l          Teoria despre frumos a Sfântului Toma este foarte apropiată de cea a Sfântului Augustin. 
          S-a afirmat că Sfântul Toma este, față de Sfântul Augustin, ceea ce era Aristotel față de Platon. Implicația este că atât în Grecia cât și în Evul Mediu, gânditorii mai târzii au analizat binele și frumosul raportate la om, și de asemenea, s-a mai afirmat că gânditorii ulteriori s-au arătat mai indulgenți față de foamea omenească de divertisment și față de locul artei ca hrană pentru această foame (cf. Mortimer j. Adler, ART AND PRUDENCE, Longmans, Gren, 1937, p. 80: "Vom găsi în scrierile Sf. Toma fisura care poate apărea în creștinism datorită diferenței dintre Platon și Aristotel". Întreaga carte este o prețioasă expunere a esteticii tomiste). 
          Este adevărat că Sfântul Augustin a devenit tot mai asceptic pe măsură ce îmbătrânea. 
          Dar după cum Aristotel, cu toată înclinarea lui mai constructivă și mai analitică, n-a avansat aproape nicio noțiune estetică neîntâlnită deja într-o conversație platonică, la fel și sistemul mai elaborat și atitudinea mai tolerantă a Sfântului Toma se întemeiau pe concepte și teorii pe care Sfântul Augustin, mai de timpuriu sau mai târziu, le și formulase. 


          Frumusețea, spunea Sfântul Toma, este ceea ce, o dată văzut, place, "quond visum placet"(SUMMA THEOLOGICA, II, XXVI, I). El leagă plăcutul de organul vederii cu ajutorul propoziției potrivite. Identificarea frumosului cu forma, principala teză estetică a Sfântului Augustin, urmează numaidecât. 
          Frumosul hrănește simțul cu ceva ordonat și numai simțurile ordonate, văzul și auzul, pot asimila ordinea și măsura. 
         Frumosul diferă de bine prin faptul că pentru experiența estetică este suficientă contemplarea; în cazul utilităților practice, inclusiv binele, trebuie satisfăcut apetitul. 
          Referindu-se la clasificarea aristotelică a tipurilor de cauze, Sfântul Toma afirmă că frumosul este în realitate o cauză formală (Ibid. I, V, IV).
          Nu numai Sfântul Augustin și Sfântul Toma, cei mai mari gânditori ai bisericii creștine din Evul Mediu, ci, în succesiunea lor, toți ceilalți profesori și predicatori au folosit forma ca prim factor la explicarea frumosului(Vezi pentru exemplificare cantica Sfântului Francisc: DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS).
          Sfântul Toma susține că actul cunoașterii este înlesnit de prezența ordinii care este frumusețea, iar Sfântul Augustin susține că actul creației este înlesnit de mișcarea ritmică care-l caracterizează pe artist în timpul lucrului. Toate acestea pentru că artiștii folosesc numerele ca principii călăuzitoare în munca lor, conducându-și mâinile și uneltele în lumina numerelor pe care le poartă în suflet. 
          Rațiunea lor lăuntrică ține o socoteală a numerelor cerești, acesta fiind criteriul lor. Toate membrele li se înalță și recad sub formă de figuri, la modul ritmic. 
          Dansul, bunăoară, ia ființă atunci când mișcarea nu are alt scop decât plăcerea. Dar toți artiștii, indiferent dacă lucrează în artele spațiale sau temporale, țintesc la "forma bună", atât în execuție cât și în produs. 
          "Deasupra spiritului artiștilor este numărul etern în Înțelepciune" (DE LIBERO ARBITRIO, II, vezi Svoboda, op. cit. pp. 93, 94). 
          Numeroși muzicieni sunt instinctivi ritmici în mișcările și-n cântul lor, asemeni privighetorii, ei urmând legile numărului prin imitația și deprinderea corporală, nu prin înțelegerea matematică pură.