Orice solicitare a simțurilor omului medieval, fie în cartea vie a naturii, fie în cartea scrisă a Bibliei sau în pictură și-n formele sculptate de pe zidurile bisericilor, "...totul alegorie-i / a lui Isus Cristos fiul Mariei, /(...) / totul divinitate-i"(IMNUL MARIEI).
          Cu toate că interpretările variau și cu toate că profanul inteligent începuse să zeflemisească limbajul semnelor, în ansamblu, fenomenele obișnuite ce se înfățișau simțului și sensibilității au devenit nume scrise pe apă, copii de vis, năluciri rătăcitoare. Imaginația care păstrează în chilia din fundul creierului rezerva de impresii sensibile este analogă cu apa, spunea Isaac de Stela (mort în 1169), (Bundy, op, cit, p. 207).
          Lucrurile văzute, auzite și întâlnite în plimbările zilnice își împrumutau, tot ceea ce ținea de caracterul lor esențial, dintr-un izvor nevăzut și neauzit și erau, contrar părerii vulgare, mai firave și mai trecătoare decât modelul lor inefabil. 
          Omul medieval înfăptuia, așadar, acest miracol de convertire, topind lumea sensibilă în cea spectrală și dospind idealul în corporalitate. 

           Sfântul Francisc și-a întors privirea inspirată asupra naturii și animalelor și a găsit scrisă, acolo, legea cucerniciei. În râulețe curgea Treimea, iar în leu, bou și vultur răsuflau evangheliile. 
          În decorația bisericilor se foloseau flori și pomi în rod pentru a reprezenta roadele bunelor acțiuni. 
          Șerpii simbolizau ieșirea Domnului din mormânt; porumbelul simboliza Sfântul Duh; fluturii, cocorii, păunii, salamandrele, lebedele, nuca, trandafirul, panseaua, margareta, gălbenelele, toate își aveau înțelesul lor sacru și mistic. 
          Calitatea de iluzie și transparență atribuită astfel lumii create de către accentul specific al simbolismului medieval pare a fi fost deosebit de fertilă pentru imaginație. 
          Gândirea medievală și-a asimilat o mai veche înclinație orientală - către monștri, monștri cu patru capete, vulturi bicefali, femei-păsări și femei-pești, centauri, grifoni, inorogi - pe care lumea reală, cu sărăcia ei, nu-i poate zămisli. 
          La fel și cele douăsprezece pietre de temelii ale Apocalipsei și-au adăugat strălucirea la cele obișnuite, de pe pământ sau din ocean.