă pentru argumentul de natură exterioară. 
          Enigmele Scripturii, spunea el, izgonesc plictiseala, iar prin obstacolul pe care-l ridică în calea înțelegerii, ne impun respect(AD CONSENTIUM CONTRA MENDACIUM: Svoboda, p. 168).
          Această idee avea să se infiltreze de-a lungul veacurilor până ce, la abatele Du Bos, în secolul al XVIII-lea, a fost menită să devină baza unui sistem remarcabil. 
          În alt pasaj, ocupându-se de aceeași problemă, Sfântul Augustin oferă aceeași explicație, numai că într-un mod mai subtil. De ce oare, întreabă el, suntem mai mișcați de alegoric decât de cuvintele? El dă o explicație care ne amintește teoria lui Platon despre originea artei; și anume, că animalelor le place mișcarea (Nicene... Fathers, ser. I, vol. I, Scris. 55, XI, 21).
          Trebuie să ne mișcăm mental de la ghicitoare la răspuns, de la tabloul înfățișat imagibației la adevărul spiritual, iar excursia mentală ca atare ne face plăcere. Așa cum o torță arde mai strălucitor când se află în mișcare, la fel și emoțiile noastre se învăpăiază bucuros când gândul este activ.