Așadar, frumusețea care, strict vorbind, îi aparține numai lui Dumnezeu ca un nume divin, a fost coborâtă din cer pe pământ cu ajutorul unui lanț cosmic de simboluri. 
          Despre imaginație se vorbea uneori ca despre o mică barcă ce face legătura între sfera  cerească și cea terestră (De ex, Synesius. Vezi Bundy, op, cit, p. 149).
          Cu toate că esența frumuseții rămânea, ea îi străpungea capacitatea sensibilă exterioară și o sanctifica,  oarecum.
          Lumea culorii, sunetului și formei si-a câștigat reintrarea în grațiile esteticii teologice prin ajutorul pe care era în măsură să-l dea în reliefarea, reflectarea și însuflețirea învățăturii religioase. Sau mai bine zis: numelui divin i s-a îngăduit să țină cumpăna între spiritul pur și materia grosolană în sugestia simbolică. Lucrul acesta, deoarece clericii care meditau asupra acestor probleme erau, de fiecare dată, atrași în două direcții. 

          Pe de-o parte, conștiința vocației lor le spunea că în "forma exterioară a tuturor lucrurilor" există ceva din revărsarea "fântânii celei mai adevărate frumuseți" și că în "alternarea zilei și a nopții, (...), perindarea anilor, (...), căderea și reîntoarcerea frunzelor din copaci, puterea nețărmurită a semințelor, frumusețea luminii, felurimea culorilor, sunetelor, gusturilor și mirosurilor" este o mărturie a dumnezeirii (Sf. Augustin,DESPRE FOLOSUL CREDINȚEI, în Nicene...Fathers, ser. I, vol. III, PP. 363, 364).
          Iar pe de altă parte, ei erau conștienți că în conformitate cu teoria religiei lor "ochii dinafară văd marmură și aur: ochiul lăuntric vede înțelepciune și dreptate (PSALMI, 45,13).
          Toată slava fiicei împăratului este "înăuntru". Sfântul Augustin a recunoscut astfel, și fără îndoială s-a simțit el însuși ispitit,de faptul că  acela care se îndreaptă spre adevăr pe calea simbolului poate zăbovi alături de drum, atras de simbolul însuși. "Vai de cei ce te iubesc, nu pe tine, ci semnele tale, și rătacesc printre urme!"(Sf. Augustin. DE LIBERO ARBITRIO, XVI, 43).
           Poți fi ademenit de farmecul creaturii în loc să "năzui la acel altceva" simbolizat de ea. Pentru că frumusețea lucrurilor poate fi raportată prin oricare din aceste două metode; ca pictură, sau ca imagine"(Sf. Bonaventura, Comentariu la cele patru cărți de sentințe ale lui Petrus Lombardus).
           Dacă cineva admiră lumea ca pe o imagine a lui Dumnezeu, atunci are un ochi bine întocmit; dar dacă zăbovește asupra picturii înseși, atunci are un ochi împăienjenit și este asemeni liliacului sau bufniței care vede mai bine în umbră. Modelul nostru se cade să fie atitudinea față de muzica dulcelui cântăreț al lui Israel. David era un om priceput în cântece și care iubea din inimă armonia muzicală, "nu cu o desfătare vulgară, ci cu o fire credincioasă și prin ea îi slujea Dumnezeului său, care este adevăratul Dumnezeu, prin înfățișarea mistică a unui lucru măreț. Căci concordia rațională și bine orânduită a diverselor sunete într-o varietate armonioasă sugerează unitatea nesăblită a Cetății bine orânduite"(Nicene...Fathers, vol II, p. 352; CETATEA LUI DUMNEZEU, XXII, 14).
           Nu simbolurile, ci dragostea de simboluri ne maculează. Întârzierea asupra simbolurilor și cochetarea cu ele constituie o amenințare pentru religie, nicidecum existența și utilizarea lor corectă.