Corăbii de cuvinte

Motto: „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii...”
(Lucian Blaga)

Corăbiile de cuvinte, încărunţind, lângă o vâslă
mut, ca o lebădă, poetul stă rezemat de umbra lunii
pe mine mă tot latră iarba şi întunericul de pâslă
iar, prin abecedarul limbii mă-nţeapă viespea raţiunii.

Când zeii ospătează vifor, la-ncrucişare de destine
flotilele de cărăbuşi, plecate să se-ngroape-n verde
mai trag o brazdă prin cuvinte, înnobilând cum se cuvine,
imperiile de cenuşă, limba rănită peste verbe.

Când poezia şi poetul devin o osie de lemn
în Lancrăm scutură cireşii, iar florile-şi usucă vlaga,
când eu mă trag cu el pe roată şi bate clopotul, e semn
că-mi va seca din ochi cerneala, la curtea dorului de Blaga.


Nu știu
Nu ştiu decât o poartă prin care să te apropii
Nu ştiu decât o poartă prin care mai poţi trece
Ca vântul care suflă şi tremură, doar plopii,
Dincolo e poetul... nemuritor şi rece.
Nu ştiu decât fereastra unde-a mişcat perdeaua
Nu ştiu decât fereastra pe care a trecut-o
Cu ochiul treaz al minţii călătorind „La steaua”
Ce n-o văd muritorii. El singur a văzut-o!
Nu ştiu decât o apă ce ne priveşte fix
Nu ştiu decât o apă cu pânze moi de ceaţă
Luntraşii n-au simbrie, slujesc aici pe stix
De mii de ani, cu toţii, numai o zi din viaţă.
Nu ştiu prin care poartă, de-un veac, El a plecat
Ştiu că se întoarce-n steaua ce numele i-a dat.


Șoapte în vers

Motto: „Cad frunzele de parcă-ar fi cuvinte” V.R. Ghenceanu

Când inima vorbește-n șoapte line, 
Și dorul scrie-n aer poezie, 
Se naște-un vers din clipele divine, 
Crescut din vis, speranță și magie.

Când lumea cu ființe dragi, fragile, 
Te înconjoară cu dragoste divină 
Te umpli de emoții, ce nu-s dificile 
Și-atunci inima poate să intervină.

Când ieșim să veșnicim trecutul,
 Înveșmântând esența dragostei – cântul, 
Inima pulsează tandru ca nou-născutul 
Și toți din jur îmi ascultă cuvântul.

Când vom suferi teribil de iubire 
Purificarea vine prin măreție, 
Și viselor împerecheate, nu-nrobire 
Clădind legimitatea în tărie.

Când toate fi-vor spuse, am vindeca 
Și-un întreg, nou Cosmos ar subscrie 
Fără epigonii a ne încurca 
Și-am construi din temelie, Românie!